ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1564/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamantul B.I. a solicitat în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului

Național București aplicarea în conformitate cu Legea nr. 554/2004,

art. 24 alin. (2) și (3) a unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe

economie pe zi de întârziere,

m

inistrului

c

ulturii,

c

ultelor si Patrimoniului național, până la punerea

efectivă în executare a hotărârii judecătorești definitive

și irevocabile pronunțate de instanța de contencios

administrativ.

În motivarea acțiunii, s-a

arătat că prin sentința civilă nr. 273 din 9 iunie 2009

pronunțată în dosarul nr. 904/23/2009, Curtea de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, a dispus

suspendarea executării ordinului nr. 186 din 27 aprilie 2009, emis de

Ministrul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național, dl. T.P.,

prin care a fost eliberat din funcția publică de director executiv al

Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniul

Cultural Național Bistrița-Năsăud, evident din motive

absolut neimputabile reclamantului.

Sentința amintită a

rămas irevocabilă prin respingerea de către

î

nalta Curte de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia

nr. 4324 din ședința publică din 14 octombrie 2009, în

același dosar 904/33/2009, a recursului declarat de Ministrul Culturii,

Cultelor și Patrimoniului Național.

Deși sentința civilă nr. 273 din 9 iunie 2009 a Curții de Apel Cluj era executorie de drept, pârâtul Ministerul Culturii, Cultelor

și Patrimoniului Național, dl. T.P. nu a procedat la punerea în

executare, sub pretextul că funcția de director executiv al D.J.C.C.P.C.N.

Bistrița Năsăud, nu mai există, ea fiind

desființată prin prevederile art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009.

Reclamantul a formulat cereri de executare a hotărârii

judecătorești executorii de drept și cu toate acestea, s-a

menținut refuzul punerii în executare a sentinței executorii de drept

dispusă de Curtea de Apel Cluj.

u

lterior, ministrul T.P. a emis ordinul nr. 321 din 20 iulie 2009

prin care dispune suspendarea Ordinului nr. 186 din 27 aprilie 2009, de eliberare

a sa din funcția publică de director executiv, precizând

totodată că funcția publică a fost desființată,

cu toate consecințele legale.

Prin acest ordin, domnul ministru T.P. nu putea să dispună suspendarea

ordinului său anterior, de eliberare a reclamantului din funcție

publică, câștigată prin concurs, având în vedere că

respectivul ordin era deja suspendat de instanța de judecată, ci trebuia

să pună executare sentința instanței.

Având

în vedere că Ministrul Culturii, Cultelor și Patrimoniului

Național refuză, prin omisiune, punerea în executare a sentinței

civile nr. 273 din 09 iunie 2009 a Curții de Apel Cluj și, respectiv,

Decizia nr. 4324 din 14 octombrie 2009 a

î

naltei Curți de Casație

și Justiție, ca irevocabilă, reclamantul solicita că în

conformitate cu dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 544/2004,

să se dispună aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe

economie, pe zi de întârziere domnului ministru T.P. pană la punerea

efectivă în executare a hotărârii judecătorești definitive

și irevocabile pronunțată de instanța de contencios

administrativ.

Curtea

de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și

fiscal, prin sentința civilă nr. 9 din 20 ianuarie 2010 a admis cererea formulată de B.I. aplicând pârâtului o amendă judiciară de 20%

din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, începând cu data de

14 noiembrie 2009 și până la punerea efectivă în executare a

sentinței civile nr. 273 din 9 iulie 2009 a Curții de Apel Cluj

pronunțată în dosarul nr. 904/33/2009.

Totodată,

a obligat pârâtul să plătească în favoarea reclamantului suma de

200,07 lei cheltuieli de judecată.

Pentru

a pronunța această sentință, instanța a reținut

că singura modalitate în care Ministerul Culturii putea să se

conformeze hotărârii instanței, consta în repunerea în funcție a

reclamantului până la soluționarea cererii de anulare a Ordinului or,

reclamantul nu a fost repus nici ulterior în această funcție și

nici remunerat astfel că s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 24

alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Împotriva

acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a

declarat recurs Ministerul Culturii și Patrimoniului Național.

