ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3143/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1275 din 30 iunie 2009, Tribunalul Brașov a respins excepțiile prematurității, lipsei calității procesuale active și lipsei calității procesuale pasive a pârâtului B.M.L. S-a admis acțiunea precizată, formulată de reclamanta SC R.F. SA împotriva pârâților SC I. SRL și B.M.L. pe care i-a obligat, în solidar, la plata sumei de 136.359,81 RON cu titlu de prejudiciu. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, la data de 20 aprilie 2000, între reclamantă și pârâta SC I. SRL s-a încheiat contractul de administrare prin care reclamanta a încredințat pârâtei organizarea, gestionarea și managementul activității sale, reclamanta fiind reprezentată de Consiliul de administrație - printre care și pârâtul B.M.L.

- iar pârâta a fost reprezentată de aceeași persoană care era asociat și administrator al acesteia. În convenție s-a stabilit că onorariul brut este indexabil cu un procent egal cu procentul mediu de indexare al salariilor angajaților societății beneficiare, ori de câte ori are loc acest fapt, fiind necesară încheierea unui act adițional la contractul de administrare în urma aprobării prin hotărâre a A.G.A. reclamantei. Prin Hotărârea A.G.A. nr. 1 din 27 aprilie 2006 s-a aprobat prelungirea contractului de administrare cu un an, însă hotărârea a fost desființată prin sentința nr. 15 din 15 martie 2007 a Tribunalului Brașov, nulitate ce a avut ca efect și desființarea actului adițional la contract (prin care s-a prelungit cu un an), fiind întocmit în temeiul unui act juridic nul.

În atare situație, instanța a considerat că pentru anul 2005, contractul de administrare nu a fost prelungit, iar cu toate acestea pârâta a încasat suma de 60.377,59 RON plătită din ordinul pârâtului B.M.L., deși prin Hotărârea A.G.A. nr. 1 din 12 aprilie 2005 nu s-a dispus nimic cu privire la aceasta. Instanța a reținut că, inclusiv pentru anul 2006, deși Hotărârea A.G.A. nr. 1 din 27 aprilie 2006 fusese declarată nulă prin sentința nr. 15 din 15 martie 2007, pârâta nu avea dreptul de a încasa remunerația.

Referitor la excepția prematurității invocată de pârâți s-a arătat că în cauză este vorba de o acțiune în răspundere civilă delictuală formulată împotriva pârâtei persoană juridică pentru o perioadă în care nu deținea calitatea de administrator a reclamantei și, în care a încasat prin pârâtul – persoană fizică sume de bani ce nu i se cuveneau, care a fost acționat în instanță, în calitate de reprezentant al SC I. SRL, nefiind aplicabile dispozițiile art. 155 din Legea nr. 31/1990. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului s-a avut în vedere că reclamanta a invocat răspunderea civilă delictuală a acestuia pentru faptul că ar fi încasat în mod nejustificat – fără a exista un contract de administrare – în numele pârâtei, sume de bani și bunuri, fiind evident că are calitate procesuală pasivă.

Apelurile declarate de SC I. SRL și de pârâtul B.M.L. împotriva sentinței au fost respinse ca nefondate prin decizia nr. 133 din 3 decembrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția comercială. În considerentele deciziei, în raport de criticile invocate, instanța de apel a reținut următoarele: Litigiul este de natură comercială conform art. 4 C. com. care instituie o prezumție de comercialitate pentru toate obligațiile comerciantului, iar faptul că în anii 2005 – 2006 societatea pârâtă a încasat din ordinul pârâtului B.M.L., fără drept, onorariul de administrate, nu răstoarnă prezumția de comercialitate a obligației de restituire.

