ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3241/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3241/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Iași, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială a Comunei Mircești a

chemat în judecată pe pârâta Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi

Iași, solicitând anularea încheierii VI 325 din 2 august 2011 pronunțată de

Comisia de soluționare a contestațiilor de pe lângă Curtea de Conturi a

României, prin care li s-a respins contestația nr. 773 din 15 februarie 2011

împotriva Deciziei 62 din 30 decembrie 2010 emisă de Camera de Conturi Iași.

Prin întâmpinarea

formulată, pârâta a solicitat respingerea contestației formulate împotriva

Încheierii VI 325 din 2 august 2011 pronunțată de Comisia de soluționare a

contestațiilor de pe lângă Curtea de Conturi a României prin care s-a respins

Contestația nr. 773 din 15 februarie 2011 formulată de către reclamantă

împotriva Deciziei 62 din 30 decembrie 2010 emisă de Camera de Conturi Iași.

instanței de fond

Prin Decizia nr.

9/2012 din 16 ianuarie 2012, Curtea de Apel Iași, secția de contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea în contencios administrativ

promovată de reclamanta U.A.T. Comuna Mircești în contradictoriu cu pârâta

Curtea de Conturi a României, a anulat în parte încheierea VI 325 din 2 august

2011 doar în ceea ce privește respingerea contestației nr. 773 din 15 februarie

2011 formulată de reclamantă împotriva măsurii dispuse la pct. 5 din Decizia

nr. 62 din 30 decembrie 2010 emisă de Camera de Conturi Iași, măsură pe care a

anulat-o și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.000 RON cu

titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că, prin încheierea VI 325 din 2

august 2011 pronunțată de Comisia de soluționare a contestațiilor de pe lângă

Curtea de Conturi a României, s-a respins contestația nr. 773 din 15 februarie

2011 formulată de reclamantă împotriva măsurilor prevăzute la pct. 4, 5, 6, 8

din dispozitivul Deciziei nr. 62 din 30 decembrie 2010 emisă de Camera de

Conturi Iași.

Curtea a apreciat că

încheierea VI 143 din 6 aprilie 2011 pronunțată de Comisia de soluționare a

contestațiilor de pe lângă Curtea de Conturi a României este legală și

temeinică cu excepția măsurii de respingerea contestației nr. 773 din 15

februarie 2011 formulată de reclamantă împotriva măsurii dispuse la pct. 5 din

Decizia nr. 62 din 30 decembrie 2010 emisă de Camera de Conturi Iași.

Privitor la măsura

dispusă la pct. 4 al Deciziei nr. 62 din 30 decembrie 2010 referitoare la

acordarea indemnizației de dispozitiv, instanța de fond a reținut că de esența

regimului juridic al drepturilor salariale ale personalului bugetar este faptul

că ele se stabilesc exclusiv prin lege și nu pot fi acordate alte drepturi în

baza unor ordine speciale ce vizează alte categorii de personal bugetar, cum

pretinde reclamanta. Indemnizația/sporul de dispozitiv nu poate fi acordat

întregului personal din administrația publică, ci numai celui prevăzut la art.

13 alin. (1) din O.U.G. nr. 30/2007, categorie în care nu se încadrează

personalul din cadrul primăriilor.

Privitor la măsura

dispusă la pct. 5 al Deciziei nr. 62 din 30 decembrie 2010 referitoare la modul

de efectuare a plăților în avans și de administrare a contractului de execuție

de lucrări având ca obiect construirea a căminului cultural Mircești, Curtea a

reținut că deficiențele inițial constate sunt în prezent remediate, astfel că

nu se mai impune luarea măsurii de stabilire a mărimii și întinderii

prejudiciului datorat de efectuarea plăți în avans și a celor legale de

recuperarea prejudiciului.

Privitor la măsura

dispusă la pct. 6 al Deciziei nr. 62 din 30 decembrie 2010 referitoare la

luarea măsurii de stabilire a mărimii și întinderii prejudiciului datorat de

achiziționarea utilajului "Buldoexcavator, Curtea a apreciat că aceasta

este o măsură legală.

