ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5818/2011

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată sub nr. 13/36/2011 pe rolul Curții de Apel Constanța, reclamanții Primăria Comunei O. și Comuna O. prin Primar, în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României, Camera de Conturi a Județului Constanța și Curtea de Conturi a României au solicitat anularea procesului-verbal de constatare din 7 septembrie 2010 cu referire la constatările concretizate prin aplicarea măsurii din decizia nr. 22 din 4 iunie 2010, anularea deciziei nr. 35 din 7 octombrie 2010 și a încheierii nr. VI.367 din 14 decembrie 2010 emisă de Comisia de Solutionare a Contestațiilor de pe lângă Curtea de Conturi a României. În motivarea contestației, reclamanții au arătat că, în fapt, prin decizia nr. 35 din 7 octombrie 2010 Camera de Conturi Constanța a constatat în privința anumitor sume plătite salariaților că acestea au un caracter nelegal, impunându-se măsurile prevăzute în decizie, motivarea nelegalității acordării sumelor de bani fiind evidențiată în cadrul procesului verbal. S-a precizat că prin măsura de la pct. 3 din decizie s-a dispus luarea măsurilor necesare pentru stabilirea întinderii prejudiciului reprezentând plăți nelegale acordate sub forma unor drepturi bănești de natura salariilor și recuperarea acestuia conform prevederilor legale. Împotriva deciziei nr. 35 din 7 octombrie 2010 au formulat contestație administrativă în procedura prevăzută de art. 92-art. 105 din H.G. nr. 1/2009, la care s-a răspuns prin încheierea nr. VI.367 din 14 decembrie 2010 prin care contestația a fost respinsă, argumentele reținute în cadrul acesteia fiind similare celor cuprinse în procesul verbal și în decizia administrativă contestată. Reclamanții au considerat nelegale și netemeinice constatările Curții de Conturi care a reținut că drepturile acordate salariaților, drepturi speciale pentru menținerea sănătății și securității muncii, au un caracter nelegal. Reclamanții au mai susținut că sumele reținute de Curtea de Conturi ca fiind nelegal plătite au fost acordate în anul 2009, în conformitate cu prevederile Acordului/Contractului Colectiv de Muncă înregistrat sub nr. 34776 din 21 octombrie 2008; Reclamanții au depus la dosar: decizia Curții de Conturi nr. 35 din 7 octombrie 2010, încheierea nr. VI.367 din 14 decembrie 2010, proces-verbal de constatare, contestația administrativă adresată pârâtei împotriva deciziei nr. 35 din 7 octombrie 2010, copia acțiunii în anularea deciziei nr. 34 din 6 octombrie 2010, practică judiciară, contract colectiv de muncă și acte adiționale.

Întâmpinarea formulată în cauză Pârâta Curtea de Conturi a României a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamanți ca netemeinică și nelegală.

Sentința și considerentele Curții de apel Prin sentința nr. 90 din 10 martie 2011 Curtea de Apel Constanța a admis excepția necompetenței materiale a instanței în soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanții Primăria Comunei O. și Comuna O. prin Primar în contradictoriu cu pârâții Curtea de Conturi a României, Camera de Conturi a Județului Constanța și Curtea de Conturi a României și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța. Pentru a pronunța această sentință, Curtea de apel a reținut că soluționarea cauzei aparține Tribunalului Constanța, potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004, întrucât litigiul are ca obiect decizia nr. 35/2010 a Camerei de Conturi Constanța. De asemenea, prima instanță a apreciat că dispozițiile art. 228 din Regulamentul Curții de Conturi aprobat prin hotărârea nr. 130/2010 nu pot înfrânge prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, deoarece acestea au înlocuit fără o anumită justificare dispozițiile din hotărârea nr. 1/2009 (art. 107 și art. 108) a Curții de Conturi a României, prin care se reglementa competența materială în funcție de emitentul actului. S-a mai reținut că potrivit legii, Curtea de Conturi nu are competența de a stabili o competență specială și derogatorie a instanței de judecată, astfel că s-au înlăturat prevederile care reglementau competența materială de soluționare cuprinse în Regulament.

