ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 721/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, la data de 15 martie 2007, reclamantul T.A.T. a solicitat, în contradictoriu

cu Ministerul Culturii și Cultelor, anularea deciziei comisiei constituite prin

ordinul pârâtului nr. 2083 din 16 februarie 2007, prin care i s-a respins ca neîntemeiată

contestația, precum și anularea hotărârii comisiei constituite la nivelul autorității

pârâte, prin care a fost declarat respins, în urma evaluării proiectului de management,

a solicitat totodată cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1916

din 03 iulie 2007, a admis acțiunea și a anulat actele administrative contestate.

Pentru a hotărî astfel

instanța de fond a reținut, sub aspectul lipsei obiectului acțiunii, invocată de

pârât, că, în realitate, acesta s-a referit, nu la o lipsă propriu-zisă de obiect,

ci la imprecizia acțiunii, precum și la împrejurarea că reclamantul nu a indicat,

în mod clar, actul administrativ pe care îl contestă.

Sub acest aspect instanța

a apreciat că reclamantul a contestat actul prin care i s-a acordat o notă „sub

7” la proiectul de management și chiar dacă actele prin care s-a soluționat ulterior

contestația nu produc efecte prin ele însele, în speță sunt incidente dispozițiile

art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554, potrivit cărora „Instanța este competentă să

se pronunțe, în afara situațiilor prevăzute la art. 1 alin. (8) și asupra legalității

actelor sau operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus

judecății”.

Instanța a respins și

excepția lipsei calității procesuale active și a lipsei calității procesuale pasive,

invocate în cauză, considerând că aceste susțineri, întemeindu-se pe lipsa de obiect

a acțiunii, prin respingere a acestui capăt de cerere, au rămas la rândul lor fără

obiect.

Pe fondul cauzei s-a reținut

că pârâtul nu avea temei legal pentru evaluarea activității reclamantului întrucât

O.G. nr. 26/2005 reglementează procedura de evaluare a conducătorilor instituțiilor

publice de cultură, însă numai în măsura în care nu au încheiat contracte de management,

astfel cum prevăd dispozițiile art. 10 alin. (2) din această ordonanță, iar reclamantul

încheiase deja cu pârâtul contractul de management din 20 august 2004.

S-a reținut, de asemenea,

că în cauză nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 4 alin. (1)-(3) din Legea

nr. 114/2006, aceste texte legale referindu-se exclusiv la evaluarea condițiilor

pentru funcții de conducere și nu la directori aflați deja în funcție.

În acest context instanța

a apreciat că, împrejurarea de a nu se fi atacat O.G. nr. 26/2005 și, ordinul prin

care s-a aprobat procedura de evaluare a proiectului reclamantului, nu prezintă

relevanță în speță întrucât, așa cum s-a arătat, ordonanța nu poate constitui temei

pentru evaluarea reclamantului, neexistând prin urmare niciun motiv să fie atacate,

iar existența unor ordine anterioare nu este de natură să acopere nelegalitatea

actului de evaluare, reclamantul fiind îndreptățit să conteste oricare dintre actele

administrative prin care i-au fost vătămate drepturile.

Pe cale de consecință

instanța de fond a concluzionat că procedura de evaluare a reclamantului este nelegală

și a dispus anularea actelor administrative contestate.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Culturii și Cultelor, invocând

prevederile art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ., susținând în esență că în mod

eronat instanța de fond a acordat ceea ce nu s-a cerut în raport cu obiectul cererii

de chemare în judecată, strict limitat la anularea unor acte administrative conținând

rezultatul evaluării proiectului de management și declararea reclamantului ca fiind

respins în urma acestei evaluări, încălcând astfel prin motivarea hotărârii, principiul

disponibilității părții în civil.

