ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4953/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată la data de 19 octombrie 2011 pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul Centrul Județean Gorj al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, în contradictoriu cu pârâtele Conturi a României și Camera de Conturi a Județului Gorj, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea în tot a Deciziei nr. 1.214/2011 emisă de Camera de Conturi a Județului Gorj, iar, în temeiul art. 15 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării deciziei până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

2. Hotărârea pronunțată de curtea de apel Prin Decizia nr. 19 din 12 ianuarie 2012, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul Centrul Județean Gorj al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, reținând, în esență, următoarele: În urma misiunii de audit al performanței privind implementarea, administrarea și gestionarea programului de identificare și înregistrare a animalelor și utilizării bazei de date în acordarea subvențiilor și a altor forme de sprijin din partea statului, desfășurate la Centrul Județean Gorj al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, Camera de Conturi a Județului Gorj a încheiat Procesul-verbal de constatare din 29 aprilie 2011, în care au fost consemnate abateri de la legalitate și regularitate referitoare la acordarea primelor pe exploatația de bovine și a primei pe cap de animal la ovine/caprine fără îndeplinirea cumulativă a condițiilor de eligibilitate.

S-a reținut că, deși toți solicitanții au depus declarație pe propria răspundere că nu au datorii la bugetul de stat și bugetul local pentru ambele categorii de prime, prin răspunsul comunicat la adresele efectuate în vederea cerificării acestui aspect către 5 unități administrativ-teritoriale, a rezultat că un număr de 13 beneficiari înregistrau datorii la bugetul de stat și bugetul local, iar, dintre aceștia, 6 solicitanți au încasat prima de exploatație. În consecință, s-a constatat că beneficiari respectivi nu au îndeplinit condiția de eligibilitate de a nu avea datorii la bugetul de stat și au încasat necuvenit primele respective, motiv pentru care acestea trebuie să fie recuperate potrivit prevederilor art. 121 din O.U.G.

nr. 125/2006. În baza procesului-verbal, Camera de Conturi a Județului Gorj a emis Decizia nr. 1.214/2011 prin care, reținându-se nerespectarea dispozițiilor art. 121 din O.U.G. nr. 125/2006 s-a dispus, în temeiul art. 43 din Legea nr. 94/1992 republicată, aplicarea unor măsuri. În raport cu dispozițiile art. 2 lit. c), art. 4 alin. (2), art. 9 alin. (3) și art. 12 1 din O.U.G. nr. 125/2006 și ale art. 2 1 , art. 5, art. 5 1 și art. 6 din Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 925/2007, curtea de apel a reținut că personalul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură are obligația de verificare a condiției referitoare la lipsa datoriilor la bugetul de stat și bugetul local.

Curtea de Conturi nu a stabilit criterii suplimentare de eligibilitate, ci a constatat, în raport de dispozițiile citate și verificările efectuate prin sondaj, neîndeplinirea condițiilor legale pentru acordarea sprijinului financiar. În concluzie, curtea de apel a constatat că măsurile dispuse prin decizia contestată sunt în concordanță cu reglementările legale aplicabile speței și competențele Curții de Conturi stabilite prin Legea nr. 94/1992. În ceea ce privește cererea de suspendare a executării deciziei contestate, curtea de apel a apreciat că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, în raport cu cele reținute anterior referitor la temeinicia cererii de anulare.

3. Calea de atac exercitată Împotriva Deciziei nr. 19/2012 din 12 ianuarie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul Centrul Județean Gorj al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 3, 7, 8 și 9 și art. 304 1 C. proc. civ. Sub aspectul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recurentul-reclamant susține că instanța competentă să soluționeze litigiul este Tribunalul Gorj, iar nu Curtea de Apel Craiova care a pronunțat hotărârea recurată. 4. Considerentele Înaltei Curți Înalta Curte, analizând recursul în raport cu motivul prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc.

civ., potrivit căruia hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, apreciază că acesta este fondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare. În raport de actele depuse la dosarul cauzei, se reține că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea și suspendarea executării Deciziei nr. 1.214 din 13 octombrie 2011 emisă de Camera de Conturi a Județului Gorj. Atât în ceea ce privește anularea actelor administrative cât și în cazul suspendării executării acestora, competența materială și teritorială a instanței de fond și de recurs se stabilește în raport de aceleași dispoziții legale. Astfel, acțiunile ce au ca obiect atât anularea cât și suspendarea actelor în discuție, vor fi judecate de aceeași instanță în favoarea căreia s-a stabilit competența materială și teritorială.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, noțiunea de act administrativ este definită ca fiind "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice". În raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ.

Potrivit dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M.Of. al României nr. 832 din 13 decembrie 2010, Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care "suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor.

Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial contestația". În raport de dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligației executării, este decizia structurii teritoriale a Curții de Conturi, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Este adevărat că regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Potrivit art. 228 din același regulament, "competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, aparține secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ". Referindu-se la competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel". Dat fiind faptul că dispozițiile din regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare a cauzei,

referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a Curții de Conturi, respectiv de o autoritate publică județeană. Dispozițiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ. De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004, se poate deroga doar prin dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială. Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se impune a se stabili competența materială în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

În concluzie, față de toate argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că revine competența materială de soluționare a cauzei tribunalului, secția contencios administrativ și fiscal, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură județeană a Curții de Conturi, ca autoritate publică județeană.

În altă ordine, chiar dacă soluțiile în ceea ce privește excepțiile de nelegalitate produc efecte juridice doar între părțile din litigiu, faptul că prin Decizia nr. 4.522 din 4 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, cu caracter irevocabil, a fost soluționată în sensul admiterii excepția de nelegalitate a dispozițiilor pct. 228 și 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, întărește argumentele expuse anterior cu privire la competența materială de soluționare a unor astfel cauze. De asemenea, și prin Decizia nr. 421 din 27 ianuarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal s-a constatat nelegalitatea acelorași dispoziții.

De altfel, Înalta Curte a stabilit, prin mai multe decizii pronunțate ca regulator de competență, cât și în litigii cum este cel dedus judecății, că tribunalului, ca instanță de contencios administrativ, îi revine competența materială de soluționare a unor asemenea cauze (ex. Deciziile nr. 5.657/2011, nr. 5.658/2011, nr. 6.112/2011, nr. 498/2012 și nr. 499/2012), impunându-se crearea unei jurisprudențe unitare în ceea ce privește judecarea acestora. Înalta Curte, ținând seama de considerentele expuse, reține că revenea competența de soluționare a cauzei Tribunalului Gorj, secția contencios administrativ și fiscal. În consecință, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc.

civ., Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) teza întâi și alin. (61) și art. 313 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, va admite recursul formulat, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Gorj, secția contencios administrativ și fiscal. Această soluție face de prisos analiza motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Centrul Județean Gorj al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură împotriva Deciziei nr. 19 din 12 ianuarie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul Gorj, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2013. Procesat de GGC - AM