ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 538/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 86/2007 pronunțată la

data de 28 mai 2007, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ

și fiscal, a respins ca rămasă fără obiect acțiunea formulată de reclamantul S.A.

în contradictoriu cu Ministerul Culturii și Cultelor București, obiectul acțiunii

constituindu-l obligarea pârâtului de a răspunde petiției adresată de reclamant

la data de 25 ianuarie 2006 Cabinetului Ministrului, cu plata despăgubirilor legale.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut că la data de 19 ianuarie 2007 a fost înregistrată

la Cabinetul Ministrului – Ministerul Culturii și Cultelor, petiția formulată de

reclamant, acestuia fiindu-i adusă la cunoștință situația înaintării petiției la

compartimentul specializat din cadrul ministerului la data de 16 februarie 2007.

Reține instanța de fond

că, fără a aștepta răspunsul la petiția formulată, după numai 7 zile adică la data

de 23 februarie 2007, reclamantul a formulat acțiune la instanța de contencios administrativ,

cerând obligarea pârâtului la emiterea răspunsului și la plata despăgubirilor pentru

neemiterea acestuia în termenul legal.

Ulterior promovării acțiunii,

la data de 17 aprilie 2007, cu adresa Compartimentului de Informații Publice din

cadrul ministerului, reclamantului i s-a comunicat răspunsul la sesizarea formulată,

instanța de fond socotind astfel că cererea reclamantului a fost soluționată și

drept consecință acțiunea formulată a rămas fără obiect.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs în termenul prevăzut de lege, reclamantul S.A., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, și susținând în esență că petiția ce a formulat-o

la 13 ianuarie 2007 și prin care se solicita Ministrului Culturii să întreprindă

o anchetă cu privire la modul abuziv al unui funcționar public de conducere asupra

unui funcționar public de execuție de a fi forțat să se pensioneze, nu a primit

niciun răspuns în termenul legal și nici nu a fost contactat telefonic, numai după

acționarea în judecată primind o adresă care se voia a fi un răspuns, dar care nu

se referea la aspectele semnalate în petiția sa.

Pârâtul Ministerul Culturii

și Cultelor a depus întâmpinare, invocând excepția nulității recursului, dat fiind

că cererea de recurs a fost formulată cu ignorarea dispozițiilor prevăzute de C.

proc. civ. conform cărora „recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs și

va cuprinde, sub sancțiunea nulității, mențiunile prevăzute de 302

1

C. proc. civ.”

Se precizează în întâmpinare

că recursul formulat de reclamant nu cuprinde indicarea hotărârii care se atacă

și nici motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și nici dezvoltarea acestor

motive.

În subsidiar, pârâtul

cere respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii

pronunțate.

Recursul este nefondat

și va fi respins pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Referindu-ne mai întâi

la excepția nulității recursului invocată de intimatul-pârât, trebuie precizat că

aceasta este neîntemeiată, dat fiind că deși recurentul-reclamant nu indică în mod

concret numărul sentinței atacate, face referire la sentința pronunțată în Dosarul

nr. 904/40/2007 al Curții de Apel Suceava, iar cu privire la motivele de recurs

invocate, acesta precizează că în mod nelegal instanța de fond a considerat că acțiunea

a rămas fără obiect pentru că din probatorii a rezultat că a existat un refuz nejustificat

din partea intimatei-pârâte de a-i soluționa petiția în termenul prevăzut de lege,

iar răspunsul înaintat după introducerea acțiunii nu se referă la problemele a căror

rezolvare acesta a solicitat-o.

Faptul că aceste motive

de recurs formulate nu au fost încadrate într-unul din cazurile de casare sau modificare

a hotărârii, prevăzute de art. 304 C. proc. civ., nu conduce automat la socotirea

recursului ca fiind nul, această lipsă putând fi suplinită chiar de instanța de

control judiciar.

Trecând la analizarea

pe fond a motivelor de recurs formulate se constată că acestea sunt neîntemeiate,

instanța de fond dând o rezolvare legală și temeinică acțiunii formulate, prin soluția

pronunțată de respingere a acțiunii ca rămasă fără obiect.

Nemulțumirea recurentului-reclamant

se concretizează în faptul că a existat un refuz nejustificat al pârâtului pentru

rezolvarea unei cereri referitoare la un drept al său, mai precis faptul de a nu

se răspunde petiției sale în termenul legal.

Or, potrivit art. 2

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată prin Legea nr. 262/2007,

semnificația refuzului nejustificat de a soluționa o cerere constă în exprimarea

explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane,

ceea ce nu este cazul în speță.

Cu adresa din 16 februarie

2003, Compartimentul Informații Publice din cadrul Ministerului Culturii și Cultelor,

i-a răspuns recurentului-reclamant că „scrisoarea sa a fost înaintată spre analiză

compartimentului specializat din cadrul Ministerului Culturii și Cultelor și totodată

faptul că a fost înscris pe lista de audiență a domnului ministru, urmând a fi contactat

telefonic în vederea stabilirii detaliilor”.

Ulterior, la 17 aprilie

2007, așa cum corect a reținut și instanța de fond, recurentului-reclamant i s-a

răspuns în sensul că „potrivit prevederilor art. 84

1

alin. (1) lit.

d) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările

și completările ulterioare, raporturile de serviciu ale funcționarilor publici încetează

de drept la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului

minim de cotizare pentru pensionare sau, după caz, la data comunicării deciziei

de pensionare pentru limită de vârstă, pensionare anticipată, pensionare anticipată

parțială ori invaliditate, potrivit legii, astfel că dacă erau îndeplinite condițiile

mai sus amintite, conducătorul instituției publice putea emite actul administrativ

de încetare de drept a raporturilor de serviciu ale funcționarului public”.

Faptul că recurentului-reclamant

i s-a dat un răspuns contrar așteptărilor sale (dar cu referire expresă la problema

pusă în discuție) nu înseamnă automat un refuz nejustificat, caracterul nejustificat

putând fi denumit astfel numai prin raportare la legislația existentă, cu care refuzul

trebuie să fie în contradictoriu.

Or, acestuia i s-a dat

un răspuns corect bazat pe legislația în vigoare la momentul respectiv, cu privire

la emiterea actului administrativ de încetare de drept a raporturilor de serviciu

ale funcționarului public.

Constatând deci că instanța

de fond a pronunțat a sentință legală și temeinică recursul declarat de reclamant

se privește ca nefondat și, în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins

ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de S.A. împotriva sentinței civile nr. 86 din 28 mai 2007 a Curții de Apel Suceava,

secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 februarie 2008.