Mai mult arată recurentul,

reclamantul-intimat nu a invocat nelegalitatea procedurii de evaluare în sine, acesta

acceptând să se supună procedurii de evaluare privind contractul de management și

nu a înțeles să atace actul administrativ prin care s-a înființat și a funcționat

comisia de evaluare a proiectului său de management, și anume Ordinul Ministrului

Culturii și Cultelor nr. 2083 din 16 februarie 2007.

Se motivează că reclamantul

nu a făcut cunoscută comisiei existența unui contract de management care dacă ar

fi existat – astfel cum pretinde reclamantul l-ar fi exceptat de la obligația prezentării

proiectului de management în vederea evaluării, nemaifiind incidente dispozițiile

O.G. nr. 26/2005.

Consideră recurentul că

instanța de fond cu aplicarea greșită a legii și-a motivat soluția de admitere a

acțiunii, pe o interpretare eronată a dispozițiilor O.G. nr. 26/2005 aprobată prin

Legea nr. 114/2006.

La data când reclamantul

a fost supus procedurii de evaluare – luna februarie 2007 – acestuia îi erau pe

deplin aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (2) din O.G. nr. 26/2005 în noua sa

redactare, iar pretinsul contract de management invocat de reclamant expirase în

luna decembrie 2006, astfel că în mod corect, instituția l-a supus procedurii de

evaluare.

Intimatul-reclamant T.A.T.

a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat

și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.

Analizând hotărârea recurată

în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză precum și în

baza dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul

este nefondat și a fost respins pentru următoarele considerente:

Critica ce vizează nelegalitatea

conform art. 304 pct. 6 C. proc. civ., nu poate fi reținută întrucât instanța de

fond, s-a pronunțat pe baza probelor administrate în raport de obiectul cererii

de chemare în judecată și a dispus admiterea cererii reclamantului, anularea deciziei

nr. 625/2007 de respingere a contestației și a hotărârii comisiei de evaluare în

ceea ce privește evaluarea proiectului de management al reclamantului.

S-a avut astfel în vedere

pretenția concretă a reclamantului pentru protecția unui drept subiectiv în realizarea

căruia a formulat acțiunea în justiție, cu care a fost sesizată prima instanță.

Împrejurarea că s-a avut

în vedere la pronunțarea hotărârii atacate, contractul de management nu poate constitui

o încălcare a principiului disponibilității întrucât instanța are în vedere în raport

de obiectul cererii de chemare în judecată, probele administrate, susținerile părților

și dispozițiile legale aplicabile cauzei deduse judecății iar reclamantul este îndreptățit

să conteste oricare dintre actele administrative prin care i-au fost vătămate drepturile.

În acest context s-au

avut în vedere prevederile legale în baza cărora s-a desfășurat evaluarea proiectului

de management și, respectiv, cele în baza cărora s-a soluționat contestația.

În procesul-verbal din

28 februarie 2007 încheiat cu ocazia soluționării contestației se constată că au

fost avute în vedere și prevederile O.G. nr. 26/2005 privind managementul instituțiilor

publice de cultură.

În acțiunea sa reclamantul

a făcut trimitere la prevederile O.G. nr. 26/2005, apărările părților, argumentele

din cererea de chemare în judecată și întâmpinare au avut în vedere aceleași dispoziții

legale, iar instanța s-a pronunțat asupra tuturor cererilor și cu respectarea prevederilor

art. 129 alin. (5) C. proc. civ. prin hotărârea recurată.

Apare lipsită de relevanță

împrejurarea că reclamantul nu a învestit instanța de judecată și cu anularea altor

acte administrative, în acord cu același principiu al disponibilității, precum și

cu prevederile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în cauză fiind analizată

legalitatea actelor și operațiunilor administrative ce au stat la baza emiterii

hotărârii și, respectiv a deciziei comisiei din cadrul Ministerului Culturii și

Cultelor.

Cu privire la existența

contractului de management, recurentul nu se poate prevala de necunoașterea acestuia

întrucât este parte contractantă. Contractul a fost încheiat cu reclamantul în calitate

de director general al Centrului de Cultură și Cultelor a Romilor și are termen

de valabilitate până la 20 august 2007.