Cu privire la excepția de prematuritate a acțiunii și a lipsei calității procesuale active a reclamantei s-a reținut că sunt nefondate întrucât acțiunea dedusă judecății nu este întemeiată pe dispozițiile art. 155 din Legea nr. 31/1990, iar din actele dosarului rezultă că pârâtul persoană fizică nu a fost acționat în justiție în calitate de administrator al reclamantei, ci în calitate de reprezentant al SC I. SRL conform art. 35 din Decretul nr. 31/1954. Pe fondul cauzei s-a avut în vedere natura juridică a contractului de administrare, faptul că acesta este un mandat comercial, precum și faptul că reprezentantul permanent este asimilat în drepturi și obligații cu persoana fizică administrator ceea ce nu reduce răspunderea persoanei juridice administrator, care rămâne obligată solidar cu acesta pentru toate actele și faptele juridice săvârșite de acesta în administrarea societății.

De asemenea, s-a luat în considerare faptul că pentru anii 2005 - 2006 – deși nu s-a prelungit legal contractul de administrare și nu s-a indexat onorariul – administratorul a încasat nelegal suma de 60.377,59 RON și respectiv 67.749,74 RON, plătite din ordinul pârâtului persoană fizică ceea ce atrage răspunderea delictuală a pârâților. Cu privire la răspunderea delictuală a acestuia s-a constatat că sunt îndeplinite elementele constitutive ale răspunderii delictuale, respectiv fapta ilicită – constând în plata și încasarea sumelor de bani fără a exista hotărâri A.G.A. în acest sens și în indexarea onorariului administratorului – fiind dovedit prejudiciul, precum și raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovăția pârâților.

Împotriva deciziei, pârâta SC I. SRL Făgăraș a declarat recurs prin care a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru următoarele motive: - Reclamanta nu s-a conformat prevederilor art. 720 1 C. proc. civ., reținându-se greșit că pretinsa convocare la conciliere s-ar fi realizat în conformitate cu rigorile legii, convocarea efectuându-se pentru o singură parte. - Ambele instanțe au trecut cu ușurință peste temeiurile legale invocate de reclamantă și anume: art. 72, art. 153 3 alin. (2) și art. 153 8 din Legea nr. 31/1990, precum și pe dispozițiile art. 998 – art. 999, art. 153 9 – art. 154 4 C. civ., respingându-se în mod greșit excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei.

Se susține că instanțele trebuiau să observe că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 155 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 ce reglementează acțiunea în răspundere a administratorilor pentru daunele cauzate societății, prin încălcarea îndatoririlor față de societate, ceea ce presupune că acțiunea aparține adunării generale, fapt care nu s-a întâmplat. - Deși s-a dat eficiență prevederilor art. 998 – art. 999 C. civ., nu s-a făcut dovada faptului ilicit și culpabil, producător de prejudiciu pentru pretinsele sume încasate, care ar putea constitui eventual o plată nedatorată. Prin urmare, recurenta susține că în perioada pentru care se solicită restituirea indemnizației de administrator, SC R.F.

SA a deținut această calitate. - S-a respins în mod nejustificat excepția lipsei competenței materiale a Tribunalului Brașov ca instanță de drept comercial deoarece, în cauză sunt incidente dispozițiile legale aplicabile materiei competenței materiale în sens civil. - O altă problemă ignorată de cele două instanțe este legată de faptul că afacerile reclamantei au fost girate de recurentă ca administrator, societatea funcționând normal, neavând relevanță dacă s-au înregistrat pierderi ori beneficii. - Pretenția formulată de reclamantă are la bază o expertiză extrajudiciară ce nu i-a fost comunicată și care a fost realizată fără participarea sa, fiind un act întocmit pro causa ce nu-i poate fi opus.

