ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4792/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4792/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată sub numărul

1034/44/2011 pe rolul Curții de Apel Galați reclamanta Agenția de Plăți și

Intervenții pentru Agricultură - Centrul Județean Brăila a solicitat în

contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi a

Județului Brăila anularea în tot a Încheierii nr. 51 din 27 iulie 2011 emisă de

Curtea de Conturi a României - Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin

care a fost respinsă contestația împotriva Deciziei nr. 21 din 30 mai 2011

emisă de Camera de Conturi a Județului Brăila și implicit anularea în tot a

Deciziei nr. 21 din 30 mai 2011 emisă de Camera de Conturi Județeană Brăila, ca

fiind netemeinică, precum și suspendarea executării celor două acte ce fac obiectul

litigiului: Decizia nr. 21 din 30 mai 2011 emisă de Camera de Conturi Județeană

Brăila și Încheierii nr. 51 din 27 mai 2011, emisă de Curtea de Conturi a

României - Comisia de Soluționare a Contestațiilor, până la soluționarea

definitivă și irevocabilă a cauzei, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat că în mod greșit s-a reținut în sarcina sa obligativitatea

verificării îndeplinirii condițiilor de eligibilitate privind lipsa datoriilor

restante la bugetul de stat și a datoriilor restante la bugetele locale, pentru

toate cererile eligibile, privind PNDC în sectorul zootehnic

(bovine/ovine/caprine) din anul 2007, prin solicitarea oficială a confirmărilor

scrise de la organul de administrare fiscală teritorial al MFP, respectiv celui

de impozite și taxe locale, de la fiecare administrație publică locală.

S-a mai susținut că,

având în vedere termenul foarte scurt privind depunerea, verificarea, autorizarea

și efectuarea plăților către solicitanții - fermieri, A.P.I.A. - Centrul

Județean Brăila nu putea cere fiecărui solicitant - fermier să prezinte

adeverințe, emise de autoritățile locale și de Direcția Finanțelor Publice

Brăila, privind lipsa datoriilor la bugetele locale și de stat.

De asemenea, s-a mai

arătat în acțiune că, prin actele normative în vigoare și cu relevanță în

cauză, A.P.I.A. nu era obligată să solicite autorităților statului informații

cu privire la existența/inexistența datoriilor restante la bugetul de stat

și/sau la bugetul local, la data solicitării primei de către

solicitanții-fermieri, care au dat declarațiile pe proprie răspundere în

temeiul art. 292 din C. pen.

În drept cererea a

fost întemeiată pe dispozițiile art. 227 și art. 228 din Regulamentul privind

organizarea și desfășurarea activităților specific Curții de Conturi, precum și

valorificarea actelor rezultate din aceste activități, publicat în M. Of. nr.

832/13 decembrie 2010, raportat la dispozițiile Legii nr. 94/1992, republicată,

și ale Legii nr. 554/2004.

Hotărârea instanței

de fond

Prin Sentința nr.

405/2011 din 7 decembrie 2011 a Curții de Apel Galați, secția contencios

administrativ și fiscal, îndreptată prin Încheierea de îndreptare a erorii

materiale din data de 13 februarie 2012, s-a respins ca fiind rămasă fără

obiect cererea privind suspendarea executării Încheierii nr. 51 din 27 iulie

2011 a Curții de Conturi a României și a Deciziei nr. 21 din 30 mai 2011 a

Camerei de Conturi a Județului Brăila; s-a respins ca nefondată cererea privind

anularea Încheierii nr. 51 din 27 iulie 2011 a Curții de Conturi a României și

a Deciziei nr. 21 din 30 mai 2011 a Camerei de Conturi a Județului Brăila.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că Decizia nr. 21 din 30 mai 2011

emisă de Camera de Conturi a Județului Brăila urmare controlului efectuat în

cadrul APIA - Centrul Județean Brăila s-au constatat nereguli în ceea ce

privește acordarea primelor pe exploatație și a primelor pe cap de animal

prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. d) și de art. 3 alin. (1) lit. d) din Anexa

1 la Ordinul M.A.D.R. nr. 295/2007, acordate în anul 2007.

