ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2501/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2501/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 556 din 5 noiembrie 2009,

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

a admis cererea formulată de reclamantul B.I., în contradictoriu cu pârâții

Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului și Ministerul Culturii,

Cultelor și Patrimoniului Național, a anulat Ordinul nr. 186 din 27 aprilie

2009 emis de conducătorul acestei din urmă autorități pârâte, pe care a

obligat-o să plătească reclamantului despăgubiri egale cu salariile indexate,

majorate și recalculate precum și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat

acesta dacă nu ar fi fost emis actul anulat, începând cu data de 24 mai 2009.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: Actul administrativ

atacat în prezenta cauză a fost emis pentru executarea dispozițiilor art. III

alin. (1) și alin. (1

1

) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri

de îmbunătățire a activității administrației publice, așa cum rezulta din

mențiunile operate în formula introductivă a actului administrativ individual

examinat unde se menționează, între altele, și acest temei legal.

Reclamantul a

învestit instanța în temeiul și aplicarea dispozițiilor art. 9 din Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Astfel fiind, arată

instanța de fond, deși s-a solicitat sesizarea Curții Constituționale pe calea

excepției de neconstituționalitate, în examinarea dispozițiilor art. 9 alin.

(2) din Legea nr. 554/2004 cu trimitere la art. 29 alin. (1) și (3) din Legea

nr. 47/1992 se constată că o atare procedură nu mai este necesară deoarece

asupra constituționalității O.U.G. nr. 37/2009, în întregul ei, s-a pronunțat

jurisdicția de contencios constituțional prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie

2009 publicată în M. Of. nr. 758/6.11.2009, constatând că este

neconstituțională.

Instanța de

contencios constituțional a constatat că prin reglementările sale O.U.G.

afectează statutul juridic al unor funcționari publici de conducere din sfera

serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale

administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale,

stabilit prin Legea nr. 188/1999, reținându-se în plus că Guvernul a intervenit

într-un domeniu pentru care nu avea competența materială, încălcând astfel dispozițiile

art. 115 alin. (6) din Constituție.

De asemenea, Curtea

Constituțională a observat că, prin dispozițiile sale, O.U.G. nr. 37/2009

exprimă o tendință de politizare a structurilor guvernamentale din unitățile

administrativ-teritoriale, mai precis la nivelul județelor, și pune în discuție

regimul constituțional și legal actual al funcției publice.

Cu privire la actul

administrativ individual contestat în cauză, prima instanță reține că, fiind

emis în executarea și aplicarea unei dispoziții legale declarate neconforme cu

Constituția, înfrânge principiul legalității și, drept urmare, este nelegal,

impunându-se a fi anulat.

Împotriva Sentinței

civile nr. 556 din 5 noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs în termen legal

pârâții Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului și

Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național, prin care s-a

solicitat, de către primul recurent, admiterea recursului și modificarea în

parte a hotărârii atacate în sensul respingerii cererii îndreptate împotriva

Guvernului României ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate

procesuală pasivă și de către cel de-al doilea recurent admiterea recursului și

modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca

neîntemeiată.

A învederat

recurentul Guvernul României, prin motivele de recurs, că hotărârea pronunțată

de prima instanță este netemeinică și nelegală, în condițiile în care nu a

existat o pronunțare asupra excepției lipsei calității procesuale a Guvernului

României, invocată de pârâtă prin întâmpinare. Guvernul României, s-a arătat,

nu are atribuții efective în cauza dedusă judecății, calitatea procesuală

pasivă, în raport de obiectul litigiului, aparținând exclusiv Ministerului

Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național, care a emis actul administrativ

individual contestat pe calea contenciosului administrativ.

Ministerul Culturii,

Cultelor și Patrimoniului Național a precizat că instanța de fond a reținut în

mod nelegal că sunt incidente prevederile art. 9 alin. (3) și (4) din Legea nr.

554/2004 a contenciosului administrativ, decizia Curții Constituționale nefiind

pronunțată asupra excepției de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 37/2009 invocată

în prezenta cauză sau într-o altă cauză, organul constituțional pronunțându-se

exclusiv asupra obiecției de neconstituționalitate a unei legi. Această decizie

a Curții Constituționale, s-a susținut, nu poate produce efecte juridice asupra

O.U.G. nr. 37/2009, astfel cum a apreciat instanța de fond, în sensul că din

cuprinsul acesteia rezultă că O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată

neconstituțională, atâta timp cât dispozitivul deciziei se referă la

neconstituționalitatea unei legi. Mai mult, s-a evocat că la data 6 octombrie

2009 O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin O.U.G. nr. 105/2009, astfel că la

data pronunțării deciziei Curții Constituționale și anume 7 octombrie 2010

acest act normativ nu mai producea efecte juridice. Instanța de fond, s-a mai precizat,

a obligat greșit pârâta la plata despăgubirilor către reclamant, fără a avea în

vedere faptul că postul de director executiv este în continuare desființat

conform noilor dispoziții din O.U.G. nr. 105/2009.

