ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5206/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată,

inițial și precizată pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a Contencios Administrativ

și Fiscal, reclamantul R.N.O.V., în contradictoriu cu Ministerul Culturii și Patrimoniului

Național și Ministrul Culturii și Patrimoniului Național, a solicitat anularea ordinului

nr. 505 din 5 octombrie 2010 și a ordinului nr. 506 din 5 octombrie 2010 emise de

pârâtă repunerea în funcția de manager interimar al Teatrului Național Târgu Mureș,

începând cu data de 5 octombrie 2010, până la numirea unui manager general, ca urmare

a promovării concursului de proiecte, suspendarea executării ordinelor anterior

menționate până la soluționarea acțiunii în anulare, plata salariului cuvenit începând

cu data de 5 octombrie 2010 până la repunerea în funcție, calcularea salariului

în conformitate cu prevederile art. 28 alin. (2) din O.U.G. nr. 189/2008 și acordarea

sumelor de bani în conformitate cu art. 30 din același act normativ, sume necesare

cazării și acoperirii costurilor de transport spre localitatea de domiciliu,obligarea

pârâtelor la plata de daune materiale și morale în cuantum de 50.000 de RON, precum

și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamantul

a invocat în drept prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Prin întâmpinarea formulată,

pârâtul Ministerul Culturii și Patrimoniului Național a invocat excepția necompetentei

materiale a instanței.

Tribunalului București,

secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2258 din 3 iunie

2011, a admis excepția necompetenței materiale a instanței și, în consecință, a

declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul R.N.O.V., în

contradictoriu cu Ministerul Culturii și Patrimoniului Național și Ministrul Culturii

și Patrimoniului Național, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, având în vedere prevederile art. 10 alin. (1)

din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Învestită cu soluționarea

cauzei, Curtea Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

prin sentința nr. 2065 din 21 martie 2012 a admis excepția lipsei procedurii prealabile

și a respins acțiunea formulată de reclamantul R.N.O.V., în contradictoriu cu Ministerul

Culturii și Patrimoniului Național și Ministrul Culturii și Patrimoniului Național,

ca inadmisibilă.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de fond a reținut că reclamantul, prin precizarea acțiunii a solicitat

anularea celor două acte emise de pârât, respectiv nr. 505 din 5 octombrie 2010

și nr. 506 din 5 octombrie 2010, plata salariului începând cu data de 5 octombrie

2010 până la data de 22 martie 2011, plata drepturilor aferente prevăzute de

art. 30 din O.U.G. nr. 189/2008 (sume necesare cazării și acoperirii costurilor

de transport spre localitatea de domiciliu), acordarea daunelor morale în cuantum

de 20.000 RON precum și plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul

litigiu.

Așadar, în raport de

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanța a reținut că reclamantul nu a

îndeplinit procedura prealabilă, în condițiile în care a solicitat revocarea ordinelor

mai sus-menționate.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei

spre rejudecare aceleiași instanțe.

În motivarea căii de atac,

recurentul-reclamant susține, în esență, că ar fi trebuit inserat în ordinul

nr. 505 din 5 octombrie 2010 modalitatea de contestare și autoritatea unde se depune

contestația, iar lipsa acestor mențiuni conduce la nulitatea absolută a ordinului

menționat, astfel cum prevăd și dispozițiile art. 62 alin. (3

1

) C.

mun.

Recurentul-reclamant susține

și faptul că au fost încălcate prevederile art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului.

De asemenea, se menționează

și faptul că instanța de fond în mod eronat s-a pronunțat pe excepție fără a judeca

fondul cauzei, impunându-se casarea sentinței recurate și trimiterea spre rejudecare

a cauzei.

recurs

Înalta Curte, analizând

recursul în raport de criticile formulate care se circumscriu motivului de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., apreciază că acesta este nefondat, urmând

a fi respins pentru considerentele ce vor fi expuse.