Prin întâmpinarea depusă la 21 aprilie 2010, intimata a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei pronunțată de instanța de apel. Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat. - Contrar susținerilor recurentei - pârâte, scopul instituit prin dispozițiile art. 720 1 C. proc. civ., acela de a încerca soluționarea litigiului – anterior introducerii cererii de chemare în judecată – prin conciliere directă a fost atins câtă vreme convocarea a fost efectuată cu respectarea condițiilor și termenelor către reprezentantul permanent al SC I. SRL, acesta având domiciliul la aceeași adresă ca și sediul societății. În atare situație, având în vedere și faptul că în cuprinsul convocării se regăsesc motivele expuse și prin cererea introductivă nu se poate susține nerespectarea prevederilor art. 720 1 C. proc.

civ., instanța de apel statuând corect asupra acestui aspect. - Nici criticile recurentei prin care se vizează greșita rezolvare a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, precum și a faptului că – în cauză – ar fi incidente dispozițiile art. 155 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 nu pot fi primite. Așa cum au reținut în mod corect și instanțele anterioare (care și-au argumentat pe larg raționamentul juridic) acțiunea reclamantei este una în răspunderea delictuală a societății pârâte pentru fapte ilicite comise în perioadele în care nu a deținut calitatea de administrator al reclamantei, constând în încasarea de sume de bani ce nu i se cuveneau.

De asemenea, instanțele au arătat (cu respectarea principiului disponibilității părții) că pârâtul persoană fizică a fost acționat în instanță, nu în calitatea sa de administrator al societății pârâte, ci în calitate de reprezentant al acesteia, de persoană prin intermediul căreia s-au încasat sumele de bani pretinse prin acțiune, respectiv ca persoană fizică care a săvârșit fapta ilicită, în numele persoanei juridice. Prin urmare dispozițiile art. 155 din Legea nr. 31/1990, care reglementează acțiunea în răspundere, condițiile și consecințele acesteia, acțiune ce poate fi îndreptată contra fondatorilor, administratorilor, directorilor, respectiv a membrilor directoratului și consiliului de supraveghere, precum și a cenzorilor sau auditorilor financiari, pentru daune cauzate societății prin încălcarea îndatoririlor lor față de societate, nu sunt incidente în cauză.

Câtă vreme societatea pârâtă nu mai deținea calitatea de administrator al societății reclamante în perioada în care s-au săvârșit faptele ilicite este evident că nu se putea declanșa procedura instituită prin normele evocate și că – pe cale de consecință nu se poate reține nici prematuritatea acțiunii prezente și nici lipsa de legitimare a reclamantei în promovarea prezentului demers judiciar. Nefondată este și critica ce se referă la pretinsa natură civilă a litigiului dedus judecății cu trimitere la valoarea acestuia. Cu toate că, în realitate, critica este una formală fără să se arate în concret în ce a constat nelegalitatea deciziei pe acest aspect, Înalta Curte reamintește că prin dispozițiile art. 4 C. com.

este instituită o prezumție de comercialitate pe toate actele comerciantului cu referire la toate obligațiile comerciante, indiferent de izvorul lor (inclusiv pentru cele derivând din fapte ilicite), prezumție ce are caracter relativ. Cum, prezumția nu a fost răsturnată, în mod legal, instanțele au reținut natura comercială a litigiului dedus judecății. - În privința celorlalte susțineri ale recurentei prin care se aduc în discuție o serie de acte constând în încheierea judecătorului delegat la Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașov și expertiza extrajudiciară se constată că nu constituie veritabile motive de nelegalitate în sensul dispozițiilor art. 304 pct. 1 – 9 C. proc. civ., motiv pentru care nu pot face obiectul contractului de legalitate.

- În fine, instanța nu va primi nici susținerile prin care se invocă lipsa dovedirii faptului ilicit și producător de prejudiciu motivat de faptul că, prin încasarea pretinselor sume bănești pentru a perioadă în care nu a fi avut calitatea de administrator nu se circumscriu unei răspunderi delictuale, ci unei plăți datorate. Din contră, în perioada în care nu exista un contract de administrare (2005 – 2006), încasarea de către societatea administrator a sumelor de bani cu titlu de onorariu (fără a exista o aprobare a adunării generale de prelungire a contractului de administrare și de indexare a onorariului) nu poate atrage decât răspunderea civilă delictuală. În consecință, pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de societatea pârâtă, conform art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC I. SRL Făgăraș împotriva deciziei nr. 133/AP din 3 decembrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2010.