ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3042/2007

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3042/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 16

ianuarie 2006 la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera

de Comerț și Industrie a României reclamanta SC T.T. SRL a chemat în judecată

pârâta SC C. SA, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 31.371,33 dolari

S.U.A. la cursul în lei al B.N.R. din ziua plății cu titlu de preț și 28.628,33

dolari S.U.A. la cursul în lei al B.N.R. din ziua plății cu titlu de penalități

de întârziere, calculate până la 16 octombrie 2005.

Pârâta a introdus o

acțiune reconvențională pentru restituirea sumei

de 32.817,50 dolari S.U.A. la cursul în lei al B.N.R.,

pentru nerealizarea sporului de producție de 20 % cu dobânda legală prevăzută

de O.G. nr. 9/2000.Prin scrisoarea procesuală din 17 martie 2006, pârâta a

renunțat la capătul de cerere pentru plata de dobânzi din acțiunea

reconvențională.

Prin sentința arbitrală nr. 114 din 27

aprilie 2006, Tribunalul Arbitrai a admis acțiunea și a obligat pârâta să

plătească reclamantei

suma de 31.371,33 dolari

S.U.A. cu titlu de preț, la cursul B.N.R. din ziua plății cu

28.626,33 DOLARI

S.U.A. cu titlu de penalități de întârziere calculate până la 16 octombrie 2005

în lei, la cursul B.N.R. din ziua plății și, în continuare o penalitate de 0,25

% pe zi de întârziere la valoarea datoriei (31371,33 dolari S.U.A.) până la

plata acesteia, cu 22.481,72 lei cheltuieli de judecată. A respins acțiunea

reconvențională pentru plata sumei de 32.817,5 dolari S.U.A.

Pentru a pronunța această hotărâre Tribunalul

Arbitrai a reținut că în executarea contractului nr. 15/2004 reclamanta a

predat pârâtei cantitatea de 150 1 STIMUSOIL și 5000 1 STIMUCROP (la 5 și 6

aprilie 2004), mărfuri ce trebuiau plătite în trei rate, că pârâta a plătit

numai o parte din preț și a rămas neplătită o diferență de 31.371,33 dolari S.U.A.,

ce formează obiectul acțiunii principale (alături de plata unor penalități de

întârziere). Pe de altă parte în executarea contractului nr. 2/2003, reclamanta

a predat pârâtei cantitatea de 250 1 SIMUSOIL (factura 7180130 din 9 septembrie

2003) al cărui preț a fost plătit integral, stare de fapt necontestată de

vreuna din părți, dar pe motiv că sporul de producție asumat de vânzătoare nu

s-a realizat, pârâta a formulat o acțiune reconvențională (32.817,5 dolari S.U.A.).

Ambele produse STIMUCROP și STIMUSOIL au fost

folosite pentru stimularea producției de grâu pe aceeași solă, unul toamna, STIMUSOIL,

celălalt primăvara.

Produsele au fost preluate de la vânzător de

către delegații pârâtei fără nici o obiecțiune, ceea ce presupune că au fost

considerate corespunzătoare calitativ. Mai mult potrivit art. 6 pct. 2 din

contracte,

orice reclamație, privind

calitatea produselor trebuia făcută în termen de

două zile de la

predare, sub sancțiunea decăderii. Și cum pârâta nu a

făcut o astfel de reclamație privind calitatea produselor pentru nici

unul

dintre acestea (SIMUSOIL și SIMUCROP) față de stipulațiile

contractuale arătate nu mai poate pune astăzi în discuție calitatea.

Pârâta a susținut că recolta a fost sub cea

prevăzută de clauza adițională, ceea ce ar putea fi înțeles că produsele

predate de reclamantă ar fi avut vicii ascunse.

Tribunalul a reținut că sporul de producție

asumat prin contractul nr. 2/2003 este condiționat de un anumit mod de

depozitare și administrare a produselor, pe care pârâta nu a dovedit că le-a

respectat.

Deși clauza adițională prevedea ca reclamanta

să participe la administrarea produsului, pârâta nu a invitat-o să participe la

această operațiune și nu se putea aștepta ca reclamanta să participe din

proprie inițiativă câtă vreme aceasta nu putea ști dacă și când intenționa

pârâta să administreze produsele.

De altfel, aplicarea de către pârâtă a

produselor pe 557 ha (în loc de 500 ha) dovedește pe deplin nerespectarea

regulilor de folosire a produselor.

Pe de altă parte, cantitatea de 150 1 de

STIMUSOIL cumpărată în martie 2004 (contract nr. 15/2004) nu are nici o

legătură cu solele de grâu din speță, întrucât acest produs se administrează

toamna (nu

primăvara când a fost cumpărat).

