ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3633/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel

Pitești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința

nr. 247 din 03 noiembrie 2010 a admis în parte acțiune formulată de reclamantul

C.C.S., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii și Patrimoniului

Național; a anulat Ordinul nr. 183/2009 și a obligat pârâtul să plătească

reclamantului drepturile salariale cuvenite de la data eliberării din funcție

și până la repunerea în funcția de director executiv, cu dobânda legală și a

respins capetele de cerere privind emiterea unui nou ordin de reîncadrare și de

executare silită.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut că prin Ordinul nr. 262 din 27

octombrie 2008 reclamantul a fost numit în funcția de director executiv al

Direcției pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național al Județului

Argeș, iar prin Ordinul nr. 183 din 27 aprilie 2009 a fost eliberat din această

funcție, în temeiul art. III alin. (1) și 11 din O.U.G nr. 37/2009.

Prima instanță a

apreciat că sunt îndeplinite cerințele art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004,

față de împrejurarea că O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituțională

prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunțată de Curtea

Constituțională.

Totodată, a reținut

că prin eliberarea din funcție, reclamantul a fost lipsit de drepturile

salariale cuvenite, motiv pentru care, în baza art. 9 alin. (5) din Legea nr.

554/2004, a obligat pârâtul la plata acestor drepturi, până la repunerea

reclamantului în funcția deținută anterior, drepturi asupra cărora se va

calcula și dobânda legală.

În ceea ce privește

solicitarea de emitere a unui ordin de reîncadrare, prima instanță a apreciat

că o astfel de cerere este lipsită de interes, câtă vreme ordinul prin care a

fost numit în funcția de director executiv nu a fost desființat în una din

modalitățile prevăzute de lege.

Referitor la capătul

de cerere ce vizează executarea silită solicitată de reclamant, instanța a

apreciat că poate fi dispusă în condițiile art. 25 din Legea nr. 554/2004, cu

raportate la normele dreptului comun.

2.Recursul declarat

în cauză

Împotriva sentinței

nr. 247/F-C din 3 noiembrie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și

de

contencios administrativ și fiscal, a

declarat recurs pârâtul Ministerul Culturii și Patrimoniului Național invocând

dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.,

în raport de care a susținut, în esență, următoarele:

2.1 Printr-o primă

critică întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. susține

recurenta că din analiza considerentelor hotărârii recurate, se poate observa

că lipsește motivarea instanței cu privire la petitul privind obligarea

pârâtului la plata despăgubirilor materiale, precum și a dobânzii legale, fiind

astfel, încălcate dispozițiile art. 261 alin.1 pct. 5 din C. proc. civ..

Mai arată recurentul

că nu poate fi acceptată ca motivare singura aserțiune a instanței de fond,

care face referire generală la faptul că reclamantul a fost lipsit de drepturi

salariale cuvenite și trimiterea la art. 9 alin. (5) din

Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004

, atâta timp cât nu a arătat în

concret împrejurarea potrivit căreia a înlăturat apărările formulate de

instituția pârâtă sub aspectul cuantumului acestor drepturi și sub aspectul

acordării dobânzii legale.

2.2 Printr-o altă

critică, circumscrisă motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., mai susține recurentul că în mod greșit instanța de fond a obligat

instituția publică pârâtă la plata drepturilor salariale aferente respectivei

funcții de la data eliberării din funcție și până la reintegrare, atâta timp

cât reclamantul a ocupat o funcție publică de execuție, beneficiind de

drepturile salariale aferente, acesta putând beneficia eventual, doar de

diferența de salariu dintre funcția de conducere și cea de execuție.

Consideră recurentul

că o atare determinare a drepturilor salariale cuvenite reclamantului

preîntâmpină efectuarea parțială a unei duble plăți din fonduri publice și se

evită îmbogățirea fără justă cauză.

Totodată, mai

consideră recurentul că obligarea sa la plata dobânzii legale aferente

drepturilor salariale acordate reclamantului este nelegală, în raport cu

dispozițiile art. 1 și art. 8 din O.G. nr. 9/2000.

3.Hotărârea instanței

de recurs

Analizând actele și

lucrările dosarului, în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304

pct. 7 și pct. 9 C. proc.civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat,

urmând a fi admis ca atare, pentru următoarele considerente:

3.1 Înalta Curte, în

primul rând, va înlătura criticile circumscrise motivului de recurs prevăzut de

art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în condițiile în care instanței de fond și-a

motivat hotărârea pronunțată, prin raportare la situația de fapt reținută în

urma aprecierii probatoriului administrat în cauză, fără a putea fi reținută

lipsa motivării, în sensul art. 261 pct. 5 C. proc. civ., cum în mod greșit se

susține prin cererea de recurs.