Împotriva acestei

decizii reclamanta a formulat contestație care a fost respinsă prin Încheierea

nr. 51 din 27 iulie 2011 emisă de către Curtea de conturi a României.

A constatat

judecătorul fondului că potrivit prevederilor art. 2

4

alin. (3) din

Ordinul MADR nr. 295/2007 în vigoare în perioada la care se referă deciziile

contestate și art. 6 din același ordin, personalul agenției reclamante nu avea

ca obligații verificarea dacă în concret fiecare solicitant de primă are

datorii către bugetul de stat, legislația în vigoarea în perioada supusă

verificării reclamând o simplă declarație pe propria răspundere în acest sens a

solicitantului.

A reținut instanța că

deficiențele constatate se datorează carențelor și imperfecțiunilor actului

normativ care a reglementat acordarea primei.

S-a arătat, însă, în

considerentele sentinței atacate că odată constatate deficiențele cu privire la

întocmirea dosarelor privind primele de exploatație de bovine, instituția

trebuia să efectueze toate măsurile necesare recuperării prejudiciului cauzat

bugetului de stat prin acordarea primelor unor persoane care nu erau

îndreptățite să le primească, potrivit art. 2 alin. (2) și art. 12

1

din O.G. nr. 14/2010.

Astfel, chiar dacă

este necesară reverificarea cererilor unui număr mare de producători inițial

declarați neeligibil, instanța a apreciat că acest obiectiv poate fi realizat

prin emiterea unor adrese cu conținut standard către organele fiscale care pot

furniza relații privind datoriile la bugetul de stat al solicitanților de

prime.

În ceea ce privește

cererea de suspendare, în raport de împrejurarea că prin sentință se

soluționează fondul cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 14 din Legea

nr. 554/2004 rămâne fără obiect.

Recursul

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs recurenta-reclamantă Agenția de Plăți și Intervenție

pentru Agricultură - Centrul Județean Brăila, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

În motivarea cererii

de recurs, a arătat în esență că instanța de fond a omis să observe că nici

O.U.G. nr. 125/2006 și nici OMADR nr. 295/2007 nu au prevăzut în mod expres

obligația de a verifica datoriile la bugetul de stat al solicitanților de

primă.

De asemenea, s-a

susținut că în mod greșit instanța a reținut că sprijinul financiar a fost

acordat în baza O.G. nr. 14/2010 și nu în temeiul O.U.G. nr. 125/2006.

În drept, cererea de

recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Procedura în fața

instanței de recurs

Recurenta-reclamantă

a depus concluzii scrise prin care a invocat, pe cale de excepție, necompetența

materială a Curții de Apel Galați în soluționarea fondului, solicitând

stabilirea competenței în favoarea Tribunalului Brăila.

Intimata-pârâtă

Curtea de Conturi a României a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea

recursului ca nefondat.

Considerentele și

soluția instanței de recurs

Înalta Curte,

examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc.

civ., excepția necompetenței materiale invocată de recurenta-reclamantă,

constată că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă,

astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.,

motiv pentru care va admite recursul, iar, în temeiul dispozițiilor art. 312

alin. (6) C. proc. civ., va casa sentința atacată și va trimite cauza spre

competentă soluționare la Tribunalul Brăila, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal.

În raport de actele

depuse la dosarul cauzei, se reține că obiectul cererii de chemare în judecată

îl constituie cererea privind anularea Încheierii nr. 51 din 27 iulie 2011 a

Curții de Conturi a României și a Deciziei nr. 21 din 30 mai 2011 a Camerei de

Conturi a Județului Brăila și cererea de suspendarea executării actelor până la

pronunțarea unei soluții irevocabile.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare,

noțiunea de act administrativ este definită ca fiind "actul unilateral cu

caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de

putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în

concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice".

În raport de obiectul

cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c)

menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere,

modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și care

poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios

administrativ.