Potrivit aceleiași stipulații contractuale

adiționale, reclamanta

trebuia să participe și la recoltarea grâului. Reclamanta nu a participat la

recoltare pentru că pârâta nu i-a trimis o astfel de invitație.

Pârâta nu a făcut nici reclamația impusă de

art. 70 alin. (2) C. com., în două zile de la constatarea rezultatelor

recoltării pretins nesatisfacătoare din cauza eventualelor vicii ascunse a

substanței administrate, termen a cărui nerespectare atrage, conform art. 70

alin. (3) C. com., decăderea din dreptul de a mai reclama ulterior respectivele

lipsuri de calitate.

Împotriva acestei hotărâri, cu respectarea

termenului prevăzut de art. 365 alin. (2) C. proc. civ., a formulat acțiune în

anulare pârâta SC C. SA solicitând desființarea sentinței arbitrale,

respingerea cererii introductive și admiterea cererii reconvenționale pentru

următoarele motive:

- Tribunalul Arbitrai s-a pronunțat asupra

unor lucruri care nu s-au cerut ori a dat mai mult decât s-a cerut în sensul că

SC T.T. SRL nu a solicitat penalități de întârziere după data de 16 octombrie

2005 până la achitarea debitului,

- Hotărârea arbitrală încalcă dispozițiile

imperative ale Legii nr.

469/2002, în sensul

că penalitățile nu pot depăși cuantumul sumei asupra

cărora sunt

aplicate, în lipsa unei convenții contrare, - Tribunalul a schimbat cauza acțiunii

introductive de instanță în sensul că a reținut în mod cu totul eronat că prin

cererea reconvențională s-a solicitat obligarea la restituirea prețului ca

urmare a faptului că produsele achiziționate erau afectate de vicii ascunse, - Prin

schimbarea cauzei cererii reconvenționale, instanța a apreciat subsecvent

într-un mod eronat întreg materialul probator administrat în cauză în

susținerea pretențiilor reclamantei. Mai mult, instanța a respins cererea

privind administrarea probei cu martori și expertiză tehnică apreciind că

acestea nu au relevanță în cauză.

Curtea de Apel București, secția a V-a comercială,

prin sentința comercială nr. 221 din 8 decembrie 2006, a admis acțiunea în

anulare formulată de reclamanta SC C. SA FOCȘANI, a anulat în parte sentința

arbitrală în sensul că a înlăturat obligația pârâtei de plată a penalităților

de la data de 16 octombrie 2005 la achitarea debitului.

Pentru a hotărî astfel, instanța a constatat

că într-adevăr tribunalul arbitrai a acordat mai mult decât s-a cerut iar cu

privire la celelalte motive ale acțiunii în anulare a reținut că sunt nefondate

întrucât nu au fost încălcate dispozițiile legii 469/2002 și ale art. 129 alin.

(4) C. proc. civ.

În termen legal, reclamanta SC C. SA VRANCEA

a declarat recurs împotriva sentinței nr. 221 din 8 decembrie 2006 a Curții de

Apel București, secția a V-a comercială, solicitând admiterea recursului,

modificarea în parte a sentinței, desființarea sentinței arbitrale și pe fondul

cauzei respingerea acțiunii arbitrale și admiterea cererii reconventionale

astfel cum a fost formulată.

Prin recursul său reclamanta a invocat

motivele de nelegalitate

prevăzut de pct. 8

și 9 ale art. 304 cât și 304

1

C. proc. civ.

În argumentarea motivului de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., reclamanta menționează că actul juridic

încheiat de părți respectiv contractul încheiat concretizat în două înscrisuri

contractul de vânzare - cumpărare nr. 2 din 3 septembrie 2003 și nr. 15 din 30

martie 2004 prevede obligații clare: dacă se realizează sporul de producție de

20 % față de sola martor, SC C. urma să achite vânzătoarei SC T.T. SRL

următoarea tranșă din

preț și livra

acesteia recolta obținută peste procentul de 20 %.Dacă nu se

realiza

sporul de 20 % intimata urma să restituie prețul proporțional cu procentul de

nerealizare a sporului (obligații afectate de condiție, eveniment viitor și

nesigur ca realizare, art. 1004 C. civ.).

Recurenta menționează că arbitri au schimbat

cauza juridică a apărărilor sale și a cererii reconventionale și înțelesul

lămurit și vădit neîndoielnic al contractului concretizat în două înscrisuri și

a interpretat raporturilor juridice, au adăugat clauzelor neechivoce, prezumții

inadmisibile, iar instanța de judecată și-a însușit greșeala arbitrilor și

interpretează la fel actul juridic dedus judecății.

