ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2501/2010

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 556 din 5 noiembrie 2009, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul B.I., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului și Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național, a anulat Ordinul nr. 186 din 27 aprilie 2009 emis de conducătorul acestei din urmă autorități pârâte, pe care a obligat-o să plătească reclamantului despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate precum și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta dacă nu ar fi fost emis actul anulat, începând cu data de 24 mai 2009. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: Actul administrativ atacat în prezenta cauză a fost emis pentru executarea dispozițiilor art. III alin. (1) și alin. (1 1 ) din O.U.G.

nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, așa cum rezulta din mențiunile operate în formula introductivă a actului administrativ individual examinat unde se menționează, între altele, și acest temei legal. Reclamantul a învestit instanța în temeiul și aplicarea dispozițiilor art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Astfel fiind, arată instanța de fond, deși s-a solicitat sesizarea Curții Constituționale pe calea excepției de neconstituționalitate, în examinarea dispozițiilor art. 9 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 cu trimitere la art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 se constată că o atare procedură nu mai este necesară deoarece asupra constituționalității O.U.G.

nr. 37/2009, în întregul ei, s-a pronunțat jurisdicția de contencios constituțional prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 publicată în M. Of. nr. 758/6.11.2009, constatând că este neconstituțională. Instanța de contencios constituțional a constatat că prin reglementările sale O.U.G. afectează statutul juridic al unor funcționari publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale, stabilit prin Legea nr. 188/1999, reținându-se în plus că Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competența materială, încălcând astfel dispozițiile art. 115 alin. (6) din Constituție.

De asemenea, Curtea Constituțională a observat că, prin dispozițiile sale, O.U.G. nr. 37/2009 exprimă o tendință de politizare a structurilor guvernamentale din unitățile administrativ-teritoriale, mai precis la nivelul județelor, și pune în discuție regimul constituțional și legal actual al funcției publice. Cu privire la actul administrativ individual contestat în cauză, prima instanță reține că, fiind emis în executarea și aplicarea unei dispoziții legale declarate neconforme cu Constituția, înfrânge principiul legalității și, drept urmare, este nelegal, impunându-se a fi anulat.

Împotriva Sentinței civile nr. 556 din 5 noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs în termen legal pârâții Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului și Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național, prin care s-a solicitat, de către primul recurent, admiterea recursului și modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii cererii îndreptate împotriva Guvernului României ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și de către cel de-al doilea recurent admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.

A învederat recurentul Guvernul României, prin motivele de recurs, că hotărârea pronunțată de prima instanță este netemeinică și nelegală, în condițiile în care nu a existat o pronunțare asupra excepției lipsei calității procesuale a Guvernului României, invocată de pârâtă prin întâmpinare. Guvernul României, s-a arătat, nu are atribuții efective în cauza dedusă judecății, calitatea procesuală pasivă, în raport de obiectul litigiului, aparținând exclusiv Ministerului Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național, care a emis actul administrativ individual contestat pe calea contenciosului administrativ. Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național a precizat că instanța de fond a reținut în mod nelegal că sunt incidente prevederile art. 9 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, decizia Curții Constituționale nefiind pronunțată asupra excepției de neconstituționalitate a O.U.G.

nr. 37/2009 invocată în prezenta cauză sau într-o altă cauză, organul constituțional pronunțându-se exclusiv asupra obiecției de neconstituționalitate a unei legi. Această decizie a Curții Constituționale, s-a susținut, nu poate produce efecte juridice asupra O.U.G. nr. 37/2009, astfel cum a apreciat instanța de fond, în sensul că din cuprinsul acesteia rezultă că O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituțională, atâta timp cât dispozitivul deciziei se referă la neconstituționalitatea unei legi. Mai mult, s-a evocat că la data 6 octombrie 2009 O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin O.U.G. nr. 105/2009, astfel că la data pronunțării deciziei Curții Constituționale și anume 7 octombrie 2010 acest act normativ nu mai producea efecte juridice.

Instanța de fond, s-a mai precizat, a obligat greșit pârâta la plata despăgubirilor către reclamant, fără a avea în vedere faptul că postul de director executiv este în continuare desființat conform noilor dispoziții din O.U.G. nr. 105/2009. Prin întâmpinare reclamantul a solicitat respingerea ca nefondate a recursurilor declarate în cauză. Recursurile sunt nefondate. Cât privește recursul Guvernului României, reprezentat de Secretariatul General al Guvernului, se constată, urmare a examinării actelor din dosarul instanței de fond, că prin dispozitivul hotărârii pronunțate de instanța de fond, întocmit potrivit prevederilor art. 258 C. proc. civ., a fost admisă acțiunea precizată formulată de reclamantul B.I.

