ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1351/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3298

din 14 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins ca

neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantă N.A. în

contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Ministerul Culturii,

Cultelor și Patrimoniului Național, acțiunea având ca obiect

anularea O.U.G. nr. 37 din 22 aprilie 2009 privind unele măsuri de

îmbunătățire a activității administrației publice,

anularea Ordinului nr. 217 din 27 aprilie 2009 emis de Ministerul Culturii,

Cultelor și Patrimoniului Național prin care a fost eliberată

din funcție și suspendarea executării O.U.G. nr. 37/2009 și

a Ordinului a căror anulare se cere.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut că prin

Ordinul nr. 217 din 27 aprilie 2009 reclamanta a fost eliberată din

funcția de director executiv al Direcției Județene pentru

Cultură, Culte și Patrimoniul Național Ilfov începând cu data de

24 mai 2009, ordinul fiind fundamentat pe dispozițiile art. III alin. (1)

și art. 11 din O.U.G. nr. 37/2009 și art. 99 alin. (3) din Legea nr.

188/1999, fiindu-i pusă la dispoziție funcția de consilier clasa

I gradul profesional superior treapta de salarizarea 1 din structura

Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniul

Cultural Național Ilfov, funcție pe care reclamanta a acceptat-o.

A reținut prima instanță

că Ordinul emis este legal deoarece este dat în baza prevederilor O.U.G.

nr. 37/2009 și a art. 99 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, nefiind

încălcat principiul stabilității în exercitarea funcției

publice de vreme ce reclamantei i s-a oferit funcția publică de

consilier clasa I gradul profesional superior treapta de salarizare 1 din

structura Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniul

Cultural Național Ilfov.

Cât privește cererea de anulare a

O.U.G. nr. 37/2009, instanța de fond a reținut că nu se poate

pronunța asupra acestui aspect, singura care poate verifica dacă prin

Ordonanță au fost încălcate dispoziții constituționale

fiind Curtea Constituțională.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs reclamanta N.A., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie și susținând în esență că Ordinul nr. 217

din 27 aprilie 2009, de eliberare a sa din funcția de director executiv al

Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniu

Național Ilfov, este nelegal, fiind fundamentat pe prevederile

modificatoare ale Legii nr. 188/1999 aduse prin O.U.G. nr. 37/2009 privind

unele măsuri de îmbunătățire a activității

administrației publice, Ordonanță care la data de 6 octombrie 2009 a fost abrogată de O.U.G. nr. 105 din 6 octombrie 2009, iar prin Decizia nr. 1257 din 7

octombrie 2009 a Curții Constituționale publicată în M.Of. nr.

758 din 6 noiembrie 2009 a fost declarată neconstituțională.

Susține recurenta-reclamantă

că prin emiterea Ordinului nr. 217 din 27 aprilie 2009, a fost încălcat principiul stabilității funcției publice consacrat de art.

3 din Legea nr. 188/1999, iar acceptarea funcției publice ce i s-a oferit

de consilier clasa I s-a făcut în condițiile în care dacă ar fi

refuzat acel post ar fi riscat să rămână fără nicio

sursă de venit.

A fost invocat motivul de modificare

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv „când hotărârea

pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu

încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Recursul este fondat și urmează

a fi admis în baza art. 312 C. proc. civ., potrivit considerentelor ce se vor

arăta în continuare.

Ordinul nr. 217 din 27 aprilie 2009 emis

de Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național, astfel

cum susține recurenta-reclamantă este fundamentat pe

dispozițiile art. III alin. (1) și (11) din O.U.G. nr. 37/2009

privind unele măsuri de îmbunătățire a

activității administrației publice și pe prevederile art.

97 lit. c), art. 99 alin. (1) lit. b) coroborate cu cele ale alin. (2), (3)

și (5), precum și cele ale art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999,

privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu

modificările ulterioare.

Din conținutul dispozițiilor

art. III alin. (1) - (4) din O.U.G. nr. 37/2009, privind unele măsuri de

îmbunătățire a administrației publice, rezultă că

au fost desființate posturile deținute de funcționarii publici,

respectiv directori executivi și directori executivi adjuncți, fiind

create în locurile acestora alte funcții de demnitate publică,

respectiv cea de director coordonator și adjuncți ai acestuia,

persoane numite în urma câștigării unui concurs anume organizat, prin

act administrativ al ordonatorului principal de credite, în subordinea, în

coordonarea sau sub autoritatea căruia funcționează serviciul

public deconcentrat respectiv și care își exercita funcțiile în

baza unui „contract de management” încheiat cu ordonatorul principal de

credite, pe o perioadă de maximum 4 ori, contract asimilat „contractului

individual de muncă”.

Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie

2009, Curtea Constituțională a constatat că prin O.U.G. nr.

37/2009, aprobată prin lege de către Parlament, a fost afectat

regimul juridic al serviciilor publice deconcentrate în sensul

încălcării prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituția

României, prin reglementările sale O.U.G. nr. 37/2009 „afectând” statutul

juridic al unor funcționari publici de conducere din sfera serviciilor

publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale

administrației publice centrale din unitățile administrativ

teritoriale, stabilit prin Legea nr. 188/1999, republicată, cu

modificările și completările ulterioare, adoptate de Parlament

în conformitate cu prevederile art. 73 alin. (3) lit. j) din Legea

fundamentală, potrivit cărora statutul funcționarilor publici se

reglementează prin lege organică.

