ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5553/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 368 din 29 noiembrie 2011,

Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal a respins

acțiunea formulată de reclamanții Autoritatea Administrativă a Comunei Șoimuș

și Primarul Comunei Șoimuș, în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a

României și Camera de Conturi a Județului Hunedoara, prin care solicitau

anularea, în parte, a Deciziei nr. 6 din 25 ianuarie 2011 și a Încheierii nr.

VI/174 din 20 aprilie 2011, emise de pârâte, precum și suspendarea executării

măsurilor dispuse la pct. B.13 și B.14 din decizie.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut, în esență, că actele contestate

sunt emise în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile în materie.

Împotriva acestei

sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs

reclamanții.

Analizând sentința

atacată, în raport cu motivul de casare de ordine publică privind necompetența

materială a curții de apel de a soluționa în primă instanță cauza, prevăzut de

art. 304 pct. 3 C. proc. civ., invocat de instanță din oficiu, Înalta Curte va

admite recursul, pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.

Obiectul acțiunii

formulate în cauză îl constituie anularea Deciziei nr. 6 din 25 ianuarie 2011

și a Încheierii nr. VI/174 din 20 aprilie 2011, emise de pârâte, precum și

suspendarea executării măsurilor dispuse la pct. B.13 și B.14 din decizie.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare,

actul administrativ este „actul unilateral cu caracter individual sau normativ

emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea

organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă

naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”.

În raport cu obiectul

cererii de chemare în judecată și cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 554/2004, mai sus citate, se impune a stabili care este actul

administrativ ce dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este

actul supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate

instanței de contencios administrativ.

Potrivit

dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și

desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea

actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea nr.

130/2010 publicată în M. Of. al României nr. 832 din 13 decembrie 2010, Partea

I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene se

poate formula contestație în termen de 15 zile, care „suspendă obligația

executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a

Contestațiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării

încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se

respinge integral sau parțial contestația”.

Rezultă, deci, din

prevederile legale citate, că actul administrativ care produce efecte juridice,

fiind supus obligației executării, în cazul în care se respinge sau admite, în

parte, contestația formulată împotriva deciziei emise de Camera de Conturi

Județeană, este însăși această decizie, prin care se stabilesc măsuri în

sarcina entității controlate, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de

a fi considerat ca având natura juridică a unui act administrativ, în sensul

dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările

și completările ulterioare.

Într-adevăr,

regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor

structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că

împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor,

conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios

administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ; de

asemenea, potrivit art. 228 din același regulament, „competența de soluționare

a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii

emise de comisia de soluționare a contestațiilor, aparține secției de contencios

administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială

se află sediul entității verificate, în condițiile Legii contenciosului

administrativ”.

Prevederile

Regulamentului aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010

nu pot înfrânge, însă, dispozițiile Legii nr. 554/2004, care reprezintă dreptul

comun în materia contenciosului administrativ și la care însuși actul respectiv

face trimitere.

Astfel, referindu-se

la competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd că „Litigiile privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene,

precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,

precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluționează în

fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și

cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și

accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de RON se soluționează în fond de

secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin

lege organică specială nu se prevede altfel”.

Cum nu sunt prevăzute

„prin lege organică specială”, ci printr-un act administrativ, dispozițiile

Regulamentului aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010

nu pot prevala celor prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

care rămân aplicabile în speță, alături de cele ale art. 2 C. proc. civ.

De altfel, prin

Decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a fost menținută soluția

instanței de fond, prin care s-a admis excepția de nelegalitate și s-a

constatat nelegalitatea dispozițiilor pct. 228 și 229 din Regulamentul aprobat

prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, ceea ce întărește

argumentele expuse anterior cu privire la competența materială de soluționare a

unor astfel de cauze, chiar dacă soluțiile privind excepțiile de nelegalitate

produc efecte juridice doar între părțile din litigiu.

De asemenea, în

continuarea raționamentului, în aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, având în vedere că măsurile administrative contestate nu se

încadrează în sfera litigiilor „care privesc taxe și impozite, contribuții,

datorii vamale precum și accesorii ale acestora”, se va reține că, în cauză, nu

este incident criteriul valoric, ci criteriul poziționării autorității emitente

în sistemul administrației publice, potrivit căruia litigiile privind actele

administrative ale autorităților publice locale și județene sunt în competența

tribunalelor, iar cele privind actele autorităților publice centrale, în

competența curților de apel.

Față de cele arătate,

cum obiectul litigiului îl constituie un act administrativ emis de o structură

județeană a Curții de Conturi, deci de o autoritate publică de nivel local,

competența de soluționare a cauzei revine secției de contencios administrativ

și fiscal a tribunalului.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte, constatând că este întemeiat motivul de recurs de

ordine publică, prevăzut de art. 304 pct. (3) C. proc. civ., va admite recursul

și, în baza art. 312 alin. (6) din același cod, va casa sentința atacată și va

trimite cauza, spre competentă soluționare, Tribunalului Hunedoara, secția

contencios administrativ și fiscal, în raza căruia își au sediul reclamanții.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanții Autoritatea Administrativă a Comunei Șoimuș și Primarul

Comunei Șoimuș împotriva Sentinței nr. 368 din 29 noiembrie 2011 a Curții de

Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată

și trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul Hunedoara.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 4 iunie 2013.

Procesat de GGC - LM