ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4507/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul R.N.O.V. a chemat în judecată

Ministerul Culturii și Patrimoniului Național și Ministrul Culturii și

Patrimoniului Național, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va

pronunța să dispună, pe cale de ordonanță președințială suspendarea ordinelor

nr. 505 din 5 octombrie 2010 și nr. 506 din 5 octombrie 2010, până la

soluționarea Dosarului nr. 57562/3/2010 cu termen la data de 4 noiembrie 2011

sau până la numirea unui director general ca urmare a începerii executării

contractului de management care urmează să se încheie în urma concursului de

proiecte de management.

În motivarea cererii

reclamantul a arătat că prin ordinul nr. 3 din 6 ianuarie 2009 a fost numit la

conducerea interimară a Teatrului N. Târgu-Mureș, până la începerea executării

contractului de management ce urma să se încheie la data validării concursului

de proiecte manageriale. Deși în perioada cât s-a aflat la conducerea Teatrului

N. Târgu-Mureș nu s-a organizat nici un concurs de proiecte de management, pârâții

au dispus revocarea sa abuzivă din funcție și, în aceeași zi a emis un ordin de

numire a altei persoane în funcția de director general interimar.

Prin întâmpinarea

formulată, Ministerul Culturii și Patrimoniului Național a invocat excepția

necompetenței materiale a tribunalului, excepția lipsei calității procesuale

pasive a Ministrului Culturii și Patrimoniului Național, excepția

prematurității și aceea a inadmisibilității acțiunii.

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința

civilă nr. 2029 din 15 martie 2011, a respins excepția inadmisibilității

acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile, a inadmisibilității acțiunii în

raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de temeiul de drept

invocat și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministrul

Culturii și Patrimoniului Național.

Totodată, a admis

acțiunea formulată de reclamant și a dispus suspendarea executării ordinelor

nr. 505 din 5 octombrie 2010 și nr. 506 din 5 octombrie 2010 emise de Ministrul

Culturii și Patrimoniului Național până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a pronunța

această sentință instanța a reținut că excepția prematurității va fi respinsă

întrucât art. 15 din Legea nr. 554/2004 nu face nicio referire la procedura

prealabilă prevăzută de art. 7.

Excepția lipsei

calității procesuale pasive va fi respinsă, întrucât Ministerul Culturii și

Patrimoniului Național este autoritatea emitentă a actelor a căror anulare se

solicită.

Pe fondul cauzei s-a

reținut că prin ordinul nr. 505 din 5 octombrie 2010 a fost revocat ordinul nr.

3 din 6 ianuarie 2009, în condițiile în care nu sunt expuse nici măcar sumar

argumentele pentru care reclamantul a fost înlocuit, împrejurare care

constituie un caz bine justificat.

Și cea de a doua

condiție, respectiv paguba iminentă, este îndeplinită, aceasta derivând din

faptul că reclamantul este lipsit de veniturile aferente funcției cu care a

fost investit prin ordinul nr. 3 din 6 ianuarie 2009.

Împotriva acestei sentințe

considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs Ministerul Culturii și Patrimoniului

Național prin Ministrul Culturii și Patrimoniului Național.

În motivarea recursului

formulat, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, pct. 8 și 9 C. proc. civ.,

recurentul-pârât a susținut în esență că în mod greșit instanța de fond a respins

excepția prematurității cererii de suspendare, reținând că dispozițiile art. 15

din Legea nr. 554/2004 nu face vreo referire la procedura prealabilă prevăzută de

art. 7 din lege.

Totodată recurentul a

susținut că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății,

omițând să soluționeze excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministrului

Culturii și Patrimoniului Național și fără a motiva respingerea acestei excepții.

Cu privire la al treilea

motiv de recurs, recurentul a susținut că sentința atacată a fost pronunțată cu

aplicarea greșită a legii, în sensul că în cauză s-a reținut în mod eronat ca fiind

îndeplinite condițiile legale prevăzute de dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004, astfel cum sunt acestea definite prin dispozițiile art. 2 alin. (1)

lit. ș) și t) din același act normativ.

Apreciază recurentul că

în analizarea îndeplinirii condițiilor legale pentru suspendarea executării actelor

administrativ atacate, instanța de fond a antamat fondul, examinând legalitatea

actelor respective.

Pe de altă parte, recurentul

a susținut că cererea de suspendare a executării actelor administrative a rămas

fără obiect urmare a emiterii unor ordine ulterioare respectiv ordinul nr. 167 din

22 martie 2011 și ordinul nr. 168 din 22 martie 2011.

