ÎCCJ, decizie (scj.ro #85045)

. Asociație. Recunoașterea caracterului de utilitate

publică. Refuz. Legalitate.

O.G. nr. 26/2000, art.

38

Legea nr. 554/2004,

art. 2 alin. (1) lit. j)

Cuprins pe materii: Drept administrativ

Indice alfabetic: Asociație

Hotărâre de Guvern

Normă

juridică. Caracter supletiv

Refuz nejustificat de a

soluționa o cerere

Utilitate publică

Potrivit art. 38 din Ordonanța 26/2000, cu privire la

asociații și fundații, dacă o asociație sau o

fundație îndeplinește cumulativ mai multe condiții expres

prevăzute de lege, acesteia îi poate fi recunoscut caracterul de utilitate

publică. Caracterul supletiv al acestei norme face ca refuzul Guvernului

de a emite hotărârea de recunoaștere a caracterului de utilitate

publică să nu fie nejustificat, chiar și în condițiile în

care asociația solicitantă îndeplinea toate condițiile impuse de

lege.

Î.C.C.J.,

Secția de contencios administrativ și fiscal,

Decizia nr. 3683 din 3

octombrie 2007

Prin cererea

înregistrată la  Curtea de Apel București - Secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal sub nr.404/2/2007, reclamanta Asociația

S a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Secretariatul

General, ca prin sentința ce  va pronunța  instanța  să

dispună anularea deciziei din 26 aprilie  2006 de respingere a cererii

sale de acordare a statutului de  utilitate publică  solicitat în baza

art.40 din O.G. nr.26/2000, cu modificările  și completările

ulterioare, pârâtul urmând a fi obligat să emită o nouă decizie

prin care  să i se acorde acest titlu.

Reclamanta și-a

motivat  acțiunea în sensul că hotărârea  emisă de  pârât

în 24 aprilie 2006, de respingere a cererii sale, este netemeinică și

nelegală, întrucât  din documentația depusă în susținerea

cererii pentru acordarea statului de utilitate publică, rezultă

îndeplinirea condițiilor prevăzute  de art.38 alin. (1)  din O.G.

nr.26/2000, iar Ministerul Culturii și Cultelor prin adresa nr.2235 din 30

iunie 2006 a propus Guvernului recunoașterea asociației ca  fiind  de

utilitate publică, și cu toate acestea cererea  i-a fost

respinsă fără nici o motivare.

Pârâtul Guvernul României,

a depus  întâmpinare prin care a invocat  excepția

inadmisibilității cererii  reclamantei, iar pe fondul cauzei a

solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Urmare analizării

actelor și lucrărilor din dosar, instanța de  fond  a pronunțat

sentința civilă nr.859 din 21 martie 2007, prin care a respins

excepția inadmisibilității acțiunii și admițând

acțiunea  formulată de reclamantă a constatat refuzul

nejustificat al pârâtului de  recunoaștere a  acesteia ca  fiind o

asociație  de utilitate publică, obligând  totodată pe pârât de

a reanaliza  cererea reclamantei  asociației și de  a-i

recunoaște acesteia prin hotărâre de Guvern statutul de

asociație de utilitate publică, în condițiile  art.38 și

următorii din  O.G. nr.26/2000 aprobată cu modificări prin Legea

nr.246/2005.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut

că din dovezile de la dosar a rezultat că petenta reclamantă

asociație a făcut dovada îndeplinirii condițiilor cumulativ prevăzute

de  art.38 alin. (1)  din O.G. nr.26/2000 aprobată cu modificări prin

Legea nr.246/2005 cap.6 pentru a  fi recunoscută ca  fiind  de utilitate

publică, astfel că deși  pârâtul invocă, ca o justificare,

caracterul supletiv al normelor de  reglementare, refuzul  acordării

acestui statut este nejustificat, astfel că sunt  întrunite

dispozițiile art.8 alin. (1) coroborat cu art.2 alin. (2) din Legea

nr.554/2004, petenta fiind astfel vătămată în drepturile sale.

Împotriva acestei

sentințe, pârâtul Guvernul României, a declarat recurs, susținând

că instanța de  fond  în mod greșit a obligat  Guvernul României

- Secretariatul General al Guvernului să reanalizeze cererea în sensul

recunoașterii prin hotărâre de Guvern a Asociației S ca fiind de

utilitate publică, atâta  timp cât hotărârile de recunoaștere se

adoptă de către Guvern și nu de Secretariatul General al

Guvernului, acesta din urmă îndeplinind doar un rol de  coordonator, cu

unică atribuție stabilită prin lege – identificarea autorității

competente din punct  de vedere al obiectului de activitate al petentei

și  transmiterea documentației către aceasta.

Pe  de  altă parte, susține

recurentul-pârât, din interpretarea textului de lege – art.38 alin. (1) din

O.G. nr.26/2000, cu privire la  asociații și fundații,

aprobată cu modificări și completări prin Legea

nr.246/2005, rezultă că o asociație sau fundație, poate fi

recunoscută de Guvernul României ca fiind  de  utilitate publică,

deci simplul fapt că sunt întrunite  condițiile cerute  de text nu

obligă Guvernul  la o recunoaștere ipso facto.