În baza acestor considerente

apare ca neîntemeiat și motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. „când

instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății a schimbat natura și

înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia”.

Conform dispozițiilor

art. 1 din O.G. nr. 26/2005 privind managementul instituțiilor publice de cultură,

act normativ intrat în vigoare la 22 iulie 2005 (la 3 zile de la publicarea în

M. Of. nr. 635/19.07.2005, conform art. 11 din ordonanță), acest act normativ reglementează

angajarea directorilor în urma unor concursuri de proiecte de management, iar potrivit

prevederilor art. 10 alin. (2) dispozițiile acestei ordonanțe nu se aplică conducătorilor

instituțiilor publice de cultură al căror contract de muncă pentru funcția de conducere

a fost încheiat cu maxim 24 de luni înainte de data intrării ei în vigoare. Prin

alin. (3) al art. 10 din ordonanță s-a reglementat și situația conducătorilor indicați

la alin. (2) al art. 10, în sensul că aceștia vor prezenta ordonatorului principal

de credite în subordinea căruia funcționează instituția publică de cultură pe care

o conduc un proiect de management în vederea încheierii contractului de management

prevăzut de prezenta ordonanță, iar potrivit alin. (4) al aceluiași articol prevederile

alin. (3) se aplică și celorlalți conducători ai instituției publice de cultură,

alții decât cei prevăzuți la alin. (1).

Ulterior, art. 10 din

O.G. nr. 26/2005 a fost modificat prin Legea nr. 114/2006 pentru aprobarea O.G.

nr. 26/2005 (publicată în M. Of. nr. 413/12.05.2006) în sensul că alin. (2) și

(3) ale art. 10 au următorul cuprins: „(2)

Conducătorii instituțiilor publice de cultură

care, la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe, nu

au încheiat contractul de management sunt obligați ca, în termenul stabilit de ordonatorul

principal de credite al autorității publice în subordinea sau sub autoritatea căreia

funcționează instituția publică de cultură, să depună un proiect de management în

vederea încheierii contractului. (3) Nerespectarea termenului stabilit pentru depunerea

proiectului de management atrage destituirea de drept din funcție a respectivului

conducător al instituției publice de cultură”.

În cauză, reclamantul-intimat,

prin Ordinul Ministrului Culturii și Cultelor nr. 491 din 16 septembrie 2003 a fost

numit în funcția de director general al Centrului Național de Cultură a Romilor,

definitivat în funcție prin ordinul nr. 564 din 11 decembrie 2003, iar la 20 august

2004 s-a încheiat între același minister și reclamant, contractul de management

pentru aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani, respectiv până la data de 20 august

2007, contract care la data evaluării era în vigoare.

Prin urmare, se constată

că instanța de fond în mod corect a avut în vedere că anterior datei intrării în

vigoare a O.G. nr. 26/2005 intimatul-reclamant avea încheiat contractul de management

cu recurentul-pârât, neputându-se reține astfel legalitatea obligării acestuia de

a proceda în conformitate cu dispozițiile O.G. nr. 26/2005 intrată ulterior în vigoare

și nici a actelor administrative cu caracter normativ date în executarea acesteia.

Reținând totodată că la

data intrării în vigoare a O.G. nr. 26/2005, intimatul-reclamant deținea funcția

de director general, contractul de management completându-se cu contractul său de

muncă, se constată astfel că prevederile acestui act normativ nu-i erau aplicabile.

În baza acestor considerente,

constatându-se că sentința atacată este legală și temeinică, iar criticile aduse

acesteia nefondate, recursul declarat de Ministerul Culturii și Cultelor se va respinge

în baza prevederilor art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Ministerul Culturii și Cultelor împotriva sentinței civile nr. 1916 din 03 iulie

2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 februarie 2008.