Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.10.2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4276/2012

HOTĂRÂRE
19.10.2012
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4276/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată rolul Tribunalului Sibiu sub nr. 7564/85/2011 reclamanții C.C., C.A.C., D.M.D., B.M., P.V., N.C.C., D.E.R., M.M., D.M., A.L., O.F.I., L.I., P.M.A., S.G.D., L.S., B.C., B.L. și C.D.M. în contradictoriu cu pârâtele Camera de Conturi Sibiu și Curtea de Conturi a României, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună suspendarea executării pct. 1 din Decizia nr. 40/2011, emisă de Camera de Conturi Sibiu, până la soluționarea litigiului în fața instanței de fond.

În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că prin decizia atacată, devenită executorie odată cu respingerea contestației prin Încheierea nr. VI/375/2011 a Curții de Conturi a României, s-a constatat că au fost acordate drepturi salariale necuvenite funcționarilor și angajaților din Serviciile Publice ale Municipiului Sibiu, dispunându-se recuperarea prejudiciului. Curtea de Conturi a României a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția de necompetență materială a Tribunalului și excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, iar pe fond, a solicitat respingerea cererii de suspendare, susținând că în speță, nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Prin Sentința nr. 218/CA/2012 Tribunalul Sibiu a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Alba Iulia. Pentru a se pronunța această soluție instanța a reținut următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, republicată, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. Dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ prevăd că litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă, prin lege organică specială nu se prevede altfel.

În ceea ce privește competența soluționării sesizărilor împotriva actelor emise de structurile Curții de Conturi, pct. 228 din Regulamentul de funcționare al acestei autorități, aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 instituie o competență specială în favoarea secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale Curților de Apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate. Tribunalul Sibiu a reținut că având în vedere că în speță a fost pronunțată Încheierea nr. 375 din 26 octombrie 2011 a Comisei de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României, competența revine Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia sub același număr 7564/85/2011. Curtea de Apel Alba Iulia a invocat din oficiu excepția de necompetență materială a acestei instanțe. Prin Sentința nr. 136 din 10 aprilie 2012, Curtea de Apel Alba Iulia a admis excepția de necompetență materială a acestei instanțe, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu și a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut următoarele: Obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie suspendarea executării măsurilor dispuse prin Decizia nr. 40/2011 emisă de Camera de Conturi Sibiu în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Dispozițiile art. 228 din regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ. De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se poate deroga doar prin dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială. Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că s-a stabilit competența materială în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare.

În concluzie, față de toate argumentele expuse, Curtea, ținând seama de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 din C. proc. civ., a stabilit că în cazul de față, actul care a produs efecte juridice este cel emis de Camera de Conturi astfel încât competența materială de soluționare a cauzei revine Tribunalului, secția contencios administrativ și fiscal, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură județeană a Curții de Conturi, ca autoritate publică județeană. Înalta Curte constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21, art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii.

După cum rezultă din lucrările dosarului, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, noțiunea de act administrativ este definită ca fiind "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice". În raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ.

Potrivit dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M.Of. nr. 832/13 decembrie 2010, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care "suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor.

Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial contestația". În raport de dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligației executării este decizia structurii Curții de Conturi prin care se respinge integral sau parțial contestația, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Este adevărat că regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Potrivit art. 228 din același regulament, "competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, aparține secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ". Referindu-se la competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel". Dat fiind faptul că dispozițiile din regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare a cauzei,

referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a Curții de Conturi, respectiv de o autoritate publică județeană. De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004, se poate deroga doar prin dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială. Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se va stabili competența materială în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. În concluzie, față de toate argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 din C. proc.

civ., stabilește că în cazul în care se respinge total sau parțial contestația împotriva deciziei structurii Curții de Conturi, competența materială de soluționare a cauzei revine Tribunalului, secția contencios administrativ și fiscal, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură județeană a Curții de Conturi, ca autoritate publică județeană.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții C.C., C.A.C., D.M.D., B.M., P.V., N.C.C., D.E.R., M.M., D.M., A.L., O.F.I., L.I., P.M.A., S.G.D., L.S., B.C., B.L. și C.D.M. în contradictoriu cu pârâtele Camera de Conturi Sibiu și Curtea de Conturi a României în favoarea Tribunalului Sibiu, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2012. Procesat de GGC - AS

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-09-25
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3748/2012
a unei astfel de cereri, în primă instanță, că aceasta revine instanței competente să judece fondul cauzei. În ce privește cererea reclamantei de anulare a deciziei nr. 40 din 10 august 2011 emisă de directorul Camerei de Conturi Sibiu prec
ÎCCJ 2012-10-26
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4393/2012
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 974/CA din 12 octombrie 2011, Tribunalul Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a a
ÎCCJ 2013-03-08
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3127/2013
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1689 din 16 mai 2012 a Tribunalului Sibiu, secția a II-a civilă și de contencios administrativ, a fost admisă ex
ÎCCJ 2010-11-18
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5123/2010
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 171/CA din 16 iunie 2010, a admi
ÎCCJ 2013-05-31
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5531/2013
ește exigențele unui act administrativ. Cum în cauză, contestația împotriva Deciziei nr. 21 din 8 iunie 2012 emisă de Camera de Conturi a județului Alba este actul administrativ ce face obiectul prezentei cauze și este emis de o autoritate
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă