ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3042/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 16 ianuarie 2006 la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României reclamanta SC T.T. SRL a chemat în judecată pârâta SC C. SA, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 31.371,33 dolari S.U.A. la cursul în lei al B.N.R. din ziua plății cu titlu de preț și 28.628,33 dolari S.U.A. la cursul în lei al B.N.R. din ziua plății cu titlu de penalități de întârziere, calculate până la 16 octombrie 2005. Pârâta a introdus o acțiune reconvențională pentru restituirea sumei de 32.817,50 dolari S.U.A. la cursul în lei al B.N.R., pentru nerealizarea sporului de producție de 20 % cu dobânda legală prevăzută de O.G.

nr. 9/2000.Prin scrisoarea procesuală din 17 martie 2006, pârâta a renunțat la capătul de cerere pentru plata de dobânzi din acțiunea reconvențională. Prin sentința arbitrală nr. 114 din 27 aprilie 2006, Tribunalul Arbitrai a admis acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 31.371,33 dolari S.U.A. cu titlu de preț, la cursul B.N.R. din ziua plății cu 28.626,33 DOLARI S.U.A. cu titlu de penalități de întârziere calculate până la 16 octombrie 2005 în lei, la cursul B.N.R. din ziua plății și, în continuare o penalitate de 0,25 % pe zi de întârziere la valoarea datoriei (31371,33 dolari S.U.A.) până la plata acesteia, cu 22.481,72 lei cheltuieli de judecată. A respins acțiunea reconvențională pentru plata sumei de 32.817,5 dolari S.U.A.

Pentru a pronunța această hotărâre Tribunalul Arbitrai a reținut că în executarea contractului nr. 15/2004 reclamanta a predat pârâtei cantitatea de 150 1 STIMUSOIL și 5000 1 STIMUCROP (la 5 și 6 aprilie 2004), mărfuri ce trebuiau plătite în trei rate, că pârâta a plătit numai o parte din preț și a rămas neplătită o diferență de 31.371,33 dolari S.U.A., ce formează obiectul acțiunii principale (alături de plata unor penalități de întârziere). Pe de altă parte în executarea contractului nr. 2/2003, reclamanta a predat pârâtei cantitatea de 250 1 SIMUSOIL (factura 7180130 din 9 septembrie 2003) al cărui preț a fost plătit integral, stare de fapt necontestată de vreuna din părți, dar pe motiv că sporul de producție asumat de vânzătoare nu s-a realizat, pârâta a formulat o acțiune reconvențională (32.817,5 dolari S.U.A.).

Ambele produse STIMUCROP și STIMUSOIL au fost folosite pentru stimularea producției de grâu pe aceeași solă, unul toamna, STIMUSOIL, celălalt primăvara. Produsele au fost preluate de la vânzător de către delegații pârâtei fără nici o obiecțiune, ceea ce presupune că au fost considerate corespunzătoare calitativ. Mai mult potrivit art. 6 pct. 2 din contracte, orice reclamație, privind calitatea produselor trebuia făcută în termen de două zile de la predare, sub sancțiunea decăderii. Și cum pârâta nu a făcut o astfel de reclamație privind calitatea produselor pentru nici unul dintre acestea (SIMUSOIL și SIMUCROP) față de stipulațiile contractuale arătate nu mai poate pune astăzi în discuție calitatea.

Pârâta a susținut că recolta a fost sub cea prevăzută de clauza adițională, ceea ce ar putea fi înțeles că produsele predate de reclamantă ar fi avut vicii ascunse. Tribunalul a reținut că sporul de producție asumat prin contractul nr. 2/2003 este condiționat de un anumit mod de depozitare și administrare a produselor, pe care pârâta nu a dovedit că le-a respectat. Deși clauza adițională prevedea ca reclamanta să participe la administrarea produsului, pârâta nu a invitat-o să participe la această operațiune și nu se putea aștepta ca reclamanta să participe din proprie inițiativă câtă vreme aceasta nu putea ști dacă și când intenționa pârâta să administreze produsele. De altfel, aplicarea de către pârâtă a produselor pe 557 ha (în loc de 500 ha) dovedește pe deplin nerespectarea regulilor de folosire a produselor.

