ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5271/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5271/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei.
Prin acțiunea înregistrată
la Curtea de Apel Oradea, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, la
data de 21 iunie 2011, reclamanta I.G. a solicitat, în contradictoriu cu
pârâtele Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap din Cadrul
Consiliului Județean Bihor și Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor
Adulte cu Handicap, Direcția Generală pentru Protecția Persoanelor cu Handicap
din cadrul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, anularea
certificatului de încadrare în grad de handicap din 28 aprilie 2011, emis de
pârâta de rând 1 ca netemeinic și nelegal, anularea deciziei de încadrare în
grad de handicap din 24 mai 2011 emisă de pârâta 2, ca netemeinică și nelegală,
obligarea pârâtei de rând 1 la emiterea unui nou certificat de încadrare în
grad de handicap grav astfel: Cod handicap 6 -
neuropsihic, Cod
boala G81 (Hemiplegia); 163 (Infarctul cerebral); 169 (Sechele ale bolilor
cerebrovasculare), Grad handicap grav cu asistent personal, corespunzător unor
deficiente funcționale grave și obligarea pârâtei 1 la daune cominatorii de 200
RON/zi de întârziere.
Pârâții Ministerul
Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Consiliul Județean Bihor au formulat
întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și, pe
cale de consecință, menținerea certificatului Comisia de Evaluare a Persoanelor
Adulte cu Handicap Bihor și a deciziei Comisiei Superioare din 24 mai 2011 de
încadrare în grad de handicap accentuat.
La data de 3 aprilie
2012, reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că înțelege să renunțe la
capătul 3 din petit, urmare a imposibilității efectuării expertizei
medico-legale.
Ministerul Muncii,
Familiei și Protecției Sociale la data de 26 aprilie 2012, a invocat excepția
de tardivitate a introducerii precizării de acțiune.
Hotărârea primei
instanțe.
Prin sentința nr.
168/CA/2012-PI din 14 mai 2012, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a contencios
administrativ și fiscal, a admis excepția tardivității introducerii precizării
de acțiune, invocată de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale
București și a respins precizarea de acțiune, ca tardiv introdusă.
Totodată a fost
respinsă acțiunea reclamantei I.G., ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî
astfel, prima instanță a reținut următoarele considerente:
În ceea ce privește
excepția de tardivitate a introducerii precizării de acțiune, invocată de
Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale București, care s-a
substituit în drepturile A.N.P.H., instanța a apreciat-o ca fiind întemeiată
având în vedere prevederile art. 132 alin. (1) C. proc. civ. și art. 103 alin.
(1) și alin. (2) din același cod, în raport cu împrejurarea că, în speță, prima
zi de înfățișare, când părțile au fost legal citate și au putut pune concluzii
(conform art. 134 C. proc. civ.) a fost în data de 19 septembrie 2011,
reclamanta depunând precizarea de acțiune ulterior, la 3 aprilie 2012, după
alte șapte termene acordate, în faza de cercetare judecătorească, cu încălcarea
dispozițiilor suscitate.
Pe de alta parte, instanța
a constatat că, prin primul capăt al precizării de acțiune, reclamanta a renunțat
la capătul III din acțiunea principală, referitor la obligarea pârâtei de rând 1
la emiterea unui certificat de încadrare în grad de handicap grav, astfel: Cod handicap
6 - neuropsihic, cod boală G81 (Hemiplegia); 163 (Infarctul cerebral); 169 (Sechele
ale bolilor cerebrovasculare), Grad handicap grav cu asistent personal, corespunzător
unor deficiențe funcționale grave, urmând totuși a fi menținute efectele încadrării
anterioare.
Această renunțare la judecată
trebuie privită ca exercitarea dreptului corelativ de a chema în judecată o persoană
de drept public sau privat, reclamanta fiind în măsura să renunțe la un capăt de
cerere de acțiunea inițială, pe tot parcursul procesului.
