ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2664/2010

Asupra cererii de față, constată următoarele: Prin cererea de revizuire înregistrată la data de 10 iunie 2008 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, revizuientul M.C.S. a solicitat instanței, în baza art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea sentinței civile nr. 5506 din 28 iunie 2006, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, menținută prin decizia nr. 2069/R din 20 noiembrie 2006, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, și a sentinței civile nr. 5804 din 17 iulie 2007, menținută prin decizia nr. 866/R a Tribunalului București, secția a III-a civilă. Prin decizia civilă nr. 1776/R din 16 octombrie 2008, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins excepția nulității cererii de revizuire, excepția lipsei calității procesuale active și excepția de inadmisibilitate, ca nefondate, a respins cererea de revizuire formulată de către revizuientul M.C.S.

împotriva deciziei civile nr. 866/R din 15 mai 2008, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în contradictoriu cu intimații M.G. și Prefectura jud. Vrancea - Comisia județeană de aplicare a Legii nr. 18/1991, ca nefondată. Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut următoarele: În cadrul procesual al prezentei cereri de revizuire, revizuientul are calitate procesuală activă de a o formula, întrucât acesta a fost parte în dosarele soluționate prin respectivele hotărâri judecătorești. Faptul că într-una dintre acestea instanțele au stabilit că el nu are calitatea procesuală activă de a solicita o nulitate absolută, ca urmare a lipsei de interes, nu are relevanță în ceea ce privește calitatea sa de revizuient, calitate ce o are ca urmare a participării în procesul ce a prilejuit revizuirea în raport de art. 322 pct. 7 C. proc.

civ. Ca atare, această cerere nu este nulă, iar revizuientul nu este lipsit de calitate procesuală activă, cum greșit pretinde intimatul. Referitor la inadmisibilitate, pentru motivul că decizia nr. 866/R a Tribunalului București, dată în recurs, nu evocă fondul cauzei, față de dispozițiile art. 322 C. proc. civ., Tribunalul a constatat că, în speță, revizuirea întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. vizează hotărârile date de instanța de fond în cele două procese și menținute fiecare în recurs, iar nu deciziile pronunțate în recurs, în baza cărora au devenit definitive primele hotărâri. Pe fond, Tribunalul a constatat că cererea de revizuire este neîntemeiată.

În acest sens, s-a reținut că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este posibilă dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiții: să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii chiar dacă prin ele s-a rezolvat fondul pricinii; hotărârile să fie pronunțate în aceeași pricină, deci să fie întrunită tripla identitate de obiect, părți, cauză, aceasta fiind și rațiunea unei astfel de cereri, respectiv pentru a nu fi lipsită de eficiență instituția puterii de lucru judecat; hotărârile să fie pronunțate în dosare diferite; în al doilea dosar, să nu se fi invocat excepția puterii de lucru judecat sau, dacă aceasta a fost cerută, să nu se fi discutat; să se ceară nulitatea celei de-a doua hotărâri.

În speță, față de sentințele civile definitive invocate, Tribunalul a reținut că nu este vorba de două hotărâri judecătorești potrivnice, date în cadrul aceluiași proces, de instanțe diferite, prin cea de-a doua sentință civilă (nr. 5804 din 17 iulie 2007), constatându-se că revizuientul M.C.S. (reclamant în acea cauză) nu are calitate procesuală, ca urmare a faptului că, în mod irevocabil, prin prima sentința invocată, s-a reținut că acesta nu are vocație succesorală la moștenirea defunctului G.R. Constatând că nu sunt întrunite cerințele cumulativ prevăzute de lege, pentru a fi incident acest motiv de revizuire, cererea formulată de revizuientul M.C.S. a fost considerată neîntemeiată, și, ca atare, respinsă.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs revizuientul M.C.S., invocând faptul că a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se constate nulitatea absolută parțială a titlurilor de proprietate nr. 1315241 din iunie 2001, nr. 131839 din iulie 2001 și nr. 131561 din august 2002, cu privire la terenul situat în localitatea V., toate aceste titluri fiind emise de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a jud. Vrancea, în temeiul Legii nr. 18/1991, pe numele lui M.C.S. și a pârâtului M.G., cauza „parcurgând mai multe instanțe”, iar M.G. obținând titlurile de proprietate prin declarații false.

