ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 642/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 642/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea formulată reclamantul I.P.

a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Culturii și Cultelor,

anularea Ordinului nr. 240/2008, reintegrarea în funcția de director general

al Muzeului Național de Istorie al Transilvaniei din Cluj Napoca și

plata indemnizației de la data eliberării din funcție.

În motivarea acțiunii reclamantul a

arătat că prin sentința civilă nr. 1526 din 21 iunie 2006

s-a constatat că dispozițiile art. 10 alin. (2) din O.G. nr. 26/2005

nu îi sunt aplicabile întrucât nu pot retroactiva, astfel încât în baza acestei

sentințe s-a dispus reîncadrarea reclamantului în funcția de director

general.

S-a mai precizat că ulterior, în mod

abuziv s-a emis un nou ordin în baza aceluiași temei legal ignorându-se

hotărârile judecătorești anterioare.

Prin sentința civilă nr. 1248

din 24 martie 2009 Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a respins contestația reclamantului,

ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr.

1526/2006 a Curții de apel București s-a reținut că nu îi

sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr. 26/2005 însă trebuie observat

că această sentință nu stipulează că

reclamantului nu îi vor fi aplicabile niciodată aceste dispoziții.

Instanța a avut de analizat cu acea ocazie procedura de organizare a unei

evaluări a proiectului de management anterior intrării în vigoare a Legii

nr. 114/2006. Faptul că o astfel de procedură a fost nelegal

organizată în anul 2006 nu înseamnă că, față de

dispozițiile Legii nr. 114/2006 nu se poate organiza o procedură

legală după data intrării în vigoare a acestei legi.

Mai mult, se poate observa că

reclamantul a trimis un proiect de contract intitulat „contract de

management" anterior intrării în vigoare a O.G. nr. 26/2005 iar

instanțele de judecată care au soluționat litigiile anterioare

au constatat că nu îi este imputabil reclamantului faptul că acest

contract întocmit în conformitate cu dispozițiile legislației

anterioare nu a fost semnat de instituția pârâtă.

Or, contractul de care se face vorbire în

hotărârile anterioare era valabil pentru perioada 01 ianuarie 2005 - 31

decembrie 2007 astfel încât, după expirarea perioadei de valabilitate a

acestui contract, reclamantul nu se mai poate prevala de dispozițiile

legale de la data încheierii actului respectiv și nu poate pretinde ca legislația

anterioară Legii nr. 114/2006 să îi fie aplicată și

după data la care ar fi încetat de drept, prin expirarea termenului, contractul

pe care l-a propus Ministerului Culturii și Cultelor.

Împotriva acestei hotărâri

reclamantul I.P. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Recursul este întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului recurentul

prezintă situația de fapt și totodată arată că

reglementarea cadrului juridic, dintre Ministerul Culturii și Cultelor

și directorii generali și, după caz, directorii

instituțiilor publice subordonate, în vederea îmbunătățirii

managementului acestor instituții, se realiza, la acea vreme, prin Ordinul

Ministrului Culturii și Cultelor nr. 2129/2001 emis în temeiul

prevederilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 9/1996. Acest act normativ prevedea

încheierea unui contract denumit „contract cadru" întocmit conform

modelului prevăzut în anexa la ordin.

Ulterior, prin O.G. nr. 26/2005

publicată în M.Of. nr. 635 din 19 iulie 2005, în realizarea aceluiași scop, respectiv reglementarea managementului instituțiilor publice de

cultură, legiuitorul a folosit sintagma „contract de management".

Față de aceste dispoziții

legale, s-a solicitat să se observe faptul că atât „contractul

cadru" prevăzut în Ordinului Ministrului Culturii și Cultelor

nr. 2129/2001 cât și „contractul de management" reglementat ulterior

prin dispozițiile O.G. nr. 26/2005, au același obiect de

reglementare, respectiv managementul instituțiilor publice subordonate

Ministerului Culturii și Cultelor.

Acest aspect rezultă de altfel din

interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 10 alin. (2) din O.G.

nr. 26/2005, astfel cum acesta a fost modificat prin Legea nr. 114/2006,

reținut de instanța de fond, din care rezultă faptul ca

legiuitorul a exclus de la aplicarea acestui text conducătorii

instituțiilor publice care la data intrării în vigoare a legii de

aprobare a ordonanței aveau încheiat contractul de management. Or, acest

contract, nu putea fi încheiat decât în temeiul Ordinul Ministrului Culturii

și Cultelor nr. 2129/2001, act normativ emis anterior intrării în

vigoare a O.G. nr. 26/2005.

Reținând faptul că în

practică aceste contracte cadru erau numite contracte de management, iar

acest lucru nu poate duce la asimilarea acestora cu contractele de management

de care face vorbire Legea nr. 114/2006, instanța de fond, nu numai

că a adus atingere autorității de lucru judecat ci a

încălcat dispozițiile art. 977 si art. 982 C. civ.

