ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4366/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea din 7 noiembrie 2011, Curtea

de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal a admis cererea

formulată de reclamanta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură

Brașov, în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României și Camera de

Conturi a Județului Brașov, dispunând suspendarea executării Deciziei nr. 30

din 30 iunie 2011, emisă de această din urmă pârâtă, precum și a Încheierii nr.

63 din 27 iulie 2011, emisă de prima pârâtă, până la soluționarea definitivă și

irevocabilă a acțiunii de anulare a acestor două acte administrative.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a apreciat că în cauză sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004,

reținând, în esență, următoarele:

Agenția de Plăți și

Intervenție în Agricultură - Centrul Județean Brașov a fost supusă, în perioada

4 aprilie - 29 aprilie 2011, misiunii de audit al performanței privind

implementarea, administrarea și gestionarea programului de identificare și

înregistrare a animalelor și utilizării bazei de date în acordarea subvențiilor

și a altor forme de sprijin din partea statului. Rezultatele activității de

audit au fost cuprinse în Procesul-verbal de constatare încheiat la data de 29

aprilie 2011 înregistrat la pârâta Camera de Conturi a Județului Brașov.

S-a reținut prin

actele contestate că în urma controlului de audit fost constatate abateri de la

legalitate și regularitate în ceea ce privește: 1. acordarea primelor pe exploatația

de bovine și a primelor pe cap de animal (ovine/caprine); 2. evaluarea

sistemului de control intern al entității auditate. Abaterile de la legalitate

și regularitate din procesul-verbal de constatare au fost preluate în Decizia

nr. 30 din 30 iunie 2011 emisă de pârâta Camera de Conturi a Județului Brașov

iar prin aceasta s-a reținut în sarcina reclamantei o serie de încălcări a

actelor normative aplicabile, în vederea stopării și, implicit, a aprobării la

plată a cererilor de finanțare care nu întrunesc condițiile legale de

eligibilitate, termenul de realizare fiind 28 octombrie 2011.

Dintr-o verificare

sumară a actelor administrative contestate rezultă că, în esență, măsurile

dispuse în urma auditului efectuat de Curtea de Conturi sunt urmarea constatării

faptului că, la verificarea îndeplinirii condițiilor de eligibilitate de către

solicitanții-fermieri a primelor din cadrul plăților naționale directe

complementare, funcționarii din cadrul Centrului județean Brașov al A.P.I.A.,

nu au întreprins măsuri de control a veridicității și realității datelor

înscrise de solicitanți în declarațiile pe propria răspundere; totodată,

exercitarea unui control financiar preventiv formal asupra acelorași cereri a

determinat la aprobarea unor cereri care nu îndeplineau condițiile de

eligibilitate. Auditul a vizat anul 2010, iar prin decizia sus-menționată s-a

dispus o serie de măsuri în sarcina reclamantei și cu termen de realizare la 9

septembrie 2011, termen prelungit apoi la 15 decembrie 2011.

În raport cu dispozițiile

cuprinse în O.U.G. nr. 125/2006 și în Ordinul nr. 295/2007, actele

administrative contestate se impun a fi analizate și verificate pe fondul

cauzei, privind legalitatea și temeinicia acestora raportat la dispozițiile

Legii nr. 554/2004 și, evident, la dispozițiile legale incidente în cauză.

În speță se reține o

îndoială asupra legalității și temeiniciei acestora, astfel încât în ceea ce

privește cererea de suspendare se consideră că este întrunită condiția cazului

bine justificat, astfel cum este acesta definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din

Legea nr. 554/2004, respectiv dovedirea de către reclamant a unor „împrejurări

legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială

serioasă în privința legalității actului administrativ”.

Condiția pagubei

iminente este, și ea, îndeplinită în raport de teza a II-a a art. 2 alin. (1)

lit. ș) din Legea nr. 554/2004 - perturbarea previzibilă gravă a funcționării

unei autorități - întrucât verificarea de către reclamantă a tuturor cererilor

considerate eligibile pentru anii 2007 - 2010, în condițiile în care totalul

acestora este de 28.038, este de natură a bloca activitatea curentă a acesteia.

