ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1564/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul B.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național București aplicarea în conformitate cu Legea nr. 554/2004, art. 24 alin. (2) și (3) a unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, m inistrului c ulturii, c ultelor si Patrimoniului național, până la punerea efectivă în executare a hotărârii judecătorești definitive și irevocabile pronunțate de instanța de contencios administrativ.

În motivarea acțiunii, s-a arătat că prin sentința civilă nr. 273 din 9 iunie 2009 pronunțată în dosarul nr. 904/23/2009, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a dispus suspendarea executării ordinului nr. 186 din 27 aprilie 2009, emis de Ministrul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național, dl. T.P., prin care a fost eliberat din funcția publică de director executiv al Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național Bistrița-Năsăud, evident din motive absolut neimputabile reclamantului. Sentința amintită a rămas irevocabilă prin respingerea de către î nalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4324 din ședința publică din 14 octombrie 2009, în același dosar 904/33/2009, a recursului declarat de Ministrul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național.

Deși sentința civilă nr. 273 din 9 iunie 2009 a Curții de Apel Cluj era executorie de drept, pârâtul Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național, dl. T.P. nu a procedat la punerea în executare, sub pretextul că funcția de director executiv al D.J.C.C.P.C.N. Bistrița Năsăud, nu mai există, ea fiind desființată prin prevederile art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009. Reclamantul a formulat cereri de executare a hotărârii judecătorești executorii de drept și cu toate acestea, s-a menținut refuzul punerii în executare a sentinței executorii de drept dispusă de Curtea de Apel Cluj. u lterior, ministrul T.P. a emis ordinul nr. 321 din 20 iulie 2009 prin care dispune suspendarea Ordinului nr. 186 din 27 aprilie 2009, de eliberare a sa din funcția publică de director executiv, precizând totodată că funcția publică a fost desființată, cu toate consecințele legale.

Prin acest ordin, domnul ministru T.P. nu putea să dispună suspendarea ordinului său anterior, de eliberare a reclamantului din funcție publică, câștigată prin concurs, având în vedere că respectivul ordin era deja suspendat de instanța de judecată, ci trebuia să pună executare sentința instanței. Având în vedere că Ministrul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național refuză, prin omisiune, punerea în executare a sentinței civile nr. 273 din 09 iunie 2009 a Curții de Apel Cluj și, respectiv, Decizia nr. 4324 din 14 octombrie 2009 a î naltei Curți de Casație și Justiție, ca irevocabilă, reclamantul solicita că în conformitate cu dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 544/2004, să se dispună aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere domnului ministru T.P.

pană la punerea efectivă în executare a hotărârii judecătorești definitive și irevocabile pronunțată de instanța de contencios administrativ. Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 9 din 20 ianuarie 2010 a admis cererea formulată de B.I. aplicând pârâtului o amendă judiciară de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, începând cu data de 14 noiembrie 2009 și până la punerea efectivă în executare a sentinței civile nr. 273 din 9 iulie 2009 a Curții de Apel Cluj pronunțată în dosarul nr. 904/33/2009. Totodată, a obligat pârâtul să plătească în favoarea reclamantului suma de 200,07 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că singura modalitate în care Ministerul Culturii putea să se conformeze hotărârii instanței, consta în repunerea în funcție a reclamantului până la soluționarea cererii de anulare a Ordinului or, reclamantul nu a fost repus nici ulterior în această funcție și nici remunerat astfel că s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs Ministerul Culturii și Patrimoniului Național. Recurentul a susținut, în esență, că instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de dispozițiile art. 105 alin. (2), pct. 7 (când hotărârea cuprinde motive contradictorii) și pct. 9 (hotărârea este lipsită de temei legal sau a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii), cât și pe prevederile art. 304 1 C. proc.

civ., instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele. Astfel, recurentul a susținut că, deși reclamantul a chemat în judecată atât Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național cât și pe Ministrul Culturii și Patrimoniului Național, în cauză a fost emisă o singură citație pentru Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național , pentru celălalt pârât nefiind îndeplinită procedura de citare, încălcându-i-se astfel dreptul acestuia la apărare. Referitor la motivul de recurs care vizează contradictorialitatea instanței de fond, s-a reținut că se poate observa existența unei contradicții între argumentele instanței de fond invocate în susținerea incidenței acestor prevederi legale, întrucât se arată că repunerea în funcție a reclamantului este o atribuție a instituției publice iar nu a ministrului.

Recurentul a mai susținut că prin Ordinul nr. 321 din 20 iulie 2009 a arătat că funcția de director executiv ocupată de reclamant a fost desființată în temeiul art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009 și că menținerea acestuia în funcție și salarizarea reclamantului sunt contrare dispozițiilor legale. Așa fiind, susține recurentul nu pot fi reținute argumentele instanței de fond că trebuia ca reclamantul să fie reintegrat, atâta timp cât dispozițiile legale prevedeau contrariul. În fine, se arată și faptul că, nu pot fi reținute susținerile instanței de fond cu privire la o decizie a Curții Constituționale, cu referire la Ordinul nr. 321 din 20 iulie 2009, emis anterior pronunțării și publicării acesteia.

Mai mult, se arată în criticile formulate, că la data de 6 octombrie 2009, O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin O.U.G. nr. 105/2009, astfel că la data pronunțării deciziei Curții Constituționale și anume, 7 octombrie 2009, acest act normativ nu mai producea efecte juridice. Conchizând, recurentul susține că instanța de fond reține că autoritatea pârâtă a fost obligată la efectuarea anumitor operațiuni administrative, constând în repunerea în funcție a reclamantului, aspect contrazis de sentința de referință care a dispus suspendarea unui act administrativ, care nu se circumscrie tezelor avute în vedere de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Recursul este fondat și va fi admis pentru următoarele considerente: Verificând hotărârea atacată s-a constatat că, într-adevăr, așa cum susține și recurentul, reclamantul a chemat în judecată atât Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național cât și pe conducătorul acestei instituții respectiv Ministrul Culturii și Patrimoniului Național or, instanța de fond a emis citație doar pentru Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național, pentru celălalt pârât nefiind îndeplinită procedura de citare. În cauză, fiind încălcată o dispoziție de ordine publică, urmează a se avea în vedere următoarele: Potrivit art. 85 C. proc. civ., judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară dacă legea nu dispune altfel.

Această dispoziție are drept scop să asigure realizarea principiului contradictorialității și al dreptului de apărare al părților. Dacă una din părți nu a fost legal citată, dar și mai grav, necitată deloc se înțelege că ea nu a putut să-și susțină pretențiile ori să combată susținerile părții adverse. În speță este evident că au fost încălcate formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., ce constituie și motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., care nu poate fi înlăturat decât prin casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei pentru o nouă judecată, deoarece numai în acest fel partea prejudiciată va putea să-și facă apărările pe care le crede de cuviință.

Pentru considerentele arătate urmează a se admite recursul, a se casa hotărârea atacată și a se trimite cauza pentru rejudecare la aceeași instanță, cu respectarea formelor procedurale încălcate, urmând ca la soluționarea cauzei să se țină seama și de criticile formulate de recurentul Ministerul Culturii și Patrimoniului Național.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național împotriva sentinței civile nr. 9 din 20 ianuarie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal . Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 martie 2010.