Prin întâmpinare

reclamantul a solicitat respingerea ca nefondate a recursurilor declarate în

cauză.

Recursurile sunt

nefondate.

Cât privește recursul

Guvernului României, reprezentat de Secretariatul General al Guvernului, se

constată, urmare a examinării actelor din dosarul instanței de fond, că prin

dispozitivul hotărârii pronunțate de instanța de fond, întocmit potrivit

prevederilor art. 258 C. proc. civ., a fost admisă acțiunea precizată formulată

de reclamantul B.I. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii, Cultelor

și Patrimoniului Național, a fost anulat Ordinul nr. 186 din 27 aprilie 2009

emis de pârâtul în discuție, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului

despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate precum și

celelalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta dacă nu ar fi emis actul

anulat, începând cu data de 24 mai 2009, și a fost obligat pârâtul să plătească

reclamantului suma de 400 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Așa fiind,

din eroare în cuprinsul sentinței redactate potrivit dispozițiilor art. 261 C.

proc. civ. și comunicate părților s-a trecut ca pârât și Guvernul României -

Secretariatul General al Guvernului, o asemenea greșeală fiind susceptibilă de

îndreptare pe calea prevăzută de art. 281 C. proc. civ.

Referitor la recursul

declarat de pârâtul Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național, se

rețin următoarele:

Prin Ordinul nr. 186

din 27 aprilie 2009 emis de Ministrul Culturii, Cultelor și Patrimoniului

Național intimatul-reclamant, după un preaviz de 30 de zile calendaristice, a

fost eliberat din funcția publică de conducere de director executiv al

Direcției pentru cultură, culte și patrimoniul cultural național a județului

Bistrița-Năsăud. Temeiul juridic al acestei măsuri administrative l-a

constituit art. 99 alin. (1) lit. b) coroborate cu cele ale alin. (2), (3) și

(5), precum și ale art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul

funcționarilor publici, republicată, art. III alin. (1) și (1

1

) din

O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității

administrației publice locale, precum și art. 11 alin. (1) și alin. (4) și ale

art. 5 alin. (1) pct. 12 din H.G. nr. 9/2009 privind organizarea și

funcționarea Ministerului Culturii, Cultelor și Patrimoniului.

Potrivit

dispozițiilor art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile și

ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind

neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la

publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul

sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu

dispozițiile Constituției; pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca

fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. Conform alin. (4) din

articolul aflat în discuție, deciziile Curții Constituționale se publică în M.

Of. al României; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și

au putere numai pentru viitor. Ca atare, deciziile Curții Constituționale

privind admiterea unei excepții de neconstituționalitate sunt de imediată

aplicare, cu consecința înlăturării normei declarate neconstituționale din

sistemul normativ. Cu alte cuvinte, în situația în care soluția Curții

Constituționale nu ar avea aplicare directă și imediată, întreaga procedură de

control a constituționalității legilor și ordonanțelor ar fi lipsită de

finalitate.

Curtea

Constituțională, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituție și art. 15 și urm.

din Legea nr. 47/1992, a exercitat controlul de constituționale a priori asupra

legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 și, totodată, asupra ordonanței

respective, care constituie conținutul normativ al legii. Prin Decizia nr. 1257

din 7 octombrie 2009, instanța constituțională a declarat neconstituțională

Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, iar din analiza considerentelor

deciziei rezultă că viciul neconstituționalității afectează însuși actul

normativ aprobat prin această lege. De asemenea, prin Decizia nr. 1629 din 3

decembrie 2009, instanța constituțională a declarat neconstituțională și O.U.G.

nr. 105/2009. În considerentele deciziilor anterior enunțate, Curtea

Constituțională a arătat, în esență, că modalitatea de reglementare a funcției

publice, respectiv „actul administrativ" de numire reprezintă construcții

juridice deficitare și confuze care ridică problema statutului juridic al

directorului coordonator și a naturii juridice a contractului de management. În

plus, instanța constituțională a precizat că, prin adoptarea O.U.G. nr.

