ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 969/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București la data de 22 august 2008, reclamantul C.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii și Cultelor, suspendarea executării ordinelor nr. 156 din 9 iulie 2008 și nr. 170 din 11 iulie 2008, emise de autoritatea pârâtă și a actelor premergătoare și subsecvente acestora, în temeiul art. 15 din Legea nr. 156 din 9 iulie 2007. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin ordinul nr. 156 din 9 iulie 2007 s-a dispus încetarea, înainte de expirarea duratei prevăzute, a contractului de management nr. 20 din 30 ianuarie 2007, încheiat în calitate de manager al Teatrului Național din Târgu Mureș.

A mai arătat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării actelor administrative, date fiind complexitatea actului de conducere, administrare și gestionare a Teatrului Național din Târgu Mureș, dificultățile inerente interimatului funcției de manager, motivele temeinice de fapt și de drept care susțin demersul său procesual față de actele atacate, necesitatea menținerii continuității actului de conducere, pagubele iminente, cu consecințe greu de cuantificat, ce s-ar putea produce pe diverse paliere și vădita nelegalitate a actelor atacate. Prin sentința nr. 2437 din 25 septembrie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea ca neîntemeiată, reținând că nu sunt îndeplinite condițiile cumulativ prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, așa cum sunt definite în art. 2 lit. s) și t) din Legea nr. 554/2004.

Sentința menționată a fost atacată cu recurs, în temeiul prevăzut de art. 14 alin (4) din Legea nr. 554/2004, de către reclamant, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru motive pe care le-a încadrat în drept în prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea criticilor formulate, recurentul-reclamant a arătat că sentința atacată cuprinde o motivare succintă și neconvingătoare, nu analizează mijloacele de probă prezentate în susținerea cererii și concluziile pe fondul cauzei.

În ceea ce privește condițiile prevăzute de lege pentru suspendarea executării actelor administrative, a arătat că iminența producerii unei pagube rezultă din Ordinul nr. 170 din 11 iulie 2008, potrivit căruia pe data emiterii lui, contractul de management al recurentului-reclamant a încetat de drept, interimatul funcției urmând a fi fost asigurat pe o perioadă de maxim 60 de zile lucrătoare, până la data de octombrie 2008. De asemenea, a arătat că intimatul-pârât nu a respectat actele normative care legiferează organizarea concursului pentru ocuparea postului în discuție, suspendarea executării ordinului fiind necesară pentru menținerea continuității actului de conducere, în scopul evitării unor efecte negative determinate de existența unei perioade de interimat.

În fine, recurentul-reclamant a arătat că vătămarea care i-a fost produsă rezidă în modul subiectiv și tendențios în care Comisia i-a evaluat performanțele manageriale și din caracterul vădit ilegal al ordinelor atacate, în sensul considerentelor expuse pe larg în cererea de chemare în judecată ce formează obiectul dosarului nr. 4223/2/2008. Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-pârât a arătat că recursul este inadmisibil, de vreme ce art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că instanța poate să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond, excluzând posibilitatea formulării unei căi de atac.

În altă ordine de idei, intimatul-pârât a arătat că sentința recurată este temeinică și legală, pentru că instanța de fond a analizat în mod corect motivele de fapt și de drept invocate de ambele părți în susținerea interesului lor, precum și materialul probator administrat în cauză, ajungând la concluzia că nu sunt îndeplinite condițiile cumulativ prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, așa cum au fost definite prin lege și interpretate în jurisprudență. În recurs a fost administrată proba cu înscrisuri, admisibilă conform art. 305 C. proc. civ., recurentul-reclamant depunând la dosar, în copie, adeverința nr. 1355 din 14 octombrie 2008, emisă de Teatrul Național Târgu Mureș , din care rezultă că începând cu data de 3 octombrie 2008 nu mai este angajatorul instituției, adresa nr. 2417/D.A.I.

din 8 octombrie 2008, prin care Ministerul Culturii a nominalizat o altă persoană (directorul adjunct) pentru a asigura buna desfășurare a activității teatrului, o notă de constatare întocmită de dirigintele de șantier care a efectuat lucrările de reparații și modernizarea clădirii Teatrului Național Târgu Mureș în perioada 1 iunie-31 decembrie 2007 și raportul de activitate al directorului general pentru perioada 1 ianuarie 2007-3 ianuarie 2008. Înalta Curte constată, în prealabil, că recursul a fost exercitat în temeiul art. 14 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia hotărârea pronunțată asupra suspendării poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Aceste dispoziții se aplică în mod corespunzător și în cazul în care suspendarea executării este solicitată concomitent sau ulterior sesizării instanței cu acțiunea principală având ca obiect anularea actului administrativ, conform normei de trimitere cuprinse în art. 15 alin. (2) din aceeași lege. Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție Curte constată că recursul nu este fondat. Sentința atacată cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, expuse într-o manieră clară și concisă, îndeplinind exigențele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

De asemenea, hotărârea instanței de fond reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor art. 14 alin. (1), la care face trimitere art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în ceea ce privește condițiile în care poate fi dispusă măsura de protecție provizorie a suspendării executării actului administrativ . Actele administrative deduse judecății sunt ordinele nr. 156 din 9 iulie 2008 și nr. 170 din 11 iulie 2008, prin care Ministrul Culturii și Cultelor a aprobat rezultatul Comisiei de evaluare a performanțelor manageriale ale conducătorilor instituțiilor publice de spectacole sau concerte, aflate în subordinea Ministerului Culturii și Cultelor, privind performanțele manageriale ale recurentului-reclamant, în calitatea sa de director general al teatrului Național Târgu Mureș și a dispus încetarea contractului de management, în temeiul art. 6 alin. (1) lit. c) și O.G.

nr. 26/2005, privind managementul instituțiilor publice de cultură, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 15 lit. a) din contractul de management nr. 20 din 3 ianuarie 2007. Așa cum a reținut și prima instanță, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune două condiții cumulative pentru suspendarea actului administrativ: cazul bine justificat și paguba iminentă. Cazul bine justificat este definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurarea legată de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ. În cadrul procedurii suspendării executării actului administrativ nu poate fi prejudiciat fondul litigiului, astfel că îndeplinirea condiției amintite mai sus trebuie să poată fi ușor sesizată, printr-o cercetare sumară a aparenței dreptului.

Cu privire la paguba iminentă, așa cum este ea definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că probele cauzei nu sunt de natură să formeze convingerea instanței în sensul existenței unui risc de prejudiciu material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a activității instituției publice, greu sau imposibil de înlăturat în cazul în care în final ordinele contestate ar fi anulate. În consecință, recursul va fi respins ca nefondat, neexistând motive de casare sau de modificare a sentinței, conform art. 304 pct. 7, 8 și 9 sau 304 1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul C.I. împotriva sentinței civile nr. 2437 din 25 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 februarie 2009.