ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 781/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 12/CA din 19 ianuarie 2010,

Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a

admis excepția tardivității acțiunii invocată de pârâtul Guvernul României; a

respins ca tardivă acțiunea formulată de reclamanta Parohia Evanghelică C.A.

Sibiu împotriva pârâtului Guvernul României, având ca obiect anularea parțială

a Hotărârii Consiliului de Miniștri nr. 399 din 14 aprilie 1950 și, totodată, a

admis în principiu și, în fond, cererea de intervenție în interesul pârâtului

formulată de Ministerul Justiției și Libertăților.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că, reclamanta Parohia Evanghelică

C.A. Sibiu a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României să se

dispună anularea Hotărârii Consiliului de Miniștri nr. 399 din 14 aprilie 1950,

în sensul anulării dispoziției de dizolvare a Fundației D.M., precum și

reînscrierea în Registrul asociațiilor și fundațiilor aflat la grefa

Judecătoriei Sibiu a Fundației D.M., a cărei denumire apare în documente în mai

multe variante, (H.D.G., G.D.M., G.D.H., etc.), înființată în 1924.

Prin întâmpinare, Guvernul

României a solicitat respingerea acțiunii, invocând următoarele excepții:

- excepția inadmisibilității

acțiunii în raport cu dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, întrucât

Cap. III al Legii nr. 86/2006 reglementează o procedură specială dată în competența

judecătoriilor pentru acțiunile ce au ca obiect dobândirea sau pierderea calității

de asociație religioasă;

- excepția tardivității

introducerii acțiunii, apreciind că actul administrativ dedus judecății are caracter

individual, astfel încât dreptul reclamantei de a se adresa instanței trebuia exercitat

în condițiile și termenele prevăzute de art. 7 ale Legii nr. 554/2004, modificată

și completată;

- excepția lipsei calității

procesuale active a reclamantei Parohia Evanghelică C.A. Sibiu susținând că reclamanta

Parohia Evanghelică C.A. Sibiu nu își justifică calitatea procesuală activă, deoarece

nu face dovada dreptului propriu recunoscut de lege și care să fi fost vătămat de

actul administrativ contestat, după cum nu face nici dovada legăturii de cauzalitate

între act și vătămarea invocată.

În cauză a formulat cerere

de intervenție în interesul pârâtului Guvernul României, Ministerul Justiției și

Libertăților Cetățenești în temeiul art. 49 alin. (3) C. proc. civ., care a invocat

neaplicarea Legii nr. 554/2004, apreciind că se aplică prevederile Legii nr. 29/1990.

A mai invocă tardivitatea acțiunii susținând ca termenele de sesizare a instanței

de contencios administrativ potrivit art. 5 din Legea nr. 29/1990, dar și art. 11

și art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 sunt depășite la data sesizării instanței.

Instanța de fond a constatat

că excepția lipsei calității procesuale active și a lipsei interesului reclamantei

sunt nefondate și le-a respins ca atare.

Și excepția lipsei calității

procesuale pasive a Guvernului României a fost apreciată ca nefondată, întrucât

Consiliul de Miniștri exercită puterea executivă, astfel încât pârâtul Guvernul

României ca autoritate publică a puterii executive potrivit Legii nr. 90/2001 stă

în justiție pentru propriile acte administrative, dar și pentru actele administrative

emise de cei care au exercitat înaintea sa puterea executivă.

Prin urmare, și această

excepție a fost respinsă.

În ce privește inadmisibilitatea

acțiunii în contencios administrativ pe motiv că Legea nr. 486/2006 prevede o procedură

specială pentru asociațiile religioase, alta decât cea a contenciosului administrativ,

instanța de fond a apreciat că excepția este nefondată, întrucât reclamanta așa

cum susține, nu contestă pierderea calității de asociație religioasă a unei asociații

născute sub imperiul acestei legi, ci a unei fundații constituită conform Legii

nr. 21/1924.