Faptul că instanța de

fond admițând cererea privind anularea Ordinului nr. 183/2009 prin care s-a

dispus eliberarea reclamantului dintr-o funcție publică de conducere, în baza

unui act normativ declarat neconstituțional, a dispus pe cale de consecință, în

baza aceluiași raționament juridic, și asupra drepturilor salariale cuvenite

acestuia, nu poate fi calificat drept lipsă a motivării cum în mod greșit

susține recurentul.

3.2 Înalta Curte va

reține însă criticile din recurs referitoare la netemeinicia soluției recurate,

sub aspectul cuantumului drepturilor salariale acordare intimatului-reclamant,,

critici care se circumscriu motivului de recurs prev. de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.,

Astfel, este de

necontestat că punerea în aplicare a O.U.G. nr. 37/2009, prin revocarea din

funcția de director executiv al Direcției pentru cultură, culte și patrimoniul

cultural național a județului Argeș, din motive ce exclud culpa intimatului-reclamant,

a produs efecte vătămătoare asupra carierei acesteia, inducând o stare de

instabilitate, de incertitudine juridică, efecte ce s-a impus a fi înlăturate

prin repararea pagubei cauzate, conform art. 18 alin. (3) din Legea nr.

554/2004 și art. 106 din Legea nr. 188/1999.

Potrivit

art.

106 alin.

(1)

din Legea nr. 188/1999, „

În

cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcționarul

public le consideră netemeinice sau nelegale, acesta poate cere instanței de

contencios administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat

sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu, în condițiile și termenele

prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările

ulterioare, precum și plata de către autoritatea sau instituția publică

emitentă a actului administrativ a unei despăgubiri egale cu salariile

indexate, majorate și recalculate, și cu celelalte drepturi de care ar fi

beneficiat funcționarul public”.

În raport de aceste

dispoziții,

plata unei despăgubiri egale cu salariile

majorate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcționarul public

se impune, în condițiile în care a fost anulat actul administrativ prin care

s-a dispus eliberarea din funcția de conducere deținută, în baza Ordinului nr.

262 din 27 octombrie 2008, iar această plată a fost solicitată.

Așadar,

temeiul juridic al drepturilor salariale acordate intimatului-reclamant îl

reprezintă art. 18 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr.

554/2004 precum și art. 106 din Legea nr. 188/1999, așa încât vor fi înlăturate

criticile recurentului-pârât referitoare

O.G. nr. 9/2000 care nu se aplică în

cauză.

Întrucât

soluția

primei instanțe privind anularea

Ordinului nr. 183 din 27 aprilie 2009 este

corectă,

n

efiind necesară administrarea de probe noi,

instanța de recurs apreciază că soluția instanței de fond privind plata

drepturilor bănești solicitate de intimatul-reclamant este corectă doar

parțial.

Astfel, sub aspectul

cuantumului drepturilor bănești acordate, în mod greșit instanța de fond nu a

ținut cont de faptul că prin Ordinul nr. 247 din 22 mai 2009 intimatul-recurent

a fost numit, începând cu data de 24 mai 2009, în funcția publică de consilier

clasa 1 gradul profesional principal în cadrul aceleiași instituții publice,

respectiv Direcția pentru cultură, culte și patrimoniu cultural național a

județului Argeș, beneficiind de toate drepturile salariale prevăzute de

legislația specifică funcției publice de execuție exercitată.

Prin urmare, în virtutea

dispozițiilor art. 18 alin. (3) din

Legea contenciosului

administrativ nr. 554/2004

și art. 106 din Legea nr. 188/1999, intimatul-reclamant

este îndreptățit doar la diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcției

publice de conducere din care a fost eliberat printr-un act administrativ declarat

nelegal și drepturile salariale pe care le-a încasat potrivit funcției publice de

execuție pe care a exercita-o în baza Ordinului nr. 247/2009, până la reintegrarea

în funcția de director executiv.

În consecință, în temeiul

art. 312 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din

Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004

, va fi admis recursul recurentului, va

fi modificată sentința atacată, în sensul că se va dispune obligarea pârâtului,

la plata diferenței de drepturi salariale dintre funcția de director executiv și

cea de consilier pe perioada cuprinsă între data eliberării din funcția de conducere

și data numirii în funcția de conducere.

Se vor menține celelalte

dispoziții ale sentinței recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, împotriva sentinței nr. 247 din

3 noiembrie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și contencios administrativ

și fiscal.

Modifică în parte sentința

atacată în sensul că, admite în parte cererea de despăgubiri formulată de reclamantul

C.C.S..

Obligă pârâtul Ministerul

Culturii și Patrimoniului Național la plata diferenței de drepturi salariale cuvenite

dintre funcția de director executiv și cea de consilier pe perioada 22 mai 2009-09

decembrie 2010.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 iunie

2011.