ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 538/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 86/2007 pronunțată la data de 28 mai 2007, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins ca rămasă fără obiect acțiunea formulată de reclamantul S.A. în contradictoriu cu Ministerul Culturii și Cultelor București, obiectul acțiunii constituindu-l obligarea pârâtului de a răspunde petiției adresată de reclamant la data de 25 ianuarie 2006 Cabinetului Ministrului, cu plata despăgubirilor legale.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că la data de 19 ianuarie 2007 a fost înregistrată la Cabinetul Ministrului – Ministerul Culturii și Cultelor, petiția formulată de reclamant, acestuia fiindu-i adusă la cunoștință situația înaintării petiției la compartimentul specializat din cadrul ministerului la data de 16 februarie 2007. Reține instanța de fond că, fără a aștepta răspunsul la petiția formulată, după numai 7 zile adică la data de 23 februarie 2007, reclamantul a formulat acțiune la instanța de contencios administrativ, cerând obligarea pârâtului la emiterea răspunsului și la plata despăgubirilor pentru neemiterea acestuia în termenul legal.

Ulterior promovării acțiunii, la data de 17 aprilie 2007, cu adresa Compartimentului de Informații Publice din cadrul ministerului, reclamantului i s-a comunicat răspunsul la sesizarea formulată, instanța de fond socotind astfel că cererea reclamantului a fost soluționată și drept consecință acțiunea formulată a rămas fără obiect.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul prevăzut de lege, reclamantul S.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, și susținând în esență că petiția ce a formulat-o la 13 ianuarie 2007 și prin care se solicita Ministrului Culturii să întreprindă o anchetă cu privire la modul abuziv al unui funcționar public de conducere asupra unui funcționar public de execuție de a fi forțat să se pensioneze, nu a primit niciun răspuns în termenul legal și nici nu a fost contactat telefonic, numai după acționarea în judecată primind o adresă care se voia a fi un răspuns, dar care nu se referea la aspectele semnalate în petiția sa. Pârâtul Ministerul Culturii și Cultelor a depus întâmpinare, invocând excepția nulității recursului, dat fiind că cererea de recurs a fost formulată cu ignorarea dispozițiilor prevăzute de C. proc.

civ. conform cărora „recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs și va cuprinde, sub sancțiunea nulității, mențiunile prevăzute de 302 1 C. proc. civ.” Se precizează în întâmpinare că recursul formulat de reclamant nu cuprinde indicarea hotărârii care se atacă și nici motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și nici dezvoltarea acestor motive. În subsidiar, pârâtul cere respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțate.

Recursul este nefondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Referindu-ne mai întâi la excepția nulității recursului invocată de intimatul-pârât, trebuie precizat că aceasta este neîntemeiată, dat fiind că deși recurentul-reclamant nu indică în mod concret numărul sentinței atacate, face referire la sentința pronunțată în Dosarul nr. 904/40/2007 al Curții de Apel Suceava, iar cu privire la motivele de recurs invocate, acesta precizează că în mod nelegal instanța de fond a considerat că acțiunea a rămas fără obiect pentru că din probatorii a rezultat că a existat un refuz nejustificat din partea intimatei-pârâte de a-i soluționa petiția în termenul prevăzut de lege, iar răspunsul înaintat după introducerea acțiunii nu se referă la problemele a căror rezolvare acesta a solicitat-o.

Faptul că aceste motive de recurs formulate nu au fost încadrate într-unul din cazurile de casare sau modificare a hotărârii, prevăzute de art. 304 C. proc. civ., nu conduce automat la socotirea recursului ca fiind nul, această lipsă putând fi suplinită chiar de instanța de control judiciar. Trecând la analizarea pe fond a motivelor de recurs formulate se constată că acestea sunt neîntemeiate, instanța de fond dând o rezolvare legală și temeinică acțiunii formulate, prin soluția pronunțată de respingere a acțiunii ca rămasă fără obiect. Nemulțumirea recurentului-reclamant se concretizează în faptul că a existat un refuz nejustificat al pârâtului pentru rezolvarea unei cereri referitoare la un drept al său, mai precis faptul de a nu se răspunde petiției sale în termenul legal.

Or, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată prin Legea nr. 262/2007, semnificația refuzului nejustificat de a soluționa o cerere constă în exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane, ceea ce nu este cazul în speță. Cu adresa din 16 februarie 2003, Compartimentul Informații Publice din cadrul Ministerului Culturii și Cultelor, i-a răspuns recurentului-reclamant că „scrisoarea sa a fost înaintată spre analiză compartimentului specializat din cadrul Ministerului Culturii și Cultelor și totodată faptul că a fost înscris pe lista de audiență a domnului ministru, urmând a fi contactat telefonic în vederea stabilirii detaliilor”.

Ulterior, la 17 aprilie 2007, așa cum corect a reținut și instanța de fond, recurentului-reclamant i s-a răspuns în sensul că „potrivit prevederilor art. 84 1 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, raporturile de serviciu ale funcționarilor publici încetează de drept la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare sau, după caz, la data comunicării deciziei de pensionare pentru limită de vârstă, pensionare anticipată, pensionare anticipată parțială ori invaliditate, potrivit legii, astfel că dacă erau îndeplinite condițiile mai sus amintite, conducătorul instituției publice putea emite actul administrativ de încetare de drept a raporturilor de serviciu ale funcționarului public”.

Faptul că recurentului-reclamant i s-a dat un răspuns contrar așteptărilor sale (dar cu referire expresă la problema pusă în discuție) nu înseamnă automat un refuz nejustificat, caracterul nejustificat putând fi denumit astfel numai prin raportare la legislația existentă, cu care refuzul trebuie să fie în contradictoriu. Or, acestuia i s-a dat un răspuns corect bazat pe legislația în vigoare la momentul respectiv, cu privire la emiterea actului administrativ de încetare de drept a raporturilor de serviciu ale funcționarului public. Constatând deci că instanța de fond a pronunțat a sentință legală și temeinică recursul declarat de reclamant se privește ca nefondat și, în baza art. 312 C. proc.

civ., urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.A. împotriva sentinței civile nr. 86 din 28 mai 2007 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2008.