Sentința și considerentele Tribunalului Constanța Prin sentința nr. 1456 din 22 septembrie 2011 s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Constanța, invocată de pârâtă. A fost declinată competența soluționării cauzei privind pe reclamanții Primăria Comunei O. și Comuna O. prin Primar și pârâtele Curtea de Conturi a României, Camera de Conturi a Județului Constanța, și Curtea de Conturi a României, în favoarea Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal. Ca urmare a constatării conflictului negativ de competență s-a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență. Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut că prin dispozițiile art. 1 alin. (4) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi s-a stabilit că, ”Litigiile rezultate din activitatea Curții de Conturi se soluționează de instanțele judecătorești specializate”. Pe de altă parte, potrivit pct. 228 din Regulamentul Curții de Conturi aprobat prin hotărârea nr. 130/2010, publicato în M. Of. nr. 832/2010, competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de Comisia de soluționare a contestațiilor aparține secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate, în condițiile legii contenciosului administrativ. În raport de prevederile legale reținute s-a constatat că sesizarea instanței specializate de contencios administrativ se poate face doar cu referire la încheierea emisa de Comisia de soluționare a contestațiilor, acesta fiind singurul act administrativ de natură a investi o instanță de judecată, sesizarea distinctă a instanței de judecată cu solicitarea de analizare a legalității și temeinici actelor administrative, proces-verbal de control și decizie, fiind inadmisibilă. Astfel, în condițiile în care verificarea activității de audit desfășurată de către Curtea de Conturi se poate face doar cu raportare la încheierea emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor, Curtea de Conturi reprezentând un organ al administratei publice centrale, s-a apreciat că actele emise de parata urmează a fi supuse controlului de legalitate de către Curtea de apel, cu raportare la dispozițiile art. 3 pct. 1 din C. proc. civ. și art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție Înalta Curte examinând conflictul de competență, constată că soluționarea acțiunii aparține Tribunalului Constanța, potrivit considerentelor ce se vor enunța în continuare. Conform art. 92 din Regulamentul de organizare și funcționare a activităților specifice Curții de Conturi aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 1/2009 împotriva măsurilor dispuse prin decizie, în termen de 15 zile de la data primirii, partea interesată poate face contestație la structura Curții de Conturi care a emis decizia. Primăria Comunei O. a uzat de aceste dispoziții și a depus contestația care a fost soluționată conform art. 101 lit. b) din Regulamentul în vigoare la data analizării contestației, respectiv de o comisie de soluționare a contestațiilor formată din consilierul de conturi care coordonează domeniul ce a făcut obiectul verificării, un alt consilier de conturi și directorul din cadrul departamentului respectiv, deoarece se contesta o decizie emisă la nivelul camerelor de conturi. Art. 106 din Regulament prevedea posibilitatea sesizării instanței de contencios administrativ împotriva hotărârilor înscrise în încheiere de către entitatea verificată, însă competența instanțelor de contencios este diferită, în raport de structura comisiei care a soluționat contestația. Potrivit art. 107 din Regulamentul aprobat prin hotărârea nr. 1/2009 a Plenului Curții de Conturi „sesizarea instanței se depune la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, pentru încheierile emise de structurile centrale ale Curții de Conturi", iar potrivit art. 108 din același Regulament „în cazul încheierilor emise la nivelul camerelor de conturi, sesizarea instanței se depune la Secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalelor". Problema care se impune a fi rezolvată și de care depinde stabilirea competenței instanței este dacă încheierea nr. VI 367 din 14 decembrie 2010 este emisă de o structură centrală a Curții de Conturi, în sensul dispozițiilor pct. 108 din Regulament. Contestația a fost soluționată de o comisie formată potrivit pct. 101 lit. b) din Regulament și având în vedere că în finalul încheierii se precizează termenul de contestare și instanța competentă să soluționeze contestația (Tribunalul Constanța, secția contencios administrativ și fiscal), competența de soluționare va fi stabilită în favoarea Tribunalului Constanța, secția contencios administrativ și fiscal. De precizat că la data pronunțării încheierii ce formează obiectul analizei judiciare era în vigoare hotărârea nr. 1/2009, hotărârea nr. 130/2011 având aplicabilitate ulterioară, respectiv actelor întocmite de la 1 ianuarie 2011. În cauză, încheierea a fost pronunțată de Curtea de Conturi la data de 14 decembrie 2010, deci anterior intrării în vigoare a Regulamentului nr. 130/2010, care a stabilit la pct. 228 că soluționarea contestațiilor împotriva încheierilor emise de Comisia de soluționare a contestațiilor aparține secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate. Având în vedere succesiunea normelor procedurale în timp, se va aplica norma de competență în vigoare la data adoptării actului contestat și nu aceea care intra în vigoare ulterior, motiv pentru care soluționarea prezentei cauze aparține Tribunalului Constanța.