Nu în ultimul rând,

se reține și faptul că prin punerea în aplicare a măsurilor dispuse de către pârâte,

reclamanta s-ar afla în situația de a exercita atribuții care nu sunt cuprinse

în nici un text normativ și prin urmare s-ar efectua o adăugare la lege,

atribut care este prevăzut exclusiv în sarcina legiuitorului, reclamanta fiind

doar o instituție care aplică legile aflate în aria sa de competență.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs pârâta Curtea de Conturi a României, susținând că

este netemeinică și nelegală în raport cu prevederile de art. 304 pct. 9 și

art. 304

1

C. proc. civ. și arătând, în esență, că prima instanță a

făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.

Examinând încheierea

atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile invocate de

recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele

ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este

nefondat, după cum se va arăta în continuare.

În cauză, sunt

aplicabile dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului

administrativ nr. 554/2004.

Potrivit art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „În cazuri bine justificate și pentru

prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a

autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare,

persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea

executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de

fond”.

Rezultă, așadar, că

suspendarea executării unui act administrativ este condiționată de îndeplinirea

cumulativă a următoarelor trei condiții: inițierea procedurii de anulare a

actului administrativ (care se poate afla fie în faza administrativă

prealabilă, fie în faza judiciară), existența unui caz bine justificat și

iminența producerii unei pagube care, astfel, poate fi prevenită.

Referindu-se la

noțiunile sus-menționate, art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 definește

„paguba iminentă” ca fiind - „prejudiciul material viitor și previzibil sau,

după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice

sau a unui serviciu public” (lit. ș) iar „cazuri bine justificate” -

„împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să

creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ” (lit.

t).

În speță, s-a făcut

dovada că intimata-reclamantă a sesizat, în condițiile art. 7 din Legea nr.

554/2004, autoritatea publică emitentă a actului administrativ a cărui

executare se solicită a fi suspendată, contestația fiind soluționată prin

încheierea Curții de Conturi a României.

De asemenea, având în

vedere gradul de complexitate pe care îl prezintă fondul cauzei, ce presupune

verificarea condițiilor legale și a împrejurărilor de fapt și de drept în care

au fost emise actele administrative contestate, verificare pe care nu o poate

face instanța sesizată cu cererea de suspendare, precum și îndoiala serioasă ce

poartă asupra legalității actelor respective, în raport de argumentele de fond

și formă invocate de intimata-reclamantă și întemeiate pe documentele

prezentate instanței de judecată, în mod corect a reținut prima instanță că, în

cauză, este îndeplinită și condiția existenței unui caz bine justificat.

În ceea ce privește

existența celei de-a treia condiții, referitoare la paguba iminentă, se va

reține că și aceasta este îndeplinită în cauză, având în vedere atât cuantumul

în sine al sumei prevăzute în actele contestate, cât mai ales consecința

imediată și directă pe care punerea în executare a acestora ar avea-o asupra

activității desfășurate de autoritatea intimată.

Este adevărat că

actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate dar la fel de adevărat

este că cel ce se consideră vătămat prin emiterea unui astfel de act, tocmai

pentru a preîntâmpina eventualele consecințe grave în ce-l privește, se poate

adresa instanței pentru a obține suspendarea executării actului.

În acest sens sunt,

de altfel, și prevederile cuprinse în Recomandarea nr. R(89)8 din 13 septembrie

1989 a Comitetului de Miniștrii al Consiliului Europei cu privire la protecția

juridică provizorie în materie administrativă, prin care se solicită

autorității jurisdicționale competente ca - atunci când executarea unei decizii

administrative este de natură să provoace daune grave, dificil de reparat,

persoanelor cointeresate de această decizie - să ia măsuri de protecție

provizorii corespunzătoare, în limitele competenței sale și fără ca, astfel, să

influențeze în vreun fel soluția asupra fondului, cu atât mai mult atunci când

există un argument juridic aparent valabil în raport cu elementele de

legalitate ale actului administrativ contestat.

Or, tocmai acestei

categorii de măsuri de protecție provizorie îi aparține și măsura suspendării

executării actelor administrative contestate în cauză, pe care prima instanță a

dispus-o prin hotărârea recurată, în mod corect apreciind și suficient motivând

că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Față de

considerentele arătate, constatând că nu sunt întemeiate criticile recurentei,

în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul, ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâta Curtea de Conturi a României împotriva

Încheierii din 7 noiembrie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 26 octombrie 2012.

Procesat de GGC - LM