ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5212/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5212/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul

Tribunalului Brăila la data de 22 decembrie 2010, reclamantul Grupul Școlar

Industrial "A.S." Brăila a chemat în judecată pe pârâta Curtea

de Conturi a României - Camera de Conturi Brăila solicitând anularea Deciziei

nr. 31 din 3 septembrie 2010 și suspendarea actului contestat până la

soluționarea cauzei, ulterior, la data de 20 aprilie 2011, solicitând și

anularea Încheierii nr. VI.336 din 6 decembrie 2010 emisă de Curtea de Conturi

a României în soluționarea contestației administrative.

Tribunalului Brăila

Prin Sentința nr.

1038 din 24 aprilie 2011, Tribunalul Brăila și-a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Galați, având în vedere

dispozițiile art. 228 din H.G. nr. 130/2010, pentru aprobarea Regulamentului

privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi,

potrivit cărora competența de soluționare a contestațiilor aparține secției de

contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază

teritorială se află sediul entității verificate, respectiv Curtea de Apel

Galați, în cauza de față.

de Apel Galați

Prin Sentința nr. 427

din 15 decembrie 2011, Curtea de Apel Galați, secția de contencios

administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta Grupul Școlar

Industrial "A.S." Brăila, în contradictoriu cu pârâta Curtea de

Conturi a României - Camera de Conturi Județeană Brăila și intervenientul

Sindicatul Învățământ Brăila "C.G.C."; a anulat Încheierea nr. VI.336

din 6 decembrie 2010 și Decizia nr. 31 din 3 septembrie 2010 emise de

autoritatea pârâtă Curtea de Conturi a României și a dispus suspendarea celor

două acte administrative unilaterale, până la soluționarea irevocabilă a

cauzei.

Pentru a pronunța

această soluție, curtea de apel a reținut cu privire la excepția

inadmisibilității invocată de pârâtă, că entitatea reclamantă a recurs la

procedura administrativ jurisdicțională, ca procedură prealabilă și nu ca la o

procedură alternativă, care ar exclude accesul acesteia la instanțele de

judecată.

Pe fond, a constatat

că în contradicție cu susținerile autorității pârâte, drepturile bănești ale

personalului din sectorul bugetar, cum este cazul și cel al personalului din

învățământ, nu se acordă exclusiv prin lege ci și prin hotărâri ale Consiliului

Local Municipal.

Astfel, plata

sporului pentru condiții vătămătoare a fost aprobată de Consiliul Local

Municipal Brăila în baza H.G. nr. 281/1993 dar și în contractele colective de

muncă.

A mai reținut curtea

de apel că în sistemul de învățământ există o serie de profesii a căror

exercitare presupune utilizarea efectivă a computerului în procesul muncii, cel

puțin 50% din timpul normal de lucru, ceea ce ar putea determina apariția unor

diferite afecțiuni, astfel că se impune asigurarea unui spor salarial pentru

condiții vătămătoare.

De asemenea, s-a

constatat că în aplicarea Legii nr. 193/2006 și a H.G. nr. 1317/2006 - îndeosebi

a dispozițiilor Părții 9 din Normele metodologice - în cadrul comisiei paritare

de la nivelul Inspectoratului Școlar al Județului Brăila din data de 29

noiembrie 2007, au fost acordate tichete cadou salariaților din învățământ din

județul Brăila pentru o serie de evenimente, respectiv, de 1 Decembrie - Ziua

Națională a României, 25 Decembrie - Nașterea Domnului - Crăciunul, 1 Martie -

Mărțișorul, Sfintele Paști - Învierea Domnului, 5 iunie - Ziua Învățătorului

(Legea nr. 289/2007), 15 septembrie - Ziua începerii anului școlar, 5 octombrie

- Ziua Mondială a educației, Ziua de naștere a salariatului. Tot în cadrul

comisiei paritare (data de 29 noiembrie 2007) s-a aprobat Regulamentul de

acordare a tichetelor cadou, potrivit căruia salariații din învățământ beneficiază

de prevederile Legii nr. 193/2006.

Potrivit

regulamentului de organizare și funcționare a comisiilor paritare, hotărârile

adoptate de acestea sunt obligatorii pentru părțile contractante.

Cu privire la

reglementarea acestor drepturi salariale prin contractele colective de muncă,

caracterul obligatoriu al acestora fiind prevăzut atât de Legea nr. 130/1996,

cât și de art. 41 alin. (5) din Constituția României, care garantează

caracterul obligatoriu al convențiilor civile.

În ceea ce privește

acordarea sporului, curtea de apel a constatat că personalul din învățământ

beneficiază de acordarea unui spor de 15% din salariul de bază pentru

activitatea desfășurată în condiții periculoase sau vătămătoare, în baza art. 8

alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 281/1993, în vigoare la data acordării

sporurilor, art. 43 din C.C.M.R.I. și art. 24 alin. (1) din contractele

colective de muncă la nivel național pe anii 2005 - 2006 și 2007 - 2010 (și,

evident, în contractul colectiv de muncă la nivelul inspectoratului școlar).