În argumentarea motivului de recurs prevăzut

de pct. 9 al art. 304, se arată că instanța de judecată a aplicat greșit

dispozițiile art. 129 alin (4) C. proc. civ. Hotărârea arbitrală încalcă acest

principiu de

ordine publică în soluționarea

litigiului. Pe de o parte, hotărârea arbitrală recunoaște faptul că pârâta nu a

afirmat niciodată că produsele livrate ar

avea vicii ascunse iar pe de

altă parte, aplică, fără să pună în discuție

părții,

termenul de prescripție prevăzut de art. 70 C. com. Aceasta reprezintă o

încălcare a dispozițiilor art. 129 și 105 C. proc. civ.

Instanța,

menționează recurenta, ar fi trebuit să ia act de incidența în cauză a art. 364

pct. 1 C. proc. civ., întrucât hotărârea arbitrală a

încălcat norme de ordine publică referitoare la principiul

disponibilității precum și al contradictorialității, principii consacrate în

art. 105, 112

119 alin. 2, art. 129 alin. (4), art. 132 alin. (1) C.

proc. civ.

Recurenta arată că instanța arbitrală a

apreciat în motivare că apărarea sa cât și cererea reconvențională s-ar fi

fondat pe argumentul viciilor produselor și a analizat împrejurări care nu au

făcut obiectul dezbaterilor, viciile aparente, termenul de reclamare a

acestora, viciile

ascunse, modul de

depozitare și administrarea produselor.

A mai susținut recurenta că schimbând

înțelesul extrem de clar al clauzelor contractuale precum și cauza juridică a

apărărilor sale și a cererii reconvenționale s-a acoperit deficitul de probe a

intimatei-reclamantă în acțiunea arbitrală.

Recurenta conchide că arbitrii au răsturnat

sarcina probei și au

apreciat că pârâta a

trebuit să dovedească că a respectat instrucțiunile de

administrare deși

la dosarul cauzei există acte contabile primare care dovedesc atât

administrarea produselor, la culturile în cauză, în dozele prescrise, cât și

recolta obținută.

Recursul declarat de reclamantă nu este

fondat și va fi respins pentru următoarele considerente:

Prin acțiunea în anulare se face un control

de legalitate asupra hotărârii arbitrale, iar motivele acțiunii în anulare sunt

motive de nelegalitate, nu de netemeinicie.

În consecință analizând primul motiv de

recurs, Înalta Curte constată că nu este fondat deoarece în acțiunea în anulare

obiectul cercetării judecătorești nu este actul juridic propriu-zis, încheiat

de părți ci actul jurisdicțional respectiv sentința arbitrală.

Atunci când, în controlul efectuat pe calea

acțiunii în anulare, judecătorul se pronunță asupra anulării în temeiul art. 364

lit. f) C. proc. civ. (a dat mai mult /puțin ori altceva decât s-a cerut), nu

înseamnă că cercetează înțelesul și întinderea actului/contractului părților ci

verifică respectarea de către tribunalul arbitrai a limitelor învestirii.

De aceea nu se poate

spune că prin admiterea acțiunii în anulare în

temeiul art. 364 lit. (f) C. proc. civ., instanța a

schimbat natura, înțelesul lămurit al actului juridic dedus judecății. Instanța

de fapt a analizat legalitatea unui act jurisdictional al tribunalului arbitrai

și nu a cercetat spre a lămuri înțelesul unui act juridic.

În concluzie corect a reținut instanța care a

soluționat acțiunea în

anulare incidența în

cauză a dispozițiilor art. 304 lit. (f) C. proc. civ.,

reținând că

tribunalul arbitrai a acordat mai mult decât s-a cerut prin obligarea pârâtei

la plata penalităților de întârziere de la data de 16 octombrie 2005 până la

achitarea debitului, deși prin cererea de chemare în judecată reclamanta nu a

sesizat instanța cu o astfel de cerere.

Nu poate fi primită nici critica prevăzută de

pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., întrucât prevederile art. 129 alin. (4) C.

proc. civ., nu au fost încălcate și de altfel nu este o normă juridică

imperativă care să atragă anularea hotărârii arbitrale.

În concluzie, motivele de nelegalitate

invocate nu sunt fondate astfel că recursul declarat de reclamantă va fi

respins, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 274 C. proc. civ.,

recurenta-

reclamantă va fi obligată la

plata cheltuielilor de judecată către intimata-

pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGH

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC C.

SA

VRANCEA împotriva sentinței nr. 221 din

8 decembrie 2006 a Curții de

Apel București, secția a V-a comercială ca

nefondat.

Obligă recurenta la 6000 lei cheltuieli de

judecată intimatei-pârâtă SC T.T. SRL BUCUREȘTI.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10

octombrie 2007.