ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4953/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4953/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 19

octombrie 2011 pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ

și fiscal, reclamantul Centrul Județean Gorj al Agenției de Plăți și

Intervenție pentru Agricultură, în contradictoriu cu pârâtele Conturi a

României și Camera de Conturi a Județului Gorj, a solicitat instanței ca, prin

hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea în tot a Deciziei nr.

1.214/2011 emisă de Camera de Conturi a Județului Gorj, iar, în temeiul art. 15

alin. (2) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării deciziei până la

soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

pronunțată de curtea de apel

Prin Decizia nr. 19

din 12 ianuarie 2012, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ

și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul Centrul Județean Gorj al

Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, reținând, în esență,

următoarele:

În urma misiunii de

audit al performanței privind implementarea, administrarea și gestionarea

programului de identificare și înregistrare a animalelor și utilizării bazei de

date în acordarea subvențiilor și a altor forme de sprijin din partea statului,

desfășurate la Centrul Județean Gorj al Agenției de Plăți și Intervenție pentru

Agricultură, Camera de Conturi a Județului Gorj a încheiat Procesul-verbal de

constatare din 29 aprilie 2011, în care au fost consemnate abateri de la

legalitate și regularitate referitoare la acordarea primelor pe exploatația de

bovine și a primei pe cap de animal la ovine/caprine fără îndeplinirea

cumulativă a condițiilor de eligibilitate.

S-a reținut că, deși

toți solicitanții au depus declarație pe propria răspundere că nu au datorii la

bugetul de stat și bugetul local pentru ambele categorii de prime, prin

răspunsul comunicat la adresele efectuate în vederea cerificării acestui aspect

către 5 unități administrativ-teritoriale, a rezultat că un număr de 13

beneficiari înregistrau datorii la bugetul de stat și bugetul local, iar,

dintre aceștia, 6 solicitanți au încasat prima de exploatație. În consecință,

s-a constatat că beneficiari respectivi nu au îndeplinit condiția de

eligibilitate de a nu avea datorii la bugetul de stat și au încasat necuvenit

primele respective, motiv pentru care acestea trebuie să fie recuperate

potrivit prevederilor art. 121 din O.U.G. nr. 125/2006.

În baza

procesului-verbal, Camera de Conturi a Județului Gorj a emis Decizia nr.

1.214/2011 prin care, reținându-se nerespectarea dispozițiilor art. 121 din

O.U.G. nr. 125/2006 s-a dispus, în temeiul art. 43 din Legea nr. 94/1992

republicată, aplicarea unor măsuri.

În raport cu

dispozițiile art. 2 lit. c), art. 4 alin. (2), art. 9 alin. (3) și art. 12

1

din O.U.G. nr. 125/2006 și ale art. 2

1

, art. 5, art. 5

1

și art. 6 din Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr.

925/2007, curtea de apel a reținut că personalul Agenției de Plăți și

Intervenție pentru Agricultură are obligația de verificare a condiției

referitoare la lipsa datoriilor la bugetul de stat și bugetul local.

Curtea de Conturi nu

a stabilit criterii suplimentare de eligibilitate, ci a constatat, în raport de

dispozițiile citate și verificările efectuate prin sondaj, neîndeplinirea

condițiilor legale pentru acordarea sprijinului financiar.

În concluzie, curtea

de apel a constatat că măsurile dispuse prin decizia contestată sunt în

concordanță cu reglementările legale aplicabile speței și competențele Curții

de Conturi stabilite prin Legea nr. 94/1992.

În ceea ce privește

cererea de suspendare a executării deciziei contestate, curtea de apel a

apreciat că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 14 și art. 15 din

Legea nr. 554/2004, în raport cu cele reținute anterior referitor la temeinicia

cererii de anulare.

exercitată

Împotriva Deciziei

nr. 19/2012 din 12 ianuarie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția contencios

administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul Centrul Județean Gorj al

Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, invocând motivele de

recurs prevăzute de art. 304 pct. 3, 7, 8 și 9 și art. 304

1

C. proc.

civ.

Sub aspectul

motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.,

recurentul-reclamant susține că instanța competentă să soluționeze litigiul

este Tribunalul Gorj, iar nu Curtea de Apel Craiova care a pronunțat hotărârea

recurată.

Înaltei Curți

Înalta Curte,

analizând recursul în raport cu motivul prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc.

civ., potrivit căruia hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței de ordine

publică a altei instanțe, apreciază că acesta este fondat pentru considerentele

ce urmează a fi expuse în continuare.

