ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 408/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 566 din 11

februarie 2009 s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului

București și s-a dispus declinarea cauzei privind pe B.I., M.A.P.D.R. și A.P.I.A.

în favoarea acestei instanțe.

Reclamantul B.I. a solicitat

instanței ca să dispună obligarea pârâților M.A.P.D.R. și A.P.I.A. la plata

sporurilor salariale cuvenite, constând în suplimentul postului în procent de

25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în

procent de 25% din salariul de bază, M.A.P.D.R. pentru perioada 1 ianuarie 2004

– 18 mai 2005, iar A.P.I.A. pentru perioada 18 mai 2005 până la încetarea

raporturilor de serviciu, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de

inflație la data plății efective.

În motivarea cererii reclamantul a

arătat că are calitatea de funcționar public în cadrul A.P.I.A. din 18 mai

2005, anterior fiind funcționar public în cadrul M.A.P.D.R., în perioada 10

iulie 2002 – 18 mai 2005. În baza art. 31 alin. (1) din Legea nr. 188/199

„pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu

compus din: salariu de bază; sporul pentru vechime în muncă; suplimentul

postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, drepturi ce au

fost suspendate succesiv până la 31 decembrie 2006, trebuind să fie acordate

cel mai târziu începând cu data de 1 ianuarie 2007, însă, în mod abuziv, aceste

drepturi nu au fost acordate până în prezent.

Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2.225 din

27 mai 2009 a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a M.A.P.D.R.,

cât și acțiunea formulată de reclamant.

Pentru a pronunța această sentință

instanța a reținut că, neexistând un criteriu legal de stabilire a celor două

suplimente, nu se poate stabili cuantumul acestora în condițiile în care sunt

reglementate în toată legislația sporuri variabile care pot porni de la 1% până

la 100%.

A mai reținut și faptul că, nu se

poate vorbi de un drept de creanță cert, lichid și exigibil în condițiile în

care întinderea creanței nu poate fi stabilită și astfel, nu sunt incidente

nici prevederile constituționale și nici ale art. 1 din Protocolul nr. 1 la C.A.D.O.L.F.

Împotriva acestei sentințe

considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs reclamantul B.I.

Recurentul a susținut, în esență, că

aceste suplimente sunt un drept câștigat ce derivă din raporturile sale de

muncă, suplimente care nu pot fi anulate prin actele de suspendare, acte ce nu

conțin vreo referire la desființarea drepturilor la suplimente.

Recurentul a mai arătat că însăși

suspendarea acestor drepturi este neconstituțională și nelegală deoarece

prevederile art. 38 C. muncii ca și reglementarea generală în materia

raporturilor de muncă, sunt imperative statuând că orice tranzacție prin care

se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau

limitarea acestora este lovită de nulitate.

Prin O.G. nr. 92/2004, O.G. nr. 2/2006,

susține recurentul, legislativul a anulat în mod ilegal aceste drepturi, ele

reintrând de drept în vigoare la data încetării perioadei de suspendare,

conform art. 64 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativă.

S-a mai susținut și faptul că

normele legale de suspendare contravin prevederilor art. 41 și 53 din

Constituție ca și dispozițiilor art. 15 și art. 16 din Constituție.

Recursul este nefondat.

Cu privire la excepția lipsei

calității procesuale pasive a M.A.P.D.R., în mod corect instanța de fond a

respins-o ca neîntemeiată, întrucât așa cum rezultă din carnetul de muncă al

reclamantului, între acesta și M.A.P.D.R. au existat raporturi de serviciu,

reclamantul fiind în perioada 15 iulie 2003 – 18 mai 2005 consilier superior în

cadrul acestui minister.

Referitor la fondul cauzei, recursul

este nefondat pentru următoarele considerente:

Într-adevăr, potrivit art. 31 alin. (1)

din Legea nr. 188/1999 (art. 29, în forma inițială a legii), republicată, cu

modificările și completările ulterioare, pentru activitatea desfășurată,

funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază,

sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul

corespunzător treptei de salarizare. Același articol prevede, la alin. (3), că

salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii

privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici.

Prin art. 3 din O.G. nr. 6/2007

privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor

drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind

sistemul unitar de salarizare, s-a prevăzut că „Gestiunea sistemului de

salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal

de credite, cu încadrarea în resursele financiare și în numărul maxim de posturi

aprobate potrivit legii”.

Or, în raport cu aceste din urmă

dispoziții legale și în lipsa unui act normativ privind salarizarea unitară a

funcționarilor publici, în mod corect a reținut instanța de fond că nu există

bază legală pentru cuantificarea și acordarea suplimentului postului și a

suplimentului corespunzător treptei de salarizare, pentru perioada menționată

de reclamant.

Într-adevăr, pentru a fi posibilă

calcularea acestor două componente ale salariului funcționarilor publici, este

necesară fie adoptarea unui act normativ cu forță juridică de lege, fie

adoptarea de către Guvern a unei hotărâri emise în executarea prevederilor art.

31 din Legea nr. 188/1999, ceea ce, în speță, pentru perioada pentru care

recurentu-reclamant solicită acordarea drepturilor, nu s-a întâmplat.

Așadar, în condițiile în care nu

este, încă, reglementată modalitatea de calcul a celor două suplimente la

salariul de bază, suntem în prezența unui drept virtual, ceea ce presupune că

acordarea acestor drepturi bănești ar însemna obligarea autorității ori a

instituției publice angajatoare la plata unor sume imposibil de calculat și, în

consecință, pronunțarea unei hotărâri nesusceptibile de executare.

Pentru motivele arătate, recursul va

fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și

legală, și suficient motivată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B.I.

împotriva sentinței civile nr. 2.225 din 27 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 28 ianuarie 2010.