Pe de altă parte, cantitatea de 150 1 de STIMUSOIL cumpărată în martie 2004 (contract nr. 15/2004) nu are nici o legătură cu solele de grâu din speță, întrucât acest produs se administrează toamna (nu primăvara când a fost cumpărat). Potrivit aceleiași stipulații contractuale adiționale, reclamanta trebuia să participe și la recoltarea grâului. Reclamanta nu a participat la recoltare pentru că pârâta nu i-a trimis o astfel de invitație. Pârâta nu a făcut nici reclamația impusă de art. 70 alin. (2) C. com., în două zile de la constatarea rezultatelor recoltării pretins nesatisfacătoare din cauza eventualelor vicii ascunse a substanței administrate, termen a cărui nerespectare atrage, conform art. 70 alin. (3) C. com., decăderea din dreptul de a mai reclama ulterior respectivele lipsuri de calitate.

Împotriva acestei hotărâri, cu respectarea termenului prevăzut de art. 365 alin. (2) C. proc. civ., a formulat acțiune în anulare pârâta SC C. SA solicitând desființarea sentinței arbitrale, respingerea cererii introductive și admiterea cererii reconvenționale pentru următoarele motive: - Tribunalul Arbitrai s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut ori a dat mai mult decât s-a cerut în sensul că SC T.T.

SRL nu a solicitat penalități de întârziere după data de 16 octombrie 2005 până la achitarea debitului, - Hotărârea arbitrală încalcă dispozițiile imperative ale Legii nr. 469/2002, în sensul că penalitățile nu pot depăși cuantumul sumei asupra cărora sunt aplicate, în lipsa unei convenții contrare, - Tribunalul a schimbat cauza acțiunii introductive de instanță în sensul că a reținut în mod cu totul eronat că prin cererea reconvențională s-a solicitat obligarea la restituirea prețului ca urmare a faptului că produsele achiziționate erau afectate de vicii ascunse, - Prin schimbarea cauzei cererii reconvenționale, instanța a apreciat subsecvent într-un mod eronat întreg materialul probator administrat în cauză în susținerea pretențiilor reclamantei.

Mai mult, instanța a respins cererea privind administrarea probei cu martori și expertiză tehnică apreciind că acestea nu au relevanță în cauză. Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin sentința comercială nr. 221 din 8 decembrie 2006, a admis acțiunea în anulare formulată de reclamanta SC C. SA FOCȘANI, a anulat în parte sentința arbitrală în sensul că a înlăturat obligația pârâtei de plată a penalităților de la data de 16 octombrie 2005 la achitarea debitului. Pentru a hotărî astfel, instanța a constatat că într-adevăr tribunalul arbitrai a acordat mai mult decât s-a cerut iar cu privire la celelalte motive ale acțiunii în anulare a reținut că sunt nefondate întrucât nu au fost încălcate dispozițiile legii 469/2002 și ale art. 129 alin. (4) C. proc.

civ. În termen legal, reclamanta SC C. SA VRANCEA a declarat recurs împotriva sentinței nr. 221 din 8 decembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței, desființarea sentinței arbitrale și pe fondul cauzei respingerea acțiunii arbitrale și admiterea cererii reconventionale astfel cum a fost formulată. Prin recursul său reclamanta a invocat motivele de nelegalitate prevăzut de pct. 8 și 9 ale art. 304 cât și 304 1 C. proc. civ. În argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., reclamanta menționează că actul juridic încheiat de părți respectiv contractul încheiat concretizat în două înscrisuri contractul de vânzare - cumpărare nr. 2 din 3 septembrie 2003 și nr. 15 din 30 martie 2004 prevede obligații clare: dacă se realizează sporul de producție de 20 % față de sola martor, SC C. urma să achite vânzătoarei SC T.T.

SRL următoarea tranșă din preț și livra acesteia recolta obținută peste procentul de 20 %.Dacă nu se realiza sporul de 20 % intimata urma să restituie prețul proporțional cu procentul de nerealizare a sporului (obligații afectate de condiție, eveniment viitor și nesigur ca realizare, art. 1004 C. civ.). Recurenta menționează că arbitri au schimbat cauza juridică a apărărilor sale și a cererii reconventionale și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al contractului concretizat în două înscrisuri și a interpretat raporturilor juridice, au adăugat clauzelor neechivoce, prezumții inadmisibile, iar instanța de judecată și-a însușit greșeala arbitrilor și interpretează la fel actul juridic dedus judecății.

