ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3143/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3143/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1275 din 30 iunie 2009,

Tribunalul Brașov a respins excepțiile prematurității, lipsei calității

procesuale active și lipsei calității procesuale pasive a pârâtului B.M.L.

S-a admis acțiunea

precizată, formulată de reclamanta SC R.F. SA împotriva pârâților SC I. SRL și B.M.L.

pe care i-a obligat, în solidar, la plata sumei de 136.359,81 RON cu titlu de

prejudiciu.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a reținut că, la data de 20 aprilie 2000, între reclamantă și

pârâta SC I. SRL s-a încheiat contractul de administrare prin care reclamanta a

încredințat pârâtei organizarea, gestionarea și managementul activității sale,

reclamanta fiind reprezentată de Consiliul de administrație - printre care și

pârâtul B.M.L. - iar pârâta a fost reprezentată de aceeași persoană care era

asociat și administrator al acesteia.

În convenție s-a

stabilit că onorariul brut este indexabil cu un procent egal cu procentul mediu

de indexare al salariilor angajaților societății beneficiare, ori de câte ori

are loc acest fapt, fiind necesară încheierea unui act adițional la contractul

de administrare în urma aprobării prin hotărâre a A.G.A. reclamantei.

Prin Hotărârea A.G.A.

nr. 1 din 27 aprilie 2006 s-a aprobat prelungirea contractului de administrare

cu un an, însă hotărârea a fost desființată prin sentința nr. 15 din 15 martie

2007 a Tribunalului Brașov, nulitate ce a avut ca efect și desființarea actului

adițional la contract (prin care s-a prelungit cu un an), fiind întocmit în

temeiul unui act juridic nul.

În atare situație,

instanța a considerat că pentru anul 2005, contractul de administrare nu a fost

prelungit, iar cu toate acestea pârâta a încasat suma de 60.377,59 RON plătită

din ordinul pârâtului B.M.L., deși prin Hotărârea A.G.A. nr. 1 din 12 aprilie

2005 nu s-a dispus nimic cu privire la aceasta.

Instanța a reținut

că, inclusiv pentru anul 2006, deși Hotărârea A.G.A. nr. 1 din 27 aprilie 2006

fusese declarată nulă prin sentința nr. 15 din 15 martie 2007, pârâta nu avea

dreptul de a încasa remunerația.

Referitor la excepția

prematurității invocată de pârâți s-a arătat că în cauză este vorba de o

acțiune în răspundere civilă delictuală formulată împotriva pârâtei persoană

juridică pentru o perioadă în care nu deținea calitatea de administrator a

reclamantei și, în care a încasat prin pârâtul – persoană fizică sume de bani

ce nu i se cuveneau, care a fost acționat în instanță, în calitate de

reprezentant al SC I. SRL, nefiind aplicabile dispozițiile art. 155 din Legea nr.

31/1990.

Cu privire la

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului s-a avut în vedere că

reclamanta a invocat răspunderea civilă delictuală a acestuia pentru faptul că

ar fi încasat în mod nejustificat – fără a exista un contract de administrare –

în numele pârâtei, sume de bani și bunuri, fiind evident că are calitate

procesuală pasivă.

Apelurile declarate

de SC I. SRL și de pârâtul B.M.L. împotriva sentinței au fost respinse ca

nefondate prin decizia nr. 133 din 3 decembrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția

comercială.

În considerentele

deciziei, în raport de criticile invocate, instanța de apel a reținut

următoarele:

Litigiul este de

natură comercială conform art. 4 C. com. care instituie o prezumție de

comercialitate pentru toate obligațiile comerciantului, iar faptul că în anii

2005 – 2006 societatea pârâtă a încasat din ordinul pârâtului B.M.L., fără

drept, onorariul de administrate, nu răstoarnă prezumția de comercialitate a

obligației de restituire.

