ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1413/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 5 martie 2010,

reclamantul Ș.A.L. a solicitat anularea Ordinului nr. 182 din 27 aprilie 2009

emis de pârâtul Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național,

reintegrarea sa în funcția publică deținută anterior emiterii ordinului

contestat, obligarea pârâtului la repararea pagubei cauzate prin acest act

administrativ, în sensul obligării la plata diferențelor de salariu, a dobânzii

legale și a celorlalte drepturi salariale cuvenite, din momentul eliberării din

funcția publică și până la reintegrarea efectivă și obligarea pârâtului la

plata de daune morale în sumă de 10.000 euro pentru repararea prejudiciului

rezultat din atingerea adusă reputației, onoarei și prestigiului său.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că, prin Ordinul nr. 182 din 27 aprilie 2009 emis de ministerul

pârât a fost nelegal eliberat din funcția publică de director executiv al Direcției

pentru Cultură, Culte și Patrimoniului Cultural Național a Județului Arad în baza

prevederilor art. III alin. (1) și alin. (11) O.U.G. nr. 37/2009, declarate neconstituționale

prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunțată de Curtea Constituțională.

Reclamantul a mai arătat

că prin măsura luată i s-au adus prejudicii de ordin material și moral, în sensul

că i-au fost diminuate veniturile salariale, prin pierderea indemnizației de conducere

de 50% din salariul de bază, dar și prin lezarea onoarei, demnității și a prestigiului.

Curtea de Apel Timișoara,

secția de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 318

din 16 iunie 2010, prin care a admis acțiunea, a anulat Ordinul nr. 182 din 27 aprilie

2009 emis de ministrul culturii, cultelor și patrimoniului național, a dispus reintegrarea

reclamantului în funcția publică de director executiv la Direcția pentru cultură,

culte și patrimoniului cultural național a județului Arad, a obligat pârâtul să

plătească reclamantului drepturile salariale și indemnizația de conducere, actualizate

la data plății, începând cu data de 24 mai 2009 și până la reintegrarea în funcția

deținută anterior emiterii ordinului atacat, precum și la plata de despăgubiri morale

în sumă de 5000 RON și a cheltuielilor de judecată în sumă de 1.039,30 RON.

Prin aceeași sentință

au fost respinse cererile de intervenție în interes propriu și în interesul pârâtului

formulate de C.S.A.I..

Instanța de fond a constatat

nelegalitatea actului administrativ dedus judecății, cu motivarea că acesta a fost

emis în baza prevederilor art. III alin. (1) O.U.G. nr. 37/2009, care au fost declarate

neconstituționale prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a Curții Constituționale,

definitivă și obligatorie, conform art. 31 alin. (1) Legea nr. 47/1992, republicată.

Prin această decizie s-a

reținut că O.U.G. nr. 37/2009 afectează statutul juridic al unor funcționari publici

de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale

celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale,

stabilit prin Legea nr. 188/1999.

Cum ordinul contestat

a fost emis de pârât în executarea și în aplicarea unei dispoziții legale neconforme

cu prevederile constituționale, instanța de fond a considerat că a fost afectat

principiul legalității actului administrativ și a admis acțiunea în anulare formulată

de reclamant.

Ca o consecință a anulării

actului administrativ nelegal, s-a considerat că se impune înlăturarea oricăror

efecte produse de acest act ulterior emiterii sale, respectiv repunerea părților

în situația anterioară.

Din acest motiv, instanța

de fond a dispus reintegrarea reclamantului în funcția publică deținută anterior

și a obligat pârâtul la plata de despăgubiri, reprezentând drepturile salariale

și celelalte drepturi care i s-ar fi cuvenit reclamantului dacă nu ar fi fost revocat

din funcție, cu începere de la data de 24 mai 2009 și până la data reintegrării

efective.

Instanța de fond a admis

și cererea de daune morale, reținând că prin ordinul contestat s-a adus o atingere

intempestivă principiilor care guvernează exercitarea funcției publice, deoarece

reclamantul a suferit un prejudiciu de ordin nepatrimonial din cauza imposibilității

exercitării profesiei, a pierderii locului de muncă și a veniturilor care i s-ar

fi cuvenit.

Împotriva acestei sentințe,

a declarat recurs pârâtul Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național,

solicitând ca în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., să fie modificată

în parte hotărârea atacată, în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii intimatului-

reclamant de acordare a daunelor morale.

