ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 569/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 969 din 27

iulie 2011 Unitatea Administrativ Teritorială a Județului Brăila, în calitate

de reclamantă, a solicitat anularea în parte a Deciziei nr. 2 din 21 ianuarie 2011,

respectiv a punctelor IV, V și VI și desființarea Încheierii nr. VI 296/2011 de

soluționare a contestației reclamantei, în contradictoriu cu Curtea de Conturi

a României.

Prin sentința nr. 395

din 24 noiembrie 2011, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ

și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ

Teritorială Județul Brăila, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a

României - Comisia de Soluționare a Contestațiilor.

A desființat

Încheierea nr. VI 296/2011 a Curții de Conturi.

A anulat în parte

Decizia nr. 2 din 21 ianuarie 2011 a Camerei Județene de Conturi Brăila,

respectiv pentru punctele IV, V și VI cu privire la stabilirea în sarcina

reclamantei, Unitatea Administrativ Teritorială Județul Brăila a obligației de

recuperare a sumelor reprezentând drepturi bănești acordate funcționarilor

publici și personalului contractual, precum suma reprezentând plata serviciilor

de consultanță și asistență juridică.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

- Cu privire la

punctul IV din decizie, s-a constatat că sporurile salariale acordate

funcționarilor publici din cadrul Consiliului Județean Brăila, în sumă de

20.046 lei și contribuțiile sociale aferente acestor sporuri s-a făcut cu

respectarea reglementărilor în vigoare de către reclamantă.

- este eronată

aprecierea autorității pârâte, cum că prevederile acordului colectiv de muncă

ar fi ilegale, întrucât în conformitate cu disp. art. 25 din H.G. nr. 858/2007,

acordurile colective nu pot conține prevederi contrare, drepturi și obligații,

stabilite sub nivelul minim prin acte normative, iar potrivit disp. art. 8 alin.

(2) din Legea nr. 130/1996, contractele colective de muncă nu pot conține

clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin

contractele colective de muncă încheiate la nivel superior. Nu există text de

lege care să interzică comisiilor județene să cuprindă în bugetele locale a

fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor de muncă a salariaților.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs pârâta Curtea de Conturi a României, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și

ale art. 304

1

C. proc. civ.

Înainte de a analiza

motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în

conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția necompetenței

materiale invocată din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunțată

de o instanță necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art.

304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentința atacată și va

trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Brăila, secția contencios

administrativ și fiscal.

Pentru a ajunge la

această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare

arătate:

Cererea de chemare în

judecată formulată de Unitatea Administrativ Teritorială Județul Brăila are ca

obiect anularea Încheierii nr. VI/296/ 2011 a Curții de Conturi a României prin care s-a respins plângerea formulată de reclamantă împotriva Deciziei nr. 2/2011

emisă de Camera Județeană de Conturi Brăila, care a stabilit în sarcina

reclamantei recuperarea sumelor acordate nelegal salariaților.

În drept, Decizia nr.

2/2011 și Încheierea nr. VI/296/2011 s-au întemeiat pe prevederile Legii nr. 94/1992

privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi și ale Regulamentului

privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi,

precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități.

Actele normative

susmenționate, și care reprezintă temeiul juridic al actelor administrative

deduse judecății, nu cuprind norme derogatorii de la regulile de drept comun

din Legea nr. 554/2004 cu privire la competența materială de soluționare a

litigiilor de contencios administrativ.

Astfel, competența

materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată

de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora:

„Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile

publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite,

contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000

de lei se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar

cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice

centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii

vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se

soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale

curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Deci, art. 10 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004 reglementează competența materială a instanței de

contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile Codului de

procedură civilă, făcând o dublă distincție pentru stabilirea competenței

instanțelor de contencios administrativ: în raport cu organul emitent al

actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului

administrativ contestat.

Astfel, pe de o

parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de

autoritățile publice locale și județene (litigii ce sunt date în competența

tribunalelor administrativ-fiscale) și acte administrative emise sau încheiate

de autoritățile publice centrale (litigii ce sunt date în competența secțiilor

de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel).

În raport de

prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, litigiul privind un act

administrativ emis de o autoritate publică locală se soluționează în fond de

către tribunal.

În același sens, în

ședința Plenului Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți

de Casație și Justiție din data de 20 februarie 2012 s-a hotărât că aparține

tribunalului competența de soluționare a litigiilor având ca obiect acțiuni

prin care se solicită: (1) anularea încheierii emise de Curtea de Conturi a

României în soluționarea contestației administrative formulate împotriva

măsurilor prevăzute prin decizia emisă de Camera de Conturi Județeană; (2)

anularea deciziei emisă de Camera de Conturi Județeană; (3) anularea

procesului-verbal de constatare încheiat de Camera de Conturi Județeană.

Astfel, în raport cu

dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările

și completările ulterioare și având în vedere actele ce formează obiectul

litigiului, s-a apreciat că actul administrativ care dă naștere, modifică sau

stinge raporturi juridice, care este supus executării și care poate constitui

obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ, este

decizia emisă de Camera de Conturi Județeană, care este o autoritate publică de

nivel local.

S-a

mai reținut că și atunci când, prin încheierea pe care o pronunță, structura

centrală a Curții de Conturi a României respinge sau admite în parte

contestația formulată împotriva deciziei emise de Camera de Conturi Județeană,

actul administrativ care produce efecte juridice și care este supus obligației

de executare este tot decizia emisă de Camera de Conturi Județeană, care este o

autoritate publică de nivel local.

Trebuie precizat că

soluțiile de principiu adoptate la nivelul secției reprezintă un mecanism menit

să preîntâmpine pronunțarea unor soluții neunitare, mai ales că rolul Înaltei

Curți este acela de unificare a practicii judiciare, iar soluțiile acesteia nu

pot constitui sursă de insecuritate a raporturilor juridice.

În

consecință, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 313,

coroborat cu art. 312 alin. (6) și art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va

fi admis, dispunându-se casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre

competentă soluționare Tribunalului Brăila, secția de contencios administrativ

și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Curtea de Conturi a României, împotriva Sentinței nr. 395 din 24

noiembrie 2011 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și

fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Brăila, secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 februarie 2013.