ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1630/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1630/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

a) Cererea de chemare

în judecată

Prin cererea înregistrată sub nr. 1205/39/2009

la Curtea de Apel Suceava, reclamantul B.A a solicitat ca, prin hotărârea ce

se va pronunța să se anuleze Ordinul Ministrului Culturii, Cultelor și

Patrimoniului Național nr. 209 din 27 aprilie 2009, care i-a fost comunicat la

data de 4 mai 2009, prin care a fost eliberat din funcție în baza dispozițiilor

O.U.G. nr. 37/2009.

î

n motivarea cererii a

arătat ca are calitatea de funcționar public, fiind numit în funcția de

director al Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural

Național Suceava, prin Ordinul Ministrului nr. 317 din 9 iunie 2005, emis în

urma concursului organizat la data de 2 și 3 iunie 2005 de către A.N.F.P., iar prin

Ordinul atacat a fost eliberat din funcție în temeiul dispozițiilor O.U.G.

37/2009.

A precizat

reclamantul că O.U.G. nr. 37/2009, a fost declarată neconstituțională prin

Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009. publicată în M.

Of. nr. 158 din 6 noiembrie 1009.

b) Întâmpinarea

formulată în cauză

Pârâtul a formulat

întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca inadmisibilă, ca prescris

capătul de cerere privind anularea Ordinului nr. 209/2009 și în subsidiar ca

neîntemeiată.

î

n ceea ce privește

excepția inadmisibilității a arătat că în primul rând reclamantul a solicitat

anularea O.U.G. nr. 37/2009, act normativ care a fost abrogat, iar în al doilea

rând că reclamantul nu a făcut dovada plângerii prealabile nefiind depusă la

sediul instituției vreo cerere de revocare a Ordinului nr. 209/2009.

De asemenea, a

invocat și excepția prescrierii dreptului la acțiune întrucât în conformitate

cu prevederile art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 cererea ar fi

trebuit introdusă în termen de 6 luni de la comunicarea răspunsului la

plângerea prealabilă. Dacă autoritatea publică nu a fost sesizată cu o plângere

prealabilă aceste dispoziții trebuie interpretate în sensul că acțiunea în

anularea unui act administrativ trebuie introdusă în termen de 6 luni de la

comunicarea actului administrativ. Cum reclamantul a arătat în acțiune că actul

administrativ atacat i-a fost comunicat la data de 4 mai  2009 ultima zi în

care se putea introduce acțiunea era 4 noiembrie 2009, iar cererea a fost formulată

la 5 noiembrie 2009, astfel că este tardivă.

Pe fondul cauzei a

arătat că acțiunea este neîntemeiată întrucât reclamantul nu arată motivele de

nelegalitate anterioare sau concomitente cu emiterea Ordinului nr. 209/2009,

invocând doar motive de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 37/2009, care de

altfel este și abrogată. A mai arătat că desființarea postului de director

executiv a intervenit în temeiul legii, autoritatea publică nefiind implicată

în procesul de desființarea a postului respectiv.

c) Precizarea

acțiunii

La data de 15

februarie 2010, reclamantul a formulat precizări la acțiune solicitând anularea

Ordinului nr. 209/2009, comunicat la data de 4 mai 2009, obligarea pârâtului la

emiterea unui ordin de numire în funcția publică de director al Direcției

Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național Suceava precum

și la plata diferenței de drepturi salariale pe perioada 24 mai 2009 și până la

repunerea efectivă pe acest post.

A arătat că în

conformitate cu dispozițiile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, în

situația în care decizia de declarare a neconstituționalității este urmare a

unei excepții ridicate în altă cauză, acțiunea poate fi introdusă direct la

instanța de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de

decădere de 1 an de la data publicării deciziei Curții Constituționale în M.

Of. al României. Alineatul 5 al articolului respectiv dispune că acțiunea poate

avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin

ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza

acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea

unui act administrativ sau la realizarea unei proceduri administrative.

A mai arătat că

cererea sa a fost întemeiată pe dispozițiile art. 7 alin. (5) din Legea

contenciosului administrativ și a fost depusă în termenul de 6 luni, cu

scrisoare recomandată.

d) Sentința și

motivarea primei instanțe

Curtea de Apel

Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr.

103 din 26 aprilie 2010 a

respins, ca

nefondată, excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată

de

pârâtul Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național;

a admis excepția lipsei plângerii prealabile,

invocată de pârâtul Ministerul

Culturii, Cultelor și Patrimoniului

Național și, în consecință : a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de

reclamantul B.

A.,

în contradictoriu

cu pârâtul Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național, având ca

obiect anularea Ordinului nr. 209 din 27 aprilie 2009 și a luat act că pârâtul

nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut că termenul de 6 luni curge de la

data comunicării actului, respectiv de la data de 4 mai 2009, ceea ce înseamnă

că el s-a împlinit la data de 4 noiembrie 2009.

p

otrivit dispozițiilor

art. 101 alin. (3) C. proc. civ., termenele statornicite pe luni se sfârșesc în

ziua lunii corespunzătoare zilei de plecare însă potrivit dispozițiilor art. 104

C. proc. civ., „actele de procedură trimise prin poștă instanțelor

judecătorești se socotesc împlinite în termen dacă au fost predate recomandat

la oficiul poștal înainte de împlinirea lui

”

.

î

n speță, acțiunea

reclamantului a fost trimisă instanței prin poștă la data de 2 noiembrie 2010,

astfel încât excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată de către pârât este

neîntemeiată.

În ceea ce privește

excepția lipsei plângerii prealabile, Curtea a constatat că aceasta este

întemeiată.

