ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4991/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Hunedoara, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal,

reclamantul

Primarul Com. Tomești a chemat în judecată pe pârâtele Curtea de Conturi a

României și Camera de Conturi Hunedoara, pentru ca, prin hotărârea ce se va

pronunța, să se dispună

anularea

Încheierii nr. VI/350 din 6 decembrie 2010 a Curții de Conturi cu privire la Contestația formulată de Primăria Com. Tomești împotriva măsurii dispuse la pct. nr. 1 din

Decizia nr. 26 din 3 septembrie 2010 emisă de Camera de Conturi a Județului

Hunedoara.

Prin Sentința

civilă nr. 2123/ CA din 14 iunie 2011, Tribunalul Hunedoara, secția comercială

și de contencios administrativ și fiscal, a a

dmis excepția de

necompetență materială a tribunalului și a declinat competența de soluționare a

acțiunii în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, reținând, în esență, în raport

cu dispozițiile art. art. 3 pct. 1 C. proc. civ. și ale art. 10 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, că litigiile privind actele administrative emise de

autoritățile publice centrale, cum este pârâta Curtea de Conturi a României, se

soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale

curților de apel.

Învestită

cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, prin Sentința civilă nr. 259

din 27 septembrie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios

administrativ și fiscal, a r

espins acțiunea formulată de reclamantul Primarul

Com. Tomești, în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României și

Camera de Conturi Hunedoara.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamantul Primarul Com. Tomești, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Înainte de a analiza

motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în

conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția necompetenței

materiale invocată din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunțată

de o instanță necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art.

304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentința atacată și va

trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Timiș, secția contencios

administrativ și fiscal.

Pentru a ajunge la

această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare

arătate:

Cererea formulată de

reclamantul Primarul Com. Tomești are ca obiect Decizia nr. 26 din 3 septembrie

2010 emisă de Camera de Conturi a Județului Hunedoara în examinarea abaterilor

de la legalitate și regularitate consemnate în procesul verbal de constatare

încheiat în urma auditului financiar al situațiilor financiare pe pe anul 2009,

precum și Încheierea nr. VI/350 din 6 decembrie 2010 pronunțată de Curtea de

Conturi a României – Departamentul de coordonare a verificării bugetelor

unităților administrativ-teritoriale, prin care a fost respinsă contestația

formulată de Primăria Com. Tomești împotriva deciziei respective.

În drept, decizia și încheierea

contestate au fost întemeiate pe prevederile Legii nr. 94/1992 privind

organizarea și funcționarea Curții de Conturi și ale Regulamentului privind

organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum

și valorificarea actelor rezultate din aceste activități.

Actele normative

susmenționate, reprezentând temeiul juridic al actelor administrative deduse

judecății, nu cuprind norme derogatorii de la regulile de drept comun din Legea

nr. 554/2004 cu privire la competența materială de soluționare a litigiilor de

contencios administrativ.

Competența materială

a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de

dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora:

„Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile

publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite,

contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la

500.000 de lei se soluționează în fond de către tribunalele administrativ - fiscale,

iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile

publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții,

datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se

soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale

curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Deci, art. 10 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004 reglementează competența materială a instanței de

contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc.

civ., făcând o dublă distincție pentru stabilirea competenței instanțelor de

contencios administrativ: în raport cu organul emitent al actului și în funcție

de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

Astfel, pe de o

parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de

autoritățile publice locale și județene (litigii ce sunt date în competența

tribunalelor administrativ - fiscale) și acte administrative emise sau

încheiate de autoritățile publice centrale (litigii ce sunt date în competența

secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel).

În raport de

prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, litigiul privind un act

administrativ emis de o autoritate publică locală se soluționează în fond de

către tribunal.

În același sens, în

ședința Plenului secției de contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curți

de Casație și Justiție din data de 20 februarie 2012 s-a hotărât că aparține

tribunalului competența de soluționare a litigiilor având ca obiect acțiuni

prin care se solicită: (1) anularea încheierii emise de Curtea de Conturi a

României în soluționarea contestației administrative formulate împotriva

măsurilor prevăzute prin decizia emisă de Camera de Conturi Județeană; (2)

anularea deciziei emisă de Camera de Conturi Județeană; (3) anularea procesului

- verbal de constatare încheiat de Camera de Conturi Județeană.

Astfel, în raport cu

dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările

și completările ulterioare și având în vedere actele ce formează obiectul

litigiului, s-a apreciat că actul administrativ care dă naștere, modifică sau

stinge raporturi juridice, care este supus executării și care poate constitui

obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ, este

decizia emisă de Camera de Conturi Județeană, care este o autoritate publică de

nivel local.

S-a

mai reținut că și atunci când, prin încheierea pe care o pronunță, structura

centrală a Curții de Conturi a României respinge sau admite în parte

contestația formulată împotriva deciziei emise de Camera de Conturi Județeană,

actul administrativ care produce efecte juridice și care este supus obligației

de executare este tot decizia emisă de Camera de Conturi Județeană, care este o

autoritate publică de nivel local.

Trebuie precizat că

soluțiile de principiu adoptate la nivelul secției reprezintă un mecanism menit

să preîntâmpine pronunțarea unor soluții neunitare, mai ales că rolul Înaltei

Curți este acela de unificare a practicii judiciare, iar soluțiile acesteia nu

pot constitui sursă de insecuritate a raporturilor juridice.

Împrejurarea că, la

data emiterii actelor contestate, era în vigoare Regulamentul privind

organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum

și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin

Hotărârea nr. 1/2009 a Plenului Curții de Conturi, nu este de natură a

fundamenta o altă soluție, atâta vreme cât, în sensul celor expuse anterior,

competența de soluționare a cauzei revine secției de contencios administrativ a

tribunalului în raport cu dispozițiile Legii nr. 554/2004.

De altfel, în chiar

finalul Încheierii nr. VI/350 din 6 decembrie 2010 pronunțată de Curtea de

Conturi a României – Departamentul de coordonare a verificării bugetelor

unităților administrativ-teritoriale, prin care a fost respinsă contestația

formulată de Primăria Com. Tomești împotriva Deciziei nr. 26 din 3 septembrie 2010

emisă de Camera de Conturi a Jud. Hunedoara, ce formează obiectul prezentei

cauze, se precizează expres că „entitatea verificată poate sesiza secția de

contencios administrativ, - Tribunalul Hunedoara”.

Mutatis mutandis, la

pronunțarea prezentei decizii, Înalta Curte are în vedere și jurisprudența sa

unitară referitoare la nelegalitatea dispozițiilor dispozițiile art. 223 lit. e)

și art. 228 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților

specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din

aceste activități, aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010 a Plenului Curții de

Conturi care stabileau competența de soluționare a unor asemenea cauze în

favoarea secției de contencios administrativ, a curții de apel.

În

consecință, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 313,

coroborat cu art. 312 alin. (6) și art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va

fi admis, dispunându-se casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre

competentă soluționare Tribunalului Hunedoara, secția de contencios

administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Primarul Com. Tomești împotriva Sentinței nr. 259 din 7 septembrie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Hunedoara, secția

contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 noiembrie 2012.