O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată

prin O.U.G. nr. 105 din 6 octombrie 2009, iar Curtea Constituțională

a constatat neconstituționalitatea Legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009

prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 publicată în M.Of. nr. 758 din

6 noiembrie 2009.

Așadar, după cum corect

susține recurenta-reclamantă, funcția publică de conducere

ocupată a fost desființată prin efectul unei legi abrogate

și ulterior declarată neconstituțională.

Mai mult decât atât, au fost înfrânte

dispoziții clare din Legea nr. 188/1999 privind Statutul

funcționarilor publici, cum ar fi prevederile art. 3 lit. f) din Legea care

consacră „principiul stabilității”, principiu ce stă la

baza exercitării funcției publice și prevederile art. 4 alin. (2)

potrivit cărora „exercitarea raporturilor de serviciu se realizează

pe perioadă nedeterminată, tocmai pentru a conferi

eficiență și viabilitate principiului mobilității”.

Trebuie observat, deci, că

legiuitorul a instituit, prin norme clare, măsuri de protecție a

funcționarului public împotriva oricăror abuzuri ale

conducătorilor autorităților și instituțiilor publice,

ca de pildă obligativitatea existenței acordului funcționarului

public pentru modificarea raportului de serviciu, limitarea la minimum a

posibilității angajatorului de a avea inițiativa

suspendării din funcția publică, enumerarea, cu caracter

limitativ, a situațiilor în care poate interveni încetarea raporturilor de

muncă.

În acest sens, Curtea

Constituțională prin Decizia nr. 1257 din 6 octombrie 2009 arată

clar că „Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea

competența materială, încălcând, astfel dispozițiile art.

115 alin. (6) din Constituție”.

Iată deci că fundamentarea

Ordinului emis și contestat de reclamanta-recurentă pe

dispozițiile O.U.G. nr. 37/2009 nu-i conferă caracterul de

legalitate, în plus, faptul că nu cuprinde o reală motivare a emiterii

sale, limitându-se doar la a arăta faptul că funcția avută

în vedere se desființează, fără a se indica motivele

concrete ale desființării funcției ori caracterul imputabil

reclamantului al măsurii dispuse, constituie încă o dovadă a nelegalității

acestuia.

Trebuie precizat și faptul că

reglementările aduse prin O.U.G. nr. 37/2009 încalcă și

dispozițiile art. 20 din Constituție prin raportare la prevederile

art. 6 pct. 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice,

sociale și culturale, care recunoaște și garantează dreptul

la muncă.

Așa fiind, recursul se privește

ca fondat și urmează a fi admis, sentința instanței de fond

modificată în tot în sensul admiterii în parte a acțiunii și a

anulării Ordinului nr. 217 din 27 aprilie 2009 emis de intimatul-pârât

Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național.

Cât privește capătul de cerere

referitor la anularea O.U.G. nr. 37/2009 acesta este inadmisibil, astfel cum se

va arăta în continuare.

Potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr.

554/2004 a contenciosului administrativ „Persoana vătămată

într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau

dispoziții din ordonanțe introduce acțiunea la instanța de

contencios administrativ, însoțită de excepția de

neconstituționalitate”.

Textul de lege restrânge astfel dreptul

persoanei vătămate de a introduce acțiunea la

instanță, al cărei obiect principal să fie cererea de

sesizare directă a Curții Constituționale pentru a declara ca

neconstituțională o ordonanță sau dispoziții de

ordonanță, și cu atât mai mult pentru a se solicita anularea

Ordonanței.

În al doilea rând, O.U.G. nr. 37/2009

privind unele măsuri de îmbunătățire a

activității administrației publice, este un act normativ cu

putere de lege, adoptat de Guvern în virtutea delegării legislative,

reglementate de art. 115 alin. (4) – (8) din Constituția României,

republicată, deci nu se înscrie în dispozițiile art. 2 alin. (1) lit.

c) teza 1 din Legea contenciosului administrativ, care definește actul

administrativ ca fiind, actul unilateral cu caracter individual sau normativ

emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea

organizării executării legii sau a executării în concret a

legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”,

numai acesta fiind susceptibil de anulare și eventual suspendarea

executării, în condițiile impuse de art. 14 și art. 15 din Legea

nr. 554/2004.

Cât privește capătul de cerere

privind suspendarea executării Ordinului nr. 217 din 27 aprilie 2009

și a O.U.G. nr. 37/2009, se constată că acesta a rămas

fără obiect, acțiunea reclamantei fiind soluționată pe

fond.

Având în vedere și dispozițiile

art. 274 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta N.A.

împotriva sentinței civile nr. 3298 din 14 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal.

Modifică în tot sentința

atacată și în consecință:

Admite în parte acțiunea

formulată.

Anulează Ordinul nr. 217 din 27

aprilie 2009 emis de pârâtul Ministerul Culturii și Patrimoniului

Național.

Respinge capătul de cerere privind

anularea O.U.G. nr. 37 din 2 aprilie 2009, ca inadmisibil.

Respinge cererea de suspendare a

Ordinului nr. 217 din 27 aprilie 2009 și O.U.G. nr. 37 din 2 aprilie 2009,

ca rămasă fără obiect.

Obligă intimatul-pârât Ministerul

Culturii și Patrimoniului Național la plata de 800 lei către

recurenta-reclamantă reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 10 martie 2010.