ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5687/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul

M.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii și Patrimoniului

Național, anularea Ordinului nr. 188 din 27 aprilie 2009 al fostului Ministru al

Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național și obligarea pârâtului la emiterea

unui nou ordin prin care să fie repus în funcția de director la Direcția pentru

Cultură, Culte și Patrimoniu Național a județului Brașov, la plata indemnizației

de conducere reprezentând 50% din drepturile salariale ce i se cuveneau începând

cu data de 24 mai 2009 și până la repunerea în funcția de director executiv și la

plata sumei de 15.000 RON cu titlu de daune morale, precum și la cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că a fost eliberat din funcția de director executiv al Direcției

pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Național a județului Brașov, conform prevederilor

art. 3 alin. (1) și (11) din O.U.G. nr. 37/2009 și, ca urmare a aplicării dispozițiilor

ordinului contestat, i s-a pus la dispoziție funcția publică de consilier clasa

I, gradul profesional superior, treapta de salarizare 1, din cadrul direcției, ceea

ce a însemnat o diminuare a veniturilor cu indemnizația de conducere ce reprezenta

50% din salariul cuvenit.

Prin întâmpinarea formulată

în cauză, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin sentința nr. 97/F

din 11 mai 2010, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal,

a respins excepția inadmisibilității acțiunii, a admis în parte acțiunea formulată

de reclamantul M.G. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii și Patrimoniului

Național, a dispus anularea Ordinului nr. 188 din 27 aprilie 2009 emis de Ministrul

Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național, a obligat pârâtul să emită un nou

ordin prin care reclamantul să fie repus în funcția de director executiv la Direcția

pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Național a județului Brașov.

Prin aceeași sentință,

a obligat pârâtul să plătească reclamantului, începând cu data de 24 mai 2009 și

până la data repunerii în funcție, drepturile salariale reprezentând indemnizația

de conducere de 50% din salariul de bază, a respins celelalte pretenții ale reclamantului

și a obligat pârâtul la plata sumei de 2.000 RON către reclamant, cu titlu de cheltuieli

de judecată parțiale, respingând celelalte cheltuieli de judecată solicitate.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

de drept care au format convingerea primei instanțe

Cu privire la excepția

inadmisibilității acțiunii

În ceea ce privește excepția

inadmisibilității acțiunii, invocată din oficiu, la termenul de judecată din 12

martie 2010, prima instanță a reținut că nu este întemeiată raportat la dispozițiile

art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 la care reclamantul a făcut trimitere în

cuprinsul cererii de chemare în judecată, aceasta putea să introducă acțiune în

termen de un an de la data declarării neconstituționalității actului normativ în

baza căruia a fost emis actul administrativ atacat în cauză, nefiind necesară parcurgerea

procedurii prealabile.

Pe fondul cauzei, prima

instanță a reținut, în esență, că prin Ordinul nr. 188 din 27 aprilie 2009 emis

de Ministrul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național s-a dispus eliberarea

reclamantului din funcția de director executiv al Direcției pentru Cultură, Culte

și Patrimoniu Național a județului Brașov, începând cu data de 24 mai 2009, în temeiul

art. 3 alin.(1) și (11) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire

a activității administrației publice, acordându-se un termen de preaviz de 30 de

zile calendaristice.

Ca urmare a emiterii acestui

ordin, reclamantul a optat pentru ocuparea unui post de consilier clasa I, gradul

profesional superior, treapta de salarizare 1, din structura Direcția pentru Cultură,

Culte și Patrimoniu Național a județului Brașov.

Totodată, a reținut că

O.U.G. nr. 37/2009, care a constituit temeiul juridic al ordinului contestat, a

fost abrogată prin O.U.G. nr. 105/2009, iar legea de aprobare a acestei ordonanțe

a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1257 din 07 octombrie 2009 pronunțată

de Curtea Constituțională.

Concluzionând, judecătorul

fondului a reținut nelegalitatea ordinului contestat, întrucât temeiul de drept

al acestuia îl reprezintă un act normativ care afectează regimul constituțional

și legal actual al funcției publice în general, implicit al funcției publice

deținute de reclamant, constatând că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute

de art. 9 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora persoana vătămată

într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din

ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ prin care

să solicite anularea actelor administrative emise în baza acestora și după caz repararea

prejudiciului cauzat.

În privința daunelor morale

solicitate, prima instanță a reținut că, deși au fost administrate probe în dovedirea

acestora, fiind de necontestat suferința morală a acestuia, autoritatea pârâtă a

pus în aplicare un act normativ, având obligația respectării legii, nefiind în culpă

pentru crearea acestui gen de prejudiciu. În plus, pârâtul a pus la dispoziția reclamantului

o altă funcție adecvată gradului și treptei profesionale deținute de acesta.

de reclamant

Împotriva aceastei sentințe

a declarat recurs reclamantul M.G. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

invocând prevederile art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de atac,

recurentul-reclamant a criticat hotărârea atacată în privința daunelor morale și

a cheltuielilor de judecată.

