ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2364/2010

Deliberând asupra recursului comercial de față, reține următoarele: Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, sub nr. 5884/2004, reclamanta SC G.N. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC N.C.S. SRL solicitând să se dispună rezoluțiunea contractului de asociere în participațiune încheiat la data de 15 mai 2001, precum și obligarea pârâtei la plata prejudiciului cauzat în cuantum de 142.000.000 lei vechi, motivat de faptul că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate. Prin sentința civilă nr. 369/C din 16 iunie 2004 judecătorul din cadrul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți, reținând caracterul comercial neevaluabil în bani al litigiului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți sub nr. 4342/COM/2004. Judecătorul fondului, investit ca urmare a declinării de competență a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată, prin sentința nr. 213/C din 4 iulie 2005, reținând, în esență că pârâta și-a îndeplinit obligațiile contractuale, reclamanta fiind cea care, în fapt, nu a respectat contractul, prin aceea că nu a făcut publicitate sistemului de internet. Sentința de fond a fost apelată de reclamantă, iar completul de apel din cadrul Curții de Apel Craiova, secția comercială, prin decizia nr. 320 din 16 noiembrie 2006, pronunțată în dosarul nr. 3791/COM/2005, a respins apelul ca nefondat. Judecătorii apelului au reținut că asocierea în participațiune a fost încheiată pe termen de 3 ani, că acțiunea a fost introdusă de reclamantă în ultima zi de existență a contractului, fiind evident că nu se putea aplica sancțiunea de rezoluțiune în aceeași zi.

În consecință, a apreciat că după expirarea duratei contractului nu se mai poate aplica sancțiunea rezoluțiunii pentru neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor de către una din părți. Totodată, a precizat că nu se mai impune analiza capătului de cerere privind despăgubirile. Reclamanta SC G.N. SRL a formulat recurs împotriva deciziei de apel, recurs înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, sub nr. 2791/1/2006. Prin decizia nr. 3796 din 24 noiembrie 2006 completul de recurs a admis recursul declarat de reclamantă, a casat decizia nr. 320 din 16 noiembrie 2005 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Decizia de recurs a fost motivat pe aspectul nepronunțării asupra capătului de cerere vizând obligarea pârâtei la contravaloarea despăgubirilor, actualizate cu indicele de inflație, reprezentând aportul în bani adus la înființarea asocierii, ceea ce implică imposibilitatea exercitării controlului judiciar. În urma casării, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția comercială, sub nr. 13731.3/54/2005, prin decizia nr. 109 din 2 mai 2007 completul de apel admițând apelul reclamantei, desființând sentința nr. 213/C din 4 iulie 2004 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția comercială, și trimițând cauza spre rejudecare.

Completul de apel a reținut că, față de considerentele care au condus la casarea primei decizii de apel, respectiv nepronunțarea asupra capătului de cerere vizând despăgubirile pretinse de reclamantă, precum și față de faptul că nici prima instanță nu a efectuat o asemenea analiză, se impune desființarea primei sentințe cu trimiterea cauzei spre rejudecare, apreciind că nu se poate realiza direct în calea de atac analiza acestui capăt de cerere. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți, secția comercială și de contencios administrativ, sub nr. 15.3/101/2004. Prin sentința comercială nr. 845 din 21 decembrie 2007 judecătorul fondului a respins cererea privind rezoluțiunea contractului formulată de reclamantă; a admis în parte cererea în pretenții formulată de reclamantă și a obligat pârâta la plata sumei de 27.639.960 lei.

Judecătorul fondului a respins solicitarea de rezoluțiune a contractului motivat de faptul că acesta era încheiat pe o perioadă de 3 ani, termenul contractual fiind depășit, astfel că nu se mai poate aplica sancțiunea solicitată. A admis în parte cererea în pretenții a reclamantei, constatând că, neexistând profit din asociere, aportul adus de reclamantă este superior cheltuielilor făcute de pârâtă în cadrul asocierii, astfel că reclamantei i se cuvine, conform art. 254 C. com., diferența dintre cele două sume. Ambele părți au exercitat calea de atac a apelului împotriva sentinței de fond. Completul de apel din cadrul Curții de Apel Craiova, secția comercială, prin decizia nr. 181 din 11 iunie 2008, pronunțată în dosar nr. 15.3/101/2004, a respins apelul declarat de reclamanta SC G.N.