Cu privire la

excepția de prematuritate a acțiunii și a lipsei calității procesuale active a

reclamantei s-a reținut că sunt nefondate întrucât acțiunea dedusă judecății nu

este întemeiată pe dispozițiile art. 155 din Legea nr. 31/1990, iar din actele

dosarului rezultă că pârâtul persoană fizică nu a fost acționat în justiție în

calitate de administrator al reclamantei, ci în calitate de reprezentant al SC

I. SRL conform art. 35 din Decretul nr. 31/1954.

Pe fondul cauzei s-a

avut în vedere natura juridică a contractului de administrare, faptul că acesta

este un mandat comercial, precum și faptul că reprezentantul permanent este

asimilat în drepturi și obligații cu persoana fizică administrator ceea ce nu

reduce răspunderea persoanei juridice administrator, care rămâne obligată

solidar cu acesta pentru toate actele și faptele juridice săvârșite de acesta în

administrarea societății.

De asemenea, s-a luat

în considerare faptul că pentru anii 2005 - 2006 – deși nu s-a prelungit legal

contractul de administrare și nu s-a indexat onorariul – administratorul a

încasat nelegal suma de 60.377,59 RON și respectiv 67.749,74 RON, plătite din

ordinul pârâtului persoană fizică ceea ce atrage răspunderea delictuală a

pârâților.

Cu privire la

răspunderea delictuală a acestuia s-a constatat că sunt îndeplinite elementele

constitutive ale răspunderii delictuale, respectiv fapta ilicită – constând în

plata și încasarea sumelor de bani fără a exista hotărâri A.G.A. în acest sens

și în indexarea onorariului administratorului – fiind dovedit prejudiciul,

precum și raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovăția pârâților.

Împotriva deciziei,

pârâta SC I. SRL Făgăraș a declarat recurs prin care a invocat dispozițiile art.

304 pct. 9 C. proc. civ. pentru următoarele motive:

- Reclamanta nu s-a

conformat prevederilor art. 720

1

C. proc. civ., reținându-se greșit

că pretinsa convocare la conciliere s-ar fi realizat în conformitate cu

rigorile legii, convocarea efectuându-se pentru o singură parte.

- Ambele instanțe au

trecut cu ușurință peste temeiurile legale invocate de reclamantă și anume: art.

72, art. 153

3

alin. (2) și art. 153

8

din Legea nr. 31/1990,

precum și pe dispozițiile art. 998 – art. 999, art. 153

9

– art. 154

4

C. civ., respingându-se în mod greșit excepția lipsei calității procesuale

active a reclamantei.

Se susține că

instanțele trebuiau să observe că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 155

alin. (1) din Legea nr. 31/1990 ce reglementează acțiunea în răspundere a

administratorilor pentru daunele cauzate societății, prin încălcarea

îndatoririlor față de societate, ceea ce presupune că acțiunea aparține

adunării generale, fapt care nu s-a întâmplat.

- Deși s-a dat

eficiență prevederilor art. 998 – art. 999 C. civ., nu s-a făcut dovada

faptului ilicit și culpabil, producător de prejudiciu pentru pretinsele sume

încasate, care ar putea constitui eventual o plată nedatorată.

Prin urmare,

recurenta susține că în perioada pentru care se solicită restituirea indemnizației

de administrator, SC R.F. SA a deținut această calitate.

- S-a respins în mod

nejustificat excepția lipsei competenței materiale a Tribunalului Brașov ca

instanță de drept comercial deoarece, în cauză sunt incidente dispozițiile

legale aplicabile materiei competenței materiale în sens civil.

- O altă problemă

ignorată de cele două instanțe este legată de faptul că afacerile reclamantei

au fost girate de recurentă ca administrator, societatea funcționând normal,

neavând relevanță dacă  s-au înregistrat pierderi ori beneficii.

- Pretenția formulată

de reclamantă are la bază o expertiză extrajudiciară ce nu i-a fost comunicată

și care a fost realizată fără participarea sa, fiind un act întocmit pro causa

ce nu-i poate fi opus.

Prin întâmpinarea

depusă la 21 aprilie 2010, intimata a solicitat respingerea recursului și

menținerea deciziei pronunțată de instanța de apel.

Analizând decizia

atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că

recursul este nefondat.

- Contrar susținerilor

recurentei - pârâte, scopul instituit prin dispozițiile art. 720

1

C.

proc. civ., acela de a încerca soluționarea litigiului – anterior introducerii

cererii de chemare în judecată – prin conciliere directă a fost atins câtă

vreme convocarea a fost efectuată cu respectarea condițiilor și termenelor

către reprezentantul permanent al SC I. SRL, acesta având domiciliul la aceeași

adresă ca și sediul societății.