Recurentul mai susține că instanța

de fond a interpretat și aplicat greșit si dispozițiile art. 10

alin. (2) din O.G. nr. 26/2005, reținând că „prin modificarea art. 10

alin. (2) și (3) din O.G. nr. 26/2005 s-a urmărit reglementarea

obligativității întocmirii unui proiect de management de către

persoanele care ocupau la data adoptării O.G. nr. 26/2005 funcții de

conducere a unor instituții de cultură”.

Legiuitorul, dând eficiență

principiului activității legii, a reglementat obligativitatea

încheierii contractului de management doar pentru conducătorii

instituțiilor publice care nu aveau încheiat un astfel de contract - în

temeiul legislației anterioare - la data intrării în vigoare a legii

de aprobare a O.G. nr. 26/2005 și nu astfel cum, în mod eronat, a

reținut instanța de fond pentru persoanele care ocupau la data

adoptării O.G. nr. 26/2005 funcții de conducere a unor

instituții de cultură.

În condițiile în care instituția pârâtă nici

până în prezent nu a semnat contractul de management transmis de recurent

potrivit dispozițiilor legale aplicabile și ignorând hotărârile

judecătorești pronunțate prin care s-a reținut culpa

exclusivă a acestuia pentru nesemnarea contractului, se consideră

că emiterea unui nou ordin de demitere a recurentului, în temeiul

aceluiași act normativ - O.G. nr. 26/2005, nu este numai de natură

să încalce principiul neretroactivității legii, a

autorității de lucru judecat ci și conduce la înlăturarea

de la aplicare a hotărârii judecătorești irevocabile, ceea ce

este inadmisibil.

În executarea hotărârii

judecătorești irevocabile anterior menționate, pârâtul avea

obligația reîncadrării recurentului în funcția anterior

deținută cu toate efectele pe care această procedură le

presupune, respectiv inclusiv să încheie contractul de management.

Deoarece contractul de management

transmis de către recurent pârâtului la data de 21 aprilie 2005, nu a fost

semnat din culpa acestuia din urmă, respectiv nu s-a realizat acordul de

voință, acesta nu-și poate produce efectele.

În fine, recurentul mai arată

că instanța de fond nu a ținut cont de faptul că în

perioada 19 aprilie 2006 - 22 iunie 2007 pe rolul instanțelor

judecătorești s-au aflat cele două litigii între recurent

și pârâtul Ministerul Culturii și Cultelor.

Examinând cauza și sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum

și cu dispozițiile legale incidente pricinii inclusiv cele ale art.

304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este

fondat.

Pentru a ajunge la această

soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare

arătate.

În prezenta cauză, se contestată

Ordinul Ministrului Culturii și Cultelor nr. 240 din 30 septembrie 2008

prin care recurentul a fost eliberat din funcția de director general al Muzeului

Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca.

Acest ordin a fost emis în conformitate

cu prevederile art. 10 alin. (2) și (3) din O.G. nr. 26/2005 privind

managementul instituțiilor publice de cultură, astfel cum a fost aprobată

și modificată prin Legea nr. 114/2006.

Potrivit art. 10 alin. (2) și (3)

din O.G. nr. 26/2005, modificate prin Legea nr. 114/2006 „ Conducătorii instituțiilor

publice de cultură care, la data intrării în vigoare a legii de aprobare

a prezentei ordonanțe, nu au încheiat contractul de management sunt obligați

ca, în termenul stabilit de ordonatorul principal de credite al autorității

publice în subordinea sau sub autoritatea căreia funcționează

instituția publică de cultură, să depună un proiect de

management în vederea încheierii contractului.

Nerespectarea terenului stabilit pentru depunerea

proiectului de management atrage destituirea de drept din funcție a respectivului

conducător al instituției publice de cultură”.

Instanța de fond a respins

acțiunea reclamantului deși a făcut referire la sentința

civilă nr. 1526 din 21 iunie 2006 a Curții de Apel București.

Însă, acesta nu a fost singurul

litigiu pe care reclamatul l-a avut cu pârâtul în legătură cu funcția

de director general al Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei.

Astfel, reclamantul, care la data

intrării în vigoare a O.G. nr. 26/2005, deținea funcția de

director general prin sentința civilă nr. 1526 din 21 iunie 2006 a obținut anularea hotărârii comisiei constituită prin Ordinul Ministrului

Culturii și Cultelor nr. 2165 din 6 aprilie 2006 prin care i-a fost respinsă

contestația și anularea hotărârii comisiei constituită la

nivelul Ministerului Culturii și Cultelor prin care reclamantul a fost declarat

respins în urma evaluării proiectului de management.

S-a reținut atunci că

dispozițiile art. 10 alin. (2) din O.G. nr. 26/2005 nu sunt aplicabile reclamantului,

acestea fiind adoptate la data de 15 mai 2006, prin Legea nr. 114/2006 și

nu pot retroactiva.