În raport de actele

depuse la dosarul cauzei, se reține că obiectul cererii de chemare în judecată

îl constituie anularea și suspendarea executării Deciziei nr. 1.214 din 13

octombrie 2011 emisă de Camera de Conturi a Județului Gorj.

Atât în ceea ce

privește anularea actelor administrative cât și în cazul suspendării executării

acestora, competența materială și teritorială a instanței de fond și de recurs

se stabilește în raport de aceleași dispoziții legale. Astfel, acțiunile ce au

ca obiect atât anularea cât și suspendarea actelor în discuție, vor fi judecate

de aceeași instanță în favoarea căreia s-a stabilit competența materială și

teritorială.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare,

noțiunea de act administrativ este definită ca fiind "actul unilateral cu

caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de

putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în

concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice".

În raport de obiectul

cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c)

menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere,

modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și

care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios

administrativ.

Potrivit

dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și

desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea

actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea

Plenului nr. 130/2010 publicată în M.Of. al României nr. 832 din 13 decembrie

2010, Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi

județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care "suspendă

obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de Soluționare

a Contestațiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data

comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor,

prin care se respinge integral sau parțial contestația".

În raport de

dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care produce

efecte juridice, fiind supus obligației executării, este decizia structurii

teritoriale a Curții de Conturi, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele

de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum

acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare.

Este adevărat că

regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor

structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că

împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor,

conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios

administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Potrivit art. 228 din

același regulament, "competența de soluționare a sesizării formulate de

conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de

soluționare a contestațiilor, aparține secției de contencios administrativ și

fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul

entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ".

Referindu-se la

competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: "Litigiile privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene,

precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,

precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în

fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și

cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și

accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de

secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin

lege organică specială nu se prevede altfel".

Dat fiind faptul că

dispozițiile din regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului

administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare

a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii

deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a Curții de Conturi,

respectiv de o autoritate publică județeană.

Dispozițiile art. 228

din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr.

130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv

în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ.

De la dreptul comun

prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004, se poate deroga doar

prin dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială.

Regulamentul aprobat

prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria

legilor organice speciale, astfel că se impune a se stabili competența

materială în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

cu modificările și completările ulterioare.

În concluzie, față de

toate argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că revine

competența materială de soluționare a cauzei tribunalului, secția contencios

administrativ și fiscal, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ

emis de o structură județeană a Curții de Conturi, ca autoritate publică

județeană.

În altă ordine, chiar

dacă soluțiile în ceea ce privește excepțiile de nelegalitate produc efecte

juridice doar între părțile din litigiu, faptul că prin Decizia nr. 4.522 din 4

octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, cu caracter irevocabil, a fost soluționată

în sensul admiterii excepția de nelegalitate a dispozițiilor pct. 228 și 229

din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr.

130/2010, întărește argumentele expuse anterior cu privire la competența

materială de soluționare a unor astfel cauze. De asemenea, și prin Decizia nr.

421 din 27 ianuarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal s-a constatat nelegalitatea acelorași

dispoziții.

De altfel, Înalta

Curte a stabilit, prin mai multe decizii pronunțate ca regulator de competență,

cât și în litigii cum este cel dedus judecății, că tribunalului, ca instanță de

contencios administrativ, îi revine competența materială de soluționare a unor

asemenea cauze (ex. Deciziile nr. 5.657/2011, nr. 5.658/2011, nr. 6.112/2011,

nr. 498/2012 și nr. 499/2012), impunându-se crearea unei jurisprudențe unitare

în ceea ce privește judecarea acestora.

Înalta Curte, ținând

seama de considerentele expuse, reține că revenea competența de soluționare a

cauzei Tribunalului Gorj, secția contencios administrativ și fiscal.

În consecință, fiind

incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., Înalta

Curte, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) teza întâi și alin. (61) și

art. 313 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 20 din Legea nr. 554/2004,

cu modificările și completările ulterioare, va admite recursul formulat, va

casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului

Gorj, secția contencios administrativ și fiscal.

Această soluție face

de prisos analiza motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Centrul Județean Gorj al Agenției de Plăți și Intervenție pentru

Agricultură împotriva Deciziei nr. 19 din 12 ianuarie 2012 a Curții de Apel

Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul Gorj,

secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 aprilie 2013.

Procesat de GGC - AM