ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1380/2010

Asupra cererii de revizuire

de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul București,

secția a

IX-

a, reclamanții I.G. și

I.I. au solicitat, în contradictoriu cu pârăta A.N.V. prin D.R.A.O.V. București

obligarea acestora din urmă la plata suplimentului postului în procent de 25% din

salariul tarifar de încadrare și suplimentul corespunzător treptei în procent de

25% din salariul tarifar de încadrare, începând cu data de 01 ianuarie 2004 și până

la data încetării raporturilor de serviciu, actualizate cu indicele de inflație,

de la data nașterii dreptului la data plății efective.

Prin sentința civilă

nr. 623 din 10 februarie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 2527/3/2009 al Tribunalului

București, secția a IX-a, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanți

și obligată pârâta să achite reclamanților suplimentul corespunzător treptei de

salarizare și suplimentul gradului începând cu data de 11 ianuarie 2004 și până

la data de 16 septembrie 2009, actualizată cu indicele de inflație, de la data nașterii

dreptului și până la plata efectivă.

Pentru a pronunța această

sentință instanța a reținut în esență că reclamanții au calitatea de funcționari

publici la A.N.V.-D.R.V.B.

Potrivit art. 29

alin. (1) din Legea nr. 188 din 08 decembrie 1999 privind Statutul funcționarilor

publici, republicată devenit art. 31 alin. (1) după republicarea legii, cu modificările

și completările ulterioare, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici

au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază; sporul pentru vechime în

muncă; suplimentul postului; suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Aplicarea

dispozițiilor sus indicate referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător

treptei de salarizare au fost suspendate succesiv prin două acte normative până

la data de 31 decembrie 2006. respectiv art. 44 din O.U.G. nr. 92 din 10

noiembrie 2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale

funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 76 din 07 aprilie 2005 și art. 48 din O.G. nr. 2 din 12 ianuarie 2006

privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor

publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.

417 din 16 noiembrie 2006, reintrând de drept în vigoare începând cu data de 01

ianuarie 2007.

Instanța a mai reținut

că sporurile privind suplimentul postului și al funcției se cuvin, reclamanților

întrucât nici executivul și nici legiuitorul nu puteau suspenda sau abroga acest

drept, un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă odată câștigat nu mai

poate fi anulat, suspendarea neputând afecta substanța acestor drepturi ci doar

exercițiul lor.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs pârâta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând

în esență că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu

încălcarea și aplicarea greșită a legii întrucât acordarea acestor drepturi salariale

a fost suspendată prin lege, sporurile cuvenite funcționarilor publici nu pot fi

decât acelea prevăzute în sistemul de salarizare aprobat prin lege specific acestor

categorii de salariați și nu poate determina întinderea suplimentelor salariale,

nefiind reglementată modalitatea de acordare a suplimentelor, aceste beneficii nereprezentând

un drept de natură salarială ci doar o vocație, ce se poate realiza doar în măsura

reglementării conținutului prin legea de salarizare unitară a funcționarilor publici.

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 1664 din data

de 18 iunie 2009, a

admis recursul declarat de recurenta-pârâtă A.N.V. prin  D.R.A.O.V. București în

contradictoriu cu intimații-reclamanți I.G. și I.I., a modificat în tot sentința

recurată în sensul că a respins acțiunea reclamanților în totalitate ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a r

eținut,

în esență, așa cum reiese din considerentele deciziei, următoarele:

Reclamanții vorbesc despre

un drept care tinde să fie lipsit de conținut, ori se observa din lacunara prevedere

legislativă de la art. 31 din Legea nr. 188/1999, că legiuitorul nici nu a determinat

conținutul acestui drept și nici nu a delegat alte autorități să emită acte prin

care să se reglementeze modul de punere în aplicare a prevederii legale sau modul

de acordare a acestor suplimente.

Arată instanța că s-a

reglementat un drept lipsit de conținut, astfel încât s-ar încălca principiul separației

puterilor în stat prin stabilirea unui cuantum al dreptului fie pe cale administrativă,

fie pe cale judiciară, iar instanța ar pronunța o hotărâre prin care s-ar depăși

atribuțiile puterii judecătorești.

Mai mult reclamanții nu

au motivat în nici un fel de ce solicita acordarea suplimentelor în cuantum de 25%

pentru fiecare atâta timp căt legea nu a cuantificat în nici un mod aceste suplimente

și neexistând nici un criteriu legal de stabilire a celor două suplimente, instanța

este în imposibilitate de a stabili cuantumul acestora în condițiile în care sunt

reglementate în toată legislația sporuri variabile care pot porni de la 1% și până

la 100%.

Concluzionând instanța

a constat că nu poate fi vorba nici de incidența în cauză a prevederilor art. 38

și 39 C. muncii deoarece nu se poate vorbi de renunțarea la drepturi și nici de

limitarea unor drepturi atâta timp căt întinderea drepturilor nu a fost stabilită.

Instanța a susținut că

a avut în vedere Deciziile Curții Constituționale nr. 818/2008, 819/2008 care a

statuat că „instanțele nu mai pot aplica prevederile unor alte acte normative în

privința salarizării unor categorii de salariați, funcționari publici, acte normative

care nu le sunt aplicabile acestora și să refuze aplicarea actelor normative aplicabile

acestor categorii".

La data de 3 decembrie

2009, reclamanții I.I. și I.G. au formulat cerere de revizuire, invocând în drept

dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Precizează revizuenții

că sentința nr. 623 din data de 16 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bucureștii

ce a făcut obiectul Dosarului nr. 2527/3/2009, prin care s-a admis, în parte acțiunea

reclamanților este în contradicție cu decizia nr. 1664 din 18 iunie 2009 a Curții

de Apel, prin care a soluționat recursul promovat împotriva sentinței mai sus amintite,

prin care s-a respins în totalitate acțiunea.

Cererea de revizuire va

fi respinsă, ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Revizuirea este o cale

extraordinară de atac, de retractare, care se poate exercita numai împotriva hotărârilor

irevocabile, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege.

Potrivit art. 322

pct. 7 C. proc. civ. se poate cere revizuirea unei hotărâri rămase definitive în

instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță

de recurs atunci când se evocă fondul, dacă există hotărâri potrivnice, date de

instanțe de același grad sau grade diferite, în una și aceeași pricină, între aceleași

persoane, având aceeași calitate.

Pentru a fi admisă o cerere

de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ. se cer a fi îndeplinite

următoarele condiții:

- să fie vorba de hotărâri

contradictorii, chiar dacă nu s-a rezolvat fondul pricinii;

- hotărârile să fi fost

pronunțate în aceeași pricină, adică să fi existat identitate de părți, cât și de

obiect și cauză;

- hotărârile să fi fost

pronunțate în dosare diferite;

- să nu fi fost invocată

excepția de autoritate de lucru judecat în cadrul celui de-al doilea proces sau

să fi fost ridicată și să nu fi fost pusă în discuție;

- să se ceară anularea

celei de-a doua hotărâri pronunțate.

Verificând actele depuse

la dosar rezultă că în speță nu sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de

art. 322 pct. 7 C. proc. civ. pentru că se invocă o contrarietate între sentința

nr. 623/2009 a Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și

fiscal, și decizia nr. 1664/2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Prin urmare, hotărârile

contradictorii invocate nu sunt contradictorii, de aceea, cererea de revizuire va

fi respinsă ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire

formulată de revizuenții I.I. și I.G. împotriva deciziei nr. 1664 din 18 iunie 2009

a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 martie 2010.