În argumentarea motivului de recurs prevăzut de pct. 9 al art. 304, se arată că instanța de judecată a aplicat greșit dispozițiile art. 129 alin (4) C. proc. civ. Hotărârea arbitrală încalcă acest principiu de ordine publică în soluționarea litigiului. Pe de o parte, hotărârea arbitrală recunoaște faptul că pârâta nu a afirmat niciodată că produsele livrate ar avea vicii ascunse iar pe de altă parte, aplică, fără să pună în discuție părții, termenul de prescripție prevăzut de art. 70 C. com. Aceasta reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 129 și 105 C. proc. civ. Instanța, menționează recurenta, ar fi trebuit să ia act de incidența în cauză a art. 364 pct. 1 C. proc. civ., întrucât hotărârea arbitrală a încălcat norme de ordine publică referitoare la principiul disponibilității precum și al contradictorialității, principii consacrate în art. 105, 112 119 alin. 2, art. 129 alin. (4), art. 132 alin. (1) C. proc.

civ. Recurenta arată că instanța arbitrală a apreciat în motivare că apărarea sa cât și cererea reconvențională s-ar fi fondat pe argumentul viciilor produselor și a analizat împrejurări care nu au făcut obiectul dezbaterilor, viciile aparente, termenul de reclamare a acestora, viciile ascunse, modul de depozitare și administrarea produselor. A mai susținut recurenta că schimbând înțelesul extrem de clar al clauzelor contractuale precum și cauza juridică a apărărilor sale și a cererii reconvenționale s-a acoperit deficitul de probe a intimatei-reclamantă în acțiunea arbitrală. Recurenta conchide că arbitrii au răsturnat sarcina probei și au apreciat că pârâta a trebuit să dovedească că a respectat instrucțiunile de administrare deși la dosarul cauzei există acte contabile primare care dovedesc atât administrarea produselor, la culturile în cauză, în dozele prescrise, cât și recolta obținută.

Recursul declarat de reclamantă nu este fondat și va fi respins pentru următoarele considerente: Prin acțiunea în anulare se face un control de legalitate asupra hotărârii arbitrale, iar motivele acțiunii în anulare sunt motive de nelegalitate, nu de netemeinicie. În consecință analizând primul motiv de recurs, Înalta Curte constată că nu este fondat deoarece în acțiunea în anulare obiectul cercetării judecătorești nu este actul juridic propriu-zis, încheiat de părți ci actul jurisdicțional respectiv sentința arbitrală. Atunci când, în controlul efectuat pe calea acțiunii în anulare, judecătorul se pronunță asupra anulării în temeiul art. 364 lit. f) C. proc. civ. (a dat mai mult /puțin ori altceva decât s-a cerut), nu înseamnă că cercetează înțelesul și întinderea actului/contractului părților ci verifică respectarea de către tribunalul arbitrai a limitelor învestirii.

De aceea nu se poate spune că prin admiterea acțiunii în anulare în temeiul art. 364 lit. (f) C. proc. civ., instanța a schimbat natura, înțelesul lămurit al actului juridic dedus judecății. Instanța de fapt a analizat legalitatea unui act jurisdictional al tribunalului arbitrai și nu a cercetat spre a lămuri înțelesul unui act juridic. În concluzie corect a reținut instanța care a soluționat acțiunea în anulare incidența în cauză a dispozițiilor art. 304 lit. (f) C. proc. civ., reținând că tribunalul arbitrai a acordat mai mult decât s-a cerut prin obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere de la data de 16 octombrie 2005 până la achitarea debitului, deși prin cererea de chemare în judecată reclamanta nu a sesizat instanța cu o astfel de cerere.

Nu poate fi primită nici critica prevăzută de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., întrucât prevederile art. 129 alin. (4) C. proc. civ., nu au fost încălcate și de altfel nu este o normă juridică imperativă care să atragă anularea hotărârii arbitrale. În concluzie, motivele de nelegalitate invocate nu sunt fondate astfel că recursul declarat de reclamantă va fi respins, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Potrivit dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., recurenta- reclamantă va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către intimata- pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGH

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC C. SA VRANCEA împotriva sentinței nr. 221 din 8 decembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială ca nefondat. Obligă recurenta la 6000 lei cheltuieli de judecată intimatei-pârâtă SC T.T. SRL BUCUREȘTI. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 octombrie 2007.