ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3127/2013

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1689 din 16 mai 2012 a Tribunalului Sibiu, secția a II-a civilă și de contencios administrativ, a fost admisă excepția necompetenței materiale și declinată competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanta U.A.T. Municipiul Mediaș reprezentată prin Primar T.N., în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi Sibiu, privind anularea încheierii din 27 ianuarie 2012, precum și a pct. 4 al Deciziei nr. 50 din 28 octombrie 2011, în favoarea Curții de Apel Alba-Iulia, secția contencios administrativ și fiscal. Pentru a motiva această soluție, Tribunalul Sibiu a reținut că potrivit art. 140 alin. (1) din Constituția României: „în condițiile legii organice, litigiile rezultate din activitatea Curții de Conturi se soluționează de instanțe specializate.

Legea organică sub imperiul căreia urmează să fie soluționate litigiile rezultate din activitatea Curții de Conturi este Legea nr. 94/1992 cu modificările ulterioare și Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității specifice Curții de Conturi precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 în vigoare de la data de 1 ianuarie 2011. De la data intrării în vigoare a Regulamentului aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 (publicat în M. Of. nr. 832 din 13 decembrie 2010), respectiv de la data de 01 ianuarie 2011, competența de soluționare a sesizărilor formulate de conducerea entităților verificate împotriva încheierilor emise de Comisia de soluționare a contestaților, aparține secției de contencios administrativ și fiscal, a Curții de Apel în a cărei rază teritorială se află sediul reclamantei, conform pct. 228 din acest act normativ.

Curtea de Conturi a României reprezintă o autoritate publică centrală, ea fiind instituția supremă de audit, cu personalitate juridică, care își desfășoară activitatea în mod autonom. In conformitate cu dispozițiile constituționale și prevederile legale, în teritoriu funcțiile acestei autorități sunt exercitate prin Camerele de Conturi Județene și a Municipiului București, structuri teritoriale de specialitate fără personalitate juridică, potrivit art. 1 alin. (5) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată. Potrivit art. 8 alin. (2) din Legea nr. 94/1992, în structura Curții de Conturi se cuprind și Camerele de Conturi județene. Aceste structuri teritoriale de specialitate Camerele de Conturi județene nu fac parte din autoritățile publice locale și județene, așa cum sunt ele definite de prevederile art. 2 ptc.

5 din Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit acestui text de lege. autorități ale administrației publice locale sunt consiliile locale ale comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului București, consiliile județene și Consiliul General al Municipiului București, ca autorități deliberative, primarii, primarii de sectoare și primarul general al municipiului București, ca autorități executive. Conform pct. 39 al aceluiași articol, instituții publice locale - reprezintă denumirea generică, incluzând comunele, orașele, municipiile, sectoarele municipiului București, județele, municipiul București, instituțiile și serviciile publice din subordinea acestora, cu personalitate juridică, indiferent de modul de finanțare a activității acestora . Camera de Conturi Sibiu emitentul Deciziei nr. 50/2011 nu este o autoritate a administrației publice locale și nici o instituție publică de interes local.

Aceasta a emis actul administrativ, în calitatea sa de structură de specialitate,fără personalitate juridică din cadrul autorității centrale .respectiv a Curții de Conturi a României potrivit legii organice - art. 1 alin. (5) și art. 8 alin. (2) din Legea nr. 94/1992. În ce privește actul administrativ jurisdicțional,respectiv încheierea din 27 ianuarie 2012,acesta a fost emis de o autoritate centrală, respectiv Curtea de Conturi a României.

Conform dispozițiilor art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, litigiile care privesc actele administrative emise de autoritățile publice centrale, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale Curților de apel, dacă prin legea organică specială nu se prevede altfel, Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității specifice Curții de Conturi precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, în vigoare de la data de 1 ianuarie 2011, prin art. 228 prevede aceeași competență în primă instanță, respectiv a Curților de apel.

