ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2410/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta U.C.R.R.M. România a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, să constate îndeplinirea obligațiilor stabilite în art. 38 și urm. din O.U.G. nr. 26/2000 cu privire la acordarea Statutului de persoană juridică de utilitate publică, să oblige Guvernul României să emită o hotărâre prin care să fie acordat acest statut precum și la plata sumei de 300.000 EURO, reprezentând daune morale pentru prejudiciile aduse prin tergiversarea adoptării hotărârii.

2.Motivele de fapt și de drept care au stat la baza formulării cererii În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a întocmit documentația privind asociațiile și fundațiile pentru obținerea statutului de persoană juridică de utilitate conform O.G. nr. 26/2000 modificată, documentație care a fost transmisă Secretariatului General al Guvernului României iar din data de 30 mai 2006 reclamanta a primit înștiințarea că s-a înaintat documentația Ministerului Culturii și Cultelor, pentru competentă soluționare.

A mai susținut reclamanta că după data de 20 iunie 2006 a fost transmisă toată documentația societății de către Ministerul Culturii și Cultelor conform adresei nr. 88 din 19 iunie 2006. Astfel, după mai multe demersuri și așteptări, prin adresa nr. 48 din 5 iunie 2007, după un an de la depunerea documentației, reclamanta a formulat o altă adresă către Secretariatul General al Guvernului României, iar răspunsul pârâtului a venit în data de 28 iunie 2007 cu adresa nr. 4492, din aceeași dată, prin care s-a comunicat că nu a fost aprobat proiectul de Guvernul României, fiind restituit, în original, Ministerului Culturii și Cultelor. În drept au invocat dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1), lit. a), art. 8, art.1 0 alin. (1) și art. 12 din Legea nr. 554/2004.

3.Apărările formulate de pârâtul Guvernul României Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, deoarece art. 38 alin. (1) din O.G. nr. 26/2000 modificată și completată nu obligă Guvernul la o recunoaștere ipso facto. 4.Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 2131 din 2 septembrie 2008, pronunțată în dosarul nr. 2131 din 2 septembrie 2008, pronunțată în dosar nr. 1118/2/2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția tardivității formulării acțiunii, a respins acțiunea ca tardiv formulată, a admis cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtului formulată de Ministerul Culturii și Cultelor.

5.Motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței de fond Curtea de Apel a reținut că refuzul emiterii hotărârii de guvern de acordare a statutului de utilitate publică a fost comunicat reclamantei prin adresele nr. 4488 din 28 iunie 2007 și nr. 8684 din 17 iulie 2007, iar potrivit art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată acțiunea în justiție trebuia introdusă în termen de 6 luni de la data comunicării refuzului. S-a apreciat că, întrucât acțiunea a fost formulată la 19 februarie 2008, termenul de 6 luni prevăzut de lege a fost depășit. 6.Recursul formulat de reclamanta U.C.R.R.M. România . Motive de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și art. 304 1 C. proc. civ. 6.1. Instanța de fond nu a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 11 alin. (1) lit. a) și art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată. Data corectă, în raport de actele de la dosar, de la care curge termenul prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. a), nu este 28 iunie 2007 sau 17 iulie 2007, ci data de 27 decembrie 2007, reprezentată de adresa Guvernului nr. 15/A/5444/CA din 27 decembrie 2007, dată în raport de care acțiunea a fost introdusă în termen. 6.2. Răspunsul din data de 27 decembrie 2007 reprezintă exprimarea explicită, cu exces de putere a voinței intimatului de a nu rezolva cererea, în raport de care curge atât termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. b) cât și termenul de 1 an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

6.3.Recurenta-reclamantă declară că nu este de acord nici cu interpretarea instanței de fond referitoare la neobligativitatea depunerii plângerii prealabile, în cazul refuzului nejustificat. 6.4. În raport de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 acțiunea este introdusă în termenul de 1 an. 7.Apărările formulate de intimatul-pârât Guvernul României Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea recursului ca nefondat, dată fiind interpretarea corectă de către instanța de fond a dispozițiilor art. 7 și art. 11 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată. II. Considerentele instanței de recurs 1.Recursul este nefondat 2.Procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea contenciosului administrativ nu este obligatorie în cazul refuzului nejustificat de soluționare a cererii.

Potrivit art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, acțiunea în justiție se introduce într-un termen de 6 luni de la data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii. Recurentei-reclamante i s-a comunicat refuzul nejustificat de soluționare a cererii în data de 28 iunie 2007, prin adresa nr. 4499. De la această dată curge termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. b) sus-menționat. 3. Legea nu obligă persoana care se consideră vătămată, în aceste condiții, să formuleze plângere prealabilă, astfel încât, cererea nr. 20/8684/I B din 6 iulie 2007 și răspunsul nr. 20/8684/I B din 17 iulie 2007 nu reprezintă data de la care se calculează termenul de 6 luni.

Dar și în ipoteza în care data de 17 iulie 2007 s-ar lua ca punct de plecare pentru termenul de 6 luni, acțiunea trebuia intentată la 17 ianuarie 2008. Acțiunea a fost formulată la 20 februarie 2008, peste termenul prevăzut de lege, de unde rezultă că motivul de recurs pe acest aspect este nefondat. 4.Este adevărat că, potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată acțiunea poate fi introdusă și peste termenul de 6 luni, dar nu mai târziu de un an de la data comunicării refuzului. Este prevăzută însă o condiție suplimentară, aceea a existenței unor motive temeinice. În speță, nu există aceste motive temeinice, deoarece pe de o parte. nu au fost invocate, iar, pe de altă parte, răspunsurile intimatului Guvernul României s-au formulat în termenul de 6 luni de la data emiterii adresei nr.4499 din 28 iunie 2007, astfel încât nu exista nici un motiv pentru aplicarea prevederilor art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ.

5.În ceea ce privește data de 27 decembrie 2007 se va constata că nu poate fi luată ca reper pentru introducerea acțiunii, deoarece refuzul soluționării cererii a fost comunicat recurentei încă din luna iunie 2007. Cererea nr. 85 din 24 octombrie 2007 intitulată plângere prealabilă nu justifică depășirea termenului, deoarece intimatul a răspuns la aceasta prin adresele nr. 15 A/4460/CA din 29 noiembrie 2007 și nr. 15 A/5444/CA din 27 decembrie 2007, înăuntrul termenului de 6 luni. 6. Față de acestea, se va constata că recursul este nefondat, urmând ca în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta U.C.R.R.M. România împotriva sentinței civile nr. 2131 din 2 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 7 mai 2009.