Recurentul a invocat în

cadrul acestui ultim motiv de recurs și aspectul indicării greșite a termenului

căii de recurs menționată în dispozitivul sentinței recurate.

În drept au fost invocate

dispozițiile art. 14 alin. (4) și art. 20 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004,

cu referire la art. 299 alin. (1) și (2), art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Intimatul R.N.O.V. a formulat

întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat și menținerea

sentinței pronunțate de către instanța de fond susținând în esență că soluția de

admitere a cererii de suspendare a fost pronunțată cu respectarea și aplicarea dispozițiilor

legale.

În ceea ce privește susținerea

recurentului privind rămânerea fără obiect a cererii de suspendare a executării,

intimatul a solicitat respingerea acesteia, arătând că acțiunea având ca obiect

anularea actelor administrative nu a fost soluționată.

Analizând sentința atacată,

prin prisma criticilor formulate, a dispozițiilor legale incidente în cauză, cât

și în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție

reține că recursul formulat în cauză este nefondat.

În privința motivului

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ. se constată că susținerile

recurentului sunt nefondate, instanța de fond reținând și motivând sentința atacată,

în raport cu probatoriul administrat în cauză cu respectarea dispozițiilor art.

261 pct. 5 C. proc. civ.

În privința aplicării

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 instanța de control judiciar constată că

judecătorul fondului a examinat cu atenție îndeplinirea celor două condiții, cerute

de Legea nr. 554/2004 și a concluzionat corect că se impune suspendarea executării

celor două acte administrative emise de recurentul-pârât Ministerul Culturii Patrimoniului

Național.

Într-adevăr actele administrative

se bucură de prezumția de legalitate și de veridicitate și sunt supuse regulii executării

imediate și din oficiu fiind necesar ca pentru înlăturarea acestei reguli, la cererea

părții interesate, instanța să se raporteze la probatoriul administrat în fiecare

caz în parte și ca acest probatoriu că ofere indicii aparente de răsturnare a prezumției

de legalitate.

Fiind o măsură de excepție,

suspendarea executării unui act administrativ poate opera numai dacă în cauză sunt

îndeplinite cumulativ cele două condiții, respectiv existența cazului bine justificat

și prevenirea unei pagube iminente, astfel cum sunt acestea definite de dispozițiile

art. 2 alin. (1) lit. t) și ș) din Legea nr. 554/2004.

În speță, instanța a procedat

în spiritul acestor prevederi legale, raportându-se la probatoriul administrat.

Condiția cazului bine

justificat a fost apreciată ca fiind îndeplinită întrucât din examinarea sumară

a celor două ordine, respectiv ordinul nr. 505 din 5 octombrie 2010 prin care s-a

dispus încetarea efectelor ordinului nr. 3 din 6 ianuarie 2009 cât și a ordinului

nr. 506 din 5 octombrie 2010 prin care a fost desemnat pârâtul C.G. pentru a asigura

conducerea interimară a Teatrului N. Târgu Mureș, a rezultat că nu au fost expuse

argumentele care au impus revocarea ordinului de numire al intimatului-reclamant,

ceea ce poate constitui un caz bine justificat astfel cum este acesta definit de

dispozițiile art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Și în privința condiției

pagubei iminente ce s-ar produce prin executarea actelor administrative contestate,

soluția instanței de fond este corectă, având în vedere faptul că intimatul-reclamant

este lipsit de veniturile funcției în care a fost învestit.

Hotărârea instanței de

fond este legală și temeinică, judecătorul fondului stabilind în baza probatoriul

administrat în cauză și fără a prejudeca fondul cauzei, faptul că împrejurări legate

de starea de fapt și de drept creează îndoieli serioase asupra legalității actelor

administrative a căror suspendare s-a solicitat.

Această soluție este de

altfel în acord cu principiile cuprinse în Recomandarea nr. R(89)8 a Comitetului

de Miniștri al Consiliului Europei către statele membre, privind protecția provizorie

în materie de contencios administrativ.

Nu pot fi reținute nici

susținerile recurentului-pârât referitoare la rămânerea fără obiect a cauzei, întrucât

cererea privind anularea actelor administrative a căror executare a fost suspendată,

nu a fost soluționată de către instanța de fond.

Având în vedere toate

aceste considerente, reținând că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică,

Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Culturii

și Patrimoniului Național prin Ministrul Culturii și Patrimoniului Național împotriva

sentinței civile nr. 2029 din 15 martie 2011 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal , ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 4 octombrie

2011.