ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2291/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond Prin acțiunea formulată, reclamanta Fundația P. Alba Iulia a chemat în judecată pe pârâtul Guvernul României, solicitând obligarea pârâtului să recunoască caracterul de utilitate publică al activității desfășurate de reclamantă, iar, în caz de refuz, obligarea la daune cominatorii în cuantum de 100 RON/zi de întârziere începând cu data promovării acțiunii, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, invocând în drept prevederile O.G. nr. 26/2000, cu modificările ulterioare. În cauză s-a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtului de către Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale (M.M.F.P.S.), solicitându-se încuviințarea cererii de intervenție și respingerea acțiunii reclamantei ca fiind prematur introdusă.

În motivarea cererii de intervenție s-a arătat că această cerere este justificată de prevederile art. 39 alin. (1) și art. 40 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 26/2000 cu privire la Asociații și Fundații, iar acțiunea reclamantei, de recunoaștere a caracterului de utilitate publică, este prematur introdusă întrucât Nota de fundamentare a fost întocmită și înaintată Guvernului României pentru emiterea hotărârii, fie de aprobare, fie de respingere a cererii reclamantei. La primul termen de judecată, din 29 aprilie 2011, conform prevederilor art. 52 C. proc. civ., instanța a admis în principiu cererea de intervenție. Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul Guvernul României a invocat excepția nulității acțiunii reclamantei pentru netimbrare și excepția tardivității, iar, pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Cele două excepții invocate de pârât au fost respinse ca neîntemeiate, deoarece acțiunea a fost timbrată legal, iar de la ultima cerere depusă de reclamantă pentru emiterea unei hotărâri de aprobare sau respingere a solicitării de recunoaștere a caracterului de utilitate publică - din 28 ianuarie 2011 și până la data înregistrării pe rol a acțiunii în contencios administrativ, 1 aprilie 2011, nu a trecut termenul prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004.

Prin Sentința nr. 165/2011 din 20 mai 2011 Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a dispus admiterea acțiunii formulată de reclamanta Fundația P. Alba Iulia împotriva pârâtului Guvernul României și, în consecință, a obligat pârâtul să emită hotărârea de soluționare a cererii reclamantei privind recunoașterea statutului de utilitate publică; a obligat pârâtul ca, în caz de refuz, după expirarea termenului de 90 zile de la data rămânerii irevocabile a sentinței, să plătească reclamantei penalități în cuantum de 100 RON/zi de întârziere; a respins cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtului, depusă de intervenientul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale; fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, faptul că reclamanta Fundația P. Alba Iulia a depus la Secretariatul General al Guvernului României, sub nr. 20/9905/G.B. din 28 iulie 2008, solicitarea și documentația având ca obiect recunoașterea statutului de utilitate publică a fundației, invocând prevederile O.G. nr. 26/2000 cu modificările și completările ulterioare, cererea fiind înaintată apoi conform prevederilor art. 39 din O.G. nr. 26/2000 la Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale în a cărui sferă de competență reclamanta își desfășoară activitatea.

S-a reținut de către instanță că, deoarece reclamanta nu a mai primit niciun răspuns, la data de 28 ianuarie 2011 a trimis o nouă cerere prin care a solicitat soluționarea cererii și propunerea de recunoaștere a caracterului de utilitate publică și, neprimind niciun răspuns la această cerere, aceasta a formulat în instanță la data de 1 aprilie 2011 cererea de obligare a pârâtului să decidă asupra cererii de recunoaștere a activității Fundației ca având caracter de utilitate publică. Instanța a apreciat că, întrucât în cauză a fost întocmit Proiectul de Hotărâre de Guvern, precum și Nota de fundamentare de către Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale - acte înregistrate la Secretariatul General al Guvernului în data de 22 februarie 2010, cererea reclamantei privind emiterea unui răspuns la cererea depusă pentru recunoașterea caracterului de utilitate publică, conform prevederilor art. 39 alin. (1) și art. 40 alin. (1) și (2) din O.G.

nr. 26/2000, cu modificările ulterioare, este întemeiată și, ca urmare, în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a fost admisă. În consecință, instanța a obligat pârâtul să emită hotărârea de soluționare a cererii reclamantei privind recunoașterea statului de utilitate publică și să plătească acesteia penalități de 100 RON/zi de întârziere dacă va refuza în termenul legal de 90 zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței, să emită hotărârea menționată.