în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național, a fost anulat Ordinul nr. 186 din 27 aprilie 2009 emis de pârâtul în discuție, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate precum și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta dacă nu ar fi emis actul anulat, începând cu data de 24 mai 2009, și a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 400 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Așa fiind, din eroare în cuprinsul sentinței redactate potrivit dispozițiilor art. 261 C. proc. civ. și comunicate părților s-a trecut ca pârât și Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului, o asemenea greșeală fiind susceptibilă de îndreptare pe calea prevăzută de art. 281 C. proc.

civ. Referitor la recursul declarat de pârâtul Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național, se rețin următoarele: Prin Ordinul nr. 186 din 27 aprilie 2009 emis de Ministrul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național intimatul-reclamant, după un preaviz de 30 de zile calendaristice, a fost eliberat din funcția publică de conducere de director executiv al Direcției pentru cultură, culte și patrimoniul cultural național a județului Bistrița-Năsăud. Temeiul juridic al acestei măsuri administrative l-a constituit art. 99 alin. (1) lit. b) coroborate cu cele ale alin. (2), (3) și (5), precum și ale art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, art. III alin. (1) și (1 1 ) din O.U.G.

nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice locale, precum și art. 11 alin. (1) și alin. (4) și ale art. 5 alin. (1) pct. 12 din H.G. nr. 9/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Culturii, Cultelor și Patrimoniului. Potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției; pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

Conform alin. (4) din articolul aflat în discuție, deciziile Curții Constituționale se publică în M. Of. al României; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Ca atare, deciziile Curții Constituționale privind admiterea unei excepții de neconstituționalitate sunt de imediată aplicare, cu consecința înlăturării normei declarate neconstituționale din sistemul normativ. Cu alte cuvinte, în situația în care soluția Curții Constituționale nu ar avea aplicare directă și imediată, întreaga procedură de control a constituționalității legilor și ordonanțelor ar fi lipsită de finalitate. Curtea Constituțională, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituție și art. 15 și urm. din Legea nr. 47/1992, a exercitat controlul de constituționale a priori asupra legii de aprobare a O.U.G.

nr. 37/2009 și, totodată, asupra ordonanței respective, care constituie conținutul normativ al legii. Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, instanța constituțională a declarat neconstituțională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, iar din analiza considerentelor deciziei rezultă că viciul neconstituționalității afectează însuși actul normativ aprobat prin această lege. De asemenea, prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, instanța constituțională a declarat neconstituțională și O.U.G. nr. 105/2009. În considerentele deciziilor anterior enunțate, Curtea Constituțională a arătat, în esență, că modalitatea de reglementare a funcției publice, respectiv „actul administrativ" de numire reprezintă construcții juridice deficitare și confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator și a naturii juridice a contractului de management.

În plus, instanța constituțională a precizat că, prin adoptarea O.U.G. nr. 37/2009, au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituție. Statutul juridic al funcției publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competență materială. Potrivit art. 9 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, acțiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste ordonanțe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operațiuni administrative.

Același text de lege reglementează, în alin. (4), situația acțiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituțională ordonanța prin admiterea unei excepții într-o altă cauză. Din analiza acestor dispoziții legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate a ordonanței într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepției, și în cauze similare, care au ca temei juridic aceleași prevederi declarate neconstituționale. În speța de față, intimatul-reclamant a solicitat anularea ordinului de eliberare din funcție, temeiul juridic fiind art. 1 și art. 9 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Măsura contestată de reclamant a avut la bază aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 37/2009 care a fost declarată neconstituțională, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009. Ca atare, în temeiul art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, efectele acestei decizii a instanței constituționale se extind și asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în temeiul O.U.G. nr. 37/2009. Instanța de fond a făcut o corectă aplicare și interpretare a legii, și a admis astfel în mod întemeiat acțiunea reclamantului B.I., astfel cum a fost aceasta precizată.

Eliberarea intimatului-reclamant din funcția publică pe care o deținea, în alte situații decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999, reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcție, care se circumscrie noțiunii de securitate socială, protejată prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului și actele comunitare, precum și prin alte tratate internaționale la care România este parte și a căror îndeplinire este obligată să o asigure, potrivit art. 11 și art. 20 din Constituția României. Critica recurentului referitoare la împrejurarea că prin Decizia nr. 1257/2009 a Curții Constituționale a fost declarată ca neconstituțională Legea pentru aprobarea O.U.G.

nr. 37/2009 astfel că această decizie nu poate produce efecte juridice asupra ordonanței de urgență respective nu poate fi primită, în condițiile în care analiza de neconstituționalitate a avut în vedere atât legea de aprobare cât și însăși ordonanța de urgență, întrucât Parlamentul nu a adoptat legea, ci a aprobat ordonanța de urgență, corpul legii fiind reprezentat chiar de dispozițiile ordonanței. Curtea Constituțională a statuat dealtfel în mod constant în jurisprudența sa că viciul de neconstituționalitate a unei ordonanțe simple sau ordonanțe de urgență emise de Guvern nu poate fi acoperit prin aprobarea de către Parlament a ordonanței respective, în consecință, legea care aprobă o ordonanță de urgență neconstituțională este ea însăși neconstituțională.

Nu sunt întemeiate nici susținerile recurentului ce vizează greșita obligare la plata despăgubirilor către reclamant, în condițiile în care art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, reglementează dreptul funcționarului public de a solicita, în cazul în care acesta consideră că raportul de serviciu a încetat din motive netemeinice sau nelegale, plata de către autoritatea sau instituția publică emitentă a actului administrativ a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate, și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcționarul public respectiv. În raport de cele mai sus arătate, cum motivele de recurs invocate în cauză nu sunt întemeiate iar hotărârea atacată este legală și temeinică, urmează a se dispune, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., respingerea ca nefondate a recursurilor declarate de Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului, și Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național împotriva Sentinței nr. 556 din 5 noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Fiind în culpă procesuală recurenții vor fi obligați, în condițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., la plata în favoarea intimatului B.I. a sumei de 644 RON reprezentând cheltuielile de judecată suportate în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de pârâții Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului și Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național împotriva Sentinței nr. 556 din 5 noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Obligă recurenții la plata către intimatul B.I., a sumei de 644 RON, cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 13 mai 2010.