ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 781/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 12/CA din 19 ianuarie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția tardivității acțiunii invocată de pârâtul Guvernul României; a respins ca tardivă acțiunea formulată de reclamanta Parohia Evanghelică C.A. Sibiu împotriva pârâtului Guvernul României, având ca obiect anularea parțială a Hotărârii Consiliului de Miniștri nr. 399 din 14 aprilie 1950 și, totodată, a admis în principiu și, în fond, cererea de intervenție în interesul pârâtului formulată de Ministerul Justiției și Libertăților. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, reclamanta Parohia Evanghelică C.A.

Sibiu a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României să se dispună anularea Hotărârii Consiliului de Miniștri nr. 399 din 14 aprilie 1950, în sensul anulării dispoziției de dizolvare a Fundației D.M., precum și reînscrierea în Registrul asociațiilor și fundațiilor aflat la grefa Judecătoriei Sibiu a Fundației D.M., a cărei denumire apare în documente în mai multe variante, (H.D.G., G.D.M., G.D.H., etc.), înființată în 1924. Prin întâmpinare, Guvernul României a solicitat respingerea acțiunii, invocând următoarele excepții: - excepția inadmisibilității acțiunii în raport cu dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, întrucât Cap. III al Legii nr. 86/2006 reglementează o procedură specială dată în competența judecătoriilor pentru acțiunile ce au ca obiect dobândirea sau pierderea calității de asociație religioasă; - excepția tardivității introducerii acțiunii, apreciind că actul administrativ dedus judecății are caracter individual, astfel încât dreptul reclamantei de a se adresa instanței trebuia exercitat în condițiile și termenele prevăzute de art. 7 ale Legii nr. 554/2004, modificată și completată; - excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei Parohia Evanghelică C.A.

Sibiu susținând că reclamanta Parohia Evanghelică C.A. Sibiu nu își justifică calitatea procesuală activă, deoarece nu face dovada dreptului propriu recunoscut de lege și care să fi fost vătămat de actul administrativ contestat, după cum nu face nici dovada legăturii de cauzalitate între act și vătămarea invocată. În cauză a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtului Guvernul României, Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești în temeiul art. 49 alin. (3) C. proc. civ., care a invocat neaplicarea Legii nr. 554/2004, apreciind că se aplică prevederile Legii nr. 29/1990. A mai invocă tardivitatea acțiunii susținând ca termenele de sesizare a instanței de contencios administrativ potrivit art. 5 din Legea nr. 29/1990, dar și art. 11 și art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 sunt depășite la data sesizării instanței.

Instanța de fond a constatat că excepția lipsei calității procesuale active și a lipsei interesului reclamantei sunt nefondate și le-a respins ca atare. Și excepția lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României a fost apreciată ca nefondată, întrucât Consiliul de Miniștri exercită puterea executivă, astfel încât pârâtul Guvernul României ca autoritate publică a puterii executive potrivit Legii nr. 90/2001 stă în justiție pentru propriile acte administrative, dar și pentru actele administrative emise de cei care au exercitat înaintea sa puterea executivă. Prin urmare, și această excepție a fost respinsă.

În ce privește inadmisibilitatea acțiunii în contencios administrativ pe motiv că Legea nr. 486/2006 prevede o procedură specială pentru asociațiile religioase, alta decât cea a contenciosului administrativ, instanța de fond a apreciat că excepția este nefondată, întrucât reclamanta așa cum susține, nu contestă pierderea calității de asociație religioasă a unei asociații născute sub imperiul acestei legi, ci a unei fundații constituită conform Legii nr. 21/1924. Însă sub aspectul tardivității sesizării instanței de contencios administrativ, s-a constatat că excepția invocată de pârât și de intervenienta în interesul acestuia este fondată și conduce la respingerea acțiunii reclamantei ca tardivă.

Instanța a avut în vedere faptul că actul atacat este emis în 1950, iar dacă s-ar admite că până în decembrie 1989 pe durata regimului comunist s-ar fi justificat o lipsă de acțiune în justiție a reclamantei, ulterior acestei date au trecut 19 ani în care reclamanta deși avea garantat dreptul de acces la instanță, nu și l-a exercitat. Împotriva hotărârii instanței de fond, reclamanta Parohia Evanghelică C.A. Sibiu a declarat recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât a fost pronunțată cu greșita aplicare a legii. S-a motivat recursul pe eronata apreciere a primei instanțe, că excepția privind tardivitatea acțiunii este întemeiată, întrucât Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 399/1950 nu a fost comunicată recurentei nici până în prezent.

Se precizează în recurs că reclamanta-recurentă a îndeplinit procedura prealabilă, a respectat termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004 și a exercitat dreptul de acces la instanță conform legii. Recursul este nefondat și va fi respins. Examinând actele dosarului, motivele de recurs și în raport de prevederile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: Prin acțiunea introductivă de instanță, reclamanta-recurentă a solicitat anularea Hotărârii Consiliului de Miniștri nr. 399/1950 în sensul anulării dispoziției de dizolvare a Fundației D.M. Prin întâmpinarea depusă de Guvernul României au fost invocate mai multe excepții referitoare la inadmisibilitatea acțiunii, lipsa calității procesuale active a reclamante, lipsa de interes și excepția tardivității acțiunii.

Instanța de fond printr-o motivare care nu poate da naștere la o altă interpretare, a respins toate aceste excepții, admițând doar excepția de tardivitate a acțiunii, de altfel motiv de recurs în prezenta cauză. De aceea, Înalta Curte de Casație și Justiție va analiza doar acest motiv referitor la excepția de tardivitate a acțiunii de fond. Actul atacat este fără dubiu hotărârea Consiliului de Miniștri emisă în anul 1950. Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești a formulat în interesul Guvernului României o cerere de intervenție prin care a invocat neaplicarea Legii nr. 554/2004, ci a Legii nr. 29/1990 față de care o asemenea acțiune este tardivă potrivit art. 5. Desigur, recurenta-reclamantă justifică calitatea procesuală activă și interesul în promovarea cererii, dar și dreptul vătămat prin dizolvare, atâta vreme cât fondatorul unic al fundației dizolvate putea contesta actul de dizolvare.

Și calitatea procesuală pasivă a Guvernul României este justificată, întrucât Consiliul de Miniștri exercita puterea executivă, așa încât Guvernul României ca autoritate executivă poate sta în justiție pentru actele administrative. Referitor la tardivitatea acțiunii, este fără posibilitate de tăgadă că aceasta curge de la data emiterii actului administrativ în litigiu, și nu de la comunicare, fie că vorbim despre art. 5 din Legea nr. 29/1990 sau Legea nr. 554/2004. Actul contestat este din 1950, astfel că termenul de un an a fost de mult împlinit. Față de aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că în mod corect Curtea de apel a admis această din urmă excepție și a respins ca tardivă acțiunea formulată de reclamanta-recurentă.

Așa fiind Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că sentința atacată este legală și temeinică, motiv pentru care, va respinge recursul declarat de Parohia Evanghelică C.A. Sibiu, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Parohia Evanghelică C.A. Sibiu, împotriva sentinței civile nr. 12/CA din 19 ianuarie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 10 februarie 2011.