ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1456/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta SC P.F. SRL a solicitat, în contradictoriu cu M.F.P. - D.G.M.D.R.S. - C.A.J.N. și în temeiul dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ reprezentat de Decizia nr. 1165 din 28 iulie 2011, până la pronunțarea instanței de fond ce urma să fie învestită cu judecarea fondului. Pârâtul M.F.P., în temeiul art. 115 C. proc. civ., a formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecată, solicitând respingerea cererii de suspendare a executării actului administrativ, ca neîntemeiată. Prin sentința civilă nr. 5531 din 3 octombrie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția tardivității formulării întâmpinării și a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 1165 din 28 iulie 2011, formulată de reclamanta SC P.F.

SRL, în contradictoriu cu pârâtul M.F.P. - D.G.M.D.R.S. - C.A.J.N. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: În ceea ce privește excepția tardivității depunerii întâmpinării, Curtea a reținut că a fost respectat termenul legal de 5 zile de depunere a întâmpinării, deoarece autoritatea pârâtă a procedat conform art. 114 1 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că întâmpinarea a fost formulată la data de 16 septembrie 2011, primul termen de judecată fiind fixat la data de 19 septembrie 2011, astfel încât s-a constatat că întâmpinarea a fost formulată în termenul legal. Analizând pe fond cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 1165 din 28 iulie 2011, Curtea a reținut că aceasta vizează în general aspecte de fond, ceea ce ar echivala cu pronunțarea asupra fondului cauzei, că Garda Financiară - Comisariatul General a comunicat Comisiei de autorizare din cadrul M.F.P.

rezultatul verificărilor împreună cu documentația aferentă pe baza căreia s-a decis măsura revocării licenței, astfel încât nu se poate susține că ar exista o serioasă îndoială în privința legalității actului administrativ atacat, că nu poate fi reținută susținerea reclamantei referitoare la faptul că propunerea de revocare a autorizației a fost făcută de Garda Financiară și nu de către Comisia de Autorizare, deoarece documentația înaintată a fost analizată de către comisia care a și luat măsura administrativă ce a fost atacată cu cererea de suspendare de față și, prin urmare, nu se poate susține dovedirea condiției privind cazul bine justificat, așa cum susține reclamanta. S-a mai reținut de către instanță că reclamanta nu a făcut dovada existenței unei pagube iminente, atâta vreme cât dispozițiile legale prevăd posibilitatea emiterii unei decizii prin care să se poată lua măsura revocării licenței de organizare a jocurilor de noroc.

Instanța de fond a apreciat că susținerile reclamantei în legătură cu nelegalitatea actului solicitat a fi suspendat nu pot fi analizate în cadrul unei cereri de suspendare, întrucât nu se poate antama fondul cauzei, precum și faptul că susținerile reclamantei, prin care aceasta își motivează cererea de suspendare, nu sunt dovedite, respectiv lipsirea societății de surse de venit, obligațiile fiscale care trebuie achitate, cât și obligațiile contractuale ale acesteia care nu mai pot fi onorate și care ar conduce la starea de insolvență a societății și la concedierea personalului angajat, acestea neputând fi reținute ca fiind dovedirea unei pagube iminente conform art. 14 alin. (1) din Lege. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC P.F.

SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin motivele de recurs formulate se arată că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală, dată fiind greșita interpretare ce a fost dată de către instanța de fond cu privire la neîndeplinirea condiției "cazului bine justificat". Recurenta-reclamantă arată că instanța de fond ar fi trebuit să constate faptul că, cel puțin aparent, există indicii de nelegalitate ale Deciziei nr. 1165 din 28 iulie 2011 și că măsura provizorie solicitată de recurentă este justificată, prin existența în cauză a cazului bine justificat, având în vedere că această decizie nu a avut la bază nici un document justificativ, înscrisurile Gărzii Financiare fiind înregistrate la M.F.P.

la data de 1 August 2011, deci după adoptarea măsurilor de către Comisie. Se arată astfel de către recurentă că nu subzistă raționamentul potrivit căruia Comisia ar fi dispus o măsură legală în absența oricăror acte justificative ce ar fi putut să susțină propunerea Gărzii Financiare de revocare a Licenței și Autorizației, că există contradicție vădită între temeiul de jure invocat de către Garda Financiară în susținerea propunerii de revocare a licenței și cel invocat de către Comisie în decizia a cărei suspendare se solicită.

Recurenta apreciază că, față de discrepanța evidentă între cele două situații juridice arătate, instanța de fond ar fi trebuit să constate că cele două instituții anterior menționate se află într-un dezacord perfect cu privire la încadrarea în drept a faptelor, situație ce denotă faptul că nici Garda Financiară și nici Comisia nu au avut reprezentarea exactă a faptelor acesteia, iar revocarea Licenței și Autorizației constituie niște măsuri sancționatorii, cel puțin aparent, nelegale. Recurenta arată că la revocarea Licenței nu au fost analizate în nici un fel consecințele produse de situația juridică constatată ce s-ar circumscrie, conform deciziei, dispozițiilor art. 17 alin. (2) lit. h) 1 din O.U.G.

nr. 77/2009, motiv pentru care apreciază că actul a cărui suspendare se solicită este nelegal, că societatea nu avea datorii către bugetul de stat la momentul efectuării controlului, contrar celor reținute în actele ce au stat la baza emiterii susmenționate.

