ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 133/2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 133/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 13 aprilie 2007

la Curtea de Apel București sub nr. 2641/2/2007, reclamantul T.T.A. a

solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii, Cultelor, anularea

Ordinului nr. 2037 din 26 ianuarie 2007 emis de pârât și actelor subsecvente

acestuia.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că ordinul contestat este nelegal, întrucât adaugă practic

la O.G. nr. 26/2005; prin emiterea ordinului s-au încălcat prevederile art. 4 alin.

(3) din Legea nr. 24/2000; ordinul contestat nu a fost publicat în M. Of.,

contrar dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, iar O.G. nr. 26/2005

nu conține o prevedere privind emiterea unui ordin pentru evaluarea proiectelor

de management.

Prin Încheierea de ședință

din 8 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. 4323/2/2007

s-a dispus conexarea dosarului nr. 4323/2/2007 la cauza ce formează obiectul

dosarului nr. 2641/2/2007.

Prin acțiunea ce formează

obiectul dosarului conexat, reclamantul T.T.A. a solicitat instanței, anularea

Ordinului nr. 2189 din 5 aprilie 2007 emis de pârâtul Ministerul Culturii și

Cultelor, reintegrarea în funcția deținută anterior, de director general al

Consiliului Național de Cultură al Romilor, obligarea pârâtului la plata

indemnizației de director general cuvenită, de la data eliberării din funcție,

până la data reîncadrării efective în funcție.

Reclamantul a apreciat că

ordinul este netemeinic și nelegal, întrucât la 20 august 2004 avea deja

încheiat cu Ministerul Culturii și Cultelor un contract de management cu nr. 288/2004,

pe funcția de director general pentru o perioadă de 3 ani, care expira la data

de 20 august 2007, astfel că solicitarea pârâtului de a depune un proiect de

management elaborat potrivit caietului de sarcini, aprobat prin O.M.C.C. nr. 2037

din 26 ianuarie 2007, nu avea temei legal.

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal prin sentința civilă nr. 2901

din 19 noiembrie 2007 a admis acțiunile conexe formulate de reclamantul T.T. în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii și Cultelor. A anulat Ordinul nr.

2037 din 26 ianuarie 2007, precum și Ordinul nr. 2189 din 5 aprilie 2007, emise

de pârât. A obligat pârâtul la plata indemnizației de director general cuvenită

pentru perioada cuprinsă între data eliberării din funcție și data expirării

contractului de management.

A respins ca rămasă fără

obiect, cererea privind reintegrarea în funcție.

În motivarea soluției s-a

reținut că, din prevederile art. 10 alin. (2) din O.G. nr. 26/2005 nu rezultă

necesitarea și oportunitatea emiterii celor două ordine, întrucât reclamantul

numit fiind în funcția de director general al Centrului Național de Cultură al

Rromilor (C.N.C.R.) prin Ordinul ministrului Culturii și Cultelor nr. 491 din

16 septembrie 2003 și definitivat în funcție prin Ordinul nr. 564 din 11

decembrie 2003, deținea deja un contract de management pentru funcția de

director general pe o perioadă de 3 ani, respectiv până la 20 august 2007

(contract nr. 288 din 20 august 2004 – fila 34 Dosar nr. 4323/2/2007 al Curții

de Apel București).

Prin urmare, datorită

greșitei evaluări, în lipsa unui temei legal, revocarea din funcție a

reclamantului este nelegală, cauzându-i acestuia o vătămare, constând în

imposibilitatea de a-și valorifica drepturile și de a-și exercita obligațiile

de director general, stabilite prin contractul de management nr. 288 din 20

august 2004.

Față de cererea de

reintegrare, instanța a reținut că aceasta nu mai are obiect față de momentul

soluționării cauzei – 19 noiembrie 2007, întrucât contractul de management și-a

încetat valabilitatea la 20 august 2007.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat recurs în termen, atât reclamantul T.T.A., cât și pârâtul

Ministerul Culturii și Cultelor.

