ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 676/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința arbitrală nr. 231 din 8 noiembrie 2006, Tribunalul Arbitral al Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a admis acțiunea formulată de SC C.C.C.F. SA București și SC I. SPA, obligând-o pe pârâta C.N.A.D.N.R. SA București la plata sumei de 1.113.943,57 euro reprezentând prețul neachitat din prețul datorat pentru lucrările executate în temeiul contractului nr. 403/1999 și la 614525 euro dobânzi legale pe perioada 1 ianuarie 2001 – 1 februarie 2006, plata urmând a se face la cursul de schimb al B.N.R. din ziua plății, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința arbitrală de completare nr. 18 din 5 februarie 2007 același tribunal arbitral a admis cererea reclamantelor privind completarea hotărârii și în temeiul art. 64 alin. (2) din Regulile de procedură arbitrală și art. 281 2 C. proc. civ., a completat dispozitivul sentinței arbitrale nr. 231 din 8 noiembrie 2006 în sensul că pârâta a fost obligată să plătească reclamantelor dobânda legală de la 1 februarie 2006 până la plata sumei de 1.113.943,57 euro, în lei la cursul B.N.R. din ziua plății. Pârâta a formulat acțiune în anularea sentinței arbitrale nr. 231 din 8 noiembrie 2006 a Tribunalului arbitral al Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, invocând dispozițiile art. 364 lit. h) și f) C. proc.

civ. Pe cale de excepție a invocat următoarele: - excepția lipsei de interes a SC I. SPA, pe motiv că această reclamantă și-a manifestat voința reală în sensul că nu are interes în prezenta cauză; - excepția lipsei calității procesuale active a SC I. SPA deoarece reclamanta I. SPA nu a dorit să fie implicată în acest litigiu; - excepția lipsei calității de mandatar a SC C.C.C.F. SA, întrucât SC I. SPA nu are interes în cauză și a renunțat la orice drept rezultat din pretențiile aferente contractului nr. 403/1999, aspect învederat în actul PLC/526 din 16 noiembrie 2005, astfel că nu exista obiect al mandatului; - excepția prescrierii dreptului la acțiune având ca bază interpretarea contractului de antrepriză ca fiind un contract cu execuție succesivă raportată la scadența fiecărei lucrări executate, astfel că suma prescrisă este de 852.736,95 lei, se circumscrie perioadei 2000-2002 și în consecință nu datorează nici dobânda aferentă acestei perioade.

Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins excepțiile, ca inadmisibile, și a respins, ca nefondată, acțiunea în anulare, așa cum rezultă din sentința comercială nr. 59 din 26 martie 2007. În motivarea acestei sentințe instanța de apel a reținut că excepțiile ridicate au fost soluționate de tribunalul arbitral și exced motivelor limitativ prevăzute de art. 364 C. proc. civ., iar în legătură cu motivele întemeiate pe art. 304 lit. f) și h) C. proc. civ., a constatat că acestea sunt nefondate, întrucât tribunalul nu s-a pronunțat asupra aceea ce nu s-a cerut și dispozitivul hotărârii nu cuprinde dispoziții ce nu pot fi aduse la îndeplinire, necuprinzând contradicții care ar împiedica executarea.

Împotriva acestei hotărâri pârâta C.N.A.D.N.R. a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 4, 8, 9 C. proc. civ., susținând următoarele: - instanța și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, întrucât nu a luat act de voința SC I. SPA exprimată în actul PCL/526 din 16 noiembrie 2005 prin care a renunțat la orice avantaje pe care C.C.C.F. le-ar obține în urma finalizării procedurii arbitrajului, neavând interes în cauză și nici calitate procesuală activă (304 pct. 4 C. proc. civ.). - instanța nu a analizat raportul juridic al părților prin prisma contractului de antrepriză cu executare succesivă care justifică prescripția dreptului la acțiune pentru perioada 2000-2002, nejustificându-se nici debitul principal și nici dobânda aferentă (304 pct. 8 C. proc.

civ.). - tribunalul arbitral și instanța care a analizat acțiunea în anulare au interpretat greșit clauzele 70.1 și 70.2 din contract, pârâta neobligându-se decât la plata prețului și nicidecum la achitarea altor costuri. De asemenea, instanța greșit a reținut că pârâta nu a contestat sumele solicitate întrucât prin însăși apărarea sa, a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală, costurile fiind achitate SC I. în calitate de reprezentant al asocierii în anul 2004, și că eventualele costuri adiționale generate de modificările legislative, asupra cărora obligația asigurării sumelor aparține G.R. nu pot fi puse în sarcina companiei deoarece nu fac obiectul contractului. Recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Art. 304 pct. 4 C. proc. civ., prevede că hotărârea atacată poate fi casată „când instanța a depășit atribuțiile judecătorești”. Nu pot fi reținute motivele invocate de recurentă în susținerea depășirii atribuțiilor judecătorești de către instanța de judecată deoarece în interpretarea actelor normative invocate instanțele și-au exercitat atribuțiile puterii judecătorești, motivul prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., vizând respectarea competențelor constituționale în cadrul sistemului de drept precum și respectarea principiului separației puterilor în stat. Or, constatarea interesului în proces al reclamantei intimate SC I. SPA, a calității sale procesuale active, sunt atribuții ale instanței de judecată, care au fost exercitate în conformitate cu dispozițiile procedurale și constituționale.

Și criticile de nelegalitate a deciziei atacate întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., urmează a fi respinse întrucât analiza contractului de antrepriză ca un contract cu executare succesivă și interpretarea acestuia prin prisma clauzelor 70.1 și 70.2, care ar determina nejustificarea obligării la debitul principal și dobândă, precum și faptul că pârâta a contestat sumele solicitate de reclamantă prin însăși apărarea sa, sunt critici de fond ale hotărârii, nu critici de nelegalitate care la rândul lor să fie raportate la modul de soluționarea al acțiunii în anulare în temeiul art. 364 lit. f) și h) C. proc. civ. Cum instanța de recurs nu analizează problemele legate de temeinicia hotărârii ci numai aspectele de legalitate a hotărârii atacate și cum hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 364 lit. f) și h) C. proc.

civ., se constată că hotărârea împotriva căreia a fost declarat recursul este la adăpost de orice critică, urmând ca acesta să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta C.N.A.D.N.R. împotriva sentinței comerciale nr. 59 din 26 martie 2007 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 21 februarie 2008.