Prin sentința recurată

cu nr. 2065/2012 a fost admisă excepția lipsei procedurii prealabilă și respinsă

acțiunea formulată de reclamant ca inadmisibilă pentru neîndeplinirea procedurii

prealabile prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Nu a fost depusă nici

la instanța de recurs dovada îndeplinirii procedurii prealabile.

Excepția lipsei procedurii

prealabile prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ

nr. 554/2004 este o excepție de fond, care se adaugă celorlalte condiții de exercițiu

al acțiunii, iar din punct de vedere al efectelor pe care le produce, excepția lipsei

procedurii prealabile este o excepție peremptorie, dirimantă, care tinde la respingerea

acțiunii.

Inadmisibilitatea acțiunii

se pronunță de instanță în cazul în care admite excepția procesuală de fond a neîndeplinirii

procedurii prealabile în termenele și condițiile prevăzute de art. 7 din Legea

nr. 554/2004, inadmisibilitatea constituind un efect al admiterii excepției.

Cum recurentul-reclamant

nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile, în mod corect instanța de

fond a respins cererea sa ca inadmisibilă urmare a admiterii excepției .

Prevederile art. 63

alin. (3

1

) C. muncii nu sunt incidente cauzei, întrucât litigiul de față

este unul supus regulilor contenciosului administrativ, nefiind un litigiu de muncă

pentru care incidente sunt dispozițiile C. muncii.

Recurentul-reclamant adresându-se

instanței de contencios administrativ cu acțiunea de față cunoștea că litigiul este

supus procedurii instituite de Legea nr. 554/2004, astfel că nu poate invoca necunoașterea

prevederilor legale incidente cauzei.

În altă ordine, nu se

poate reține încălcarea art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului referitor

la dreptul la un recurs efectiv.

În cauză, dispozițiile

art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului trebuie privite în strânsă

corelație cu dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În jurisprudența sa constantă,

C.E.D.O. nu a negat posibilitatea unui stat de a institui norme procedurale în ceea

ce privește dreptul de a sesiza un tribunal, reținând că dreptul de acces la un

tribunal nu este absolut, fiind compatibil cu anumite limite permise, mai ales în

privința condițiilor de admisibilitate pentru exercițiul unei căi de atac, domeniu

în care statele contractante dispun de o marjă de apreciere.

Curtea a decis că

art. 6 parag. 1 nu impune statelor contractante să supună „contestațiile privitoare

la drepturile cu caracter civil” la proceduri de natură să se desfășoare, în fiecare

din stadiile lor, în fața unor „tribunale” organizate conform exigențelor sale,

fiind justificată intervenția prealabilă a unor organe administrative, a unor organe

jurisdicționale ce nu îndeplinesc toate condițiile textului art. 6 menționat.

Ceea ce impun dispozițiile

art. 6 parag. 1, este ca decizia unei asemenea autorități ce nu îndeplinește condițiile

acestui text să fie supusă controlului ulterior, exercitat de un organ de plină

jurisdicție, adică de un „tribunal”, în sensul Convenției (CEDH Ficher contra Autriche,

cererea 1998-VI; Comisia EDH - 25.11.1996, nr. 31506/1996 Rekasi c/ Hongrie).

Potrivit art. 1 alin.

(1) coroborat cu art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004, cu modificările și completările

ulterioare, recurentul-reclamant a avut posibilitatea de a se adresa instanțelor

naționale cu o plângere/ acțiune în care să pună în discuție încălcarea suferită.

Însă, acțiunea ce este formulată la instanța de contencios administrativ competentă

este supusă unei anumite proceduri care cuprinde și etapa procedurii prealabile

prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, pe care recurentul-reclamant nu a îndeplinit-o.

Deci, față de cele menționate

anterior, nu se poate reține încălcarea art.13 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului.

În altă ordine, urmare

a admiterii excepției lipsei plângerii prealabile, acțiunea reclamantului a fost

respinsă ca inadmisibilă, fapt care face de prisos cercetarea pe fond a pricinii.

Față de toate considerentele

expuse, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.,

art. 20 din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, va respinge

recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul R.N.O.V. împotriva sentinței civile nr. 2065 din 21 martie 2012 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 decembrie

2012.