Recurentul-reclamant în

motivele de recurs a arătat că sentința civilă recurată este în parte nelegală

și netemeinică în raport de dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Se susține că în mod greșit

prima instanță, fără a indica nici un temei legal, a respins capătul de cerere

privind reintegrarea sa în funcția deținută anterior, întrucât, la data la care

a fost eliberat din funcție mai avea de executat 4 luni din perioada

contractului de management, pentru care trebuie să se dispună reintegrarea.

Nedispunând reintegrarea în

funcția deținută anterior, au devenit aplicabile dispozițiile art. 6 alin. (6)

din O.G. nr. 26/2005, potrivit cărora persoana al cărei contract de management

a încetat în urma unui rezultat negativ al evaluării nu mai are dreptul să se

prezinte la un alt concurs pentru ocuparea unei funcții de conducere la aceeași

instituție în următorii 5 ani.

Dacă însă s-ar fi dispus

reintegrarea pe o perioadă de 4 luni, recurentul-reclamant putea beneficia de

dispozițiile art. 6 alin. (1) lit. d)) din O.G. nr. 26/2005 potrivit cărora

directorii generali ale căror contracte expiră vor fi evaluați cu 60 de zile

înainte de această dată.

Ministerul Culturii și

Cultelor denumit în prezent Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului

Național, conform O.U.G. nr. 221 din 23 decembrie 2008, și-a întemeiat recursul

pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc. civ. și a adus următoarele critici sentinței recurate.

mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut prin faptul că s-a dispus

obligarea sa la plata indemnizației de director general deși nu există o

solicitare expresă, în scris, formulată de recurentul-reclamant în acest sens,

fiind nerelevant faptul că pe parcursul dezbaterilor, în cadrul concluziilor pe

fond, a solicitat oral și plata acesteia.

motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de

natura pricinii deoarece nu cuprinde temeiul de drept avut în vedere la

pronunțarea acesteia.

Motivarea este apreciată ca

insuficientă, de natură a genera contradicție între considerente și dispozitiv,

întrucât obligarea la plata indemnizației de director general apare ca fiind

golită de conținut, imposibil de executat prin raportare la soluția de

respingere a cererii de reintegrare ca rămasă fără obiect, precizând că se

impune modificarea sentinței recurate și respingerea în tot a acțiuni.

temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii pentru

faptul că recurentului-reclamant îi sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art.

10 alin. (2) din O.G. nr. 26/2005 în noua sa redactare, deoarece pretinsul

contract de management invocat expirase la 11 decembrie 2006.

Acest contract se susține că

a început să-și producă efectele cu data emiterii Ordinului nr. 564, respectiv

11 decembrie 2003, astfel că, după expirarea perioadei de 3 ani pentru care

fusese încheiat, în mod corect s-a dispus ca recurentul-reclamant să fie supus

procedurii de evaluare.

În ceea ce privește

acordarea indemnizației de director general pe perioada 5 aprilie  2007 – 20

august 2007 se menționează că plata acesteia este nedatorată pe de o parte

pentru că s-a respins cererea de reintegrare în funcție, iar pe de altă parte,

pentru că de la data revocării din funcție și până în prezent reclamantul a

asigurat interimatul funcției respective, fiind retribuit ca atare.

Recurentul-reclamant a

formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de

recurentul-pârât ca nefondat.

În opinia recurentului-reclamant,

primul motiv de recurs este nefondat întrucât prin cererea ce a format obiectul

dosarului conexat cu nr. 4323/2/2007, la punctul 3 a solicitat obligarea pârâtului la plata indemnizației de director general.

Referitor la motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se precizează că se reiterează

argumente invocate la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ.

De asemenea se susține că în

mod greșit a fost respinsă cererea sa privind reintegrarea în funcția deținută

anterior pentru că aceasta trebuia analizată nu în raport cu data soluționării

cauzei, ci avându-se în vedere că la data eliberării din funcție mai avea de

executat 4 luni din contractul de management.

Cu referire la motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se arată că durata

contractului de management expiră la data de 20 august 2007 și nu la data

precizată de recurentul-pârât, date fiind prevederile din contract, astfel că

nu îi erau aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (2) din O.G. nr. 26/2005.