SRL; a admis apelul declarat de pârâta SC N.C.S. SRL, a schimbat sentința apelată în sensul că a respins acțiunea reclamantei. În considerentele deciziei s-a reținut că în contractul părților nu s-a stipulat că la încetarea asocierii asociatul administrator este obligat să achite asociatului participant suma cu care acesta a venit în asociere, cererea reclamantei în acest sens fiind neîntemeiată. S-a mai reținut că obligarea la daune interese era posibilă doar în situația în care părțile ar fi prevăzut în contract o astfel de clauză. S-a mai precizat că reclamanta nu a formulat o cerere de obligare a pârâtei de a-i pune la dispoziție bunurile achiziționate cu suma ce a constituit aport social.

Reclamanta SC G.N. SRL a formulat recurs, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub nr. 7512/1/2008. Prin decizia 1079 din 1 aprilie 2009, completul de recurs a admis recursul reclamantei, a casat decizia nr. 181 din 11 iunie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Completul de recurs a reținut că instanța de apel a cenzurat legalitatea și temeinicia hotărârii de fond din perspectiva a ce a considerat că ar fi trebuit să ceară reclamanta, iar nu prin raportare la limitele investirii, stabilite prin cererea de chemare în judecată.

Prin decizia nr. 237 din 5 noiembrie 2009, pronunțată de completul de apel din cadrul Curții de Apel Craiova, secția comercială, în dosarul nr. 2170/54/2009 (număr primit în urma casării cu trimitere spre rejudecare), a fost admis apelul reclamantei și respins apelul pârâtei; a fost schimbată sentința de fond nr. 845 din 21 decembrie 2007 în sensul că a fost admis capătul de cerere în pretenții și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 142.000.000 lei, actualizată cu indicele de inflație începând cu data de 15 mai 2004 și până la stingerea obligației prin plată; a fost menținută soluția dată capătului de cerere în rezoluțiune. Completul de apel a reținut că în contractul de asociere nu s-a prevăzut nimic cu privire la aportul asociatului participant (ocult) SC G.N.

SRL, dar în procesul verbal încheiat în cadrul îndeplinirii procedurii de conciliere prealabilă s-a convenit ca pârâta să vândă sistemul de internet și să vireze întreaga sumă în contul reclamantei, iar în situația în care sistemul va fi vândut la prețul stipulat, diferența rămasă să facă obiectul unui alt proces verbal. În consecință, s-a convenit asupra restituirii aportului asociatului SC G.N. SRL, reprezentând – la data asocierii – aproximativ echivalentul sumei de 5.000 dolari SUA. S-a constatat, așadar, că în mod greșit a apreciat judecătorul fondului că și asociatul administrator ar trebui să-și acopere cheltuielile efectuate cu achiziționarea de bunuri, obținerea de licențe și autorizații, voința părților astfel exprimată în procesul verbal amintit fiind în sensul ca la încetarea asocierii desocotirea să aibă loc prin recuperarea de către reclamantă a aportului său.

S-a mai precizat că întrucât obligația de restituire a aportului s-a născut la data încetării asocierii, reclamanta este îndreptățită și la despăgubirea pentru întârzierea în plată. Decizia de apel a fost recurată de pârâta SC N.C.S. SRL, aceasta solicitând admiterea recursului și casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare. Pârâta a invocat prevederile art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ., criticând decizia completului de apel sub următoarele aspecte: - decizia de apel nu are suport legal în aprecierea că la încetarea asocierii toate bunurile rămân în patrimoniul asociatului administrator, iar potrivit art. 254 C. com.

desocotirea trebuia să opereze în primul rând în natură; în consecință, apreciază că reclamantei trebuia să i se restituie antena achiziționată de către aceasta, neexistând o înțelegere potrivit căreia la încetarea asocierii reclamanta ar fi trebuit să-și recapete suma de 142 milioane lei; - completul de apel a depășit limitele investirii, față de faptul că cererea de chemare în judecată s-a întemeiat pe rezoluțiune și dol ca viciu de consimțământ, pretențiile reclamantei putând fi analizate doar în acest cadru; în consecință, judecătorii trebuiau să analizeze executarea sau neexecutarea culpabilă a contractului și nu să se pronunțe de desocotire, aspect neinvocat de reclamantă în cererea sa; - a fost nesocotit principiul potrivit căruia nimeni nu poate să-și invoce propria culpă pentru a obține beneficii, motivat de faptul că antena a fost achiziționată de reclamantă, astfel încât în mod greșit pârâta a fost obligată la plata contravalorii acesteia.