Pe fondul cauzei, Curtea
a reținut următoarele considerente:
Prin decizia din 24
mai 2011, Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți
a confirmat certificatul eliberat pe numele reclamantei I.G. de Comisia de Evaluare
a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți Bihor din 28 aprilie 2011.
Pentru a emite aceasta
decizie, Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap a motivat
ca reclamanta se încadrează în gradul de handicap accentuat, cod boala 681, 169,
cod handicap 1, deficiența funcțională accentuată, conform criteriilor medicopsihosociale
aprobate prin Ordinul nr. 762/2007 al Ministerului Muncii, Familiei și Protecției
Sociale și nr. 1992/2007 al Ministerului Sănătății Publice.
Curtea a constatat că
din documentele medicale depuse la dosar, rezulta că reclamanta nu îndeplinește
condițiile de încadrare în grad de handicap grav: cod handicap 6 – neuropsihic,
cod boala 681 (Hemiplegia), 163 (Infarctul cerebral), 169 (sechele ale bolilor cardiovasculare),
cu asistent personal, corespunzător unor deficiențe funcționale grave.
Astfel, din biletul de
ieșire de la Spitalul clinic de neurologie și psihiatrie Oradea reiese că în anul
1999, pe fondul hipertensiunii arteriale (al cardiopatiei cronice ischemice și hipertensive),
reclamanta a contractat un AVC (infarct cerebral), ca rezultat al complicației majore
a bolilor cardiovasculare, soldat cu HTA - hemipareza dreaptă atoxică.
Din scrisoarea medicală
eliberată de aceeași unitate sanitară la data de 26 august 2009, reiese că reclamanta
prezintă paralizie facială dreaptă de tip periferic, hemipareză dreapta frustro
sechelară post AVC ischemic.
De asemenea, referatul
de specialitate pentru încadrarea în grad de handicap din data de 7 aprilie 2011
arată că starea actuală a reclamantei constă într-o scădere de forța musculară la
nivelul hemicorpului drept și prezintă tulburări de mers/ortostațiune, cauzate de
hemipareză, ceea ce presupune încadrarea în grad accentuat de handicap, potrivit
Ordinului comun nr. 762/1992/2007, avizat de Comisia de neurologie a Ministerului
Sănătății: „Deficiență locomotorie accentuata. Se poate deplasa sprijinit în baston
(sprijin unilateral) sau nesprijinit, dar cu mare dificultate. Nu poate realiza
mersul normal, nici chiar pe distante scurte. Deficit motor total al unui membru
superior ce afectează activitatea profesionala și cea cotidiana sau deficit motor
bilateral moderat. Tulburări accentuate de coordonare: se deplasează cu sprijin
unilateral sau nesprijinit, dar cu mare greutate, cu baza de susținere lărgită,
cu tendința la deviații în cazul asocierii unor tulburări vestibulare de intensitate
medie. Tulburări de vorbire de tipul afaziei expresive moderate. Permite, în cazul
în care nu se asociază deficit de locomoție, de manipulație, de coordonare, exercitarea
activităților vieții cotidiene și eventual, efectuarea unor activități specifice
profesiunii”.
Instanța a reținut că
potrivit Ordinului comun nr. 762/1992/2007, Comisia de Evaluare Complexă pentru
Persoane cu Handicap a decis, temeinic și legal, că reclamanta nu se încadrează,
conform criteriilor medicopsihosociale, în gradul de handicap grav cu asistent personal,
corespunzător unor deficiențe funcționale grave. Susținerile reclamantei în sensul
ca a fost greșit încadrată de la gradul de handicap grav la gradul de handicap accentuat
și deficiență funcțională accentuată, prin schimbarea greșită a Codului de handicap
din 6 - neuropsihic - în 1 - fizic (locomotor) și a Codului de boala, omițându-se
Codul 163 (Infarctul cerebral), nu pot fi primite câtă vreme probele de la dosarul
cauzei confirmă pozițiile exprimate de instituțiile pârâte.
Recursul declarat în
cauză.