Curtea a reținut că

există un singur referat de necesitate privind achiziționarea acestui utilaj,

nu și un altul distinct pentru accesorii. Având în vedere că cele două

contracte s-au încheiat în baza aceluiași referat, aproape simultan, la doar o

zi diferență, este evident că s-a procedat în această manieră doar pentru a

eluda dispozițiile legale în materie de achiziții publice.

Privitor la măsura

dispusă la pct. 8 al Deciziei nr. 62 din 30 decembrie 2010 referitoare la

acordarea tichetelor cadou, instanța a considerat că aceasta este de asemenea

legală.

exercitată în cauză

Împotriva acestei

hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, au declarat recurs

atât reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială a Comunei Mircești prin

Primar, cât și pârâta Curtea de Conturi a României.

3.1. Recursul

declarat de reclamantă

În motivarea căii de

atac, instituția reclamantă susține că este evident nelegală măsura de

înlăturare a criticilor legate de acordarea indemnizației de dispozitiv. Deși

este corect punctul de vedere precizat de decizia Curții de Apel în sensul că

aceste beneficii sunt stabilite prin lege, nu se poate ignora faptul că

interpretarea textelor precizate de hotărârea recurată se realizează nelegal și

trunchiat.

Vădit nelegală este

și motivația pentru care instanța Curții de Apel Iași a înlăturat critica adusă

pct. 8 al Deciziei nr. 62 din 31 decembrie 2010, referitoare la acordarea

tichetelor cadou.

În ceea ce privește pretinsa

eludare a dispozițiilor legale privitoare la achizițiile publice vizând

achiziționarea unui buldoexcavator și a accesoriilor acestuia, recurenta

precizează că valoarea de achiziție a utilajului și a accesoriilor acestuia a

fost cea corectă, bunurile regăsindu-se în inventarul unității administrativ

teritoriale. În egală măsură, susține recurenta, nu este lipsit de relevanță

juridică faptul că aceste utilaje ne-au permis desfășurarea de activități de

anvergură la nivelul comunei, ce vizau realizarea unor obiective edilitare

extrem de importante, situație ce exclude cu desăvârșire posibilitatea

prejudicierii bugetului local.

3.2. Recursul

declarat de pârâtă

Autoritatea pârâtă

susține că primul motiv de recurs privește greșita aplicare a Legii nr. 500/2002

privind finanțele publice referitoare la efectuarea de plăți în avans din

valoarea unui contract.

Al doilea motiv de

recurs se referă la greșita interpretare a legii atunci când instanța de

judecată a omologat o expertiză tehnică extrajudiciară, care, prin obiectivele

urmărite, nu putea clarifica situația de fapt dedusă judecății.

Un al treilea motiv

de recurs privește greșita aplicare a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ.,

deoarece pârâta nu este o parte care a căzut în pretenții.

Prin urmare, autoritatea

recurentă solicită instanței de judecată admiterea recursului și, pe cale de

consecință, modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul respingerii în

totalitate a cererii de anulare a încheierii nr. VI/325/2011, respectiv și a

pct. 5, din Decizia nr. 62/2010 emisă de Camera de Conturi Iași.

Înaltei Curți asupra recursurilor

Înainte de a analiza

motivele de recurs invocate, examinând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor

art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția invocată din oficiu, Înalta Curte

constată că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă,

astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.,

motiv pentru care va admite recursurile, iar în baza art. 312 alin. (6) C.

proc. civ., va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă

soluționare la Tribunalul Iași, secția de contencios administrativ și fiscal,

pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În raport de actele

depuse la dosar, Înalta Curte reține că obiectul cererii de chemare în judecată

îl constituie anularea Deciziei nr. 62 din 30 decembrie 2010 emisă de Camera de

Conturi a Județului Iași și anularea Încheierii nr. VI.325 din 2 august 2011 a

Curții de Conturi a României, emisă în soluționarea contestației împotriva

deciziei menționate anterior.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare,

noțiunea de act administrativ este definită ca fiind "actul unilateral cu

caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de

putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în

concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice".

În raport de obiectul

cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c)

menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere,

modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și

care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios

administrativ.

Potrivit

dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și

desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea

actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea

Plenului nr. 130/2010 publicată în M. Of. nr. 832/13.12.2010, împotriva

măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate formula

contestație în termen de 15 zile, care "suspendă obligația executării

deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a

Contestațiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării

încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se

respinge integral sau parțial contestația".