Însă sub aspectul tardivității

sesizării instanței de contencios administrativ, s-a constatat că excepția invocată

de pârât și de intervenienta în interesul acestuia este fondată și conduce la respingerea

acțiunii reclamantei ca tardivă.

Instanța a avut în vedere

faptul că actul atacat este emis în 1950, iar dacă s-ar admite că până în decembrie

1989 pe durata regimului comunist s-ar fi justificat o lipsă de acțiune în justiție

a reclamantei, ulterior acestei date au trecut 19 ani în care reclamanta deși avea

garantat dreptul de acces la instanță, nu și l-a exercitat.

Împotriva hotărârii instanței

de fond, reclamanta Parohia Evanghelică C.A. Sibiu a declarat recurs, criticând-o

ca nelegală și netemeinică, întrucât a fost pronunțată cu greșita aplicare a legii.

S-a motivat recursul pe

eronata apreciere a primei instanțe, că excepția privind tardivitatea acțiunii este

întemeiată, întrucât Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 399/1950 nu a fost comunicată

recurentei nici până în prezent. Se precizează în recurs că reclamanta-recurentă

a îndeplinit procedura prealabilă, a respectat termenul de 6 luni prevăzut de

art. 11 din Legea nr. 554/2004 și a exercitat dreptul de acces la instanță conform

legii.

Recursul este nefondat

și va fi respins.

Examinând actele dosarului,

motivele de recurs și în raport de prevederile art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Prin acțiunea introductivă

de instanță, reclamanta-recurentă a solicitat anularea Hotărârii Consiliului de

Miniștri nr. 399/1950 în sensul anulării dispoziției de dizolvare a Fundației D.M.

Prin întâmpinarea depusă

de Guvernul României au fost invocate mai multe excepții referitoare la inadmisibilitatea

acțiunii, lipsa calității procesuale active a reclamante, lipsa de interes și excepția

tardivității acțiunii.

Instanța de fond printr-o

motivare care nu poate da naștere la o altă interpretare, a respins toate aceste

excepții, admițând doar excepția de tardivitate a acțiunii, de altfel motiv de recurs

în prezenta cauză.

De aceea, Înalta Curte

de Casație și Justiție va analiza doar acest motiv referitor la excepția de tardivitate

a acțiunii de fond.

Actul atacat este fără

dubiu hotărârea Consiliului de Miniștri emisă în anul 1950.

Ministerul Justiției și

Libertăților Cetățenești a formulat în interesul Guvernului României o cerere de

intervenție prin care a invocat neaplicarea Legii nr. 554/2004, ci a Legii nr. 29/1990

față de care o asemenea acțiune este tardivă potrivit art. 5.

Desigur, recurenta-reclamantă

justifică calitatea procesuală activă și interesul în promovarea cererii, dar și

dreptul vătămat prin dizolvare, atâta vreme cât fondatorul unic al fundației dizolvate

putea contesta actul de dizolvare.

Și calitatea procesuală

pasivă a Guvernul României este justificată, întrucât Consiliul de Miniștri exercita

puterea executivă, așa încât Guvernul României ca autoritate executivă poate sta

în justiție pentru actele administrative.

Referitor la tardivitatea

acțiunii, este fără posibilitate de tăgadă că aceasta curge de la data emiterii

actului administrativ în litigiu, și nu de la comunicare, fie că vorbim despre

art. 5 din Legea nr. 29/1990 sau Legea nr. 554/2004. Actul contestat este din 1950,

astfel că termenul de un an a fost de mult împlinit.

Față de aceste considerente,

Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că în mod corect Curtea de apel a

admis această din urmă excepție și a respins ca tardivă acțiunea formulată de reclamanta-recurentă.

Așa fiind Înalta Curte

de Casație și Justiție apreciază că sentința atacată este legală și temeinică, motiv

pentru care, va respinge recursul declarat de Parohia Evanghelică C.A. Sibiu, ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Parohia Evanghelică C.A. Sibiu, împotriva sentinței civile nr. 12/CA din 19 ianuarie

2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 10 februarie 2011.