La termenul din 20 ianuarie 2009, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a Tribunalului București în soluționarea cererii de revizuire pentru contrarietate de hotărâri, cea a compunerii completului de judecată care a soluționat cererea de revizuire și admisibilitatea cererii de recurs formulată împotriva deciziei civile nr. 1776/R din 16 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, și, față de dispozițiile art. 137 C. proc. civ., a reținut cauza în pronunțare cu privire la aceste excepții. În ceea ce privește admisibilitatea recursului exercitat împotriva deciziei civile nr. 1776/R din 16 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, instanța a apreciat că recursul este admisibil, în considerarea dispozițiilor art. 328 C. proc.

civ., care statornicesc că hotărârea asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită [alin. (1)], iar, dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice, calea de atac este recursul, cu excepția cazului în care instanța de revizuire este Înalta Curte de Casație și de Justiție, a cărei hotărâre este irevocabilă [alin. (2)] și a celor reglementate de art. 326 C. proc. civ. potrivit cărora, judecata cererii de revizuire se face conform dispozițiilor prevăzute pentru cererea de chemare în judecată. Textul art. 326 C. proc. civ. evocă ideea că în soluționarea cererii de revizuire trebuie să se respecte principiul dublului grad de jurisdicție, respectiv, dacă legea nu dispune altfel, hotărârea asupra revizuirii este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea revizuită.

În interpretarea dispozițiilor legale ale art. 326 și 328 C. proc. civ., instanța a reținut că în cazul în care se revizuiesc două hotărâri contradictorii, pronunțate de judecătorie, ca instanță de fond, calea de atac va fi numai cea a recursului. Cum, în cauza dedusă judecății, hotărârile pretins contrarii, ce formează obiect al revizuirii, sunt reprezentate de sentința civilă nr. 5506 din 28 iunie 2006 și sentința civilă nr. 5804 din 17 iulie 2007, pronunțate de Judecătoria Sectorului 2 București, instanța a apreciat, în considerarea principiului legalității căii de atac că împotriva hotărârii pronunțate în calea de atac a revizuirii, pentru contrarietatea celor două hotărâri menționate - decizia civilă nr. 1776/R din 16 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul București - se putea exercita calea de atac a recursului, această hotărâre fiind susceptibilă de recurs, iar nu irevocabilă, cum, în mod nelegal, a stabilit Tribunalul București.

Sub aspectul competenței materiale de soluționare a cererii de revizuire, instanța a reținut că, față de dispozițiile art. 323 alin. (2) teza I C. proc. civ., în ipoteza prevăzută de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cererea de revizuire se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanța sau instanțele care au pronunțat hotărârile potrivnice, astfel încât competența de soluționare a cererii de revizuire formulată pentru contrarietatea a două hotărâri pronunțate de Judecătoria Sectorului 2 București, revine Tribunalului București. În ce privește compunerea completului de judecată, din coroborarea dispozițiilor art. 54 alin. (1) și (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cu cele ale art. 326 C. proc.

civ., rezultă că, în ipoteza în care revizuirea privește două hotărâri pretins contrare, pronunțate în fond, în speță, de judecătorie, completul de judecată va fi compus dintr-un singur judecător, având în vedere și natura căii de atac a revizuirii, de retractare și nu de reformare, astfel încât instanța de revizuire să acționeze ca o instanță de control judiciar. Față de aceste considerente, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia civilă nr. 133 din 20 ianuarie 2009, a admis recursul declarat de revizuientul M.C.S., a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului București. La data de 4 iunie 2009, intimatul M.G.

a formulat cerere prin care a solicitat „să se constate nulitatea absolută a actului juridic intitulat decizia civilă nr. 133 emisă la 20 ianuarie 2009 de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie”, iar „în ipoteza în care această cerere de constatare a nulității se consideră recurs”, solicită repunerea în termenul de declarare a recursului, prevăzut de art. 301 C. proc. civ. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Înalta Curte, la termenul din 30 aprilie 2010, a invocat din oficiu excepția inadmisibilității cererii, pe care o va analiza cu prioritate, față de dispozițiile art. 137 C. proc.

civ. și pe care o va admite, pentru considerentele care succed: Împotriva hotărârilor judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga, una din regulile generale privitoare la instituirea și exercitarea căilor legale de atac constând în aceea că dreptul de a promova o cale de atac este, în principiu, unic și se epuizează odată cu exercitarea lui. În speță, petentul a solicitat să se constate nulitatea absolută a unei decizii de recurs, respectiv decizia civilă nr. 133 emisă la 20 ianuarie 2009 de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Trebuie arătat că o hotărâre judecătorească este supusă căilor de atac strict reglementate de normele procedurale, printre care nu se află cererea de constatare a nulității absolute, la care a apelat reclamantul.

În egală măsură, cererea nu poate fi considerată recurs, întrucât o decizie de recurs nu este supusă căii de atac a recursului, aceasta fiind irevocabilă, potrivit dispozițiilor art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. Așa fiind, se constată că petentul nu a uzat de căile de atac prevăzute de lege și, ca atare, Înalta Curte urmează a constata că cererea formulată de reclamantul M.G. privind constatarea nulității absolute a deciziei nr. 133 din 20 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, este inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca inadmisibilă cererea formulată de reclamantul M.G. privind constatarea nulității absolute a deciziei nr. 133 din 20 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 30 aprilie 2010.