ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1056/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

sentința nr. 76 din 16 martie 2011, Curtea de Apel Alba-Iulia, secția de

contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea

formulată de reclamantul Primarul Orașului Cisnădie, în contradictoriu cu

pârâta Curtea de Conturi a României, prin care solicita anularea încheierii nr.

VI.4 din 14 ianuarie 2011 emisă de autoritatea pârâtă, precum și a Deciziei nr.

40 din 30 septembrie 2010, emisă de Camera de Conturi Sibiu.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut, în esență, că actele contestate sunt temeinice și

legale.

Împotriva acestei sentințe,

considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul.

Analizând sentința atacată, în raport

cu motivul de casare de ordine publică privind necompetența materială a curții

de apel de a soluționa în primă instanță cauza, prevăzut de art. 304 pct. 3 C.

proc. civ., invocat de instanță din oficiu, Înalta Curte va admite recursul,

pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.

Obiectul acțiunii formulate în cauză

îl constituie anularea încheierii nr. VI.4 din 14 ianuarie 2011 emisă de

autoritatea pârâtă, precum și a Deciziei nr. 40 din 30 septembrie 2010, emisă

de Camera de Conturi Sibiu.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, actul

administrativ este „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis

de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării

executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică

sau stinge raporturi juridice

”

.

În raport de obiectul cererii de

chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004,

mai sus citate, se impune a stabili care este actul administrativ ce dă

naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus

executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de

contencios administrativ.

Potrivit dispozițiilor art. 204 și 210

din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității specifice

Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor de control rezultate din

aceste activități, aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010 publicată în M. Of. al

României nr. 832 din 13 decembrie 2010, Partea I, împotriva măsurilor dispuse

prin decizia camerei de conturi județene se poate formula contestație în termen

de 15 zile, care „suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea

ei de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor. Executarea măsurilor

devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de

Soluționare a Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial

contestația”.

Rezultă, deci, din prevederile legale

citate, că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus

obligației executării, în cazul în care se respinge sau admite, în parte,

contestația formulată împotriva deciziei emise de Camera de Conturi Județeană,

este însăși această decizie, prin care se stabilesc măsuri în sarcina entității

controlate, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi considerat

ca având natura juridică a unui act administrativ, în sensul dispozițiilor art.

2 alin. l lit. c)) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările

ulterioare.

Într-adevăr, regulamentul menționat

cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale Curții

de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia

de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza

instanța de contencios administrativ competentă în condițiile Legii

contenciosului administrativ; de asemenea, potrivit art. 228 din același

regulament, „competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul

entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a

contestațiilor, aparține Secției de contencios administrativ și fiscal din

cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității

verificate, în condițiile Legii contenciosului administrativ”.

Prevederile Regulamentului aprobat

prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu pot înfrânge, însă,

dispozițiile Legii nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia

contenciosului administrativ și la care însuși actul respectiv face trimitere.

Astfel, referindu-se la competența

instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004 prevăd că „Litigiile privind actele administrative emise sau

încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care

privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale

acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele

administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau

încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și

impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai

mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios

administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială

nu se prevede altfel”.

Cum nu sunt prevăzute „prin lege

organică specială”, ci printr-un act administrativ, dispozițiile Regulamentului

aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu pot prevala

celor prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care rămân

aplicabile în speță, alături de cele ale art. 2 C. proc. civ.

De altfel, prin Decizia nr. 4522 din 4

octombrie 2011 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 259/32/2011, a fost respins

recursul împotriva Sentinței civile nr. 112/2011 a Curții de Apel Bacău, prin

care s-a admis excepția de nelegalitate și s-a constatat nelegalitatea

dispozițiilor pct. 228 și 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului

Curții de Conturi nr. 130/2010, ceea ce întărește argumentele expuse anterior

cu privire la competența materială de soluționare a unor astfel de cauze, chiar

dacă soluțiile privind excepțiile de nelegalitate produc efecte juridice doar

între părțile din litigiu.

De asemenea, în continuarea

raționamentului, în aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, având

în vedere că măsurile administrative contestate nu se încadrează în sfera

litigiilor „ care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale precum

și accesorii ale acestora”, se va reține că, în cauză, nu este incident

criteriul valoric, ci criteriul poziționării autorității emitente în sistemul

administrației publice, potrivit căruia litigiile privind actele administrative

ale autorităților publice locale și județene sunt în competența tribunalelor,

iar cele privind actele autorităților publice centrale, în competența curților

de apel.

Față de cele arătate, cum obiectul

litigiului îl constituie un act administrativ emis de o structură județeană a

Curții de Conturi, deci de o autoritate publică de nivel local, competența de

soluționare a cauzei revine secției de contencios administrativ și fiscal a

tribunalului, cum, de altfel, s-a și prevăzut expres în dispozitivul încheierii

contestate.

Pentru aceste considerente, Înalta

Curte, apreciind că este întemeiat motivul de recurs de ordine publică,

prevăzut de art. 304 pct. (3) C. proc. civ., va admite recursul și, în baza art.

312 alin. (6) din același cod, va casa sentința atacată și va trimite cauza,

spre competentă soluționare, la Tribunalul Sibiu, secția contencios

administrativ și fiscal, în raza căruia își are sediul reclamantul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamantul Primarul Orașului Cisnădie împotriva sentinței nr. 76 din 16 martie

2011 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite

cauza, spre competentă soluționare, Tribunalului Sibiu, secția contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

28 februarie 2012.