ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4923/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia (sentința) nr. 5/F din 10

ianuarie 2012, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și

fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Local al UATC

Scorțaru Nou, în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României și

Camera de Conturi a Județului Brăila, prin care solicita anularea Încheierii

nr. VI/101 din 15 martie 2011 și a Deciziei nr. 34/2010, emise de pârâte.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut, în esență, că actele contestate

sunt emise în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile în materie.

Împotriva acestei

sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul.

Analizând sentința

atacată, în raport cu motivul de casare de ordine publică privind necompetența

materială a curții de apel de a soluționa în primă instanță cauza, prevăzut de

art. 304 pct. 3 C. proc. civ., invocat de instanță din oficiu, Înalta Curte va

admite recursul, pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.

Obiectul acțiunii

formulate în cauză îl constituie anularea Încheierii nr. VI/101 din 15 martie

2011 emisă de Curtea de Conturi a României, precum și a Deciziei nr. 34/2010

emisă de Camera de Conturi a Județului Brăila.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare,

actul administrativ este "actul unilateral cu caracter individual sau

normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea

organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă

naștere, modifică sau stinge raporturi juridice".

În raport de obiectul

cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 554/2004, mai sus citate, se impune a stabili care este actul

administrativ ce dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este

actul supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate

instanței de contencios administrativ.

Potrivit

dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și

desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea

actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea nr.

130/2010 publicată în M. Of. nr. 832/13.12.2010, împotriva măsurilor dispuse prin

decizia camerei de conturi județene se poate formula contestație în termen de

15 zile, care "suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea

ei de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor. Executarea măsurilor

devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de

Soluționare a Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial

contestația".

Rezultă, deci, din

prevederile legale citate, că actul administrativ care produce efecte juridice,

fiind supus obligației executării, în cazul în care se respinge sau admite, în

parte, contestația formulată împotriva deciziei emise de camera de conturi

județeană, este însăși această decizie, prin care se stabilesc măsuri în

sarcina entității controlate, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de

a fi considerat ca având natura juridică a unui act administrativ, în sensul

dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările

și completările ulterioare.

Într-adevăr,

regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor

structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că

împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor,

conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ

competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ; de asemenea,

potrivit art. 228 din același regulament, "competența de soluționare a

sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii

emise de Comisia de Soluționare a Contestațiilor aparține secției de contencios

administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială

se află sediul entității verificate, în condițiile Legii contenciosului

administrativ".

Prevederile

Regulamentului aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010

nu pot înfrânge, însă, dispozițiile Legii nr. 554/2004, care reprezintă dreptul

comun în materia contenciosului administrativ și la care însuși actul respectiv

face trimitere.

Astfel, referindu-se

la competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd că "Litigiile privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene,

precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,

precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în

fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și

cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și

accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de

secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin

lege organică specială nu se prevede altfel".

Cum nu sunt prevăzute

"prin lege organică specială", ci printr-un act administrativ,

dispozițiile Regulamentului aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi

nr. 130/2010 nu pot prevala celor prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, care rămân aplicabile în speță, alături de cele ale art. 2 C. proc.

civ.

De altfel, prin

Decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost menținută

soluția instanței de fond, prin care s-a admis excepția de nelegalitate și s-a

constatat nelegalitatea dispozițiilor pct. 228 și 229 din Regulamentul aprobat

prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, ceea ce întărește

argumentele expuse anterior cu privire la competența materială de soluționare a

unor astfel de cauze, chiar dacă soluțiile privind excepțiile de nelegalitate

produc efecte juridice doar între părțile din litigiu.

De asemenea, în

continuarea raționamentului, în aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, având în vedere că măsurile administrative contestate nu se

încadrează în sfera litigiilor "care privesc taxe și impozite,

contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora", se va reține

că, în cauză, nu este incident criteriul valoric, ci criteriul poziționării

autorității emitente în sistemul administrației publice, potrivit căruia

litigiile privind actele administrative ale autorităților publice locale și

județene sunt în competența tribunalelor, iar cele privind actele autorităților

publice centrale, în competența curților de apel.

Față de cele arătate,

cum obiectul litigiului îl constituie un act administrativ emis de o structură

județeană a Curții de Conturi, deci de o autoritate publică de nivel local,

competența de soluționare a cauzei revine secției de contencios administrativ

și fiscal a tribunalului.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte, apreciind că este întemeiat motivul de recurs de

ordine publică, prevăzut de art. 304 pct. (3) C. proc. civ., va admite recursul

și, în baza art. 312 alin. (6) din același cod, va casa sentința atacată și va

trimite cauza, spre competentă soluționare, Tribunalului Brăila, secția

contencios administrativ și fiscal, în raza căruia își are sediul reclamantul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Consiliul Local al UATC Scorțaru Nou împotriva Deciziei nr. 5/F din

10 ianuarie 2012 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și

fiscal.

Casează sentința atacată

și trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul Brăila, secția de

contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 10 aprilie 2013.

Procesat

de GGC - AZ