ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5146/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București sub nr. 7206/2/2011, reclamanta A.P.I.A. a chemat în judecată

Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi a Județului Giurgiu,

solicitând anularea Încheierii nr. 38 din 22 iulie 2011, emisă de Curtea de

Conturi a României, anularea Deciziei nr. 21/2011, emisă de Camera de Conturi a

Județului Giurgiu și suspendarea executării celor două acte până la

soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii

sale reclamanta a arătat că în perioada 4 aprilie 2011 - 20 aprilie 2011, s-a

desfășurat acțiunea "auditul performanței privind implementarea,

administrarea și gestionarea programului de identificare și înregistrare a

animalelor și a utilizării bazei de date în acordarea subvențiilor și a altor

forme de sprijin din partea statului pe anul 2007 - cod acțiune 4032".

Prin Încheierea nr.

38 din 22 iulie 2011, dată de Curtea de Conturi, s-a dispus respingerea

contestației formulate de reclamantă împotriva Deciziei nr. 21/2011 emisă de

Camera de Conturi Giurgiu, reținându-se în mod greșit faptul că A.P.I.A. avea

obligația de a verifica veridicitatea declarațiilor pe proprie răspundere

referitoare la datoriile restante față de bugetul de stat și/sau bugetul local

la data limită de depunere a cererilor, invocându-se prevederile art. 12

1

din O.U.G. nr. 125/2006, or, a susținut reclamanta că nu are atribuții de a

verifica veridicitatea declarațiilor pe proprie răspundere, date de

solicitanții-fermieri.

Pârâta Curtea de

Conturi a României a depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii de

suspendare a executării ca inadmisibilă în principal și ca neîntemeiată în

subsidiar și respingerea acțiunii în fond, ca neîntemeiată.

Prin Sentința nr.

7688 din 16 decembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității

cererii de suspendare a executării și a respins cererea de suspendare a

executării și în fond acțiunea formulată de reclamanta A.P.I.A. - Centrul

Județean Giurgiu ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a constatat că prin Decizia nr. 21/2011 s-a dispus

în sarcina A.P.I.A. - Centrul Județean Giurgiu verificarea îndeplinirii

condiției de eligibilitate privind lipsa datoriilor restante la bugetul de stat

și a datoriilor restante la bugetele locale, pentru toate cererile eligibile

privind PNDC în sectorul zootehnic (bovine/ovine/caprine) din anul 2007, prin

solicitarea oficială a confirmărilor scrise de organele fiscale (ale

Ministerului Finanțelor Publice și ale administrației publice locale).

A reținut Curtea că

argumentele reclamantei nu atestă nelegalitatea măsurii dispuse de Camera de

Conturi Giurgiu, și aceasta întrucât măsura dispusă urmărește verificarea

îndeplinirii condițiilor de eligibilitate pentru sprijinul financiar acordat de

reclamantă și întreprinderea măsurilor de recuperare a sumelor constatate a fi

acordate necuvenit, conform dispozițiilor art. 12

1

din O.U.G. nr.

125/2006.

Referitor la cererea

de suspendare a executării, instanța a respins excepția inadmisibilității,

invocată prin întâmpinare, luând act că argumentele invocate de pârâtă nu

relevă un fine de neprimire al unei cereri de suspendare a executării, ci

aspecte prin care tinde la caracterizarea acestei cereri ca fiind neîntemeiată.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamanta A.P.I.A. - Centrul Județean Giurgiu,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Înainte de a analiza

motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în

conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția necompetenței

materiale invocată de recurentă constată că hotărârea recurată a fost

pronunțată de o instanță necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile

art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar, în

temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentința

atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Giurgiu,

secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a ajunge la

această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare

arătate:

Cererea formulată de

reclamanta A.P.I.A. - Centrul Județean Giurgiu are ca obiect anularea în tot a

Încheierii nr. 38 din 22 iulie 2011, emisă de Curtea de Conturi a României -

Comisia de Soluționare a Contestațiilor și înregistrată la A.P.I.A. - Centrul

Județean Giurgiu cu nr. 7746 din 25 iulie 2011, prin care a fost respinsă

contestația împotriva măsurilor 1 și 2 din Decizia nr. 21/2011 emisă de Camera

de Conturi a Județului Giurgiu și implicit anularea în tot a Deciziei nr.

21/2011, emisă de Camera de Conturi a Județului Giurgiu, respectiv pct. 1 și

pct. 2, ca fiind netemeinică, precum și suspendarea executării celor două acte

ce fac obiectul litigiului.

În drept, decizia și

încheierea contestate au fost întemeiate pe prevederile Legii nr. 94/1992

privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi și ale Regulamentului

privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi,

precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități.

