ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 269/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul

Tribunalului Brăila la data de 22 iulie 2010, reclamanta Unitatea Administrativ

Teritorială U., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a solicitat

anularea hotărârii date prin încheierea nr. 196 din 30 iunie 2010 emisă de

către aceasta, prin care s-a respins contestația formulată de Primăria Comunei

Unirea, județul Brăila împotriva Deciziei nr. 15 din 22 aprilie 2010 emisă de

Camera de Conturi Brăila.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că, în perioada 08 februarie 2010 - 18 martie 2010,

s-a efectuat la Primăria Comunei Unirea auditul financiar asupra contului de

execuție bugetară pe anul 2009 de către Camera de Conturi Brăila, constatându-se

în opinia acesteia, abateri de la legalitate, abateri ce au fost consemnate în

procesul-verbal de constatare nr. 388 din 18 martie 2010, sens în care Camera

de Conturi Brăila a emis Decizia nr. 15 din 22 aprilie 2010.

Reclamanta a susținut

că atât procesul-verbal de constatare nr. 388 din 18 martie 2010 întocmit de

Camera de Conturi Brăila, Decizia nr. 15 din 22 aprilie 2010 a Camerei de

Conturi Brăila, cât și Hotărârea pronunțată de Curtea de Conturi a României

dată prin încheierea nr. VI/196 din 30 iunie 2010 sunt netemeinice și nelegale.

A arătat că unitățile

administrativ teritoriale au dreptul la resurse financiare proprii pe care le

pot utiliza în exercitarea atribuțiilor în baza și în limitele prevăzute de

lege, dar și în baza convențiilor încheiate, care au putere de lege între

părți, pentru constituirea și folosirea fondurilor destinate securității

muncii, precum și îmbunătățirea condițiilor de muncă și sănătate, sens în care

autoritățile publice au dreptul să încheie contracte colective de muncă și

acorduri colective pentru salariați și alte dispoziții care reglementează

raporturile de muncă sau raporturile de serviciu.

Prin urmare, fiind un

drept privat dintr-un raport de muncă, drepturile nu pot fi considerate

acordate nelegal atâta timp cât au fost prevăzute în Contractul colectiv de

muncă, respectiv în Acordul Colectiv de muncă aprobat prin H.C.L. nr. 8 din 29

ianuarie 20009.

În ceea ce privește

punctul V din Decizia nr. 15 din 22 aprilie 2010, reclamanta a precizat că în

conținutul Contractului colectiv de muncă pentru personalul contractual și în

Acordul colectiv de muncă pentru funcționarii publici au fost cuprinse clauze

privind drepturile salariale, alte drepturi rezultate din relațiile juridice

ale părților ce trebuiau respectate și executate întocmai printre care s-a

aflat și acordarea sporului de fidelitate și loialitate față de instituția

noastră.

Stabilirea măsurilor

de recuperare pentru aceste drepturi bănești, considerate ca fiind acordate

necuvenit nu se poate realiza atât timp cât drepturile au fost cuprinse în acte

administrative care nu au fost contestate și care au obținut aviz de legalitate

de la Instituția Prefectului și care și-au produs efectele între părți.

Prin întâmpinare,

pârâta Curtea de Conturi a României a solicitat respingerea cererii ca

neîntemeiată.

2.Hotărârea

Tribunalului Brăila

Prin sentința civilă nr.

2358/FCA din 13 decembrie 2010, Tribunalul Brăila a declinat competența de

soluționare a acțiunii în favoarea Curții de Apel București, secția contencios

administrativ și fiscal.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal la data de 26 ianuarie 2011.

de Apel București

Prin sentința nr. 7070

din data de 25 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, secția contencios

administrativ și fiscal a respins acțiunea în contencios administrativ

formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială U. împotriva pârâtei

Curtea de Conturi a României, ca nefondată.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut, în esență că, prin Decizia nr. 15 din 22

aprilie 2010 emisă în baza prevederilor Legii nr. 94/1992 de Curtea de Conturi

a României – Camera de Conturi Brăila – s-a constatat că în cursul anului 2009

au fost acordate nelegal drepturi salariale personalului contractual al

instituției, dispunându-se măsuri de remediere.

Curtea de apel a mai

reținut că prin încheierea nr. VI/196 din 30 iunie 2010 a Curții de Conturi a

României a fost respinsă contestația formulată de Primăria Comunei Unirea

împotriva Deciziei nr. 15 din 22 aprilie 2010 emisă de Curtea de Conturi a

României – Camera de Conturi Brăila, cu privire la punctele V și VI din această

decizie.