Nu este negată plata

indemnizației de director general după demitere, dar se susține că aceasta s-a

realizat pentru interimatul acestei funcții.

Pentru perioada cuprinsă

între data eliberării din funcție și data expirării contractului de management,

se apreciază că i se cuvine plata acestei indemnizații ca o consecință a

reparării pagubei ce a constat în lipsirea sa de drepturile salariale pe

parcursul valabilității contractului.

A formulat întâmpinare și

recurentul-pârât Ministerul Culturii și Cultelor prin care a solicitat

respingerea recursului formulat de recurentul-reclamant ca nefondat, motivat de

faptul că soluția de respingere a cererii privind reintegrarea în funcție este

corectă pentru că vechiului contract de management îi încetaseră efectele atât

la momentul soluționării cauzei, cât și a fortiori, la 11 decembrie 2006,

pentru motivele menționate în cererea de recurs, astfel că erau pe deplin

aplicabile dispozițiilor O.G. nr. 26/2005.

S-a depus de recurentul - pârât

la dosar Decizia nr. 721/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, O.U.G. nr. 189/2008.

Înalta Curte, analizând

recursul formulat de recurentul - reclamant, în raport de motivele invocate, de

înscrisurile care există la dosarul cauzei, cât și de dispozițiile legale

incidente, apreciază că acesta este nefondat.

Recurentul-reclamant a fost

numit în funcția de director general al Centrului Național de Cultură a

Rromilor prin Ordinul nr. 564 din 12 decembrie 2006, iar la nr. 288 din 20 august

2004 a fost încheiat contractul de management între părți, stipulându-se în art.

III faptul că durata contractului este de 3 ani, respectiv până la 20 august 2007.

Având în vedere faptul că la

momentul soluționării cauzei, respectiv 19 noiembrie 2007, încetase durata

contractului de management, în mod corect instanța de fond a apreciat că a

rămas fără obiect cererea privind reintegrarea în funcția de director general a

recurentului-reclamant.

Nu poate fi reținută ca

fiind fondată solicitarea recurentului-reclamant de a fi reintegrat pentru

perioada de 4 luni rămasă din contractul de management pentru că la art. X din

cuprinsul acestuia se prevede că încetarea contractului intervine la expirarea

perioadei pentru care a fost încheiat. Cum această perioadă a expirat,

reintegrarea nu mai este posibilă.

Mai mult, după expirarea

acestei perioade funcția a devenit vacantă, iar ocuparea acesteia este supusă

procedurii instituită prin Legea nr. 114/2006 de aprobare a O.G. nr. 26/2005

privind managementul instituțiilor publice de cultură.

Nimic nu îngrădește opțiunea

reclamantului de a candida pentru ocuparea funcției de director general, cu

atât mai mult cu cât instanța de fond a anulat Ordinul nr. 2037 din 26 ianuarie

2007, precum și Ordinul nr. 2189 din 5 aprilie  2007 emise de pârât, reținând

că nu-i sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (2) din O.G. nr. 26/2005 și

nici altele din acest act normativ, fapt de altfel intrat în puterea lucrului

judecat și ca urmare a deciziei nr. 721 din 22 februarie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

În concluzie, motivele de

recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. nu sunt întrunite.

În ceea ce privește recursul

declarat de Ministerul Culturii și Cultelor, se apreciază că motivul de recurs

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. este nefondat deoarece instanța de fond nu a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a

cerut.

Potrivit art. 129 alin. (6),

judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.

După cum se constată, aceste

prevederi nu au fost încălcate pentru faptul că la pct. 3 al cererii ce a

format obiectul dosarului nr. 4323/2/2007 ce a fost conexat la prezenta cauză,

recurentul - reclamant a solicitat obligarea pârâtului la plata indemnizației

de director general, astfel că în mod corect prima instanță s-a pronunțat cu

privire la această solicitare.

Motivele de recurs

întemeiate de recurentul-pârât pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., urmează a fi analizate grupat, în funcție de aspectele comune invocate.

