ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2410/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.Obiectul acțiunii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții

de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta

U.C.R.R.M. România a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României,

să constate îndeplinirea obligațiilor stabilite în art. 38 și urm. din O.U.G.

nr. 26/2000 cu privire la acordarea Statutului de persoană juridică de

utilitate publică, să oblige Guvernul României să emită o hotărâre prin care să

fie acordat acest statut precum și la plata sumei de 300.000 EURO, reprezentând

daune morale pentru prejudiciile aduse prin tergiversarea adoptării hotărârii.

2.Motivele de fapt și de drept care au

stat la baza formulării cererii

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat

că a întocmit documentația privind asociațiile și fundațiile pentru obținerea

statutului de persoană juridică de utilitate conform O.G. nr. 26/2000

modificată, documentație care a fost transmisă Secretariatului General al

Guvernului României iar din data de 30 mai 2006 reclamanta a primit înștiințarea

că s-a înaintat documentația Ministerului Culturii și Cultelor, pentru

competentă soluționare.

A mai susținut reclamanta că după data de

20 iunie 2006 a fost transmisă toată documentația societății de către

Ministerul Culturii și Cultelor conform adresei nr. 88 din 19 iunie 2006.

Astfel, după mai multe demersuri și așteptări, prin adresa nr. 48 din 5 iunie

2007, după un an de la depunerea documentației, reclamanta a formulat o altă

adresă către Secretariatul General al Guvernului României, iar răspunsul

pârâtului a venit în data de 28 iunie 2007 cu adresa nr. 4492, din aceeași dată,

prin care s-a comunicat că nu a fost aprobat proiectul de Guvernul României,

fiind restituit, în original, Ministerului Culturii și Cultelor.

În drept au invocat dispozițiile art. 1

alin. (1), art. 2 alin. (1), lit. a), art. 8, art.1 0 alin. (1) și art. 12 din

Legea nr. 554/2004.

3.Apărările formulate de pârâtul Guvernul

României

Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat

respingerea acțiunii ca neîntemeiată, deoarece art. 38 alin. (1) din O.G. nr. 26/2000

modificată și completată nu obligă Guvernul la o recunoaștere ipso facto.

4.Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 2131 din 2

septembrie 2008, pronunțată în dosarul nr. 2131 din 2 septembrie 2008,

pronunțată în dosar nr. 1118/2/2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția tardivității formulării

acțiunii, a respins acțiunea ca tardiv formulată, a admis cererea de

intervenție accesorie în interesul pârâtului formulată de Ministerul Culturii

și Cultelor.

5.Motivele de fapt și de drept care au

format convingerea instanței de fond

Curtea de Apel a reținut că refuzul

emiterii hotărârii de guvern de acordare a statutului de utilitate publică a

fost comunicat reclamantei prin adresele nr. 4488 din 28 iunie 2007 și nr. 8684

din 17 iulie 2007, iar potrivit art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004

modificată și completată acțiunea în justiție trebuia introdusă în termen de 6

luni de la data comunicării refuzului.

S-a apreciat că, întrucât acțiunea a fost

formulată la 19 februarie 2008, termenul de 6 luni prevăzut de lege a fost

depășit.

6.Recursul formulat de reclamanta U.C.R.R.M.

România .

Motive de recurs întemeiate pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 304

1

C. proc.

civ.

6.1. Instanța de fond nu a făcut o

corectă aplicare a prevederilor art. 11 alin. (1) lit. a) și art. 11 alin. (2)

din Legea nr. 554/2004 modificată și completată.

Data corectă, în raport de actele de la

dosar, de la care curge termenul prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. a), nu este

28 iunie 2007 sau 17 iulie 2007, ci data de 27 decembrie 2007, reprezentată de

adresa Guvernului nr. 15/A/5444/CA din 27 decembrie 2007, dată în raport de

care acțiunea a fost introdusă în termen.

6.2. Răspunsul din data de 27 decembrie

2007 reprezintă exprimarea explicită, cu exces de putere a voinței intimatului

de a nu rezolva cererea, în raport de care curge atât termenul de 6 luni

prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. b) cât și termenul de 1 an prevăzut de art. 11

alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

6.3.Recurenta-reclamantă declară că nu

este de acord nici cu interpretarea instanței de fond referitoare la

neobligativitatea depunerii plângerii prealabile, în cazul refuzului

nejustificat.

6.4. În raport de art. 11 alin. (2) din

Legea nr. 554/2004 acțiunea este introdusă în termenul de 1 an.

7.Apărările formulate de intimatul-pârât

Guvernul României

Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat

respingerea recursului ca nefondat, dată fiind interpretarea corectă de către

instanța de fond a dispozițiilor art. 7 și art. 11 din Legea nr. 554/2004 modificată

și completată.

II. Considerentele instanței de recurs

1.Recursul este nefondat

2.Procedura prealabilă prevăzută de art. 7

din Legea contenciosului administrativ nu este obligatorie în cazul refuzului

nejustificat de soluționare a cererii.

Potrivit art. 11 alin. (1) lit. b) din

Legea nr. 554/2004 modificată și completată, acțiunea în justiție se introduce

într-un termen de 6 luni de la data comunicării refuzului nejustificat de

soluționare a cererii.

Recurentei-reclamante i s-a comunicat

refuzul nejustificat de soluționare a cererii în data de 28 iunie 2007, prin

adresa nr. 4499.

De la această dată curge termenul de 6

luni prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. b) sus-menționat.

consideră vătămată, în aceste condiții, să formuleze plângere prealabilă,

astfel încât, cererea nr. 20/8684/I B din 6 iulie 2007 și răspunsul nr. 20/8684/I

B din 17 iulie 2007 nu reprezintă data de la care se calculează termenul de 6

luni.

Dar și în ipoteza în care data de 17 iulie

2007 s-ar lua ca punct de plecare pentru termenul de 6 luni, acțiunea trebuia

intentată la 17 ianuarie 2008.

Acțiunea a fost formulată la 20 februarie

2008, peste termenul prevăzut de lege, de unde rezultă că motivul de recurs pe

acest aspect este nefondat.

4.Este adevărat că, potrivit art. 11

alin. (2) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată acțiunea poate fi

introdusă și peste termenul de 6 luni, dar nu mai târziu de un an de la data

comunicării refuzului.

Este prevăzută însă o condiție suplimentară,

aceea a existenței unor motive temeinice.

În speță, nu există aceste motive

temeinice, deoarece pe de o parte. nu au fost invocate, iar, pe de altă parte,

răspunsurile intimatului Guvernul României s-au formulat în termenul de 6 luni

de la data emiterii adresei nr.4499 din 28 iunie 2007, astfel încât nu exista

nici un motiv pentru aplicarea prevederilor art. 11 alin. (2) din Legea

contenciosului administrativ.

5.În ceea ce privește data de 27

decembrie 2007 se va constata că nu poate fi luată ca reper pentru introducerea

acțiunii, deoarece refuzul soluționării cererii a fost comunicat recurentei

încă din luna iunie 2007.

Cererea nr. 85 din 24 octombrie 2007

intitulată plângere prealabilă nu justifică depășirea termenului, deoarece

intimatul a răspuns la aceasta prin adresele nr. 15 A/4460/CA din 29 noiembrie

2007 și nr. 15 A/5444/CA din 27 decembrie 2007, înăuntrul termenului de 6 luni.

recursul este nefondat, urmând ca în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C.

proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, să fie

respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta U.C.R.R.M.

România împotriva sentinței civile nr. 2131 din 2 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 7

mai 2009.