Potrivit

dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și

desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea

actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea

Plenului nr. 130/2010 publicată în M. Of. al României nr. 832/13 decembrie

2010, Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi

județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care "suspendă

obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de

Soluționare a Contestațiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la

data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor,

prin care se respinge integral sau parțial contestația".

În raport de

dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care produce

efecte juridice, fiind supus obligației executării este decizia structurii

Curții de Conturi prin care se respinge integral sau parțial contestația,

acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi apreciat ca având natura

juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările

ulterioare.

Este adevărat că

regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor

structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că

împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor,

conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios

administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Potrivit art. 228 din

același regulament, "competența de soluționare a sesizării formulate de

conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de

soluționare a contestațiilor, aparține Secției de contencios administrativ și

fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul

entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ".

Referindu-se la

competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: "Litigiile privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene,

precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,

precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în

fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și

cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și

accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de

secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin

lege organică specială nu se prevede altfel".

Dat fiind faptul că

dispozițiile din regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului

administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare

a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii

deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a Curții de

Conturi, respectiv de o autoritate publică județeană.

Dispozițiile art. 228

din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr.

130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv

în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ.

De la dreptul comun

prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin

dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială.

Regulamentul aprobat

prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria

legilor organice speciale, astfel că se va stabili competența materială în

raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare.

În concluzie, față de

toate argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 din C. proc. civ., stabilește că în

cazul în care se respinge total sau parțial contestația împotriva deciziei

structurii Curții de Conturi, revine competența materială de soluționare a

cauzei tribunalului, secția contencios administrativ și fiscal, întrucât

obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură județeană a

Curții de Conturi, ca autoritate publică județeană.

În cazul în care, în

procedura instituită de Regulament pentru soluționarea contestației la decizie

intervine desființarea/anularea deciziei emise de structura Curții de Conturi,

printr-o încheiere emisă de comisia de soluționare a contestației, care se

substituie astfel deciziei structurii județene, competența materială de

soluționare a cauzei revine Curții de Apel, secția contencios administrativ și

fiscal, întrucât, în această situație, actul administrativ care produce efecte

juridice și "dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice",

fiind supus executării este această încheiere emisă de o comisie care

funcționează în cadrul Curții de Conturi a României, autoritate publică

centrală.

În altă ordine, chiar

dacă soluțiile în ceea ce privește excepțiile de nelegalitate produc efecte

juridice doar între părțile din litigiu, faptul că prin Decizia nr. 4522 din 4

octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 259/32/2011, a fost respins

recursul împotriva Sentinței civile nr. 112/2011 a Curții de Apel Bacău prin

care s-a admis excepția de nelegalitate și s-a constatat nelegalitatea

dispozițiilor pct. 228 și 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului

Curții de Conturi nr. 130/2010, întărește argumentele expuse anterior cu

privire la competența materială de soluționare a unor astfel cauze.

Cum în cauză,

contestația împotriva Deciziei nr. 21 din 30 mai 2011 a Camerei de Conturi a

Județului Brăila a fost respinsă integral prin Încheierea nr. 51 din 27 iulie

2011 emisă de Curtea de Conturi, Înalta Curte, ținând seama de considerentele

expuse, reține că revenea competența de soluționare a cauzei Tribunalului

Brăila, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Prin urmare, în mod

greșit instanța de fond a reținut că îi revine competența materială de

soluționare a cauzei.

Potrivit art. 10

alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare,

competența teritorială revine aceleiași instanțe.

În consecință, fiind

incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. (3) din C. proc. civ.,

Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) teza I și alin. (6

1

),

art. 313 din C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 20 din Legea nr.

554/2004, cu modificările și completările ulterioare, va admite recursul

formulat, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă

soluționare Tribunalului Brăila, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal.

Această soluție face

de prisos analiza motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Agenția de Plăți și

Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Brăila împotriva Sentinței

nr. 405/2011 din 7 decembrie 2011 a Curții de Apel Galați, secția contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre competență soluționare Tribunalului Brăila,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 aprilie 2013.

Procesat de GGC - CL