ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1509/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată pe rolul

Tribunalului Pitești, secția de contencios administrativ, la data de 23

octombrie2009, reclamantul P.A. a solicitat să se constate nulitatea deciziei

nr. 631 din 24 aprilie 2009 emisă de Directorul General al Agenției de Plăți și

Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) prin care a fost eliberat din funcția

publică de conducere, de director executiv la A.P.I.A. - Centrul județean

Vâlcea, reintegrarea în funcția publică avută anterior și plata cheltuielilor de

judecată.

In motivarea acțiunii, reclamantul a

susținut că, prin Decizia nr. 631 din 24 aprilie 2009 emisă de Directorul

General al A.P.I.A., a fost eliberat din funcția publică de conducere, de

director executiv la A.P.I.A. - Centrul județean Vâlcea, act administrativ emis

în temeiul O.U.G. nr. 37/2009, și declarat neconstituțional prin decizia Curții

Constituționale. In consecință, a susținut reclamantul, decizia nr. 631/2009

este nelegală, fiind emisă în temeiul unui act administrativ neconstituțional.

S-a mai arătat, de asemenea, că este

neconstituțional și art. IV alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2009, prin care se

stipulează că funcțiile publice, specifice și posturile încadrate în regim

contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice

deconcentrate ale ministerelor și celorlalte organe ale

administrației publice centrale din unitățile administrativ

teritoriale, sunt și rămân

desființate.

La data de 20 noiembrie 2009 Agenția

de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) a depus întâmpinare

invocând excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei a

Tribunalului Vâlcea și excepția inadmisibilității cererii,

deoarece nu a fost îndeplinită procedura

prealabilă. Pe fond a solicitat respingerea

cererii ca nefondată.

Prin Sentința nr. 489 din 09 martie 2010

a Tribunalului Vâlcea, a fost declinată

competența

soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești.

La această instanță, la data de 14 mai

2010 P.A. a formulat cerere de completare a cererii de chemare în judecată,

solicitând obligarea pârâtei la

plata

drepturilor bănești la care avea dreptul, pe perioada eliberării funcției și

până

la reintegrarea efectivă și obligarea pârâtei la plata daunelor

morale în sumă de 20.000 lei, invocând stresul și umilința la care a fost

supus.

Prin sentința nr. 123/F-Cont din 4

iunie 2010, Curtea de Apel Pitești, secția comercială, contencios administrativ

și fiscal, a respins ca inadmisibilă

acțiunea

formulată de P.A. în contradictoriu cu pârâta A.P.I.A.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță

a reținut că dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind

obligativitatea persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori

într-un interes legitim, printr-un act administrativ

individual să solicite autorității publice emitente sau autorității

ierarhic superioare,

dacă aceasta există, înainte de a se adresa

instanței, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea în

tot sau în parte a acestuia.

Or, în prezenta cauză, reclamantul P.A.

a îndeplinit tardiv procedura prealabilă prevăzută de dispozițiile legale sus

citate.

Astfel, din

actele dosarului rezultă că reclamantul a primit decizia atacată la

data de 30 aprilie 2009, și s-a

adresat pârâtei cu plângerea prealabilă la data de 15 octombrie2009, peste

termenul de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurentul a susținut, în esență, că

hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și

aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

A arătat că în mod greșit instanța de

fond a respins acțiunea ca inadmisibilă, reținând că plângerea prealabilă a fost

efectuată peste termenul prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

întrucât prevederile art. 9 alin. (4) din aceiași lege precizează expres că, în

situația în care decizia de declarare a neconstituționalității este urmarea

unei excepții ridicate în altă cauză, acțiunea poate fi introdusă direct la

instanța de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de

decădere de un an.

Înalta Curte analizând actele și

lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale

aplicabile constată că recursul este fondat pentru considerentele care vor fi

expuse în continuare.

Prin acțiunea în contencios

administrativ înregistrată la data de 23 octombrie 2009, reclamantul P.A.,

prevalându-se de decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a Curții Constituționale

a României prin care s-a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009

privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice este

neconstituțională, precum și de dispozițiile art. 9 alin. (4) și (5) din Legea

nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările

ulterioare, a solicitat: anularea actului administrativ decizia nr. 631 din 24

aprilie 2009 emisă de directorul executiv al Agenției de Plăți și Intervenție

pentru Agricultură (prin care reclamantul a fost eliberat din funcția publică

de conducere de director executiv la Agenția de Plăți și Intervenție pentru

Agricultură - Centrul județean Vâlcea); repunerea părților în situația

anterioară emiterii deciziei contestate prin reintegrarea reclamantului în

funcția deținută anterior; obligarea pârâtului la plata drepturilor bănești la

care avea dreptul pe perioada eliberării din funcție și până la reintegrarea

efectivă și obligarea precum și obligarea la daune morale în sumă de 20.000 lei

și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

In mod nelegal prima instanță, prin

sentința recurată, a admis excepția inadmisibilității acțiunii și a procedat,

pe acest temei, la respingerea acțiunii reclamantului (pentru nerespectarea

prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, cu modificările și completările ulterioare, cu alte cuvinte

pentru lipsa plângerii prealabile).

Sunt aplicabile, în litigiul dedus

judecății, dispozițiile art. 9 alin. (4) din

Legea

nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările

ulterioare,

care prevăd că „In situația în care decizia de declarare a neconstituționalității

este urmarea unei excepții ridicate în altă cauză (cum este cazul în speță -

n.n.), acțiunea [care potrivit art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 poate

avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin

ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza

acestora, precum și, după caz, 'obligarea unei autorități publice la emiterea

unui act administrativ sau la realizarea' unei anumite operațiuni

administrative - n.n] poate fi introdusă direct la instanța de contencios

administrativ competentă, în limitele

unui

termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curții

Constituționale

în Monitorul Oficial al României, Partea

I".

In aceste condiții,

este indiscutabil că, utilizând sintagma „direct la

instanța de contencios

administrativ competentă", legiuitorul a

înțeles să deroge de la dispozițiile din Legea contenciosului administrativ

care reglementează obligativitatea procedurii prealabile, condițiile de admisibilitate

a acțiunii întemeiate pe prevederile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 -

ce se cer a fi întrunite cumulativ – fiind existența unei decizii de declarare

a neconstituționalității unei ordonanțe sau dispoziții dintr-o ordonanță care

sunt vătămătoare ale unui drept sau unui interes legitim al unei persoane și

introducerea acțiunii în contencios administrativ într-un termen de decădere de

un an de la data publicării deciziei Curții

Constituționale

în Monitorul Oficial al României, Partea

I.

Cele

două

condiții, mai sus menționate, sunt întrunite în cauză, astfel că înalta

Curte reține

că în mod greșit instanța de

fond a respins ca inadmisibilă acțiunea reclamantului,

pentru lipsa

plângerii administrative prealabile.

În raport cu cele mai sus arătate,

constatând că hotărârea primei instanțe este nelegală, fiind pronunțată fără a

se judeca fondul pricinii, se va dispune, în

temeiul

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu

modificările

și completările ulterioare, admiterea recursului declarat de reclamantul P.A.,

casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași

instanță.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de P.A.

împotriva sentinței nr. 123 din 4 iunie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția

de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite

cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

15 martie 2011.