A reținut că,

potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ,

înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente,

persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un

interes legitim printr-un act administrativ

individual trebuie să solicite autorității

publice emitente sau

autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile

de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte a acestuia.

Deși această excepție

a fost invocată de către pârât prin întâmpinare, reclamantul nu a depus dovezi

din care să rezulte că a formulat plângere prealabilă în termenul prevăzut de

lege.

Apărarea

reclamantului referitoare la faptul că potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (4) din

Legea nr. 554/2004, plângerea poate fi introdusă direct la instanță în situația

în care s-a admis o excepție de neconstituționalitate, nu poate fi reținută

întrucât această excepție se referă la acțiunile formulate de către persoana

vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau

dispoziții din ordonanțe pe când speța

de

față vizează un act administrativ cu caracter individual, respectiv un ordin de

eliberare dintr-o funcție publică.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamantul B.A.

a) Motivele de recurs

În motivele de

recurs, recurentul-reclamant a susținut că în cazul acțiunilor în anularea unui

act administrativ, întemeiate pe prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004, nu

este obligatorie plângerea prealabilă.

De asemenea, a

precizat că la 30 aprilie 2009 s-a adresat cu cerere de revocare a ordinului de

eliberare din funcție.

b) Analiza motivelor

de recurs

Din examinarea

acțiunii, a legislației aplicabile și a motivelor de recurs, se reține

următoarele:

Situația de fapt

Reclamantul B.A. a

funcționat ca director executiv al Direcției pentru cultură, culte și patrimoniu

cultural al Județului Suceava.

Prin Ordinul nr. 209

din 27 aprilie 2009 a fost eliberat din această funcție, în baza dispozițiilor art.

III alin. (1) și (11) din O.U.G. nr. 37/2009.

Acțiunea a avut ca

obiect anularea Ordinului nr. 209/2009.

În cuprinsul acțiunii

(fila 7 dosar fond) reclamantul a precizat expres temeiul de drept, respectiv, art.

1, 9 și 15 precum și art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, invocând și

neconstituționalitatea O.U.G. nr. 37/2009.

Legislația aplicabilă

Legea nr. 554/2004, art.

7 alin. (5) -

În cazul acțiunilor introduse de

prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agenția Națională a

Funcționarilor Publici sau al celor care privesc cererile persoanelor vătămate

prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe, precum și în cazurile prevăzute la

art. 2 alin. (2) și la art. 4 nu este obligatorie plângerea prealabilă.

Art. 9 alin. (1) -Persoana vătămată într-un drept al

său ori  într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe

poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de

excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este

constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță

.

Alin. (4) - În situația în care decizia de

declarare a neconstituționalității este urmarea unei excepții ridicate în altă

cauză, acțiunea poate fi introdusă direct la instanța de contencios administrativ

competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data

publicării deciziei Curții Constituționale în M. Of. al României, Partea I.

Alin. (5) -

Acțiunea

prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri

pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor

administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei

autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei

anumite operațiuni administrative

Analiza legislației

aplicabile relevă că persoana vătămată într-un drept sau interes legitim prin

ordonanță sau dispoziție din ordonanță poate introduce acțiune la instanța de

contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate.

Obiectul acțiunii îl

poate constitui anularea actelor administrative emise în baza ordonanței

apreciată ca neconstituțională, acordarea de despăgubiri și după caz, obligarea

autorității să emită un act administrativ sau să realizeze o operațiune administrativă.

În cazul unor astfel

de acțiuni, astfel cum rezultă din prevederile art. 7 alin. (5) și 9 alin. (4)

plângerea prealabilă nu este obligatorie.

Ori, în speță,

acțiunea reclamantului s-a întemeiat chiar pe dispozițiile art. 9 din Legea nr.

554/2004, astfel că nu se mai impunea efectuarea plângerii prealabile.

Înalta Curte

precizează că instanța de fond a dat o dezlegare greșită apărărilor

reclamantului, referitoare la aplicabilitatea art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

Judecătorul fondului

a apreciat că textul invocat de reclamant s-ar aplica numai dacă obiectul acțiunii

s-ar referi la vătămarea produsă prin ordonanțe și nu printr-un act

administrativ.

Interpretarea este

evident fără suport în legislația incidentă în cazul dedus analizei judiciare.

Legiuitorul a

prevăzut în art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 că obiectul acțiunii îl

constituie anularea actului emis în baza unei Ordonanțe neconstituționale, iar în

alin. (1) al aceluiași articol, s-a indicat expres că obiectul principal al

acțiunii nu-l poate constitui constatarea neconstituțională a ordonanței.

Vătămarea persoanei

se produce prin actul administrativ emis în baza ordonanței neconstituționale,

iar instanța de contencios administrativ nu poate cerceta

neconstituționalitatea unei Ordonanțe.

Potrivit Constituției

și Legii nr. 47/1992, instanța de contencios constituțional se pronunță asupra

excepției de neconstituționalitate a unei ordonanțe și instanța de contencios

administrativ asupra actului administrativ emis în baza unei ordonanțe

neconstituționale.

c) Soluția instanței

de recurs

Față de prevederile

legale cu aplicabilitate în speță, sentința primei instanțe este nelegală.

Întrucât prima instanță

nu s-a pronunțat asupra fondului pricinii, în baza art. 20 alin. (3), teza

ultimă din Legea nr. 554/2004, se va casa sentința primei instanțe, cu

trimitere pentru rejudecare pe fond a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de B.A., împotriva sentinței nr. 103 din 26 aprilie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 18 martie 2011.