Decizia nr. 5212/2013 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 1038/2011 a Tribunalului Brăila

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Brăila la data de 22 decembrie 2010, reclamantul Grupul Școlar Industrial "A.S." Brăila a chemat în judecată pe pârâta Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Brăila solicitând anularea Deciziei nr. 31 din 3 septembrie 2010 și suspendarea actului contestat până la soluționarea cauzei, ulterior, la data de 20 aprilie 2011, solicitând și anularea Încheierii nr. VI.336 din 6 decembrie 2010 emisă de Curtea de Conturi a României în soluționarea contestației administrative.

Hotărârea Tribunalului Brăila Prin Sentința nr. 1038 din 24 aprilie 2011, Tribunalul Brăila și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Galați, având în vedere dispozițiile art. 228 din H.G. nr. 130/2010, pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, potrivit cărora competența de soluționare a contestațiilor aparține secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate, respectiv Curtea de Apel Galați, în cauza de față.

Hotărârea Curții de Apel Galați Prin Sentința nr. 427 din 15 decembrie 2011, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta Grupul Școlar Industrial "A.S." Brăila, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Județeană Brăila și intervenientul Sindicatul Învățământ Brăila "C.G.C."; a anulat Încheierea nr. VI.336 din 6 decembrie 2010 și Decizia nr. 31 din 3 septembrie 2010 emise de autoritatea pârâtă Curtea de Conturi a României și a dispus suspendarea celor două acte administrative unilaterale, până la soluționarea irevocabilă a cauzei. Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut cu privire la excepția inadmisibilității invocată de pârâtă, că entitatea reclamantă a recurs la procedura administrativ jurisdicțională, ca procedură prealabilă și nu ca la o procedură alternativă, care ar exclude accesul acesteia la instanțele de judecată. Pe fond, a constatat că în contradicție cu susținerile autorității pârâte, drepturile bănești ale personalului din sectorul bugetar, cum este cazul și cel al personalului din învățământ, nu se acordă exclusiv prin lege ci și prin hotărâri ale Consiliului Local Municipal. Astfel, plata sporului pentru condiții vătămătoare a fost aprobată de Consiliul Local Municipal Brăila în baza H.G. nr. 281/1993 dar și în contractele colective de muncă. A mai reținut curtea de apel că în sistemul de învățământ există o serie de profesii a căror exercitare presupune utilizarea efectivă a computerului în procesul muncii, cel puțin 50% din timpul normal de lucru, ceea ce ar putea determina apariția unor diferite afecțiuni, astfel că se impune asigurarea unui spor salarial pentru condiții vătămătoare. De asemenea, s-a constatat că în aplicarea Legii nr. 193/2006 și a H.G. nr. 1317/2006 - îndeosebi a dispozițiilor Părții 9 din Normele metodologice - în cadrul comisiei paritare de la nivelul Inspectoratului Școlar al Județului Brăila din data de 29 noiembrie 2007, au fost acordate tichete cadou salariaților din învățământ din județul Brăila pentru o serie de evenimente, respectiv, de 1 Decembrie - Ziua Națională a României, 25 Decembrie - Nașterea Domnului - Crăciunul, 1 Martie - Mărțișorul, Sfintele Paști - Învierea Domnului, 5 iunie - Ziua Învățătorului (Legea nr. 289/2007), 15 septembrie - Ziua începerii anului școlar, 5 octombrie - Ziua Mondială a educației, Ziua de naștere a salariatului. Tot în cadrul comisiei paritare (data de 29 noiembrie 2007) s-a aprobat Regulamentul de acordare a tichetelor cadou, potrivit căruia salariații din învățământ beneficiază de prevederile Legii nr. 193/2006. Potrivit regulamentului de organizare și funcționare a comisiilor paritare, hotărârile adoptate de acestea sunt obligatorii pentru părțile contractante. Cu privire la reglementarea acestor drepturi salariale prin contractele colective de muncă, caracterul obligatoriu al acestora fiind prevăzut atât de Legea nr. 130/1996, cât și de art. 41 alin. (5) din Constituția României, care garantează caracterul obligatoriu al convențiilor civile. În ceea ce privește acordarea sporului, curtea de apel a constatat că personalul din învățământ beneficiază de acordarea unui spor de 15% din salariul de bază pentru activitatea desfășurată în condiții periculoase sau vătămătoare, în baza art. 8 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 281/1993, în vigoare la data acordării sporurilor, art. 43 din C.C.M.R.I. și art. 24 alin. (1) din contractele colective de muncă la nivel național pe anii 2005 - 2006 și 2007 - 2010 (și, evident, în contractul colectiv de muncă la nivelul inspectoratului școlar). Cu privire la cererea de suspendare, curtea de apel a constatat că sunt îndeplinite cele două condiții cumulative impuse de dispozițiile art. 15 în referire la art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. În ce privește cazul bine justificat există o prezumție de nelegalitate a actelor administrative în litigiu care s-au emis, având ca justificare numai anumite norme legale, selectiv, cu ignorarea altor nome legale, sau a unor acorduri colective și hotărâri ale comisiilor paritare sau ale Consiliului Local Municipal. Pentru cea de-a doua condiție, paguba iminentă de asemenea există o puternică prezumție că toți funcționarii publici din cadrul entității reclamante vor avea de suferit, atât ei cât și familiile lor, de pe urma amputărilor drepturilor salariale, care le va afecta în mod considerabil mijloacele de subzistență.