Recurentul a susținut

că în mod eronat a reținut instanța de fond că, prin emiterea ordinului de eliberare

din funcție s-a creat un prejudiciu moral intimatului- reclamant, deși actul a avut

la bază exclusiv voința puterii executive, respectiv actul normativ cu caracter

obligatoriu care a fost pus în executare.

De asemenea, s-a arătat

că instanța de fond nu a constatat cu certitudine existența prejudiciului, motivând

că din cauza pierderii locului de muncă și a veniturilor care s-ar fi cuvenit se

poate presupune că intimatul-reclamant a suferit un prejudiciu de ordin nepatrimonial.

Recurentul a învederat

că intimatul-reclamant a fost în continuare încadrat la Direcția pentru Cultură,

Culte și Patrimoniului Cultural Național a Județului Arad, ocupând funcția publică

de consilier clasa I, gradul profesional superior, treapta 1 de salarizare, iar

diminuarea salariului, constând doar în indemnizația de conducere, nu a generat

un prejudiciu moral.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs, pentru următoarele considerente:

Prin Ordinul nr. 182 din

27 aprilie 2009 emis de Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național

intimatul-reclamant Ș.A.L. a fost eliberat din funcția publică de director executiv

al Direcției pentru Cultură, Culte și Patrimoniului Cultural Național a Județului

Arad, ca urmare a aplicării dispozițiilor art. III alin. (1) O.U.G. nr. 37/2009

care au prevăzut desființarea funcției publice respective în termen de 32 de zile

de la data intrării în vigoare a actului normativ privind unele măsuri de îmbunătățire

a activității administrației publice.

În baza acordului exprimat

de intimatul-reclamant în adresa din 21 mai 2009, acesta a fost numit începând cu

data de 24 mai 2009 în funcția publică de consilier clasa I, gradul profesional

superior la Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniului Cultural Național a

Județului Arad prin Ordinul nr. 245 din 22 mai 2009 emis de ministerul recurent.

Față de conținutul celor

două acte administrative individuale întocmite cu privire la cariera profesională

a intimatului-reclamant rezultă că instanța de fond a stabilit eronat situația de

fapt avută în vedere pentru constatarea prejudiciului moral și pentru repararea

acestuia, prin acordarea daunelor morale solicitate prin acțiune.

Astfel, se reține că emiterea

ordinului contestat a avut drept consecință numai încetarea funcției publice de

conducere, nefiind afectate raporturile de funcție ale intimatului- reclamant, care

a continuat să-și desfășoare activitatea în cadrul aceleiași autorități publice,

ocupând un post corespunzător pregătirii profesionale pentru care și-a exprimat

acordul la 21 mai 2009.

În consecință, concluzia

instanței de fond privind imposibilitatea intimatului - reclamant de a-și exercita

profesia, prin pierderea locului de muncă și a veniturilor care i s-ar fi cuvenit,

nu corespunde situației concrete dovedită în cauză și a fost greșit reținută ca

argument pentru existența prejudiciului moral pretins prin cererea de chemare în

judecată.

Existența unui asemenea

prejudiciu, ca temei pentru acordarea daunelor morale solicitate, nu poate fi constatată

nici în raport de cauza juridică a ordinului emis de ministerul recurent pentru

punerea în aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 37/2009.

Funcția publică de conducere

ocupată de intimatul-reclamant a fost desființată prin dispoziția cuprinsă în

art. III alin. (1) O.U.G. nr. 37/2009, iar Ordinul nr. 182 din 27 aprilie 2009 a

reprezentat numai executarea practică,efectivă a respectivei prevederi legale, astfel

că nu sunt întrunite cerințele legale pentru stabilirea răspunderii patrimoniale

a ministerului recurent, în calitate de emitent al actului administrativ individual

de aplicare a unui act normativ de nivel superior.

Pentru considerentele

care au fost expuse, Înalta Curte va admite prezentul recurs și în baza dispozițiilor

art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) Legea nr. 554/2004, va modifica

în parte hotărârea atacată, în sensul că, va respinge ca neîntemeiată cererea reclamantului

Ș.A.L. de acordare a daunelor morale, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național împotriva sentinței nr. 318 din

16 iunie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și

fiscal.

Modifică sentința atacată,

în sensul că respinge cererea de acordare a daunelor morale formulată de Ș.A.L.,

ca neîntemeiată.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 9 martie

2011.