ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1351/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3298 din 14 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantă N.A. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național, acțiunea având ca obiect anularea O.U.G. nr. 37 din 22 aprilie 2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, anularea Ordinului nr. 217 din 27 aprilie 2009 emis de Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național prin care a fost eliberată din funcție și suspendarea executării O.U.G.

nr. 37/2009 și a Ordinului a căror anulare se cere. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin Ordinul nr. 217 din 27 aprilie 2009 reclamanta a fost eliberată din funcția de director executiv al Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Național Ilfov începând cu data de 24 mai 2009, ordinul fiind fundamentat pe dispozițiile art. III alin. (1) și art. 11 din O.U.G. nr. 37/2009 și art. 99 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, fiindu-i pusă la dispoziție funcția de consilier clasa I gradul profesional superior treapta de salarizarea 1 din structura Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național Ilfov, funcție pe care reclamanta a acceptat-o.

A reținut prima instanță că Ordinul emis este legal deoarece este dat în baza prevederilor O.U.G. nr. 37/2009 și a art. 99 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, nefiind încălcat principiul stabilității în exercitarea funcției publice de vreme ce reclamantei i s-a oferit funcția publică de consilier clasa I gradul profesional superior treapta de salarizare 1 din structura Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național Ilfov. Cât privește cererea de anulare a O.U.G. nr. 37/2009, instanța de fond a reținut că nu se poate pronunța asupra acestui aspect, singura care poate verifica dacă prin Ordonanță au fost încălcate dispoziții constituționale fiind Curtea Constituțională.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta N.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și susținând în esență că Ordinul nr. 217 din 27 aprilie 2009, de eliberare a sa din funcția de director executiv al Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Național Ilfov, este nelegal, fiind fundamentat pe prevederile modificatoare ale Legii nr. 188/1999 aduse prin O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, Ordonanță care la data de 6 octombrie 2009 a fost abrogată de O.U.G. nr. 105 din 6 octombrie 2009, iar prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a Curții Constituționale publicată în M.Of. nr. 758 din 6 noiembrie 2009 a fost declarată neconstituțională.

Susține recurenta-reclamantă că prin emiterea Ordinului nr. 217 din 27 aprilie 2009, a fost încălcat principiul stabilității funcției publice consacrat de art. 3 din Legea nr. 188/1999, iar acceptarea funcției publice ce i s-a oferit de consilier clasa I s-a făcut în condițiile în care dacă ar fi refuzat acel post ar fi riscat să rămână fără nicio sursă de venit. A fost invocat motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Recursul este fondat și urmează a fi admis în baza art. 312 C. proc. civ., potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare.

Ordinul nr. 217 din 27 aprilie 2009 emis de Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național, astfel cum susține recurenta-reclamantă este fundamentat pe dispozițiile art. III alin. (1) și (11) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice și pe prevederile art. 97 lit. c), art. 99 alin. (1) lit. b) coroborate cu cele ale alin. (2), (3) și (5), precum și cele ale art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările ulterioare. Din conținutul dispozițiilor art. III alin. (1) - (4) din O.U.G.

nr. 37/2009, privind unele măsuri de îmbunătățire a administrației publice, rezultă că au fost desființate posturile deținute de funcționarii publici, respectiv directori executivi și directori executivi adjuncți, fiind create în locurile acestora alte funcții de demnitate publică, respectiv cea de director coordonator și adjuncți ai acestuia, persoane numite în urma câștigării unui concurs anume organizat, prin act administrativ al ordonatorului principal de credite, în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea căruia funcționează serviciul public deconcentrat respectiv și care își exercita funcțiile în baza unui „contract de management” încheiat cu ordonatorul principal de credite, pe o perioadă de maximum 4 ori, contract asimilat „contractului individual de muncă”.

Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională a constatat că prin O.U.G. nr. 37/2009, aprobată prin lege de către Parlament, a fost afectat regimul juridic al serviciilor publice deconcentrate în sensul încălcării prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituția României, prin reglementările sale O.U.G. nr. 37/2009 „afectând” statutul juridic al unor funcționari publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale, stabilit prin Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, adoptate de Parlament în conformitate cu prevederile art. 73 alin. (3) lit. j) din Legea fundamentală, potrivit cărora statutul funcționarilor publici se reglementează prin lege organică.