În atare situație,

având în vedere și faptul că în cuprinsul convocării se regăsesc motivele expuse

și prin cererea introductivă nu se poate susține nerespectarea prevederilor art.

720

1

C. proc. civ., instanța de apel statuând corect asupra acestui

aspect.

- Nici criticile

recurentei prin care se vizează greșita rezolvare a excepției lipsei calității

procesuale active a reclamantei, precum și a faptului că – în cauză – ar fi

incidente dispozițiile art. 155 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 nu pot fi

primite.

Așa cum au reținut în

mod corect și instanțele anterioare (care și-au argumentat pe larg raționamentul

juridic) acțiunea reclamantei este una în răspunderea delictuală a societății

pârâte pentru fapte ilicite comise în perioadele în care nu a deținut calitatea

de administrator al reclamantei, constând în încasarea de sume de bani ce nu i

se cuveneau.

De asemenea,

instanțele au arătat (cu respectarea principiului disponibilității părții) că

pârâtul persoană fizică a fost acționat în instanță, nu în calitatea sa de

administrator al societății pârâte, ci în calitate de reprezentant al acesteia,

de persoană prin intermediul căreia s-au încasat sumele de bani pretinse prin

acțiune, respectiv ca persoană fizică care a săvârșit fapta ilicită, în numele

persoanei juridice.

Prin urmare

dispozițiile art. 155 din Legea nr. 31/1990, care reglementează acțiunea în răspundere,

condițiile și consecințele acesteia, acțiune ce poate fi îndreptată contra

fondatorilor, administratorilor, directorilor, respectiv a membrilor

directoratului și consiliului de supraveghere, precum și a cenzorilor sau

auditorilor financiari, pentru daune cauzate societății prin încălcarea

îndatoririlor lor față de societate, nu sunt incidente în cauză.

Câtă vreme societatea

pârâtă nu mai deținea calitatea de administrator al societății reclamante în

perioada în care s-au săvârșit faptele ilicite este evident că nu se putea

declanșa procedura instituită prin normele evocate și că – pe cale de

consecință nu se poate reține nici prematuritatea acțiunii prezente și nici

lipsa de legitimare a reclamantei în promovarea prezentului demers judiciar.

Nefondată este și

critica ce se referă la pretinsa natură civilă a litigiului dedus judecății cu

trimitere la valoarea acestuia.

Cu toate că, în

realitate, critica este una formală fără să se arate în concret în ce a constat

nelegalitatea deciziei pe acest aspect, Înalta Curte reamintește că prin

dispozițiile art. 4 C. com. este instituită o prezumție de comercialitate pe

toate actele comerciantului cu referire la toate obligațiile comerciante,

indiferent de izvorul lor (inclusiv pentru cele derivând din fapte ilicite),

prezumție ce are caracter relativ.

Cum, prezumția nu a

fost răsturnată, în mod legal, instanțele au reținut natura comercială a

litigiului dedus judecății.

- În privința

celorlalte susțineri ale recurentei prin care se aduc în discuție o serie de acte

constând în încheierea judecătorului delegat la Registrul Comerțului de pe

lângă Tribunalul Brașov și expertiza extrajudiciară se constată că nu

constituie veritabile motive de nelegalitate în sensul dispozițiilor art. 304 pct.

1 – 9 C. proc. civ., motiv pentru care nu pot face obiectul contractului de

legalitate.

- În fine, instanța

nu va primi nici susținerile prin care se invocă lipsa dovedirii faptului

ilicit și producător de prejudiciu motivat de faptul că, prin încasarea

pretinselor sume bănești pentru a perioadă în care nu a fi avut calitatea de

administrator nu se circumscriu unei răspunderi delictuale, ci unei plăți

datorate.

Din contră, în

perioada în care nu exista un contract de administrare (2005 – 2006), încasarea

de către societatea administrator a sumelor de bani cu titlu de onorariu (fără

a exista o aprobare a adunării generale de prelungire a contractului de

administrare și de indexare a onorariului) nu poate atrage decât răspunderea

civilă delictuală.

În consecință, pentru

considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat

de societatea pârâtă, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâta SC I. SRL Făgăraș împotriva deciziei nr. 133/AP din 3

decembrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 octombrie 2010.