ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 269/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Brăila la data de 22 iulie 2010, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială U., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a solicitat anularea hotărârii date prin încheierea nr. 196 din 30 iunie 2010 emisă de către aceasta, prin care s-a respins contestația formulată de Primăria Comunei Unirea, județul Brăila împotriva Deciziei nr. 15 din 22 aprilie 2010 emisă de Camera de Conturi Brăila.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, în perioada 08 februarie 2010 - 18 martie 2010, s-a efectuat la Primăria Comunei Unirea auditul financiar asupra contului de execuție bugetară pe anul 2009 de către Camera de Conturi Brăila, constatându-se în opinia acesteia, abateri de la legalitate, abateri ce au fost consemnate în procesul-verbal de constatare nr. 388 din 18 martie 2010, sens în care Camera de Conturi Brăila a emis Decizia nr. 15 din 22 aprilie 2010. Reclamanta a susținut că atât procesul-verbal de constatare nr. 388 din 18 martie 2010 întocmit de Camera de Conturi Brăila, Decizia nr. 15 din 22 aprilie 2010 a Camerei de Conturi Brăila, cât și Hotărârea pronunțată de Curtea de Conturi a României dată prin încheierea nr. VI/196 din 30 iunie 2010 sunt netemeinice și nelegale.

A arătat că unitățile administrativ teritoriale au dreptul la resurse financiare proprii pe care le pot utiliza în exercitarea atribuțiilor în baza și în limitele prevăzute de lege, dar și în baza convențiilor încheiate, care au putere de lege între părți, pentru constituirea și folosirea fondurilor destinate securității muncii, precum și îmbunătățirea condițiilor de muncă și sănătate, sens în care autoritățile publice au dreptul să încheie contracte colective de muncă și acorduri colective pentru salariați și alte dispoziții care reglementează raporturile de muncă sau raporturile de serviciu. Prin urmare, fiind un drept privat dintr-un raport de muncă, drepturile nu pot fi considerate acordate nelegal atâta timp cât au fost prevăzute în Contractul colectiv de muncă, respectiv în Acordul Colectiv de muncă aprobat prin H.C.L.

nr. 8 din 29 ianuarie 20009. În ceea ce privește punctul V din Decizia nr. 15 din 22 aprilie 2010, reclamanta a precizat că în conținutul Contractului colectiv de muncă pentru personalul contractual și în Acordul colectiv de muncă pentru funcționarii publici au fost cuprinse clauze privind drepturile salariale, alte drepturi rezultate din relațiile juridice ale părților ce trebuiau respectate și executate întocmai printre care s-a aflat și acordarea sporului de fidelitate și loialitate față de instituția noastră. Stabilirea măsurilor de recuperare pentru aceste drepturi bănești, considerate ca fiind acordate necuvenit nu se poate realiza atât timp cât drepturile au fost cuprinse în acte administrative care nu au fost contestate și care au obținut aviz de legalitate de la Instituția Prefectului și care și-au produs efectele între părți.

Prin întâmpinare, pârâta Curtea de Conturi a României a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată. 2.Hotărârea Tribunalului Brăila Prin sentința civilă nr. 2358/FCA din 13 decembrie 2010, Tribunalul Brăila a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 26 ianuarie 2011. 3. Hotărârea Curții de Apel București Prin sentința nr. 7070 din data de 25 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială U. împotriva pârâtei Curtea de Conturi a României, ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență că, prin Decizia nr. 15 din 22 aprilie 2010 emisă în baza prevederilor Legii nr. 94/1992 de Curtea de Conturi a României – Camera de Conturi Brăila – s-a constatat că în cursul anului 2009 au fost acordate nelegal drepturi salariale personalului contractual al instituției, dispunându-se măsuri de remediere. Curtea de apel a mai reținut că prin încheierea nr. VI/196 din 30 iunie 2010 a Curții de Conturi a României a fost respinsă contestația formulată de Primăria Comunei Unirea împotriva Deciziei nr. 15 din 22 aprilie 2010 emisă de Curtea de Conturi a României – Camera de Conturi Brăila, cu privire la punctele V și VI din această decizie.