Cu privire la cererea

de anulare, instanța de fond a constatat că actele administrative atacate sunt

legale, pârâta Curtea de Conturi a României, în mod corect, neluând în

considerare drepturile salariale stabilite prin contractele și acordurile

colective și contractele individuale de muncă încheiate cu nerespectarea

dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin alte acte

administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor.

de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială U.

Prin cererea de

recurs formulată, recurenta a criticat hotărârea instanței de fond ca

netemeinică și nelegală, susținând nelegalitatea măsurilor adoptate de

intimată.

Recurenta a arătat

că, fiind un drept privat dintr-un raport de muncă, drepturile nu pot fi

considerate acordate nelegal atâta timp cât au fost prevăzute în Contractul

colectiv de muncă, respectiv în Acordul Colectiv de muncă aprobat prin H.C.L. nr.

8 din 29 ianuarie 2009.

Executarea

Contractului colectiv de muncă si a Acordului colectiv de muncă este

obligatoriu pentru părțile contractante.

De asemenea, instanța

de fond a ignorat punctual de vedere al U.A.T. Unirea referitor la combaterea

punctului VI din Decizia nr. 15 din 22 aprilie 2010 a Camerei de Conturi Brăila.

Cu privire la acest

aspect privind aordarea de tichete cadou, recurenta a menționat că autoritățile

publice locale au obligația de a asigura condiții normale de muncă prin

folosirea fondurilor destinate condițiilor de muncă. În acest sens, au fost încheiate

acorduri și contracte colective de muncă care au putere de lege între părțile

contractante, în speță fiind incidente atât dispozițiile Legii nr. 188/1999,

Legii nr. 53/2003, Legii nr. 477/2004, Legii nr. 7/2004, dar și conținutul

Contractului colectiv de muncă unic la nivel național încheiat pentru perioada

2007-2010.

Prin întâmpinarea

formulată, intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României a solicitat respingerea

recursului ca nefondat și, pe cale de consecință, menținerea sentinței

instanței de fond, ca fiind temeinică și legală.

II. Decizia instanței

de recurs

Înalta Curte de

Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, constatând

incidența în cauză a motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct.

3 C. proc. civ., va admite recursul și va casa hotărârea atacată, trimițând

cauza la instanța competentă a soluționa fondul acțiunii deduse judecății,

Tribunalul Brăila, pentru considerentele ce urmează:

Analizând actele

dosarului, Înalta Curte a constatat că obiectul cererii de chemare în judecată

îl reprezintă anularea unui act administrativ emis de o autoritate publică

locală.

Înalta Curte a

reținut că Legea contenciosului administrativ a stabilit, prin dispozițiile art.

10, competența materială de soluționare a cauzelor în concordanță cu

dispozițiile C. proc. fisc., în raport de două criterii și anume, al locului

ocupat de organul care a emis ori încheiat actul și al cuantumului litigiului

ce are ca obiect taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și

accesorii ale acestora.

Având în vedere

obiectul cauzei de față, care privește un act administrativ emis de o

autoritate publică locală, respectiv Decizia emisă de Camera de Conturi a

Județului Brăila, competența de soluționare a cauzei este stabilită exclusiv în

raport de criteriul locului ocupat de organul emitent al actului atacat.

Înalta Curte reține

că dispozițiile din regulamentul Curții de conturi nu pot fi aplicate cu

prioritate față de Legea contenciosului administrativ aplicabilă. Astfel, dispozițiile

art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr.

130 din 04 noiembrie 2010, care stabilesc în favoarea curții de apel competența

de soluționare a sesizării formulate împotriva încheierii emise de comisia de

soluționare a contestațiilor, nu pot contraveni normelor de competență

stabilite prin art. 10 din Legea nr. 554/2004, în acest sens fiind și Decizia nr.

4522/2011 a I.C.C.J. prin care a fost admisă excepția de nelegalitate a

dispozițiilor respective din Regulament.

Pentru toate aceste

motive, constatând incidența în cauză a dispozițiilor art. 304 pct. 3 C. proc.

civ., Înalta Curte în temeiul art. 312 C. proc. civ. va admite recursul și va

casa hotărârea atacată, trimițând cauza spre competentă soluționare la

Tribunalul Brăila, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Unitatea Administrativ Teritorială U. împotriva sentinței civile nr.

7070 din 25 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Brăila, secția

de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 22 ianuarie 2013.