Cu privire la cererea

de suspendare, curtea de apel a constatat că sunt îndeplinite cele două

condiții cumulative impuse de dispozițiile art. 15 în referire la art. 14 din

Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

În ce privește cazul

bine justificat există o prezumție de nelegalitate a actelor administrative în

litigiu care s-au emis, având ca justificare numai anumite norme legale,

selectiv, cu ignorarea altor nome legale, sau a unor acorduri colective și

hotărâri ale comisiilor paritare sau ale Consiliului Local Municipal.

Pentru cea de-a doua

condiție, paguba iminentă de asemenea există o puternică prezumție că toți

funcționarii publici din cadrul entității reclamante vor avea de suferit, atât

ei cât și familiile lor, de pe urma amputărilor drepturilor salariale, care le

va afecta în mod considerabil mijloacele de subzistență.

de Curtea de Conturi a României

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâta Curtea de Conturi a României, în termen

legal, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304

1

C.

proc. civ.

În memoriul de

recurs, recurenta a prezentat situația factuală existentă în speță, arătând că

hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a

legii, criticile formulate vizând, în principal, regimul juridic al acordării

drepturilor salariale ale personalului bugetar care, în opinia recurentei, se

stabilesc exclusiv prin lege și nu prin contracte sau acorduri colective de

muncă.

în fața instanței de recurs

La termenul de

judecată din data de 26 aprilie 2013, în temeiul dispozițiilor art. 306 alin.

(2) C. proc. civ., Înalta Curte a invocat din oficiu motivul de recurs de

ordine publică, reglementat de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., respectiv

necompetența Curții de Apel Galați de soluționare a cauzei în primă instanță,

dezbaterile fiind consemnate în practicaua hotărârii.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cu

prioritate motivul de ordine publică invocat din oficiu potrivit art. 306 alin.

(2) C. proc. civ., Înalta Curte constată că hotărârea recurată a fost

pronunțată de o instanță necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente

dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite

recursul, iar în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va

casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la

Tribunalul Brăila, secția contencios administrativ și fiscal, pentru

considerentele în continuare arătate:

și de drept relevante

Acțiunea de față a

fost înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila la data de 22 decembrie 2010,

după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 și judecata se supune noilor

prevederi procedurale.

Pentru că excepția de

necompetența materială a tribunalului a fost invocată cu respectarea

prevederilor art. 159

1

alin. (4) C. proc. civ., modificat, Înalta

Curte poate invoca, din oficiu, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3

C. proc. civ.

În privința acestui

motiv de recurs se constată că hotărârea instanței de fond a fost dată cu

încălcarea normelor de competență.

Obiectul litigiului,

în fața instanței de fond l-a constituit, anularea Deciziei nr. 31 din 3

septembrie 2010 emisă de Camera de Conturi a Județului Brăila și a Încheierii

nr. VI.336 din 6 decembrie 2010 emisă de Curtea de Conturi a României în

soluționarea contestației administrative și suspendarea executării Deciziei nr.

31 din 3 septembrie 2010.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare,

actul administrativ este definit ca fiind "actul unilateral cu caracter

individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere

publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a

legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice".

În raport de obiectul

cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c)

menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere,

modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și

care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios

administrativ.

Potrivit

dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și

desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea

actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea

Plenului nr. 130/2010 publicată în M. Of. nr. 832/13 decembrie      2010,

împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate formula

contestație în termen de 15 zile, care "suspendă obligația executării

deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a

Contestațiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării

încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se

respinge integral sau parțial contestația".

În raport de

dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care produce

efecte juridice, fiind supus obligației executării, este decizia structurii

teritoriale a Curții de Conturi, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele

de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum

acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare.

Este adevărat că

regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor

structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 27 că

împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, conducătorul

entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ

competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Potrivit art. 228 din

același regulament, "competența de soluționare a sesizării formulate de

conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de

soluționare a contestațiilor, aparține secției de contencios administrativ și

fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul

entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ".

Referindu-se la

competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: "Litigiile privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene,

precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,

precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond

de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative

emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care

privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale

acestora mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond de secțiile de

contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege

organică specială nu se prevede altfel".

Dat fiind faptul că

dispozițiile din regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului

administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare

a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii

deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a Curții de

Conturi, respectiv de o autoritate publică județeană.

Dispozițiile art. 228

din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr.

130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv

în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ.

De la dreptul comun

prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin

dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială.

Regulamentul aprobat

prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria

legilor organice speciale, astfel că se va stabili competența materială în

raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare.

În concluzie, față de

toate argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 din C. proc. civ., stabilește că

tribunalului îi revine competența materială de soluționare a cauzei

tribunalului, secția contencios administrativ și fiscal, întrucât obiectul

litigiului este un act administrativ emis de o structură județeană a Curții de

Conturi, ca autoritate publică județeană.

În raport de soluția

pronunțată cu privire la motivul de recurs anterior prezentat, Înalta Curte

apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte critici subsumate motivului

de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

soluției adoptate în recurs

Față de cele anterior

prezentate, Înalta Curte, în temeiul art. 304 pct. 3 C. proc. civ., raportat la

art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentința atacată

și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Brăila, secția de

contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Brăila împotriva

Sentinței nr. 427 din 15 decembrie 2011 a Curții de Apel Galați, secția

contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Brăila,

secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 aprilie 2013.

Procesat de GGC - AS