Recurentul

a susținut, în esență, că instanța a încălcat

formele de procedură prevăzute sub sancțiunea

nulității de dispozițiile art. 105 alin. (2), pct. 7 (când

hotărârea cuprinde motive contradictorii) și pct. 9 (hotărârea

este lipsită de temei legal sau a fost dată cu încălcarea sau

aplicarea greșită a legii), cât și pe prevederile art. 304

1

C. proc. civ., instanța putând să examineze cauza sub toate

aspectele.

Astfel,

recurentul a susținut că, deși reclamantul a chemat în

judecată atât Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului

Național cât și pe Ministrul Culturii și Patrimoniului

Național, în cauză a fost emisă o singură citație

pentru Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național ,

pentru celălalt pârât nefiind îndeplinită procedura de citare,

încălcându-i-se astfel dreptul acestuia la apărare.

Referitor

la motivul de recurs care vizează contradictorialitatea instanței de fond,

s-a reținut că se poate observa existența unei contradicții

între argumentele instanței de fond invocate în susținerea

incidenței acestor prevederi legale, întrucât se arată că

repunerea în funcție a reclamantului este o atribuție a

instituției publice iar nu a ministrului.

Recurentul

a mai susținut că prin Ordinul nr. 321 din 20 iulie 2009 a arătat că funcția de director executiv ocupată de reclamant a fost

desființată în temeiul art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009

și că menținerea acestuia în funcție și salarizarea

reclamantului sunt contrare dispozițiilor legale.

Așa

fiind, susține recurentul nu pot fi reținute argumentele

instanței de fond că trebuia ca reclamantul să fie reintegrat,

atâta timp cât dispozițiile legale prevedeau contrariul.

În

fine, se arată și faptul că, nu pot fi reținute

susținerile instanței de fond cu privire la o decizie a Curții

Constituționale, cu referire la Ordinul nr. 321 din 20 iulie 2009, emis

anterior pronunțării și publicării acesteia.

Mai mult,

se arată în criticile formulate, că la data de 6 octombrie 2009,

O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin O.U.G. nr. 105/2009, astfel

că la data pronunțării deciziei Curții Constituționale

și anume, 7 octombrie 2009, acest act normativ nu mai producea efecte

juridice.

Conchizând,

recurentul susține că instanța de fond reține că

autoritatea pârâtă a fost obligată la efectuarea anumitor

operațiuni administrative, constând în repunerea în funcție a

reclamantului, aspect contrazis de sentința de referință care a

dispus suspendarea unui act administrativ, care nu se circumscrie tezelor avute

în vedere de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Recursul

este fondat și va fi admis pentru următoarele considerente:

Verificând

hotărârea atacată s-a constatat că, într-adevăr, așa

cum susține și recurentul, reclamantul a chemat în judecată atât

Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național cât și

pe conducătorul acestei instituții respectiv Ministrul Culturii

și Patrimoniului Național or, instanța de fond a emis

citație doar pentru Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului

Național, pentru celălalt pârât nefiind îndeplinită procedura de

citare.

În

cauză, fiind încălcată o dispoziție de ordine publică,

urmează a se avea în vedere următoarele:

Potrivit

art. 85 C. proc. civ., judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri

decât după citarea sau înfățișarea părților,

afară dacă legea nu dispune altfel.

Această

dispoziție are drept scop să asigure realizarea principiului

contradictorialității și al dreptului de apărare al

părților.

Dacă

una din părți nu a fost legal citată, dar și mai grav,

necitată deloc se înțelege că ea nu a putut să-și susțină

pretențiile ori să combată susținerile părții

adverse.

În

speță este evident că au fost încălcate formele de

procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105

alin. (2) C. proc. civ., ce constituie și motivul de casare prevăzut

de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., care nu poate fi înlăturat decât prin

casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei pentru o nouă

judecată, deoarece numai în acest fel partea prejudiciată va putea

să-și facă apărările pe care le crede de

cuviință.

Pentru

considerentele arătate urmează a se admite recursul, a se casa

hotărârea atacată și a se trimite cauza pentru rejudecare la

aceeași instanță, cu respectarea formelor procedurale

încălcate, urmând ca la soluționarea cauzei să se țină

seama și de criticile formulate de recurentul Ministerul Culturii și

Patrimoniului Național.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Ministerul

Culturii și Patrimoniului Național împotriva sentinței civile

nr. 9 din 20 ianuarie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția

comercială, contencios administrativ și fiscal .

Casează sentința atacată

și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 18 martie 2010.