ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1413/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 5 martie 2010, reclamantul Ș.A.L. a solicitat anularea Ordinului nr. 182 din 27 aprilie 2009 emis de pârâtul Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național, reintegrarea sa în funcția publică deținută anterior emiterii ordinului contestat, obligarea pârâtului la repararea pagubei cauzate prin acest act administrativ, în sensul obligării la plata diferențelor de salariu, a dobânzii legale și a celorlalte drepturi salariale cuvenite, din momentul eliberării din funcția publică și până la reintegrarea efectivă și obligarea pârâtului la plata de daune morale în sumă de 10.000 euro pentru repararea prejudiciului rezultat din atingerea adusă reputației, onoarei și prestigiului său.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, prin Ordinul nr. 182 din 27 aprilie 2009 emis de ministerul pârât a fost nelegal eliberat din funcția publică de director executiv al Direcției pentru Cultură, Culte și Patrimoniului Cultural Național a Județului Arad în baza prevederilor art. III alin. (1) și alin. (11) O.U.G. nr. 37/2009, declarate neconstituționale prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunțată de Curtea Constituțională. Reclamantul a mai arătat că prin măsura luată i s-au adus prejudicii de ordin material și moral, în sensul că i-au fost diminuate veniturile salariale, prin pierderea indemnizației de conducere de 50% din salariul de bază, dar și prin lezarea onoarei, demnității și a prestigiului.

Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 318 din 16 iunie 2010, prin care a admis acțiunea, a anulat Ordinul nr. 182 din 27 aprilie 2009 emis de ministrul culturii, cultelor și patrimoniului național, a dispus reintegrarea reclamantului în funcția publică de director executiv la Direcția pentru cultură, culte și patrimoniului cultural național a județului Arad, a obligat pârâtul să plătească reclamantului drepturile salariale și indemnizația de conducere, actualizate la data plății, începând cu data de 24 mai 2009 și până la reintegrarea în funcția deținută anterior emiterii ordinului atacat, precum și la plata de despăgubiri morale în sumă de 5000 RON și a cheltuielilor de judecată în sumă de 1.039,30 RON.

Prin aceeași sentință au fost respinse cererile de intervenție în interes propriu și în interesul pârâtului formulate de C.S.A.I.. Instanța de fond a constatat nelegalitatea actului administrativ dedus judecății, cu motivarea că acesta a fost emis în baza prevederilor art. III alin. (1) O.U.G. nr. 37/2009, care au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a Curții Constituționale, definitivă și obligatorie, conform art. 31 alin. (1) Legea nr. 47/1992, republicată. Prin această decizie s-a reținut că O.U.G. nr. 37/2009 afectează statutul juridic al unor funcționari publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale, stabilit prin Legea nr. 188/1999.

Cum ordinul contestat a fost emis de pârât în executarea și în aplicarea unei dispoziții legale neconforme cu prevederile constituționale, instanța de fond a considerat că a fost afectat principiul legalității actului administrativ și a admis acțiunea în anulare formulată de reclamant. Ca o consecință a anulării actului administrativ nelegal, s-a considerat că se impune înlăturarea oricăror efecte produse de acest act ulterior emiterii sale, respectiv repunerea părților în situația anterioară. Din acest motiv, instanța de fond a dispus reintegrarea reclamantului în funcția publică deținută anterior și a obligat pârâtul la plata de despăgubiri, reprezentând drepturile salariale și celelalte drepturi care i s-ar fi cuvenit reclamantului dacă nu ar fi fost revocat din funcție, cu începere de la data de 24 mai 2009 și până la data reintegrării efective.

Instanța de fond a admis și cererea de daune morale, reținând că prin ordinul contestat s-a adus o atingere intempestivă principiilor care guvernează exercitarea funcției publice, deoarece reclamantul a suferit un prejudiciu de ordin nepatrimonial din cauza imposibilității exercitării profesiei, a pierderii locului de muncă și a veniturilor care i s-ar fi cuvenit. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâtul Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național, solicitând ca în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., să fie modificată în parte hotărârea atacată, în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii intimatului- reclamant de acordare a daunelor morale.