O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin O.U.G. nr. 105 din 6 octombrie 2009, iar Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea Legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 publicată în M.Of. nr. 758 din 6 noiembrie 2009. Așadar, după cum corect susține recurenta-reclamantă, funcția publică de conducere ocupată a fost desființată prin efectul unei legi abrogate și ulterior declarată neconstituțională. Mai mult decât atât, au fost înfrânte dispoziții clare din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cum ar fi prevederile art. 3 lit. f) din Legea care consacră „principiul stabilității”, principiu ce stă la baza exercitării funcției publice și prevederile art. 4 alin. (2) potrivit cărora „exercitarea raporturilor de serviciu se realizează pe perioadă nedeterminată, tocmai pentru a conferi eficiență și viabilitate principiului mobilității”.

Trebuie observat, deci, că legiuitorul a instituit, prin norme clare, măsuri de protecție a funcționarului public împotriva oricăror abuzuri ale conducătorilor autorităților și instituțiilor publice, ca de pildă obligativitatea existenței acordului funcționarului public pentru modificarea raportului de serviciu, limitarea la minimum a posibilității angajatorului de a avea inițiativa suspendării din funcția publică, enumerarea, cu caracter limitativ, a situațiilor în care poate interveni încetarea raporturilor de muncă. În acest sens, Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1257 din 6 octombrie 2009 arată clar că „Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competența materială, încălcând, astfel dispozițiile art. 115 alin. (6) din Constituție”.

Iată deci că fundamentarea Ordinului emis și contestat de reclamanta-recurentă pe dispozițiile O.U.G. nr. 37/2009 nu-i conferă caracterul de legalitate, în plus, faptul că nu cuprinde o reală motivare a emiterii sale, limitându-se doar la a arăta faptul că funcția avută în vedere se desființează, fără a se indica motivele concrete ale desființării funcției ori caracterul imputabil reclamantului al măsurii dispuse, constituie încă o dovadă a nelegalității acestuia. Trebuie precizat și faptul că reglementările aduse prin O.U.G. nr. 37/2009 încalcă și dispozițiile art. 20 din Constituție prin raportare la prevederile art. 6 pct. 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, care recunoaște și garantează dreptul la muncă.

Așa fiind, recursul se privește ca fondat și urmează a fi admis, sentința instanței de fond modificată în tot în sensul admiterii în parte a acțiunii și a anulării Ordinului nr. 217 din 27 aprilie 2009 emis de intimatul-pârât Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național. Cât privește capătul de cerere referitor la anularea O.U.G. nr. 37/2009 acesta este inadmisibil, astfel cum se va arăta în continuare. Potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ „Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe introduce acțiunea la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate”.

Textul de lege restrânge astfel dreptul persoanei vătămate de a introduce acțiunea la instanță, al cărei obiect principal să fie cererea de sesizare directă a Curții Constituționale pentru a declara ca neconstituțională o ordonanță sau dispoziții de ordonanță, și cu atât mai mult pentru a se solicita anularea Ordonanței. În al doilea rând, O.U.G.

nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, este un act normativ cu putere de lege, adoptat de Guvern în virtutea delegării legislative, reglementate de art. 115 alin. (4) – (8) din Constituția României, republicată, deci nu se înscrie în dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) teza 1 din Legea contenciosului administrativ, care definește actul administrativ ca fiind, actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”, numai acesta fiind susceptibil de anulare și eventual suspendarea executării, în condițiile impuse de art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Cât privește capătul de cerere privind suspendarea executării Ordinului nr. 217 din 27 aprilie 2009 și a O.U.G. nr. 37/2009, se constată că acesta a rămas fără obiect, acțiunea reclamantei fiind soluționată pe fond. Având în vedere și dispozițiile art. 274 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta N.A. împotriva sentinței civile nr. 3298 din 14 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică în tot sentința atacată și în consecință: Admite în parte acțiunea formulată. Anulează Ordinul nr. 217 din 27 aprilie 2009 emis de pârâtul Ministerul Culturii și Patrimoniului Național. Respinge capătul de cerere privind anularea O.U.G. nr. 37 din 2 aprilie 2009, ca inadmisibil. Respinge cererea de suspendare a Ordinului nr. 217 din 27 aprilie 2009 și O.U.G. nr. 37 din 2 aprilie 2009, ca rămasă fără obiect. Obligă intimatul-pârât Ministerul Culturii și Patrimoniului Național la plata de 800 lei către recurenta-reclamantă reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 martie 2010.