ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2664/2010

Asupra cererii de față,

constată următoarele:

Prin cererea de revizuire

înregistrată la data de 10 iunie 2008 pe rolul Tribunalului București, secția a

III-a civilă, revizuientul M.C.S. a solicitat instanței, în baza art. 322 pct. 7

C. proc. civ., revizuirea sentinței civile nr. 5506 din 28 iunie 2006, pronunțată

de Judecătoria Sectorului 2 București, menținută prin decizia nr. 2069/R din 20

noiembrie 2006, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, și a

sentinței civile nr. 5804 din 17 iulie 2007, menținută prin decizia nr. 866/R a

Tribunalului București, secția a III-a civilă.

Prin decizia civilă nr. 1776/R din 16 octombrie

2008, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins excepția nulității

cererii de revizuire, excepția lipsei calității procesuale active și excepția de

inadmisibilitate, ca nefondate, a respins cererea de revizuire formulată de către

revizuientul M.C.S. împotriva deciziei civile nr. 866/R din 15 mai 2008, pronunțată

de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în contradictoriu cu intimații M.G.

și Prefectura jud. Vrancea - Comisia județeană de aplicare a Legii nr. 18/1991,

ca nefondată.

Pentru a pronunța această

soluție, Tribunalul a reținut următoarele:

În cadrul procesual al

prezentei cereri de revizuire, revizuientul are calitate procesuală activă de a

o formula, întrucât acesta a fost parte în dosarele soluționate prin respectivele

hotărâri judecătorești.

Faptul că într-una dintre

acestea instanțele au stabilit că el nu are calitatea procesuală activă de a solicita

o nulitate absolută, ca urmare a lipsei de interes, nu are relevanță în ceea ce

privește calitatea sa de revizuient, calitate ce o are ca urmare a participării

în procesul ce a prilejuit revizuirea în raport de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Ca atare, această cerere

nu este nulă, iar revizuientul nu este lipsit de calitate procesuală activă, cum

greșit pretinde intimatul.

Referitor la inadmisibilitate,

pentru motivul că decizia nr. 866/R a Tribunalului București, dată în recurs, nu

evocă fondul cauzei, față de dispozițiile art. 322 C. proc. civ., Tribunalul a constatat

că, în speță, revizuirea întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

vizează hotărârile date de instanța de fond în cele două procese și menținute fiecare

în recurs, iar nu deciziile pronunțate în recurs, în baza cărora au devenit definitive

primele hotărâri.

Pe fond, Tribunalul a

constatat că cererea de revizuire este neîntemeiată.

În acest sens, s-a reținut

că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este posibilă dacă sunt întrunite

cumulativ următoarele condiții: să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii

chiar dacă prin ele s-a rezolvat fondul pricinii; hotărârile să fie pronunțate în

aceeași pricină, deci să fie întrunită tripla identitate de obiect, părți, cauză,

aceasta fiind și rațiunea unei astfel de cereri, respectiv pentru a nu fi lipsită

de eficiență instituția puterii de lucru judecat; hotărârile să fie pronunțate în

dosare diferite; în al doilea dosar, să nu se fi invocat excepția puterii de lucru

judecat sau, dacă aceasta a fost cerută, să nu se fi discutat; să se ceară nulitatea

celei de-a doua hotărâri.

În speță, față de sentințele

civile definitive invocate, Tribunalul a reținut că nu este vorba de două hotărâri

judecătorești potrivnice, date în cadrul aceluiași proces, de instanțe diferite,

prin cea de-a doua sentință civilă (nr. 5804 din 17 iulie 2007), constatându-se

că revizuientul M.C.S. (reclamant în acea cauză) nu are calitate procesuală, ca

urmare a faptului că, în mod irevocabil, prin prima sentința invocată, s-a reținut

că acesta nu are vocație succesorală la moștenirea defunctului G.R.

Constatând că nu sunt

întrunite cerințele cumulativ prevăzute de lege, pentru a fi incident acest motiv

de revizuire, cererea formulată de revizuientul M.C.S. a fost considerată neîntemeiată,

și, ca atare, respinsă.

Împotriva acestei decizii

a formulat recurs revizuientul M.C.S., invocând faptul că a solicitat instanței

pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se constate nulitatea absolută

parțială a titlurilor de proprietate nr. 1315241 din iunie 2001, nr. 131839 din

iulie 2001 și nr. 131561 din august 2002, cu privire la terenul situat în localitatea

V., toate aceste titluri fiind emise de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului

de proprietate asupra terenurilor a jud. Vrancea, în temeiul Legii nr. 18/1991,

pe numele lui M.C.S. și a pârâtului M.G., cauza „parcurgând mai multe instanțe”,

iar M.G. obținând titlurile de proprietate prin declarații false.

La termenul din 20 ianuarie

2009, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a Tribunalului

București în soluționarea cererii de revizuire pentru contrarietate de hotărâri,

cea a compunerii completului de judecată care a soluționat cererea de revizuire

și admisibilitatea cererii de recurs formulată împotriva deciziei civile nr. 1776/R

din 16 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă,

și, față de dispozițiile art. 137 C. proc. civ., a reținut cauza în pronunțare cu

privire la aceste excepții.