Împotriva acestei hotărâri,
în termen legal, a declarat recurs reclamanta, I.G., criticând-o pentru nelegalitate
și netemeinicie.
În esență, prin motivele
de recurs dezvoltate, recurenta, solicitând admiterea recursului, anularea actelor
atacate și menținerea efectelor certificatului de încadrare în grad de handicap
din 30 iunie 2005, ca urmare a încălcării principiului drepturilor câștigate, a
criticat sentința primei instanțe sub următoarele aspecte:
- a fost nesocotită împrejurarea
că în anul 2005, când avea 72 de ani, Comisia de Expertiză Medicală a Persoanelor
cu Handicap pentru Adulți a Consiliului Județean Bihor a emis un certificat de încadrare
în grad de handicap grav, cu asistent personal, permanent, dat fiind diagnosticul
clinic indicat, hemipareză dreaptă atoxică, infarct trombotic silvian subcortical;
- din anul 2005 starea
sănătății sale s-a înrăutățit, împrejurare atestată și de medicul de familie, care,
prin scrisoarea medicală din 7 aprilie 2011 adresată comisiei de evaluare, a precizat
că reclamanta nu este deplasabilă, diagnosticul clinic rămânând neschimbat;
- în mod absurd s-a considerat
că atunci vând avea vârsta de 67 și respectiv 72 ani handicapul său era grav, iar
în prezent, la vârsta de 78 de ani, evaluarea s-a schimbat deși diagnosticele nu
s-au modificat;
- renunțarea la efectuarea
expertizei medico-legale a fost generată de împrejurarea că Institutul de Medicină
Legală al Județului Bihor, Oradea a comunicat că nu poate efectua o expertiză medico-legală
obiectivă, iar deplasarea sa la Timișoara nu este posibilă, împrejurare atestată
în scrisoarea medicală eliberată de un doctor specialist neurolog, la 1 februarie
2012;
- consecința renunțării
la această probă a fost renunțarea la petitul III din acțiune, dar în sensul menținerii
efectelor certificatului anterior de încadrare în grad de handicap, din 30
iunie 2005;
- instanța de fond nu
a interpretat corect renunțarea la acțiune și astfel a ignorat actele și lucrările
dosarului, nesocotind totodată și principiul drepturilor câștigate, consacrat și
de Curtea Constituțională.
Soluția și considerentele
instanței de control judiciar
Recursul este fondat.
Înalta Curte examinând
sentința atacată și actele dosarului prin prisma criticilor formulate, ce pot fi
circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
și raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, reține
că sunt întemeiate criticile recurentei, în sensul și pentru considerentele în continuare
arătate.
Recurenta-reclamantă a
sesizat instanța de contencios administrativ cu cererea de anulare a certificatului
de încadrare în grad de handicap din 28 aprilie 2011 și respectiv a deciziei de
încadrare în grad de handicap accentuat permanent, fără asistent personal din
24 mai 2011, ambele emise de autoritățile pârâte, cu solicitarea de obligare la
eliberare a unui nou certificat de încadrare în grad de handicap grav, cu asistent
personal și cu daune cominatorii de 200 RON/zi de întârziere, până la îndeplinirea
obligației.
Ultimele două capete de
cerere au fost ulterior nuanțate prin precizarea de acțiune din data de 4 aprilie
2012 în sensul că reclamanta a solicitat revenirea, respectiv constatarea valabilității
certificatului de încadrare în grad de handicap din 30 iunie 2005 și caracterul
nerevizuibil al acestuia, cu obligarea intimatelor la plata tuturor drepturilor,
inclusiv a indemnizației pentru asistent personal și pentru perioada în care nu
a beneficiat de aceasta.
