ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3290/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 199 din 21 iunie

2011, Curtea de Apel Alba Iulia - secția de contencios administrativ și fiscal

a admis acțiunea formulată de reclamanta Casa de Cultură a Municipiului Sibiu,

în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, și a anulat

încheierea nr. VI/121 din 29 martie 2011 emisă de Curtea de Conturi a României,

Decizia nr. 50 din 25 noiembrie 2010 și Procesul-verbal de constatare din 01

noiembrie 2010 emise de Camera de Conturi Sibiu.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut, în esență, că actele contestate sunt nelegale,

constatând greșit existența unei abateri de la legalitate, cauzatoare de

prejudicii, imputabilă reclamantei.

Împotriva acestei sentințe,

considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta.

Analizând sentința atacată, în raport

cu motivul de casare de ordine publică privind necompetența materială a curții

de apel de a soluționa în primă instanță cauza, prevăzut de art. 304 pct. 3 C.

proc. civ., invocat de instanță din oficiu, înalta Curte va admite recursul,

pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.

Obiectul acțiunii formulate în cauză

îl constituie anularea încheierii nr. VI/121 din 29 martie 2011 emisă de Curtea

de Conturi a României în soluționarea contestației formulate de reclamantă

împotriva Deciziei nr. 50 din 25 noiembrie 2010 emisă de Camera de Conturi

Sibiu, temeiul cererii de chemare în judecată fiind prevederile art. 1, 6 și 18

din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 2

alin. (1) lit. c) din acest din urmă act normativ, actul administrativ este

„actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate

publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii

sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge

raporturi juridice".

În raport de

obiectul cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit.

c) din Legea nr. 554/2004, mai sus citate, se impune a stabili care este actul

administrativ ce dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este

actul supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate

instanței de contencios administrativ.

Potrivit

dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și

desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea

actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010

publicată în M. Of. al României nr. 832 din 13 decembrie 2010, Partea I,

împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate

formula contestație în termen de 15 zile, care „suspendă obligația executării

deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a

Contestațiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării

încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se

respinge integral sau parțial contestația".

Rezultă, deci, din prevederile legale

citate, că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus

obligației executării, în cazul în care se respinge sau admite, în parte,

contestația formulată împotriva deciziei emise de Camera de Conturi Județeană,

este însăși această decizie, prin care se stabilesc măsuri în sarcina entității

controlate, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi considerat

ca având natura juridică a unui act administrativ, în sensul dispozițiilor art.

2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările

ulterioare.

Într-adevăr, regulamentul menționat

cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale Curții

de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia

de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza

instanța de contencios administrativ competentă în condițiile Legii

contenciosului administrativ; de asemenea, potrivit art. 228 din același

regulament, „competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul

entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a

contestațiilor, aparține secției de contencios administrativ și fiscal din

cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității

verificate, în condițiile Legii contenciosului administrativ".

Prevederile Regulamentului aprobat

prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu pot înfrânge, însă,

dispozițiile Legii nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia

contenciosului administrativ și la care însuși actul respectiv face trimitere.

Astfel, referindu-se la competența

instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004 prevăd că „Litigiile privind actele administrative emise sau

încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care

privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale

acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele

administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau

încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și

impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai

mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios

administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială

nu se prevede altfel".

Cum nu sunt prevăzute „prin lege

organică specială", ci printr-un act administrativ cu forță juridică

inferioară, dispozițiile Regulamentului aprobat prin Hotărârea Plenului Curții

de Conturi nr. 130/2010 nu pot prevala celor prevăzute de art. 10 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, care rămân aplicabile în speță, alături de cele ale art. 2 C.

proc. civ.

De altfel, prin Decizia nr. 4522 din 4

octombrie 2011 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție - secția de contencios

administrativ și fiscal în dosarul nr. 259/32/2011, a fost respins recursul

împotriva sentinței nr. 112/2011 a Curții de Apel Bacău, prin care s-a admis

excepția de nelegalitate și s-a constatat nelegalitatea dispozițiilor pct. 228

și 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010,

ceea ce întărește argumentele expuse anterior cu privire la competența

materială de soluționare a unor astfel de cauze, chiar dacă soluțiile privind

excepțiile de nelegalitate produc efecte juridice doar între părțile din

litigiu.

De asemenea, în continuarea

raționamentului, în aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, având

în vedere că măsurile administrative contestate nu se încadrează în sfera

litigiilor „care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale precum

și accesorii ale acestora", se va reține că, în cauză, nu este incident

criteriul valoric, ci criteriul poziționării autorității emitente în sistemul

administrației publice, potrivit căruia litigiile privind actele administrative

ale autorităților publice locale și județene sunt în competența tribunalelor,

iar cele privind actele autorităților publice centrale, în competența curților

de apel.

Față de cele arătate, cum obiectul

litigiului îl constituie un act administrativ emis de o structură județeană a

Curții de Conturi, deci de o autoritate publică de nivel local, competența de

soluționare a cauzei revine secției de contencios administrativ și fiscal a

tribunalului.

Pentru aceste considerente, înalta

Curte, apreciind că este întemeiat motivul de recurs de ordine publică,

prevăzut de art. 304 pct. (3) C. proc. civ., va admite recursul și, în baza art.

312 alin. (6) din același cod, va casa sentința atacată și va trimite cauza,

spre competentă soluționare, la Tribunalul Sibiu - secția contencios

administrativ și fiscal, în raza căruia își are sediul reclamanta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Curtea de

Conturi a României împotriva sentinței nr. 199 din 21 iunie 2011 a Curții de

Apel Alba Iulia - secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite

cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul Sibiu - secția de contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 27 iunie 2012.