Recursul exercitat de Curtea de Conturi a României Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Curtea de Conturi a României, în termen legal, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304 1 C. proc. civ. În memoriul de recurs, recurenta a prezentat situația factuală existentă în speță, arătând că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, criticile formulate vizând, în principal, regimul juridic al acordării drepturilor salariale ale personalului bugetar care, în opinia recurentei, se stabilesc exclusiv prin lege și nu prin contracte sau acorduri colective de muncă.

Procedura derulată în fața instanței de recurs La termenul de judecată din data de 26 aprilie 2013, în temeiul dispozițiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte a invocat din oficiu motivul de recurs de ordine publică, reglementat de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., respectiv necompetența Curții de Apel Galați de soluționare a cauzei în primă instanță, dezbaterile fiind consemnate în practicaua hotărârii. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cu prioritate motivul de ordine publică invocat din oficiu potrivit art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Brăila, secția contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele în continuare arătate: 1. Argumente de fapt și de drept relevante Acțiunea de față a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila la data de 22 decembrie 2010, după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 și judecata se supune noilor prevederi procedurale. Pentru că excepția de necompetența materială a tribunalului a fost invocată cu respectarea prevederilor art. 159 1 alin. (4) C. proc. civ., modificat, Înalta Curte poate invoca, din oficiu, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. În privința acestui motiv de recurs se constată că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea normelor de competență. Obiectul litigiului, în fața instanței de fond l-a constituit, anularea Deciziei nr. 31 din 3 septembrie 2010 emisă de Camera de Conturi a Județului Brăila și a Încheierii nr. VI.336 din 6 decembrie 2010 emisă de Curtea de Conturi a României în soluționarea contestației administrative și suspendarea executării Deciziei nr. 31 din 3 septembrie 2010. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, actul administrativ este definit ca fiind "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice". În raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ. Potrivit dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M. Of. nr. 832/13 decembrie 2010, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care "suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial contestația". În raport de dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligației executării, este decizia structurii teritoriale a Curții de Conturi, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Este adevărat că regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 27 că împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ. Potrivit art. 228 din același regulament, "competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, aparține secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ". Referindu-se la competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel". Dat fiind faptul că dispozițiile din regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a Curții de Conturi, respectiv de o autoritate publică județeană. Dispozițiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ. De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială. Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se va stabili competența materială în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. În concluzie, față de toate argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 din C. proc. civ., stabilește că tribunalului îi revine competența materială de soluționare a cauzei tribunalului, secția contencios administrativ și fiscal, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură județeană a Curții de Conturi, ca autoritate publică județeană. În raport de soluția pronunțată cu privire la motivul de recurs anterior prezentat, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte critici subsumate motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Față de cele anterior prezentate, Înalta Curte, în temeiul art. 304 pct. 3 C. proc. civ., raportat la art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Brăila, secția de contencios administrativ și fiscal.