Actele normative

sus-menționate, reprezentând temeiul juridic al actelor administrative deduse

judecății, nu cuprind norme derogatorii de la regulile de drept comun din Legea

nr. 554/2004 cu privire la competența materială de soluționare a litigiilor de

contencios administrativ.

Competența materială

a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de

dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora:

"Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de

autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și

impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până

la 500.000 de lei se soluționează în fond de către tribunalele

administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau

încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și

impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai

mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios

administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială

nu se prevede altfel".

Deci, art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 reglementează competența materială a instanței de

contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc.

civ., făcând o dublă distincție pentru stabilirea competenței instanțelor de

contencios administrativ: în raport cu organul emitent al actului și în funcție

de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

Astfel, pe de o

parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de

autoritățile publice locale și județene (litigii ce sunt date în competența

tribunalelor administrativ-fiscale) și acte administrative emise sau încheiate

de autoritățile publice centrale (litigii ce sunt date în competența secțiilor

de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel).

În raport de

prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, litigiul privind un act

administrativ emis de o autoritate publică locală se soluționează în fond de

către tribunal.

În același sens, în

ședința Plenului secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți

de Casație și Justiție din data de 20 februarie 2012 s-a hotărât că aparține

tribunalului competența de soluționare a litigiilor având ca obiect acțiuni

prin care se solicită: (1) anularea încheierii emise de Curtea de Conturi a

României în soluționarea contestației administrative formulate împotriva

măsurilor prevăzute prin decizia emisă de Camera de Conturi Județeană; (2)

anularea deciziei emise de Camera de Conturi Județeană; (3) anularea

procesului-verbal de constatare încheiat de Camera de Conturi Județeană.

Astfel, în raport cu

dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările

și completările ulterioare, și având în vedere actele ce formează obiectul

litigiului, s-a apreciat că actul administrativ care dă naștere, modifică sau

stinge raporturi juridice, care este supus executării și care poate constitui

obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ, este

decizia emisă de Camera de Conturi Județeană, care este o autoritate publică de

nivel local.

S-a mai reținut că și

atunci când, prin încheierea pe care o pronunță, structura centrală a Curții de

Conturi a României respinge sau admite în parte contestația formulată împotriva

deciziei emise de Camera de Conturi Județeană, actul administrativ care produce

efecte juridice și care este supus obligației de executare este tot decizia

emisă de Camera de Conturi Județeană, care este o autoritate publică de nivel

local.

Trebuie precizat că

soluțiile de principiu adoptate la nivelul secției reprezintă un mecanism menit

să preîntâmpine pronunțarea unor soluții neunitare, mai ales că rolul Înaltei

Curți este acela de unificare a practicii judiciare, iar soluțiile acesteia nu

pot constitui sursă de insecuritate a raporturilor juridice.

Împrejurarea că, la

data emiterii actelor contestate era în vigoare Regulamentul privind

organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum

și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin

Hotărârea nr. 1/2009 a Plenului Curții de Conturi, nu este de natură a fundamenta

o altă soluție, atâta vreme cât, în sensul celor expuse anterior, competența de

soluționare a cauzei revine secției de contencios administrativ a tribunalului

în raport cu dispozițiile Legii nr. 554/2004.

De altfel, în chiar

finalul Încheierii nr. VI 350 din 6 decembrie 2010, pronunțată de Curtea de

Conturi a României - Departamentul de coordonare a verificării bugetelor

unităților administrativ-teritoriale, prin care a fost respinsă contestația

formulată de Primăria Comunei Tomești împotriva Deciziei nr. 26 din 3

septembrie 2010 emisă de Camera de Conturi a Județului Hunedoara, ce formează

obiectul prezentei cauze, se precizează expres că "entitatea verificată

poate sesiza secția de contencios administrativ - Tribunalul Hunedoara".

Mutatis mutandis, la

pronunțarea prezentei decizii, Înalta Curte are în vedere și jurisprudența sa

unitară referitoare la nelegalitatea dispozițiilor art. 223 lit. e) și art. 228

din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice

Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste

activități, aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010 a Plenului Curții de Conturi,

care stabileau competența de soluționare a unor asemenea cauze în favoarea

secției de contencios administrativ a curții de apel.

În consecință, având

în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 313, coroborat cu art. 312

alin. (6) și art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se

casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului

Giurgiu, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de A.P.I.A. - Centrul Județean Giurgiu împotriva Sentinței nr. 7688

din 16 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Giurgiu,

secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 aprilie 2013.

Procesat

de GGC - AZ