ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1359/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1359/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra
recursului de față;
Din
examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin
sentința nr. 1212 din 18 februarie 2011, Curtea de Apel București - secția a
VlII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității
și a respins cererea formulată de reclamanta M.M.L., în contradictoriu cu
pârâta Autoritatea Națională a Vămilor, ca nefondată.
Pentru
a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în ceea ce privește
excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată pentru lipsa
procedurii prealabile că acțiunea de față, prin care se urmărește revocarea
măsurii de diminuare cu 25% a salariului, este îndreptată împotriva Ordinului nr.
6669 din 20 iulie 2010, emis de vicepreședintele A.N.A.F., in calitate de
conducător al Autorității Naționale a Vămilor, în aplicarea art. 1 alin. (1)
din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea stabilirii
echilibrului bugetar.
Art.
34 din Legea nr. 330/2009 prevede urmarea unei proceduri administrative
prealabile în cazurile privitoare la cuantumul salariilor funcționarilor
publici.
Curtea
a constatat că în cauza de față măsura diminuării temporare a salariului a fost
luată prin act administrativ, respectiv ordinul conducătorului instituției
publice, care nu a fost comunicat angajatului-funcționar public, așa cum prevăd
dispozițiile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 330/2009. În această conjunctură,
nu se impunea urmarea unei proceduri prealabile.
Pe
fondul cauzei, Curtea a reținut că măsura reducerii temporare, pe perioada 03
iulie 2010 - 31 decembrie 2010, a salariului personalului bugetar a fost
dispusă prin art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri
necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, conform căruia
"cuantumul brut al
salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv
sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale,
precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu
prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind
salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale O.U.G.
nr. 1/2010
privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor
categorii de personal din
sectorul bugetar
și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul
bugetar,
se diminuează cu 25%".
Stabilirea
neconcordanței între dispozițiile unei legi și Constituția țării intră în
atribuțiile exclusive ale Curții Constituționale.
Singura
cale pentru constatarea neconstituționalității măsurii de reducere a
salariilor, dispusă prin lege, ar fi invocarea excepției de
neconstituționalitate, a cărei soluționare intră în atribuțiile Curții
Constituționale, iar nu a instanțelor de drept comun.
Prin
urmare, s-a apreciat că, critica sumară din cererea introductivă privind
încălcarea unor norme constituționale se dovedește nefondată pentru că, pe de o
parte, prin Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010 referitoare la obiecția de
neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind unele măsuri necesare în
vederea restabilirii echilibrului bugetar, Curtea Constituțională a decis că art.
1 - 8 și art. 10 - 17 din Lege sunt constituționale, iar pe de altă parte,
partea reclamantă nu a invocat o excepție de neconstituționalitate a
dispozițiilor Legii nr. 118/2010.
Prin
Decizia nr. 872/2010 anterior citată, Curtea Constituțională a reținut, în ceea
ce privește diminuarea cuantumului salariului personalului bugetar, raportat la
art. 41 din Constituție, că dreptul la muncă este un drept complex care include
și dreptul la salariu iar diminuarea acestuia din urmă se constituie într-o
veritabilă restrângere a exercițiului dreptului la muncă, însă această
restrângere dispusă prin Legea nr. 118/2010 se încadrează în condițiile strict
și limitativ prevăzute de art. 53 din Constituție, și anume: măsura este
prevăzută prin lege, se impune pentru reducerea cheltuielilor bugetare și este
determinată de imperativul apărării securității naționale - prin prisma
aspectelor economice, financiare și sociale care ar putea afecta însăși ființa
statului, datorită amplorii și gravitații situației de criză economică, măsura
nu aduce atingere substanței dreptului, având, de altfel, caracter temporar și
se aplică nediscriminatoriu.
În
concluzie, Curtea a apreciat că măsura reducerii temporare a salariului
personalului bugetar cu 25% nu aduce atingere substanței dreptului, intră în
marja de apreciere a Statului, nu este o măsură disproporționată în raport cu
scopul urmărit si păstrează justul echilibru între interesul general al
colectivității și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale omului,
așa încât nu se poate reține o încălcare a art. 1 din primul Protocol adițional
la Convenție
Împotriva
sentinței nr. 1212 din 18 februarie 2011 a Curții de Apel București a declarat
recurs reclamanta M.M.L., criticând-o pentru nelegalitate.
La
termenul de judecată din 13 martie 2012, în temeiul art. 137 C. proc. civ.,
înalta Curte a rămas în pronunțare cu privire la excepția tardivității
recursului, invocată din oficiu, excepție care face de prisos expunerea și
analiza motivelor de recurs.
Înalta Curte constată că este întemeiată excepția
tardivității recursului pentru considerentele arătate în continuare.
Conform dovezii de primire și procesului-verbal de
predare aflat la fila 25 a dosarului de fond, hotărârea recurată a fost
comunicată reclamantei M.M.L. la data de 31 martie 2011, iar recursul a fost
declarat la data de 01 iunie 2011.
Conform art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului
administrativ nr. 554/2004, hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi
atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
În
raport cu data comunicării sentinței potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
coroborat cu dispozițiile art. 101 alin. (1) C. proc. civ., termenul de recurs
s-a împlinit la data de 18 aprilie 2011.
Or, reclamanta a înregistrat recursul la data de 01
iunie 2011 peste termenul legal de 15 zile de la comunicare.
Conform art. 103 alin. (1) C. proc. civ., neexercitarea
oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea afară de cazul când
legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o
împrejurare mai presus de voința ei.
Constatând
că recursul nu a fost declarat în termenul imperativ prevăzut de art. 20 alin. (1)
din Legea nr. 554/2004 și că recurentul nu a pretins și nu a dovedit că a fost
împiedicat în exercitarea în termen a căii de atac, printr-o împrejurare mai
presus de voința sa, înalta Curte urmează să facă aplicarea dispozițiilor
legale sancționatorii mai sus invocate și să decidă în sensul respingerii
recursului ca tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
recursul declarat de M.M.L. împotriva sentinței nr. 1212 din 18 februarie 2011
a Curții de Apel București - secția a VlII-a contencios administrativ și
fiscal, ca tardiv.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 13 martie 2012