ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1983/2011

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

La data de 6 mai 2010

P.N., O.M.A. și R.D.C. au formulat, în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 7 C.

proc. civ., cerere de revizuire a deciziei civile nr. 448 din 6 aprilie 2010

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze

cu minori și familie.

Revizuenții au

solicitat anularea acestei hotărâri judecătorești întrucât este contradictorie

deciziei civile nr. 1771/A din 30 octombrie 2006 a Tribunalului București,

rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1005 din 16 mai 2007 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

În fapt, reclamanții P.N.,

O.M.A. și R.D.C., actualii revizuenți au formulat la data de 20 ianuarie 2006 o

acțiune civilă în contradictoriu cu pârâții D.S.D. și Consiliul General al

municipiului București, prin care au solicitat instanței să constate nulitatea

absolută a contractului de vânzare cumpărare din 22 iunie 2004 având ca obiect

apartamentul nr. 1 situat în imobilul din București.

Învestită cu

soluționarea cauzei Judecătoria sectorului 1 București, prin sentința civilă nr.

5145 din 30 martie 2006, a respins, ca lipsită de interes, acțiunea

reclamanților.

Tribunalul București,

secția a III-a civilă, prin decizia civilă nr. 1771 din 30 octombrie 2006

(rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1005 din 16 mai 2007 a Curții de

Apel București, secția a IV-a civilă) a admis apelul reclamanților, a

desființat sentința menționată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași

instanță de fond.

În rejudecare,

Judecătoria sectorului 1 București, prin sentința civilă nr. 1490 din 4

februarie 2008 a admis excepția lipsei calității procesuale active a

reclamanților și a respins acțiunea, pentru acest motiv.

Tribunalul București,

secția a V-a civilă, prin decizia nr. 395 din 9 martie 2009 a admis apelul

principal formulat de reclamanți împotriva sentinței anterior menționate, a

respins excepția tardivității cererii de aderare la apel formulată de pârâtul D.S.D.,

dar a respins, ca nefondată, cererea de aderare și, desființând sentința

atacată, a trimis cauza spre rejudecare în fond la aceeași instanță.

Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, prin

decizia civilă nr. 448 din 6 aprilie 2010, a cărei revizuire se solicită, a

admis recursul declarat de pârâtul D.S.D., a modificat în parte decizia

recurată, în sensul că, a respins apelul formulat de reclamanți împotriva

sentinței civile nr. 1490 din 4 februarie 2008 a Judecătoriei sectorului 1

București și a menținut celelalte dispoziții ale deciziei.

Instanța de recurs a

reținut, în esență, că tribunalul, după casarea cu trimitere, a statuat că

reclamanții au calitate procesuală activă, câtă vreme s-a stabilit irevocabil

că au interes, iar acesta este o condiție suficientă în legitimarea procesuală

activă, ca orice persoană interesată în a solicita constatarea nulității

absolute a unui act juridic civil.

Combătând acest

raționament, instanța de recurs a apreciat că în situația în care într-un prim

ciclu procesual s-a admis o excepție procesuală de fond, absolută, peremptorie,

respectiv excepția lipsei de interes, nimic nu împiedică ca într-un al doilea

ciclu procesual, după casarea cu trimitere, să poată fi invocată și, eventual,

admisă o altă excepție procesuală de fond, absolută, cum este cea a lipsei

calității procesuale active a reclamanților.

Instanța de recurs a

statuat că această apreciere decurge atât din regimul juridic ala excepțiilor

procesuale cât și din faptul că instanța de apel, în primul ciclu procesual, nu

a fost învestită și cu excepția/mijlocul de apărare privind lipsa calității

procesuale active a reclamanților.

Analizând celelalte

critici formulate instanța de recurs a modificat decizia atacată, în sensul că,

respingând apelul formulat de reclamanți a confirmat soluția procesuală a

primei instanțe.

Revizuenții critică,

de fapt, prin calea de atac care a învestit Înalta Curte, această dezlegare

juridică.

Înalta Curte reține

caracterul inadmisibil al cererii de revizuire având în vedere următoarele

considerente:

Potrivit

dispozițiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ. „Dezbaterile sunt limitate la

admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază”.

Această dispoziție

legală fixează limitele în care se poartă dezbaterile asupra unei cereri de

revizuire indiferent de motivul de revizuire pe care cererea se fundamentează.

Potrivit

dispozițiilor art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri

rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei

hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere:

dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad

sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane,

având aceeași calitate.

Astfel, acest motiv

de revizuire sancționează încălcarea principiului puterii lucrului judecat,

atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, făcând

astfel imposibilă executarea simultană a două hotărâri, întrucât fiecare dintre

părți se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieșirea din

această situație nu se poate realiza decât prin revizuirea și, concomitent,

anularea ultimei hotărâri.

Rezultă din aceeași

dispoziție procesuală nominalizată mai sus, că una din condițiile esențiale,

necesară pentru admisibilitatea unei cereri de revizuire întemeiată pe

prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., este ca hotărârile așa-zis

potrivnice să fie pronunțate în dosare diferite.

În cauza dedusă

judecății, se constată că hotărârile judecătorești care se afirmă că ar fi

potrivnice nu au fost pronunțate, însă, în dosare diferite, ci în cadrul

aceluiași dosar, fiind vorba doar de cicluri procesuale diferite.

Astfel, revizuenții

critică modalitatea în care instanța a soluționat o excepție procesuală de

fond, invocată pentru prima dată în cel de al doilea ciclu procesual al

aceleași pricini.

Aspectele invocate

prin cererea de revizuire îmbracă, în realitate, caracterul unor critici de

nelegalitate, prin care se urmărește reformarea unei hotărâri judecătorești

intrată în puterea lucrului judecat, nu pe motiv că ar fi fost pronunțată cu

încălcarea principiului autorității de lucru judecat ci, dimpotrivă, prin

înfrângerea acestui principiu, anume sub motiv că judecata ar fi fost greșită, ceea

ce nu este permis pe calea revizuirii.

Aceasta deoarece în

cadrul aceluiași proces, nu se poate ajunge la hotărâri potrivnice, întrucât,

chiar dacă, în diferite faze sau cicluri procesuale, soluțiile pot fi diferite

de cele anterioare, în final o singură hotărâre pune capăt judecății.

În consecință, față

de cele arătate, se constată că nu sunt îndeplinite condițiile esențiale pentru

admisibilitatea unei cereri de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct.

7 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul dispozițiilor art. 326 alin. (3) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată

de

P.N.,

O.M.A. și R.D.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenții P.N., O.M.A. și R.D.C.

împotriva deciziei nr. 448 din 6 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 martie 2011.