În raport de cele reținute, instanța a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului Sibiu, secția a II-a civilă și de contencios administrativ . în baza art. 158 alin. (1) și (3), art. 159 alin. (1) pct. 2 și art. 1591 alin. (1) și (2) C. proc. civ., tribunalul a declinat competența de soluționare a acțiunii în contencios administrativ privind anularea parțială a Deciziei nr. 50 din 28 octombrie 2011, a încheierii din 27 ianuarie 2012 formulate de U.A.T. - Municipiul Mediaș reprezentată prin Primar T.N., în contradictoriu cu pârâtele: Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi Sibiu în favoarea instanței competente Curtea de Apel Alba Iulia - Secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința nr. 330 din 17 octombrie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia a fost admisă excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Alba Iulia, invocată din oficiu și declinată competența de soluționare în favoarea Tribunalului Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, constatându-se conflictul negativ de competență, iar în temeiul art. 21 C. proc. civ. a înaintat dosarul instanței în drept să hotărască asupra conflictului - Înalta Curte de Casație și Justiție. În motivarea soluției, Curtea de Apel Alba Iulia a reținut că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea Deciziei nr. 50/2011 emisă de Camera de Conturi Sibiu și a încheierii din 27 ianuarie 2012 a Curții de Conturi a României.

Curtea a reținut că instanța competentă din punct de vedere material și teritorial se determină potrivit normelor de competență prevăzute de art. 10 din Legea 554/2004. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, noțiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice". În raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ.

Potrivit dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M. Of. al României nr. 832 din 13 decembrie 2010 Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care „suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea ei de drept de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor.

Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial contestația". Este adevărat că regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Potrivit art. 228 din același regulament, „competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, aparține secției de contencios administrativ și fiscal, din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ". Referindu-se la competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că „litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel". Actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecății, este Decizia nr. 50/2011 aceasta fiind emisă de o structură județeană a Curții de Conturi,

respectiv de o autoritate publică județeană. încheierea dată în soluționarea contestației este doar actul emis în recursul ierarhic. Dispozițiile art. 228 din regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ. De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se poate deroga doar prin dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială. Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că încât competența materială se va stabili în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare.

În concluzie, față de toate argumentele expuse, Curtea, ținând seama de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., apreciază că revine Tribunalului, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, competența materială de soluționare a cauzei, întrucât obiectul litigiului este suspendarea unui act administrativ emis de o structură județeană a Curții de Conturi, ca autoritate publică județeană. În consecință, în aplicarea art. 159 C. proc. civ., instanța a declinat competența în favoarea Tribunalului Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. De asemenea, constatând ivit conflict negativ de competență, în temeiul art. 21 C. proc.

civ., a înaintat dosarul instanței în drept să hotărască asupra conflictului, respectiv Înaltei Curți de Casație și Justiție. Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 și art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunța, în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Petru a soluționa conflictul negativ de competență, în raport cu actele depuse la dosarul cauzei, înalta Curte reține că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea încheierii din 27 februarie 2012 a Curții de Conturi a României, prin care s-a soluționat contestația formulată împotriva Deciziei nr. 50 din 28 octombrie 2011 a Camerei de Conturi Sibiu.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, noțiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice". În raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ.

Potrivit dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M.Of. al României nr. 832 din 13 decembrie 2010, Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care „suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor.

Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial contestația". În raport de dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligației executării, este decizia structurii teritoriale a Curții de Conturi, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Este adevărat că regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Potrivit art. 228 din același regulament, „competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, aparține Secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ". Referindu-se la competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel". Dat fiind faptul că dispozițiile din regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare a cauzei,

referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a Curții de Conturi, respectiv de o autoritate publică județeană. Dispozițiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ. De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială. Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se impune a se stabili competența materială în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

În concluzie, față de toate argumentele expuse, înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că revine competența materială de soluționare a cauzei tribunalului, secția contencios administrativ și fiscal, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură județeană a Curții de Conturi, ca autoritate publică județeană.

În altă ordine, chiar dacă soluțiile în ceea ce privește excepțiile de nelegalitate produc efecte juridice doar între părțile din litigiu, faptul că prin Decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, cu caracter irevocabil, a fost soluționată în sensul admiterii excepția de nelegalitate a dispozițiilor pct. 228 și 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, întărește argumentele expuse anterior cu privire la competența materială de soluționare a unor astfel cauze. De asemenea, și prin Decizia nr. 421 din 27 ianuarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a constatat nelegalitatea acelorași dispoziții.

De altfel, Înalta Curte a stabilit, prin mai multe decizii pronunțate ca regulator de competență, că revine competența materială și teritorială de soluționare a acestor cauze tribunalelor (ex. Decizia nr. 6112/2011, nr. 5657/2011, nr. 5658/2011, Decizia nr. 498 și nr. 499/2012), impunându-se crearea unei jurisprudente unitare în ceea ce privește judecarea acestora. În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Sibiu, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Municipiul Mediaș, prin primar și pârâtele Curtea de Conturi și Camera de Conturi Sibiu, în favoarea Tribunalului Sibiu, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 martie 2013.