ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4366/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea din 7 noiembrie 2011, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Brașov, în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi a Județului Brașov, dispunând suspendarea executării Deciziei nr. 30 din 30 iunie 2011, emisă de această din urmă pârâtă, precum și a Încheierii nr. 63 din 27 iulie 2011, emisă de prima pârâtă, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii de anulare a acestor două acte administrative.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, reținând, în esență, următoarele: Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură - Centrul Județean Brașov a fost supusă, în perioada 4 aprilie - 29 aprilie 2011, misiunii de audit al performanței privind implementarea, administrarea și gestionarea programului de identificare și înregistrare a animalelor și utilizării bazei de date în acordarea subvențiilor și a altor forme de sprijin din partea statului. Rezultatele activității de audit au fost cuprinse în Procesul-verbal de constatare încheiat la data de 29 aprilie 2011 înregistrat la pârâta Camera de Conturi a Județului Brașov.

S-a reținut prin actele contestate că în urma controlului de audit fost constatate abateri de la legalitate și regularitate în ceea ce privește: 1. acordarea primelor pe exploatația de bovine și a primelor pe cap de animal (ovine/caprine); 2. evaluarea sistemului de control intern al entității auditate.

Abaterile de la legalitate și regularitate din procesul-verbal de constatare au fost preluate în Decizia nr. 30 din 30 iunie 2011 emisă de pârâta Camera de Conturi a Județului Brașov iar prin aceasta s-a reținut în sarcina reclamantei o serie de încălcări a actelor normative aplicabile, în vederea stopării și, implicit, a aprobării la plată a cererilor de finanțare care nu întrunesc condițiile legale de eligibilitate, termenul de realizare fiind 28 octombrie 2011. Dintr-o verificare sumară a actelor administrative contestate rezultă că, în esență, măsurile dispuse în urma auditului efectuat de Curtea de Conturi sunt urmarea constatării faptului că, la verificarea îndeplinirii condițiilor de eligibilitate de către solicitanții-fermieri a primelor din cadrul plăților naționale directe complementare, funcționarii din cadrul Centrului județean Brașov al A.P.I.A., nu au întreprins măsuri de control a veridicității și realității datelor înscrise de solicitanți în declarațiile pe propria răspundere; totodată, exercitarea unui control financiar preventiv formal asupra acelorași cereri a determinat la aprobarea unor cereri care nu îndeplineau condițiile de eligibilitate.

Auditul a vizat anul 2010, iar prin decizia sus-menționată s-a dispus o serie de măsuri în sarcina reclamantei și cu termen de realizare la 9 septembrie 2011, termen prelungit apoi la 15 decembrie 2011. În raport cu dispozițiile cuprinse în O.U.G. nr. 125/2006 și în Ordinul nr. 295/2007, actele administrative contestate se impun a fi analizate și verificate pe fondul cauzei, privind legalitatea și temeinicia acestora raportat la dispozițiile Legii nr. 554/2004 și, evident, la dispozițiile legale incidente în cauză.

În speță se reține o îndoială asupra legalității și temeiniciei acestora, astfel încât în ceea ce privește cererea de suspendare se consideră că este întrunită condiția cazului bine justificat, astfel cum este acesta definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, respectiv dovedirea de către reclamant a unor „împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ”. Condiția pagubei iminente este, și ea, îndeplinită în raport de teza a II-a a art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 - perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități - întrucât verificarea de către reclamantă a tuturor cererilor considerate eligibile pentru anii 2007 - 2010, în condițiile în care totalul acestora este de 28.038, este de natură a bloca activitatea curentă a acesteia.

Nu în ultimul rând, se reține și faptul că prin punerea în aplicare a măsurilor dispuse de către pârâte, reclamanta s-ar afla în situația de a exercita atribuții care nu sunt cuprinse în nici un text normativ și prin urmare s-ar efectua o adăugare la lege, atribut care este prevăzut exclusiv în sarcina legiuitorului, reclamanta fiind doar o instituție care aplică legile aflate în aria sa de competență. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Curtea de Conturi a României, susținând că este netemeinică și nelegală în raport cu prevederile de art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. și arătând, în esență, că prima instanță a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.

Examinând încheierea atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. În cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.

Rezultă, așadar, că suspendarea executării unui act administrativ este condiționată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor trei condiții: inițierea procedurii de anulare a actului administrativ (care se poate afla fie în faza administrativă prealabilă, fie în faza judiciară), existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei pagube care, astfel, poate fi prevenită.

Referindu-se la noțiunile sus-menționate, art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 definește „paguba iminentă” ca fiind - „prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public” (lit. ș) iar „cazuri bine justificate” - „împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ” (lit. t). În speță, s-a făcut dovada că intimata-reclamantă a sesizat, în condițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, autoritatea publică emitentă a actului administrativ a cărui executare se solicită a fi suspendată, contestația fiind soluționată prin încheierea Curții de Conturi a României.

De asemenea, având în vedere gradul de complexitate pe care îl prezintă fondul cauzei, ce presupune verificarea condițiilor legale și a împrejurărilor de fapt și de drept în care au fost emise actele administrative contestate, verificare pe care nu o poate face instanța sesizată cu cererea de suspendare, precum și îndoiala serioasă ce poartă asupra legalității actelor respective, în raport de argumentele de fond și formă invocate de intimata-reclamantă și întemeiate pe documentele prezentate instanței de judecată, în mod corect a reținut prima instanță că, în cauză, este îndeplinită și condiția existenței unui caz bine justificat.

În ceea ce privește existența celei de-a treia condiții, referitoare la paguba iminentă, se va reține că și aceasta este îndeplinită în cauză, având în vedere atât cuantumul în sine al sumei prevăzute în actele contestate, cât mai ales consecința imediată și directă pe care punerea în executare a acestora ar avea-o asupra activității desfășurate de autoritatea intimată. Este adevărat că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate dar la fel de adevărat este că cel ce se consideră vătămat prin emiterea unui astfel de act, tocmai pentru a preîntâmpina eventualele consecințe grave în ce-l privește, se poate adresa instanței pentru a obține suspendarea executării actului.

În acest sens sunt, de altfel, și prevederile cuprinse în Recomandarea nr. R(89)8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștrii al Consiliului Europei cu privire la protecția juridică provizorie în materie administrativă, prin care se solicită autorității jurisdicționale competente ca - atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave, dificil de reparat, persoanelor cointeresate de această decizie - să ia măsuri de protecție provizorii corespunzătoare, în limitele competenței sale și fără ca, astfel, să influențeze în vreun fel soluția asupra fondului, cu atât mai mult atunci când există un argument juridic aparent valabil în raport cu elementele de legalitate ale actului administrativ contestat.

Or, tocmai acestei categorii de măsuri de protecție provizorie îi aparține și măsura suspendării executării actelor administrative contestate în cauză, pe care prima instanță a dispus-o prin hotărârea recurată, în mod corect apreciind și suficient motivând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Față de considerentele arătate, constatând că nu sunt întemeiate criticile recurentei, în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Curtea de Conturi a României împotriva Încheierii din 7 noiembrie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 octombrie 2012. Procesat de GGC - LM