37/2009, au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituție. Statutul

juridic al funcției publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999,

întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competență

materială.

Potrivit art. 9 alin.

(1) și (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept

al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe

poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, acțiune care

poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin

aceste ordonanțe, anularea actelor administrative emise în baza acestora,

precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act

administrativ sau la realizarea unei operațiuni administrative. Același text de

lege reglementează, în alin. (4), situația acțiunilor formulate de o persoană

vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituțională ordonanța prin

admiterea unei excepții într-o altă cauză. Din analiza acestor dispoziții

legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că, în ipoteza

admiterii excepției de neconstituționalitate a ordonanței într-o altă cauză,

efectele se produc, de la data admiterii excepției, și în cauze similare, care

au ca temei juridic aceleași prevederi declarate neconstituționale.

În speța de față,

intimatul-reclamant a solicitat anularea ordinului de eliberare din funcție,

temeiul juridic fiind art. 1 și art. 9 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, cu modificările și completările ulterioare. Măsura contestată de

reclamant a avut la bază aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 37/2009 care a fost

declarată neconstituțională, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009. Ca

atare, în temeiul art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ,

efectele acestei decizii a instanței constituționale se extind și asupra

celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în

temeiul O.U.G. nr. 37/2009.

Instanța de fond a

făcut o corectă aplicare și interpretare a legii, și a admis astfel în mod

întemeiat acțiunea reclamantului B.I., astfel cum a fost aceasta precizată.

Eliberarea intimatului-reclamant din funcția publică pe care o deținea, în alte

situații decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999, reprezintă un act

nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcție,

care se circumscrie noțiunii de securitate socială, protejată prin Convenția

Europeană a Drepturilor Omului și actele comunitare, precum și prin alte

tratate internaționale la care România este parte și a căror îndeplinire este

obligată să o asigure, potrivit art. 11 și art. 20 din Constituția României.

Critica recurentului

referitoare la împrejurarea că prin Decizia nr. 1257/2009 a Curții

Constituționale a fost declarată ca neconstituțională Legea pentru aprobarea

O.U.G. nr. 37/2009 astfel că această decizie nu poate produce efecte juridice

asupra ordonanței de urgență respective nu poate fi primită, în condițiile în

care analiza de neconstituționalitate a avut în vedere atât legea de aprobare

cât și însăși ordonanța de urgență, întrucât Parlamentul nu a adoptat legea, ci

a aprobat ordonanța de urgență, corpul legii fiind reprezentat chiar de

dispozițiile ordonanței. Curtea Constituțională a statuat dealtfel în mod

constant în jurisprudența sa că viciul de neconstituționalitate a unei

ordonanțe simple sau ordonanțe de urgență emise de Guvern nu poate fi acoperit

prin aprobarea de către Parlament a ordonanței respective, în consecință, legea

care aprobă o ordonanță de urgență neconstituțională este ea însăși neconstituțională.

Nu sunt întemeiate

nici susținerile recurentului ce vizează greșita obligare la plata

despăgubirilor către reclamant, în condițiile în care art. 106 alin. (1) din

Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu

modificările și completările ulterioare, reglementează dreptul funcționarului

public de a solicita, în cazul în care acesta consideră că raportul de serviciu

a încetat din motive netemeinice sau nelegale, plata de către autoritatea sau

instituția publică emitentă a actului administrativ a unei despăgubiri egale cu

salariile indexate, majorate și recalculate, și cu celelalte drepturi de care

ar fi beneficiat funcționarul public respectiv.

În raport de cele mai

sus arătate, cum motivele de recurs invocate în cauză nu sunt întemeiate iar

hotărârea atacată este legală și temeinică, urmează a se dispune, în temeiul

prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondate a

recursurilor declarate de Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului,

și Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național împotriva Sentinței

nr. 556 din 5 noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal.

Fiind în culpă

procesuală recurenții vor fi obligați, în condițiile art. 274 alin. (1) C.

proc. civ., la plata în favoarea intimatului B.I. a sumei de 644 RON

reprezentând cheltuielile de judecată suportate în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâții Guvernul

României - Secretariatul General al Guvernului și Ministerul Culturii, Cultelor

și Patrimoniului Național împotriva Sentinței nr. 556 din 5 noiembrie 2009 a

Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

ca nefondate.

Obligă recurenții la

plata către intimatul B.I., a sumei de 644 RON, cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 13 mai 2010.