La data intrării în vigoare

a O.G. nr. 26/2005, recurentul - reclamant deținea funcția de director general,

având încheiat contractul de management cu nr. 288 pentru aceeași funcție, pe o

perioadă de 3 ani, respectiv până la data de 20 august 2007.

Durata acestui contract se

determină în raport de data încheierii acestuia, respectiv în raport de

clauzele contractuale art. III și art. X.

Cum acest contract a fost

încheiat la 20 august 2004, pe o perioadă de 3 ani, este nefondată susținerea

potrivit căreia valabilitatea acestuia începe la data emiterii Ordinului nr. 564

din 11 decembrie 2003. Cât timp ambele părți, semnatare ale contractului nu au

inserat în cuprinsul lui o altă durată sau o dată retroactivă de la care începe

să curgă perioada de 3 ani, este evident că în raport de data încheierii,

efectele acestuia încetează la 20 august 2007 și nu la 11 decembrie 2006 cum a

susținut recurentul-pârât, deoarece prevalează clauzele contractuale.

Contractul de management

prevăzut în Ordinul Ministrului Culturii și Cultelor nr. 2129/2001, prin care

s-a aprobat metodologia pentru încheierea, modificarea și încetarea acestuia,

completează contractul individual de muncă al directorilor generali, sau, după

caz, al directorilor instituțiilor publice de cultură.

Prin urmare, cu atât mai

puțin ordinul de numire în funcție poate fi caracterizat ca fiind determinant

în ceea ce privește data de la care contractul de management produce efecte.

În raport de aceste

considerente, în mod corect instanța de fond a statuat că la data evaluării,

recurentul-reclamant nu se afla în situația prevăzută de art. 10 alin. (2) din

O.G. nr. 26/2005 și nici în aceea din noua sa redactare, conform Legii nr. 114/2006,

întrucât, așa cum s-a reținut și anterior, exista un contract de management

încheiat, încă valabil, ori textele legale se referă la evaluarea în vederea

încheierii unui astfel de contract.

Cum recurentul - reclamant

era deja numit în funcție și avea încheiat un astfel de contract-cadru,

prevederile acestui act normativ nu-i erau aplicabile.

De altfel, în același sens,

s-a statuat și prin Decizia nr. 721 din 22 februarie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal (filele

43-47 dosar).

Este necontestat faptul că

recurentul-reclamant a asigurat interimatul funcției de director general al

Centrului Național de Cultură a Rromilor, de la data destituirii și până în

prezent, fiind retribuit ca atare.

În acest context este fondat

motivul de recurs ce vizează greșita acordare a indemnizației de director

general pentru perioada cuprinsă între data eliberării din funcție și data

expirării contractului de management, deoarece recurentul-reclamant nu a

suferit nici o pagubă sub aspectul drepturilor salariale în această perioadă și

nu poate cumula aceste drepturi cu cele încasate deja pentru interimatul

funcției de director general în cadrul aceleiași instituții pârâte.

Cum drepturile salariale

reprezintă de fapt o despăgubire pentru paguba suferită, iar în cauză, dată

fiind situația de fapt, nu se face dovada acesteia, nu sunt aplicabile

dispozițiile art. 106 din Legea nr. 188/1999.

Avându-se în vedere cele

reținute anterior, cât și dispozițiile art. 312 alin. (1) teza I și II, alin.

(3) C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, se

va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant.

Se va admite recursul

declarat de recurentul - pârât Ministerul Culturii și Cultelor, se va modifica

sentința atacată în sensul că se va înlătura obligarea pârâtului la plata către

reclamant a indemnizației de director general pentru perioada menționată.

Se vor menține celelalte

dispoziții ale sentinței recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de T.T.A. împotriva sentinței civile nr. 2901 din 19 noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursul declarat de

Ministerul Culturii și Cultelor, în prezent Ministerul Culturii, Cultelor și

Patrimoniului Național împotriva aceleiași sentințe.

Modifică sentința atacată în

sensul că înlătură obligarea pârâtului la plata indemnizației de director

general cuvenită reclamantului pe perioada cuprinsă între data eliberării din

funcție și data expirării contractului de management.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 ianuarie 2009.