Mai precizează

recurentul că legiuitorul, prin modul în care  este  formulat textul de

lege, a lăsat la latitudinea executivului să hotărască

dacă este oportun sau nu să adopte o hotărâre prin care o asociație

sau fundație să fie recunoscută  ca fiind  de  utilitate

publică.

Recursul este fondat.

Prima critică

referitoare la greșita obligare a Secretariatului General al Guvernului la

reanalizarea cererii în sensul recunoașterii prin hotărâre de Guvern

a Asociației S ca fiind  asociație de  utilitate publică, este

întemeiată.

Astfel, art.39 alin. (1)

din O.G. nr.26/2000, cu privire la asociații și fundații,

prevede că „Recunoașterea unei asociații sau fundații de

utilitate publică se face prin hotărâre a Guvernului. În acest scop,

asociația sau fundația interesată adresează o cerere

Secretariatului General al Guvernului, care o înaintează în termen de 15

zile ministerului sau organului de specialitate  al administrației

publice  centrale  în a cărei sferă de competență își

desfășoară activitatea”.

În speță,

Secretariatul General al Guvernului a înaintat cererea ministerului de resort

și anume Ministerului Culturii și Cultelor care și-a  dat avizul

favorabil pentru obținerea statutului de asociație de  utilitate publică.

Având  în vedere și dispozițiile art.108

alin. (1) din Constituția României, republicată, potrivit

cărora,  „Guvernul adopta hotărâri și ordonanțe”, apare

evident  faptul că Secretariatul General al Guvernului, nu are decât rolul

de a asigura derularea operațiunilor tehnice  aferente actului de

guvernare, așa cum de altfel menționează și prevederile

art.1 din H.G. nr.405/2007 referitoare la funcționarea Secretariatului

General al Guvernului.

Cea de-a două

critică  formulată de pârât în sensul că  întrunirea

condițiilor stabilite  de lege pentru dobândirea  statutului de

asociație de  utilitate publică, nu obligă guvernul la o

recunoaștere

ipso facto

, este și ea întemeiată.

Art.38 alin. (1) din O.G. nr.26/2000 cu privire la

asociații și fundații, aprobată cu modificări și

completări prin Legea nr.246/2005, prevede că „o asociație sau

fundație, poate fi recunoscută de Guvernul României”, ca fiind de

utilitate publică.

Din modul de exprimare al

legiuitorului, rezultă ca simplul fapt al întrunirii condițiilor nu

obliga Guvernul să emită o hotărâre prin care să

recunoască asociației sau fundației  respective statutul de

utilitate publică.

Mai mult, art.40 alin. (2)

din O.G. nr.26/2000, menționează că „în cel mult 90 de zile  de

la data depunerii cererii, precum și a tuturor documentelor necesare

luării deciziei” Guvernul României decide  asupra propunerii de

recunoaștere.

Dacă propunerea se

respinge, soluția va fi comunicată asociației sau fundației

de către  autoritatea administrativă  la care  s-a  înregistrat

cererea de recunoaștere, în termen de 120 zile  de la data depunerii

cererii și a  documentelor necesare luării deciziei”.

Concluzia  ce  se desprinde

este așadar,  aceea că deși întrunite  condițiile

prevăzute  de lege, Guvernul poate  să respingă  un proiect  de

act normativ privind  recunoașterea unei asociații ca  fiind de

utilitate publică, acesta având posibilitate  de a  aprecia în

funcție și de oportunitatea  adoptării unui astfel de act.

De altfel, asupra

oportunității adoptării acestui statut se  apreciază nu numai

în funcție  de  condițiile  ce trebuiesc îndeplinite pentru a ne afla

în sfera utilității publice  definită ca fiind  „orice

activitate care se desfășoară în domenii de interes public

general sau al unor  colectivități”, ci și  în raport  de

consecințele  recunoașterii utilității publice  care

conferă  asociației sau fundației anumite drepturi și

obligații  cel puțin față de  acestea din urmă

Guvernul fiind cel mai în măsură  să  aprecieze  asupra

admisibilității unei astfel de  cereri.

Dar, trebuie  observat,

că chiar  și instanța  de  fond a reținut că

dispozițiile art.38 alin. (1) din O.G. nr.26/2000, au un  caracter

supletiv, deci nu imperativ, caracter justificat de  folosirea sintagmelor

„poate fi recunoscută de Guvernul României, ca  fiind  de utilitate

publică” sau „dacă propunerea se respinge”.

Refuzul pârâtului de

recunoaștere  a statutului de utilitate  publică, nu este

așadar unul nejustificat, așa cum în mod nelegal reține prima

instanță prin hotărârea pronunțată, aceasta  dând o

interpretare greșită dispozițiilor O.G. nr.26/2006 și

considerând  că dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile

prevăzute de lege, în mod  automat executivul trebuie să adopte actul

administrativ solicitat, în speță hotărârea de Guvern prin care

să i se recunoască petentei statutul de  asociație de utilitate

publică.

Recursul a fost astfel admis.