În raport de

dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care produce

efecte juridice, fiind supus obligației executării este decizia structurii

Curții de Conturi prin care se respinge integral sau parțial contestația,

acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi apreciat ca având natura

juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările

ulterioare.

Este adevărat că

regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor

structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că

împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor,

conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ

competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Potrivit art. 228 din

același regulament, "competența de soluționare a sesizării formulate de

conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de

soluționare a contestațiilor, aparține secției de contencios administrativ și

fiscal, din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul

entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ".

Referindu-se la

competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 prevăd că: "Litigiile privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene,

precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,

precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în

fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și

cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și

accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond de

secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin

lege organică specială nu se prevede altfel".

Dat fiind faptul că

dispozițiile din regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului

administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare

a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii

deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a Curții de

Conturi, respectiv de o autoritate publică județeană.

Dispozițiile art. 228

din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr.

130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv

în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ.

De la dreptul comun

prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin

dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială.

Regulamentul aprobat

prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria

legilor organice speciale, astfel că se va stabili competența materială în

raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare.

În concluzie, față de

toate argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că în

cazul în care se respinge total sau parțial contestația împotriva deciziei

structurii Curții de Conturi, revine competența materială de soluționare a

cauzei tribunalului, secția contencios administrativ și fiscal, întrucât

obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură județeană a

Curții de Conturi, ca autoritate publică județeană.

În cazul în care, în

procedura instituită de Regulament pentru soluționarea contestației la decizie

intervine desființarea/anularea deciziei emise de structura Curții de Conturi,

printr-o încheiere emisă de comisia de soluționare a contestației, care se

substituie astfel deciziei structurii județene, competența materială de

soluționare a cauzei revine Curții de Apel, secția contencios administrativ și

fiscal, întrucât, în această situație, actul administrativ care produce efecte

juridice și "dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice",

fiind supus executării este această încheiere emisă de o comisie care funcționează

în cadrul Curții de Conturi a României, autoritate publică centrală.

În altă ordine, chiar

dacă soluțiile în ceea ce privește excepțiile de nelegalitate produc efecte

juridice doar între părțile din litigiu, faptul că prin Decizia nr. 4522 din 4

octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, a fost soluționată irevocabil în sensul

admiterii excepției de nelegalitate și constatării faptului că sunt nelegale

dispozițiilor pct. 228 și 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului

Curții de Conturi nr. 130/2010, întărește argumentele expuse anterior cu

privire la competența materială de soluționare a unor astfel cauze. De

asemenea, prin Decizia nr. 421 din 27 ianuarie 2012 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a constatat

nelegalitatea acelorași dispoziții.

De altfel, Înalta

Curte a stabilit, prin mai multe decizii pronunțate ca regulator de competență,

cât și în astfel de litigii, cum este și cel care face obiectul cauzei deduse

judecății, că revine competența materială și teritorială de soluționare a

acestor cauze tribunalelor (ex. Decizia nr. 6112/2011, nr. 5657/2011, nr.

5658/2011, Decizia nr. 498 și nr. 499/2012), impunându-se crearea unei jurisprudențe

unitare în ceea ce privește judecarea acestora.

Înalta Curte, ținând

seama de considerentele expuse, reține că revenea competența de soluționare a

cauzei Tribunalului Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Prin urmare, în mod

greșit instanța de fond a reținut că îi revine competența materială de

soluționare a cauzei.

În consecință, fiind

incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., Înalta

Curte, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) teza întâi și alin. (6

1

)

și art. 313 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 20 din Legea nr.

554/2004, cu modificările și completările ulterioare, va admite recursurile

formulate, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă

soluționare Tribunalului Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Totodată, Înalta

Curte reține că pronunțarea acestei soluții face de prisos examinarea

celorlalte cereri și susțineri ale recurenților, formulate în fața instanței de

control judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de Unitatea Administrativ Teritorială a Comunei Mircești prin Primar

și de Curtea de Conturi a României împotriva Deciziei nr. 9/2012 din 16

ianuarie 2012 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Iași, secția

contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 martie 2013.

Procesat de GGC - CL