ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3348/2011

Asupra

recursului de față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Prin sentința

nr. 249/F/CA din 20 octombrie 2010 a Curții de Apel Alba-Iulia a fost respinsă

cererea reclamantului R.I. de sesizare a Curții Constituționale, a fost admisă

excepția de inadmisibilitate a acțiunii reclamantului și, în consecință, a fost

respinsă ca inadmisibilă acțiunea formulată de R.I. formulată în contradictoriu

cu Guvernul României.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamantul R.I. a

solicitat in contradictoriu cu pârâtul Guvernul României prin acțiunea

precizată: - anularea actului administrativ nr. 15/A/4743/2010 și obligarea

Guvernului să modifice art. 10 și art. 15 din O.G. nr. 27/2002 privind

reglementarea activității de soluționare a petițiilor, deoarece se încalcă

dispozițiile art. 15 și art. 51 din Constituție privind dreptul la petiționare,

deoarece se îngrădește dreptul fundamental la petiționare și rezolvarea

petițiilor fără justiție; de asemenea, reclamantul a solicitat - sesizarea

Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 10 și art.

15 din

O.G. nr. 27/2002 privind

reglementarea activității de soluționare a petițiilor față de

dispozițiile

art. 15 și art. 51 din Constituția României.

Guvernul

României a depus întâmpinare la dosarul cauzei prin care a invocat excepția de

inadmisibilitate a cererii reclamantului față de dispozițiile art. 9 din Legea

nr. 554/2004, deoarece actul normativ invocat de reclamant este lege și nu act

administrativ normativ; iar în privința sesizării Curții Constituționale

pârâtul a solicitat respingerea sesizării, față de caracterul inadmisibil al

acțiunii reclamantului.

Instanța de

fond analizând actele dosarului a constatat că reclamantul a solicitat

Guvernului modificarea dispozițiilor art. 10 și art. 15 din O.G. nr. 27/2002

privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, iar pârâtul,

prin

adresa nr. 15/2010, a răspuns

reclamantului în sensul că plângerea prealabilă este inadmisibilă, având în

vedere că nu se solicită modificarea unui act administrativ

normativ

emis de pârât, ci se solicită modificarea de către Guvern a unui act normativ

cu putere de lege.

Reclamantul a

solicitat instanței de contencios administrativ anularea actului ce reprezintă

răspunsul la plângerea prealabilă formulată de reclamant,

capăt de cerere apreciat de instanța de fond ca

nefondat față de dispozițiile art. 1,

art. 2 lit. a), b), c), art. 8,

art. 18 din Legea contenciosului administrativ, motivat de faptul că răspunsul

la plângerea prealabilă nu reprezintă act administrativ în sensul art. 1 din Legea

contenciosului administrativ.

In ceea ce

privește cererea adresată Guvernului de modificare a art. 10 și art. 15 din

O.G. nr. 27 din 30 ianuarie 2002 privind reglementarea activității de

soluționare a petițiilor, se constată că potrivit art. 1 din Ordonanță, aceasta

are ca obiect reglementarea modului de exercitare de către cetățeni a dreptului

de a adresa autorităților și instituțiilor publice petiții formulate în nume

propriu, precum și modul de soluționare a acestora.

In cazul în

care un petiționar adresează aceleiași autorități sau instituții publice mai

multe petiții, sesizând aceeași problemă, acestea se vor conexa, petentul

urmând să primească un singur răspuns care trebuie să facă referire la toate

petițiile primite. Dacă după trimiterea răspunsului se primește o nouă petiție

de la același petiționar ori de la o autoritate sau instituție publică greșit

sesizată, cu același conținut, aceasta se clasează, la numărul inițial

făcându-se mențiune despre faptul că s-a răspuns, conform art. 10 din

Ordonanță.

Cetățenii au

dreptul să se adreseze autorităților publice prin petiții formulate numai în

numele semnatarilor. Organizațiile legal constituite au dreptul să adreseze

petiții exclusiv în numele colectivelor pe care le reprezintă. Exercitarea

dreptului de petiționare este scutită de taxa. Autoritățile publice au

obligația să răspundă la petiții în termenele și în condițiile stabilite

potrivit legii conform art. 51 din Constituție.

Actul normativ

a fost emis în temeiul prevederilor art. 107 din Constituția României și ale

art. 1 pct. IV.7 din Legea nr. 751/2001 privind abilitarea Guvernului de a

emite ordonanțe, fiind aprobată prin Legea nr. 233/2002, astfel că a dobândit

putere de lege. Instanța de fond a reținut că Guvernul României nu poate fi

obligat de instanța de contencios administrativ să modifice un act normativ cu

putere de lege, situație în care instanța a reținut că cererea

reclamantului este inadmisibilă, potrivit art. 1

alin. (4) din Constituție care consacră

principiul separației puterilor

în stat.

Față de

caracterul inadmisibil al acțiunii reclamantului, instanța va respinge și

cererea de sesizare a Curții Constituționale, deoarece nu sunt întrunite

cerințele art. 29 din Legea nr. 47/2002.

Instanța de

fond a reținut că reclamantul a invocat ca temei al acțiunii sale și

dispozițiile art. 9 din Legea contenciosului administrativ, însă văzând decizia

Curții Constituționale nr. 660 din 4 iulie 2007, publicată în M.Of. nr. 525 din

2 august 2007, prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, s-a

apreciat că cererea reclamantului, fundamentată pe acest temei în drept, este

inadmisibilă.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând soluția instanței de

fond ca netemeinică și nelegală.

A criticat

soluția pronunțată de instanța de fond arătând că acțiunea promovată nu este

inadmisibilă.

De asemenea, a

arătat că termenul de contestare a soluției privind respingerea cererii de

sesizare a Curții Constituționale nu poate fi diferit de termenul de contestare

a hotărârii instanței pe fondul cauzei.

A precizat că

are etatea de 76 de ani și consideră că prin stabilirea termenului de recurs în

48 de ore de la pronunțare, pentru cererea de sesizare a Curții Constituționale

respinsă de instanța de fond i se îngrădește dreptul de a se putea adresa

justiției.

Înalta Curte

de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, mai

înainte de a analiza motivele de recurs formulate, a constatat că recursul nu

au fost timbrat cu taxa de timbru datorată, deși recurentul a fost citat cu

mențiunea completării taxei datorate pentru soluționarea recursului declarat.

Înalta Carte

reține că în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (2) din Legea nr.

146/1997 privind taxele judiciare de timbru, recursul trebuia timbrat cu suma de

4 lei și cu 0,15 lei timbru judiciar conform prevederilor O.G. nr. 32/1995

modificată prin Legea nr. 123/1997.

Având în

vedere faptul că recurentul nu și-a îndeplinit obligația ce-i revenea, conform

prevederilor legale arătate, Curtea va aplica sancțiunea prevăzută de

dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 alin. (2) din

O.G. nr. 32/1995 și, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va anula recursul ca insuficient timbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Anulează

recursul formulat de R.I. împotriva sentinței nr. 249/F/CA din 20 octombrie

2010 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția contencios administrativ și fiscal ca

insuficient timbrat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 iunie

2011.