A susținut astfel că în

mod greșit prima instanță i-a respins cererea privind acordarea daunelor morale

solicitate, reținând inexistența culpei autorității pârâte în crearea prejudiciului

moral, întrucât acestea au fost dovedite, în speță s-a constatat nelegalitatea actului

administrativ atacat, iar suferința sa morală a fost probată. În plus, se află în

contradicție cu faptul că prejudiciul material a fost constatat de către instanță.

În privința cheltuielilor

de judecată solicitate, recurentul a arătat că prima instanță a diminuat cuantumul

acestora de la 5.000 RON la 2.000 RON, fără însă a arăta motivele, din hotărâre

se poate trage concluzia că aceste cheltuieli au fost reduse ca urmare a admiterii

în parte a acțiunii, or, în raport de prevederile art. 274 C. proc. civ. a apreciat

că nu se impunea luarea acestei măsuri.

Prin întâmpinarea formulată

în cauză, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată,

în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum

și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

,

constată că recursul nu este fondat.

motivelor de recurs invocate

Prin Ordinul nr. 188 din

27 aprilie 2009

emis

de Ministrul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național s-a dispus eliberarea

reclamantului din funcția de director executiv al Direcției pentru Cultură, Culte

și Patrimoniu Național a județului Brașov,

ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 3

alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009 care au prevăzut desființarea funcției publice

respective în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a actului normativ

privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice.

Prin adresa din 21 mai

2009, intimatul-pârât i-

a

comunicat recurentului-reclamant că îi pune la dispoziție postul vacant de consilier

clasa I, gradul profesional superior,

din cadrul

Direcției pentru Cultură, Culte și Patrimoniu

Național a județului Brașov, respectând astfel prevederile art. 99 alin. (5) din

Legea nr. 188/1999, iar prin adresa din 22 mai 2009 înregistrată la autoritatea

pârâtă în aceeași dată reclamantul și-a exprimat acordul cu încadrarea pe postul

oferit de ministerul intimat.

În ceea ce privește criticile

formulate în recurs, Înalta Curte reține următoarele:

1.1. Cu privire la motivul

de recurs privind daunele morale

În raport de conținutul

ordinului contestat și față de adresele invocate de autoritatea intimată, instanța

de control judiciar constată că h

otărârea instanței de apel este pusă la adăpost

de orice critică.

Astfel, instanța de control

judiciar reține că emiterea ordinului contestat a avut drept consecință încetarea

funcției publice de conducere, însă autoritatea pârâtă a respectat prevederile Legii

nr. 188/1999, în sensul că a pus la dispoziția recurentului-reclamant o altă funcție

adecvată gradului și treptei de salarizare în cadrul aceleiași autorități publice,

pentru care acesta și-a exprimat acordul la 22 mai 2009.

Existența unui prejudiciu,

ca temei pentru acordarea daunelor morale solicitate, nu poate fi constatată în

raport de cauza juridică a ordinului emis de ministerul intimat pentru punerea în

aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 37/2009.

Funcția publică de conducere

ocupată de recurentul-reclamant a fost desființată prin dispoziția cuprinsă în

art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009, iar ordinul nr. 188 din 27 aprilie 2009

a reprezentat numai executarea practică, efectivă a respectivei prevederi legale,

astfel că nu sunt întrunite cerințele legale pentru stabilirea răspunderii patrimoniale

a ministerului intimat, în calitate de emitent al actului administrativ individual

de aplicare a unui act normativ de nivel superior.

1.2. Referitor la motivul

de recurs privind cheltuielile de judecată

Este adevărat că onorariile

avocaților sunt negociabile și se stabilesc prin contractul de asistență juridică,

însă acest contract nu este opozabil terților în proces și, ca atare, în raport

de natura litigiului și de criteriile prevăzute de art. 274 alin. (3) C. proc. civ.,

instanța poate majora sau micșora, nu onorariul avocatului, ci suma pe care o va

include în cheltuielile de judecată cu titlu de onorariu de avocat.

În acest context, Curtea

Constituțională prin Decizia nr.

401/2005

a recunoscut

dreptul instanței de judecată de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor

de judecată, cuantumul onorariului de avocat cuvenit, prin prisma proporționalității

sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse,

citând astfel și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor

Omului, care, învestită fiind cu soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor

de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat că acestea

urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuielile necesare

care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.

Prin urmare, Înalta Curte

constată că prima instanță a aplicat corect prevederile art. 274 alin. (3) C.

proc. civ., diminuând cuantumul onorariului de avocat până la o sumă rezonabilă,

față de complexitatea cauzei raportată la obiectul dedus judecății și activitatea

depusă.

în recurs

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul

declarat ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de M.G.

împotriva sentinței nr. 97/F din 11 mai 2010 a Curții de Apel Brașov, secția contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 decembrie 2010.