Cea de-a doua critică vizează interpretarea eronată a instanței de fond cu privire la neîndeplinirea condiției pagubei iminente, recurenta arătând că motivarea instanței, potrivit căreia recurenta-reclamantă ar fi trebuit să administreze probe cu privire la iminența producerii pagubei, este greșită, că instanța de fond nu a luat în considerare faptul că, în cauza de față, dovada „iminenței" producerii pagubei nu trebuie probată cu înscrisuri, întrucât ne aflam în prezența unei pagube ce operează „ope legis", adică nu există o situație de facto care să demonstreze iminența pagubei, că în absența Licenței și Autorizației societatea se află în imposibilitate de a-și mai desfășura activitatea prevăzută de obiectul principal de activitate, iar prejudiciul produs este cu siguranță dintre cele mai grave si categoric amplificate: concedierea tuturor salariaților (peste 200 angajați cu contract individual de muncă), intrarea în incapacitate de plată/faliment prin lipsa oricăror încasări.

Recurenta critică hotărârea recurată pentru faptul că instanța de fond a apreciat că cererea de suspendare a executării ar viza în general aspecte de fond, situație ce ar fi echivalentă, în speță, cu pronunțarea asupra fondului cauzei, în vreme ce împrejurările de fapt și de drept de natură să evidențieze existența cazului bine justificat și a pagubei iminente, legătura de cauzalitate între efectele produse de adoptarea și aplicarea deciziei a cărei suspendare se solicită și paguba invocată, nu pot fi cercetate fără cel puțin o pipăire a fondului cererii. Arată recurenta că o așa-zisă antamare a fondului nu poate constitui un motiv de a paraliza ab initio demersul reclamantei de suspendare a executării actului administrativ, întrucât chiar legiuitorul a pus la dispoziția persoanelor aflate într-o astfel de situație acest mijloc de apărare.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată. Suspendarea executării actului administrativ este o măsură provizorie de protecție a drepturilor și intereselor legitime ale subiectelor potențial vătămate prin aplicarea actului, până la momentul la care instanța competentă va evalua legalitatea acestuia.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „ în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”. Deci, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune, în acest scop, două condiții care trebuie îndeplinite cumulativ, cazul bine justificat și iminența unei pagube, conform definițiilor legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din același act normativ. În cadrul cererii de suspendare instanța este limitată la a cerceta, după verificarea condiției de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

Îndeplinirea condițiilor cazului bine justificat și a iminenței unei pagube sunt supuse aprecierii judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza circumstanțelor de fapt și de drept ale cauzei. Acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării. Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanța nu va cerceta îndeplinirea condițiilor de legalitate și oportunitate ale actului administrativ, această obligație revenindu-i instanței de fond învestită cu soluționarea acțiunii în anulare. Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ.

Îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să rezulte cu ușurință în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului. Or, în speță, motivele invocate de recurenta-reclamantă nu au caracterul unor indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate a actului administrativ, ci necesită o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecății. Prin urmare, în mod corect a apreciat instanța de fond că nu este îndeplinită condiția „cazului bine justificat”.

„Paguba iminentă”, cea de-a doua condiție cerută de lege pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ, este definită în art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, republicată, ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public. Cât privește criticile referitoare la îndeplinirea condiției pagubei iminente, Înalta Curte constată, de asemenea, că argumentele reținute în sentința atacată sunt fondate, pentru că paguba iminentă nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, prin probe concludente. Pentru a se considera îndeplinită această condiție nu se poate aprecia că măsura revocării licențe de organizare a jocurilor de noroc, prin ea însăși, duce la producerea unei pagube iminente.

Or, pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză și care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate, fără a analiza pe fond conținutul actului administrativ, instanța având posibilitatea, așa cum am arătat, să efectueze numai o cercetare sumară a aparenței dreptului. Recurenta-reclamantă nu a administrat nici un fel de probă de natură să formeze convingerea instanței în sensul iminenței unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat ulterior, în cazul în care în final actul ar fi anulat, astfel încât să se circumscrie caracterului de excepție al suspendării executării actului administrativ, conform fizionomiei pe care legea în prezent în vigoare o conferă acestei instituții juridice.

În concluzie, în raport de cele reținute mai sus, instanța de fond a apreciat în mod corect că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, pentru a fi admisă cererea de suspendare a actului administrativ în cauză. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC P.F. SRL București împotriva sentinței civile nr. 5531 din 3 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 martie 2012.