Recurentul a susținut că în mod eronat a reținut instanța de fond că, prin emiterea ordinului de eliberare din funcție s-a creat un prejudiciu moral intimatului- reclamant, deși actul a avut la bază exclusiv voința puterii executive, respectiv actul normativ cu caracter obligatoriu care a fost pus în executare. De asemenea, s-a arătat că instanța de fond nu a constatat cu certitudine existența prejudiciului, motivând că din cauza pierderii locului de muncă și a veniturilor care s-ar fi cuvenit se poate presupune că intimatul-reclamant a suferit un prejudiciu de ordin nepatrimonial. Recurentul a învederat că intimatul-reclamant a fost în continuare încadrat la Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniului Cultural Național a Județului Arad, ocupând funcția publică de consilier clasa I, gradul profesional superior, treapta 1 de salarizare, iar diminuarea salariului, constând doar în indemnizația de conducere, nu a generat un prejudiciu moral.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs, pentru următoarele considerente: Prin Ordinul nr. 182 din 27 aprilie 2009 emis de Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național intimatul-reclamant Ș.A.L. a fost eliberat din funcția publică de director executiv al Direcției pentru Cultură, Culte și Patrimoniului Cultural Național a Județului Arad, ca urmare a aplicării dispozițiilor art. III alin. (1) O.U.G. nr. 37/2009 care au prevăzut desființarea funcției publice respective în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a actului normativ privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice.

În baza acordului exprimat de intimatul-reclamant în adresa din 21 mai 2009, acesta a fost numit începând cu data de 24 mai 2009 în funcția publică de consilier clasa I, gradul profesional superior la Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniului Cultural Național a Județului Arad prin Ordinul nr. 245 din 22 mai 2009 emis de ministerul recurent. Față de conținutul celor două acte administrative individuale întocmite cu privire la cariera profesională a intimatului-reclamant rezultă că instanța de fond a stabilit eronat situația de fapt avută în vedere pentru constatarea prejudiciului moral și pentru repararea acestuia, prin acordarea daunelor morale solicitate prin acțiune.

Astfel, se reține că emiterea ordinului contestat a avut drept consecință numai încetarea funcției publice de conducere, nefiind afectate raporturile de funcție ale intimatului- reclamant, care a continuat să-și desfășoare activitatea în cadrul aceleiași autorități publice, ocupând un post corespunzător pregătirii profesionale pentru care și-a exprimat acordul la 21 mai 2009. În consecință, concluzia instanței de fond privind imposibilitatea intimatului - reclamant de a-și exercita profesia, prin pierderea locului de muncă și a veniturilor care i s-ar fi cuvenit, nu corespunde situației concrete dovedită în cauză și a fost greșit reținută ca argument pentru existența prejudiciului moral pretins prin cererea de chemare în judecată.

Existența unui asemenea prejudiciu, ca temei pentru acordarea daunelor morale solicitate, nu poate fi constatată nici în raport de cauza juridică a ordinului emis de ministerul recurent pentru punerea în aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 37/2009. Funcția publică de conducere ocupată de intimatul-reclamant a fost desființată prin dispoziția cuprinsă în art. III alin. (1) O.U.G. nr. 37/2009, iar Ordinul nr. 182 din 27 aprilie 2009 a reprezentat numai executarea practică,efectivă a respectivei prevederi legale, astfel că nu sunt întrunite cerințele legale pentru stabilirea răspunderii patrimoniale a ministerului recurent, în calitate de emitent al actului administrativ individual de aplicare a unui act normativ de nivel superior.

Pentru considerentele care au fost expuse, Înalta Curte va admite prezentul recurs și în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) Legea nr. 554/2004, va modifica în parte hotărârea atacată, în sensul că, va respinge ca neîntemeiată cererea reclamantului Ș.A.L. de acordare a daunelor morale, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național împotriva sentinței nr. 318 din 16 iunie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că respinge cererea de acordare a daunelor morale formulată de Ș.A.L., ca neîntemeiată. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 9 martie 2011.