ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1509/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată pe rolul Tribunalului Pitești, secția de contencios administrativ, la data de 23 octombrie2009, reclamantul P.A. a solicitat să se constate nulitatea deciziei nr. 631 din 24 aprilie 2009 emisă de Directorul General al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) prin care a fost eliberat din funcția publică de conducere, de director executiv la A.P.I.A. - Centrul județean Vâlcea, reintegrarea în funcția publică avută anterior și plata cheltuielilor de judecată. In motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că, prin Decizia nr. 631 din 24 aprilie 2009 emisă de Directorul General al A.P.I.A., a fost eliberat din funcția publică de conducere, de director executiv la A.P.I.A.

- Centrul județean Vâlcea, act administrativ emis în temeiul O.U.G. nr. 37/2009, și declarat neconstituțional prin decizia Curții Constituționale. In consecință, a susținut reclamantul, decizia nr. 631/2009 este nelegală, fiind emisă în temeiul unui act administrativ neconstituțional. S-a mai arătat, de asemenea, că este neconstituțional și art. IV alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2009, prin care se stipulează că funcțiile publice, specifice și posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale, sunt și rămân desființate.

La data de 20 noiembrie 2009 Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) a depus întâmpinare invocând excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei a Tribunalului Vâlcea și excepția inadmisibilității cererii, deoarece nu a fost îndeplinită procedura prealabilă. Pe fond a solicitat respingerea cererii ca nefondată. Prin Sentința nr. 489 din 09 martie 2010 a Tribunalului Vâlcea, a fost declinată competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești. La această instanță, la data de 14 mai 2010 P.A. a formulat cerere de completare a cererii de chemare în judecată, solicitând obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești la care avea dreptul, pe perioada eliberării funcției și până la reintegrarea efectivă și obligarea pârâtei la plata daunelor morale în sumă de 20.000 lei, invocând stresul și umilința la care a fost supus.

Prin sentința nr. 123/F-Cont din 4 iunie 2010, Curtea de Apel Pitești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de P.A. în contradictoriu cu pârâta A.P.I.A. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind obligativitatea persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, printr-un act administrativ individual să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, înainte de a se adresa instanței, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia.

Or, în prezenta cauză, reclamantul P.A. a îndeplinit tardiv procedura prealabilă prevăzută de dispozițiile legale sus citate. Astfel, din actele dosarului rezultă că reclamantul a primit decizia atacată la data de 30 aprilie 2009, și s-a adresat pârâtei cu plângerea prealabilă la data de 15 octombrie2009, peste termenul de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurentul a susținut, în esență, că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. A arătat că în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea ca inadmisibilă, reținând că plângerea prealabilă a fost efectuată peste termenul prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, întrucât prevederile art. 9 alin. (4) din aceiași lege precizează expres că, în situația în care decizia de declarare a neconstituționalității este urmarea unei excepții ridicate în altă cauză, acțiunea poate fi introdusă direct la instanța de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an. Înalta Curte analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile constată că recursul este fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 23 octombrie 2009, reclamantul P.A., prevalându-se de decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a Curții Constituționale a României prin care s-a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G.

nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice este neconstituțională, precum și de dispozițiile art. 9 alin. (4) și (5) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, a solicitat: anularea actului administrativ decizia nr. 631 din 24 aprilie 2009 emisă de directorul executiv al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (prin care reclamantul a fost eliberat din funcția publică de conducere de director executiv la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul județean Vâlcea); repunerea părților în situația anterioară emiterii deciziei contestate prin reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior; obligarea pârâtului la plata drepturilor bănești la care avea dreptul pe perioada eliberării din funcție și până la reintegrarea efectivă și obligarea precum și obligarea la daune morale în sumă de 20.000 lei și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

In mod nelegal prima instanță, prin sentința recurată, a admis excepția inadmisibilității acțiunii și a procedat, pe acest temei, la respingerea acțiunii reclamantului (pentru nerespectarea prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, cu alte cuvinte pentru lipsa plângerii prealabile).

Sunt aplicabile, în litigiul dedus judecății, dispozițiile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd că „In situația în care decizia de declarare a neconstituționalității este urmarea unei excepții ridicate în altă cauză (cum este cazul în speță - n.n.), acțiunea [care potrivit art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, 'obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea' unei anumite operațiuni administrative - n.n] poate fi introdusă direct la instanța de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea I". In aceste condiții, este indiscutabil că, utilizând sintagma „direct la instanța de contencios administrativ competentă", legiuitorul a înțeles să deroge de la dispozițiile din Legea contenciosului administrativ care reglementează obligativitatea procedurii prealabile,

condițiile de admisibilitate a acțiunii întemeiate pe prevederile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 - ce se cer a fi întrunite cumulativ – fiind existența unei decizii de declarare a neconstituționalității unei ordonanțe sau dispoziții dintr-o ordonanță care sunt vătămătoare ale unui drept sau unui interes legitim al unei persoane și introducerea acțiunii în contencios administrativ într-un termen de decădere de un an de la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea I. Cele două condiții, mai sus menționate, sunt întrunite în cauză, astfel că înalta Curte reține că în mod greșit instanța de fond a respins ca inadmisibilă acțiunea reclamantului, pentru lipsa plângerii administrative prealabile.

În raport cu cele mai sus arătate, constatând că hotărârea primei instanțe este nelegală, fiind pronunțată fără a se judeca fondul pricinii, se va dispune, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, admiterea recursului declarat de reclamantul P.A., casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de P.A. împotriva sentinței nr. 123 din 4 iunie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 martie 2011.