ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 505/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 1 octombrie 2008

pe rolul Tribunalului Arad, secția civilă, reclamantul

B.G. a solicitat obligarea pârâtului

Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 500.001 lei

cu titlu de despăgubiri civile, motivat de faptul că Penitenciarul Arad, unde execută

o pedeapsă privativă de libertate, efectuează necorespunzător curățirea

îmbrăcămintei și lenjeriei sale.

Față de obiectul acțiunii și de dispozițiile Legii nr.

146/1997, instanța a obligat reclamantul la plata taxei judiciare de timbru în cuantum

de 8186,53 lei și 5 lei timbru judiciar.

La data de 24 noiembrie 2008, reclamantul a formulat cerere

de ajutor public judiciar constând în scutire de la plata taxei judiciare de

timbru, anexând cererii adeverința de venit pe anul 2007 eliberată de D.G.F.P. Arad.

La termenul din 6 februarie 2009, instanța a respins cererea,

comunicând reclamantului o copie de pe această încheiere.

Prin sentința civilă nr. 119 din 5 martie 2009, Tribunalul Arad,

secția civilă, a anulat acțiunea ca netimbrată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamantul

nu a îndeplinit obligația legală de a achita taxa judiciară de timbru și nici

nu a formulat cerere de reexaminare împotriva încheierii prin care i s-a

respins cererea de ajutor public judiciar.

Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins

apelul declarat de reclamant, cu motivarea că, față de temeiul de drept al

acțiunii, respectiv dispozițiile art. 998 C. civ., în speță nu sunt aplicabile

dispozițiile art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997, astfel că, în raport de

cuantumul pretențiilor solicitate, în mod corect a fost obligat reclamantul să

achite taxa judiciară de timbru de 8.186,53 lei și 5 lei timbru judiciar.

Reclamantul nu a achitat taxa de timbru și nici nu a formulat

cerere de reexaminare împotriva încheierii prin care i s-a respins cererea de

ajutor public judiciar, astfel că în mod corect tribunalul a anulat acțiunea ca

netimbrată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul care,

invocând dispozițiile

art. 304 C. proc. civ., arată că față de obiectul acțiunii sale, sunt

aplicabile dispozițiile art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997, potrivit cărora

acțiunea sa este scutită de plata taxei judiciare de timbru, iar prin hotărârile

pronunțate, i s-a încălcat accesul la justiție întrucât instanțele nu au avut

în vedere situația sa materială respingându-i cererea de ajutor public

judiciar.

Solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor

pronunțate de instanțele de fond și apel și trimiterea cauzei la prima instanță

pentru a soluționa pe fond cauza.

A

nalizând hotărârea atacată în limitele criticilor formulate, Înalta

Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru

următoarele considerente:

Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru, a fost statuat principiul potrivit căruia

acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor

judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de

persoanele fizice cât și de persoanele juridice și care se plătesc anticipat

sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă

primul termen de judecată.

Cuantumul taxelor de

timbru este stabilit deaceeași legecare, în art. 2,

prevede că acțiunile și cererile evaluabile în bani se taxează în raport cu

valoarea pretinsă de titularul cererii.

În prezenta cauză,

acțiunea introductivă de instanță este întemeiată în drept pe dispozițiile art.

998 C. civ., pretențiile reclamantului decurgând din modalitatea pretins

defectuoasă de realizare a urmăririi și respectiv, acțiunii penale și nu

dintr-o cauză penală, astfel cum prevăd dispozițiile art. 15 lit. o) din Legea

nr. 146/1997, invocate de reclamant în susținerea sa relativ la faptul că

acțiunea ar fi scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

Articolul 15lit. o) dinLegea nr. 146/1997 prevede că sunt scutite de taxe judiciare

de timbru cauzele penale, inclusiv despăgubirile civile materiale și morale

decurgând

din

acestea, însă pentru a beneficia de

scutirea plății taxei de timbru, dauna pretinsă trebuie să-și aibă izvorul în aceeași

faptă materială ca și acțiunea penală, adică în infracțiunea a cărei existență

atrage atât răspunderea penală cât și pe cea civilă.

În fața instanței de fond,

reclamantul a formulat cerere de ajutor public judiciar constând în scutire de

la plata taxei judiciare de timbru, cerere ce a fost respinsă prin încheierea

din 6 februarie 2009.

În conformitate cu dispozițiile art.

15 alin. (2) din OG nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie

civilă, încheierea a fost comunicată reclamantului la data de 22 februarie 2009

(fila 41, dosar fond). Întrucât reclamantul nu a uzat de posibilitatea legală de

a formula cerere de reexaminare împotriva acestei încheieri, în mod corect

instanța a aplicat sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. (3) din Legea nr.

146/1997 și art. 30 din Normele de aplicare ale acestui act normativ constând

în anularea cererii ca netimbrată.

Sancțiunea anulării aplicată pentru neîndeplinirea

obligației legale de achitare a taxei judiciare de timbru nu poate fi

înlăturată sub motivul acordării preeminenței dreptului material în defavoarea acestei

obligații, astfel cum susține reclamantul, întrucât acest fapt ar echivala cu o

eludare a dispozițiilor legale.

Principiul preeminenței dreptului, a

cărui expresie este dreptul la un proces echitabil instituit prin dispozițiile

art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu se analizează în

opoziție cu obligațiile stabilite de un stat prin acte normative.

Este de menționat faptul că dreptul

de a se adresa liber unui tribunal, în sensul art. 6 Convenția Europeană a

Drepturilor Omului și art. 25 din Constituția României, implică obligativitatea

părții interesate de a respecta procedurile instituite de state pentru a obține

recunoașterea și protecția dreptului material pretins.

Aplicarea normelor de drept stabilite

prin lege de un stat garantează siguranța socială și nu poate constitui

motiv de încălcare a prevederilor art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor

Omului și nici un motiv de discriminare, cât timp

aceiași normă de drept (în speță, cea referitoare la obligativitatea

achitării taxei judiciare de timbru) se aplică tuturor persoanelor care reclamă

o anumită ingerință, cum ar fi, în speța supusă analizei, acordarea de

despăgubiri materiale.

Față de cele ce preced, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamantul B.G. împotriva deciziei nr. 133 din 21 mai 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 29 ianuarie 2010.