În ceea ce privește cererea de intervenție accesorie, depusă de intervenientul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, instanța a respins-o ca neîntemeiată, apreciind că din actele dosarului rezultă că acțiunea reclamantei nu este prematur formulată - Proiectul de Hotărâre și Nota de fundamentare, cu avizele necesare, fiind trimise și înregistrate la Secretariatul General al Guvernului în data de 22 februarie 2010. 2. Calea de atac exercitată Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât pârâtul Guvernul României, cât și intervenientul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocându-se ca temei legal dispozițiile art. 304 1 , art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ. În motivarea căii de atac, recurentul-intervenient M.M.F.P.S. a adus critici sentinței recurate cu privire la greșita soluționare a cererii sale de intervenție. Se menționează că se impunea admiterea cererii de intervenție în interesul Guvernului, întrucât o astfel de cerere are ca temei legal dispozițiile Ordinului nr. 115/2003 al Ministrului Muncii și Solidarității Sociale, fiind justificat și interesul juridic în formularea acesteia. Recurentul Guvernul României aduce, în esență, următoarele critici sentinței recurate: - În mod greșit a fost respinsă excepția tardivității acțiunii deoarece nu trebuia luată ca reper pentru introducerea acțiunii data de 28 ianuarie 2011, întrucât răspunsul la plângerea prealabilă a fost comunicat la 9 iulie 2009 cu adresa nr. 15A/4554/CA, iar acțiunea a fost formulată la 1 aprilie 2011 cu depășirea termenului de 6 luni prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004.

- Invocându-se motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 din C. proc. civ., se arată că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii. Se menționează că există neconcordanță între considerentele sentinței și dispozitiv, în sensul că deși în considerente se reține temeinicia cererii privind emiterea unui răspuns la cererea reclamantei, ceea ce presupune că este vorba de "nesoluționarea în termenul legal a unei cereri" - noțiune definită de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, în dispozitiv se dispune obligarea Guvernului la emiterea unei hotărâri, respectiv un act administrativ, ceea ce nu echivalează cu emiterea unui răspuns. - Invocându-se motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc.

civ., se susține că soluția de admitere a cererii reclamantei s-a pronunțat cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești pentru că potrivit dispozițiilor art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1), art. 40 alin. (2) din O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, a fost lăsată doar la latitudinea Guvernului posibilitatea de a adopta o hotărâre prin care o asociație sau fundație să fie recunoscută ca fiind de utilitate publică, legiuitorul neprevăzând nicio sancțiune în cazul neadoptării unui asemenea act. - Se susține nelegalitatea sentinței recurate și din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.. Se arată că în mod greșit Guvernul a fost obligat să emită hotărârea de soluționare a cererii reclamantei privind recunoașterea statutului de utilitate publică, deoarece din interpretarea dispozițiilor art. 38 - 40 din O.G.

nr. 26/2000 rezultă că respingerea propunerii de acordare a statutului de utilitate publică nu se materializează tot prin emiterea unei hotărâri de Guvern ci doar se comunică soluția asociației/fundației prin intermediul M.M.F.P.S. Se menționează și faptul că la 8 iunie 2011 a fost respins proiectul de hotărâre de Guvern pentru recunoașterea fundației reclamante ca fiind de utilitate publică, răspunsul fiind comunicat prin adresa nr. 1643 din 27 iunie 2011, astfel că soluția primei instanțe este nelegală. Au fost depuse de Guvern înscrisuri doveditoare a celor menționate în cererea de recurs. 3. Soluția instanței de recurs Înalta Curte, analizând recursurile formulate în raport de criticile invocate, de înscrisurile care se află la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente, apreciază că acestea sunt fondate pentru considerentele ce vor fi expuse.

Analizându-se hotărârea recurată, se constată că instanța de fond în considerentele sentinței recurate nu a analizat refuzul nejustificat deși soluția pronunțată vizează refuzul nejustificat de a soluționa o cerere. Considerentele hotărârii recurate nu conduc în mod logic și convingător la soluția din dispozitiv, astfel că soluției îi lipsește motivarea. Pentru a se putea exercita controlul judiciar de către instanța de recurs, hotărârea atacată trebuie să cuprindă, între altele, temeiurile de fapt și de drept care au format convingerea primei instanțe, precum și cele pentru care au fost înlăturate cererile părților, cerințe impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Cum în speță, instanța de fond nu a respectat aceste prevederi, hotărârea pronunțată nu poate fi analizată sub aspectul legalității și temeiniciei, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. Față de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I, alin. (2), art. 313 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, va admite recursurile, va casa sentința recurată și va trimite cauza pentru rejudecare aceleiași instanțe, care va analiza și celelalte motive de recurs ca apărări conform art. 315 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Guvernul României și de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale împotriva Sentinței nr. 165/2011 din 20 mai 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 mai 2012. Procesat de GGC - GV