Cu privire la cererea de anulare, instanța de fond a constatat că actele administrative atacate sunt legale, pârâta Curtea de Conturi a României, în mod corect, neluând în considerare drepturile salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contractele individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin alte acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor. 4. Recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială U. Prin cererea de recurs formulată, recurenta a criticat hotărârea instanței de fond ca netemeinică și nelegală, susținând nelegalitatea măsurilor adoptate de intimată.

Recurenta a arătat că, fiind un drept privat dintr-un raport de muncă, drepturile nu pot fi considerate acordate nelegal atâta timp cât au fost prevăzute în Contractul colectiv de muncă, respectiv în Acordul Colectiv de muncă aprobat prin H.C.L. nr. 8 din 29 ianuarie 2009. Executarea Contractului colectiv de muncă si a Acordului colectiv de muncă este obligatoriu pentru părțile contractante. De asemenea, instanța de fond a ignorat punctual de vedere al U.A.T. Unirea referitor la combaterea punctului VI din Decizia nr. 15 din 22 aprilie 2010 a Camerei de Conturi Brăila. Cu privire la acest aspect privind aordarea de tichete cadou, recurenta a menționat că autoritățile publice locale au obligația de a asigura condiții normale de muncă prin folosirea fondurilor destinate condițiilor de muncă.

În acest sens, au fost încheiate acorduri și contracte colective de muncă care au putere de lege între părțile contractante, în speță fiind incidente atât dispozițiile Legii nr. 188/1999, Legii nr. 53/2003, Legii nr. 477/2004, Legii nr. 7/2004, dar și conținutul Contractului colectiv de muncă unic la nivel național încheiat pentru perioada 2007-2010. Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României a solicitat respingerea recursului ca nefondat și, pe cale de consecință, menținerea sentinței instanței de fond, ca fiind temeinică și legală. II. Decizia instanței de recurs Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, constatând incidența în cauză a motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc.

civ., va admite recursul și va casa hotărârea atacată, trimițând cauza la instanța competentă a soluționa fondul acțiunii deduse judecății, Tribunalul Brăila, pentru considerentele ce urmează: Analizând actele dosarului, Înalta Curte a constatat că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă anularea unui act administrativ emis de o autoritate publică locală. Înalta Curte a reținut că Legea contenciosului administrativ a stabilit, prin dispozițiile art. 10, competența materială de soluționare a cauzelor în concordanță cu dispozițiile C. proc. fisc., în raport de două criterii și anume, al locului ocupat de organul care a emis ori încheiat actul și al cuantumului litigiului ce are ca obiect taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora.

Având în vedere obiectul cauzei de față, care privește un act administrativ emis de o autoritate publică locală, respectiv Decizia emisă de Camera de Conturi a Județului Brăila, competența de soluționare a cauzei este stabilită exclusiv în raport de criteriul locului ocupat de organul emitent al actului atacat. Înalta Curte reține că dispozițiile din regulamentul Curții de conturi nu pot fi aplicate cu prioritate față de Legea contenciosului administrativ aplicabilă. Astfel, dispozițiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130 din 04 noiembrie 2010, care stabilesc în favoarea curții de apel competența de soluționare a sesizării formulate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, nu pot contraveni normelor de competență stabilite prin art. 10 din Legea nr. 554/2004, în acest sens fiind și Decizia nr. 4522/2011 a I.C.C.J.

prin care a fost admisă excepția de nelegalitate a dispozițiilor respective din Regulament. Pentru toate aceste motive, constatând incidența în cauză a dispozițiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul art. 312 C. proc. civ. va admite recursul și va casa hotărârea atacată, trimițând cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Brăila, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Unitatea Administrativ Teritorială U. împotriva sentinței civile nr. 7070 din 25 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Brăila, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 ianuarie 2013.