Această sentință a

rămas irevocabilă prin Decizia nr. 1025 din 16 februarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În această decizie, Înalta Curte de

Casație și Justiție a făcut o analiză a textelor art.

10 alin. (2) și (3) din O.G. nr. 26/2005, în forma inițială,

intrată în vigoare la 22 iulie 2005, cât și modificată prin

Legea nr. 114/2006, modificări din 12 mai 2006 și a reținut

că, anterior intrării în vigoare a O.G. nr. 26/2005, respectiv la 21

aprilie 2005, reclamantul a depus propunerea de contract de management. De

asemenea, nu s-a reținut culpa acestuia pentru neperfectarea contractului și

nici legalitatea obligării acestuia de a proceda în conformitate cu dispozițiile

O.G. nr. 26/2005, intrată ulterior în vigoare.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, prin decizia sus menționată, a dezlegat și

problema confuziei dintre contractul de management și contractul cadru.

În timpul soluționării acestui litigiu,

la 17 martie 2006, Ministerul Culturii și Cultelor a emis un nou ordin de eliberarea

din funcție a reclamantului.

De asemenea, Înalta Curte reține

și faptul că prin sentința civilă nr. 284 din 25 ianuarie

2007, Curtea de Apel București, secția contencios administrativ

și fiscal, a anulat Ordinul nr. 2121 din 17 martie 2006 prin care a fost

aprobat Regulamentul de Organizare și Funcționare a Comisiei de Evaluare

a proiectelor de management, dar și Ordinul nr. 295 din 19 aprilie 2006

emis de Ministerul Culturii și Cultelor prin care reclamantul era eliberat

din funcția de director general și s-a dispus reintegrarea în

funcția deținută anterior.

Această sentință a devenit

irevocabilă prin Decizia nr. 3203 din 22 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ

și fiscal.

Prin soluția dată,

instanța de fond, nu a ținut seama de efectele hotărârilor

judecătorești pronunțate anterior care vizau aceeași problematică.

Susținerile instanței de fond potrivit

cărora este legal să se organizeze o altă procedură după

data intrării în vigoare a Legii nr. 114/2006 sunt nefondate, în raport de

considerentele hotărârilor judecătorești pronunțate

anterior.

Prin aceste hotărâri s-a constatat

faptul că reclamantul a trimis un contract de management asupra

căruia Ministerul Culturii și Cultelor nu s-a pronunțat.

Mai mult, prin actul atacat, același

minister i-a solicitat reclamantului să depună un nou proiect.

Însă, Ministerul Culturii și

Cultelor avea obligația, prevăzută în hotărârile

judecătorești anterioare, să se pronunțe încă din anul

2007 asupra proiectului depus în 2005 de către reclamant, dar nu a

făcut acest lucru.

Instanța de fond este cea care a considerat

că perioada de valabilitate a proiectului depus în 2005 a expirat, dar nu există dovada că și intimatul a apreciat în acest fel. Din actele

și lucrările dosarului rezultă că intimatul nu s-a pronunțat

asupra proiectului depus în 2005 deși avea obligația rezultată dintr-o

hotărâre judecătorească, de a o face.

Reclamantul a refuzat să prezinte un

proiect de contract de management în condițiile în care existau

hotărâri judecătorești prin care intimatul era obligat să

dispună reintegrarea reclamantului și să-i analizeze proiectul depus

în anul 2005.

Având în vedere dispozițiile art.

304

1

C. proc. civ., în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art.

20 din Legea nr. 554/2004, va fi admis recursul declarat de recurent, va fi modificată

sentința atacată și va fi anulat Ordinul nr. 240 din 30

septembrie 2008 al Ministrului Culturii, Cultelor și Patrimoniului

Național ca fiind nelegal.

Ca efect al anulării ordinului, se va

dispune reintegrarea reclamantului în funcția publică de conducere

deținută anterior, iar pârâtul va fi obligat să

plătească reclamantului diferența de drepturi salariale cuvenite

de la data emiterii ordinului atacat și până la reintegrarea

efectivă.

În baza art. 274 C. proc. civ. va fi obligat

intimatul la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de P.I.,

împotriva sentinței civile nr. 1248 din 24 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal.

Modifică sentința

atacată în sensul că admite acțiunea reclamantului P.I.

Anulează Ordinul nr. 240 din 30

septembrie 2008 emis de Ministrul Culturii, Cultelor și Patrimoniului

Național.

Dispune reintegrarea reclamantului

în funcția publică de conducere deținută anterior emiterii Ordinului

atacat.

Obligă pârâtul să

plătească reclamantului diferența de drepturi salariale cuvenite

de la data emiterii ordinului atacat până la reintegrarea efectivă.

Obligă pârâtul să

plătească reclamantului 2380 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 9 februarie 2010.