Înalta Curte apreciază,
contrar celor reținute de prima instanță și în acord cu criticile recurentei, că
actele atacate sunt nelegale, în condițiile în care dată fiind vârsta înaintată
a recurentei (79 de ani), afecțiunile ireversibile de care suferă (hemipareză dreaptă
atoxică, infarct trombotic silvian subcortical) și istoricul său medical, au fost
emise fără a se indica și motiva schimbarea gradului necontestat, de invaliditate
stabilit anterior, în anul 2005. Și aceasta în condițiile în care, în mod evident
nici starea medicală a recurentei nu s-a îmbunătățit, ba dimpotrivă, afecțiunile
s-au accentuat pe măsura înaintării în vârstă, fiind consemnată expres chiar în
actele medicale întocmite în anul 2011 împrejurarea că aceasta necesită asistență
din partea altei persoane, fiind netransportabilă.
Nelegalitatea actelor
atacate derivă din împrejurarea că în cuprinsul acestora nu se indică cu claritate,
coerență și elocvență, raportat și la evoluția medicală a recurentei în intervalul
de timp 2005-2011, pe fondul păstrării diagnosticelor inițiale, de ce la data apariției
afecțiunii handicapante neurologice în anul 2000 când recurenta avea 67 ani, un
atare handicap era grav, la fel și în urma expertizei din 2005, când aceasta avea
72 de ani, iar ulterior a fost schimbat.
Simpla mențiune și trimitere
din cuprinsul actelor atacate la codurile de boală înscrise în Ordinul comun
nr. 762/1992/2007, în vigoare începând cu 27 decembrie 2007, în cazul particular
al recurentei, supusă reevaluării, chiar dacă într-o procedură legal declanșată
[art. 59 lit. c) din Legea nr. 448/2006] dar cu consecința înlăturării beneficiului
handicapului grav și nerevizuibil stabilit anterior, prin certificatul din 30
iunie 2005, echivalează cu o veritabilă lipsă de motivare atrasă de insuficiență
motivare.
Obligația autorităților
emitente de a motiva actele emise constituie o garanție contra arbitrariului administrației
publice și se impune cu deosebire în cazul actelor prin care se modifică sau se
suprimă drepturi sau situații juridice individuale și subiective, cum este cazul
în speță. Și aceasta cu atât mai mult cu cât au fost contestate și codurile de boală
înscrise în actele atacate iar imposibilitatea efectuării expertizei medico-legale
nu-i poate fi imputată recurentei, a cărei stare de sănătate nu i-a permis, în mod
obiectiv, deplasarea în alt oraș față de cel de domiciliu.
Drept urmare, Înalta Curte
reținând temeinicia recursului de față, pentru considerentele arătate, îl va admite
în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., cu consecința modificării sentinței
atacate în sensul admiterii în parte a acțiunii recurentei-reclamante.
Apreciind că precizarea
de acțiune sus arătată, indicată și în expunerea rezumativă a considerentelor hotărârii
atacate, pentru rațiunile evocate și de prima instanță, nu reprezintă o veritabilă
modificare de acțiune, Înalta Curte, dispunând anularea actelor atacate, apreciate
ca nelegale, urmează ca în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, republicată,
să oblige autoritățile pârâte să emisă noi acte administrative de încadrare a recurentei-reclamante
în gradul de handicap grav, cu drept de însoțitor, similar situației consacrate
în anul 2005.
Vor fi totodată respinse
ca neîntemeiate celelalte cereri ale recurentei cuprinse în acțiunea sa, precizată,
ca neîntemeiate, nefiind întrunite cerințele legale pentru acordarea daunelor cominatorii
solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat
de I.G. împotriva sentinței nr. 168/CA/2012 din 14 mai 2012 a Curții de Apel Oradea,
secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Modifică sentința atacată
în sensul că admite în parte, acțiunea reclamantei I.G.
Anulează decizia din
24 mai 2011 emisă de Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru
Adulți și certificatul din 28 aprilie 2011 emis de Comisia de Evaluare a Persoanelor
cu Handicap pentru Adulți Bihor.
Obligă autoritățile pârâte
să emită actele administrative de încadrare a recurentei reclamante în gradul de
handicap grav, cu drept de însoțitor.
Respinge celelalte cereri,
ca neîntemeiate.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință
publică, astăzi 11 decembrie 2012.