În ceea ce privește admisibilitatea

recursului

exercitat

împotriva deciziei civile nr. 1776/R din 16 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul

București, secția a III-a civilă, instanța a apreciat că recursul este admisibil,

în considerarea dispozițiilor art. 328 C. proc. civ., care statornicesc că hotărârea

asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea

revizuită [alin. (1)], iar, dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice,

calea de atac este recursul, cu excepția cazului în care instanța de revizuire este

Înalta Curte de Casație și de Justiție, a cărei hotărâre este irevocabilă [alin.

(2)] și a celor reglementate de art. 326 C. proc. civ. potrivit cărora, judecata

cererii de revizuire se face conform dispozițiilor prevăzute pentru cererea de chemare

în judecată.

Textul art. 326 C. proc.

civ. evocă ideea că în soluționarea cererii de revizuire trebuie să se respecte

principiul dublului grad de jurisdicție, respectiv, dacă legea nu dispune altfel,

hotărârea asupra revizuirii este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea revizuită.

În interpretarea dispozițiilor

legale ale art. 326 și 328 C. proc. civ., instanța a reținut că în cazul în care

se revizuiesc două hotărâri contradictorii, pronunțate de judecătorie, ca instanță

de fond, calea de atac va fi numai cea a recursului.

Cum, în cauza dedusă judecății,

hotărârile pretins contrarii, ce formează obiect al revizuirii, sunt reprezentate

de sentința civilă nr. 5506 din 28 iunie 2006 și sentința civilă nr. 5804 din 17

iulie 2007, pronunțate de Judecătoria Sectorului 2 București, instanța a apreciat,

în considerarea principiului legalității căii de atac că împotriva hotărârii pronunțate

în calea de atac a revizuirii, pentru contrarietatea celor două hotărâri menționate

- decizia civilă nr. 1776/R din 16 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul București

- se putea exercita calea de atac a recursului, această hotărâre fiind susceptibilă

de recurs, iar nu irevocabilă, cum, în mod nelegal, a stabilit Tribunalul București.

Sub aspectul competenței

materiale de soluționare a cererii de revizuire,

instanța a reținut că, față de dispozițiile

art. 323 alin. (2) teza I C. proc. civ., în ipoteza prevăzută de art. 322 pct. 7

C. proc. civ., cererea de revizuire se va îndrepta la instanța mai mare în grad

față de instanța sau instanțele care au pronunțat hotărârile potrivnice, astfel

încât competența de soluționare a cererii de revizuire formulată pentru contrarietatea

a două hotărâri pronunțate de Judecătoria Sectorului 2 București, revine Tribunalului

București.

În ce privește compunerea

completului de judecată, din coroborarea dispozițiilor art. 54 alin. (1) și (2)

din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cu cele ale art. 326 C. proc.

civ., rezultă că, în ipoteza în care revizuirea privește două hotărâri pretins contrare,

pronunțate în fond, în speță, de judecătorie, completul de judecată va fi compus

dintr-un singur judecător, având în vedere și natura căii de atac a revizuirii,

de retractare și nu de reformare, astfel încât instanța de revizuire să acționeze

ca o instanță de control judiciar.

Față de aceste considerente,

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie, prin decizia civilă nr. 133 din 20 ianuarie 2009, a admis recursul declarat

de revizuientul M.C.S., a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare

Tribunalului București.

La data de 4 iunie 2009,

intimatul M.G. a formulat cerere prin care a solicitat „să se constate nulitatea

absolută a actului juridic intitulat decizia civilă nr. 133 emisă la 20 ianuarie

2009 de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori

și de familie”, iar „în ipoteza în care această cerere de constatare a nulității

se consideră recurs”, solicită repunerea în termenul de declarare a recursului,

prevăzut de art. 301 C. proc. civ.

Dosarul a fost înregistrat

pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.

Înalta Curte, la termenul

din 30 aprilie 2010, a invocat din oficiu excepția inadmisibilității cererii, pe

care o va analiza cu prioritate, față de dispozițiile art. 137 C. proc. civ. și

pe care o va admite, pentru considerentele care succed:

Împotriva hotărârilor

judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative,

de la care nu se poate deroga, una din regulile generale privitoare la instituirea

și exercitarea căilor legale de atac constând în aceea că dreptul de a promova o

cale de atac este, în principiu, unic și se epuizează odată cu exercitarea lui.

În speță, petentul a solicitat

să se constate nulitatea absolută a unei decizii de recurs, respectiv decizia civilă

nr. 133 emisă la 20 ianuarie 2009 de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă

și pentru cauze cu minori și de familie.

Trebuie arătat că o hotărâre

judecătorească este supusă căilor de atac strict reglementate de normele procedurale,

printre care nu se află cererea de constatare a nulității absolute, la care a apelat

reclamantul.

În egală măsură, cererea

nu poate fi considerată recurs, întrucât o decizie de recurs nu este supusă căii

de atac a recursului, aceasta fiind irevocabilă, potrivit dispozițiilor art. 377

alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.

Așa fiind, se constată

că petentul nu a uzat de căile de atac prevăzute de lege și, ca atare, Înalta Curte

urmează a constata că cererea formulată de reclamantul M.G. privind constatarea

nulității absolute a deciziei nr. 133 din 20 ianuarie 2009 a Curții de Apel București,

secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, este inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă

cererea formulată de reclamantul M.G. privind constatarea nulității absolute a deciziei

nr. 133 din 20 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 30 aprilie

2010.