Deși legal citată, intimata nu a depus întâmpinare la dosar și nu s-a prezentat la termenele acordate. Nu au fost administrate probe noi în această fază procesuală. Analizându-se actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate, se apreciază că recursul nu este fondat. Nu poate fi reținută greșita aplicare a legii, sub aspectul interpretării prevederilor art. 254 C. com. se reține, în primul rând, că aplicabilitatea acestui text legal a fost stabilită cu puterea lucrului judecat prin decizia de casare. În al doilea rând, chiar dacă prin cererea de chemare în judecată suma de bani a fost pretinsă cu titlul de despăgubire, judecătorul nu este ținut de denumirea dată de parte, ci este obligat la încadrarea corectă a acestei solicitări, în raport de situația de fapt invocată.

Or, este evident că suma solicitată de reclamantă reprezintă aportul adus de aceasta în asociere, fiind, de asemenea, evidentă, solicitarea părții de restituire a acestui aport. Totodată, se reține că incidența textului legal a fost stabilită, cu puterea de lucru judecat, în urma constatării, în cursul numeroaselor casări ale cauzei, că nu se mai ridică problema rezoluțiunii contractului cu acordarea unor despăgubiri, fiind impusă, deci, calificarea naturii sumei solicitate de reclamantă. Pe de altă parte, contrar susținerilor pârâtei referitoare la antena achiziționată în cadrul asocierii și față de care pârâta apreciază că ar trebuie restituită reclamantei, se reține că reclamanta nu a participat la asociere cu această antenă, ci cu suma de bani pretinsă prin acțiune.

În consecință, completul de apel corect a dispus obligarea pârâtei la restituirea acestei sume, făcând o corectă și legală aplicare a principiului înscris în art. 254 C. com. Nu poate fi reținută nici critica pârâtei referitoare la inexistența unei înțelegeri cu privire la restituirea aportului adus de reclamantă. Așa cum a reținut și completul de apel, chiar dacă în contract nu există o prevedere expresă în acest sens, acordul părților de restituire a aportului reclamantei la încetarea asocierii este consemnat în procesul verbal de conciliere prealabilă, întocmit anterior expirării duratei contractuale. Este înlăturată și critica privind depășirea de către completul de apel a limitelor investirii.

Chiar dacă inițial a existat un capăt de cerere privind rezoluțiunea, în cadrul numeroaselor casări cu trimitere spre rejudecare a fost tranșată această solicitare, fiind constatat că asocierea a încetat ca urmare a împlinirii termenului pentru care a fost constituită. De altfel, în ultimul ciclu procesual, recursul care a atras casarea cu trimitere spre rejudecare nu a mai vizat aspectul rezoluțiunii contractului de asociere în participațiune, ci doar aspectul sumei solicitate de reclamantă. Se reține totodată că în niciun moment reclamanta nu a invocat dolul ca viciu de consimțământ, ci doar neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor asumate de pârâtă. În consecință, nu se poate reține nici depășirea limitelor investirii, nici nepronunțarea asupra unui capăt de cerere.

Este înlăturată și critica vizând invocarea de către reclamantă a propriei culpe. Se reține că pârâta, deși susține acest aspect, nu arată în ce ar consta pretinsa invocare a propriei culpe din partea reclamantei. Ceea ce este relevant este faptul că reclamanta a participat la asociere cu suma pretinsă prin acțiune, sistemul (antena) nefiind achiziționat direct de către reclamantă, ci cu ajutorul banilor aduși de această parte în asociere. Aspectul invocat de pârâtă în sensul că este de acord ca reclamanta să preia acest sistem este nerelevant, în condițiile în care părțile au convenit, conform procesului verbal de conciliere, ca reclamanta să primească aportul în numerar cu care a venit în asociere.

Pentru considerentele expuse și constatându-se că decizia completului de apel este legală, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC N.C.S. SRL Drobeta Turnu Severin împotriva deciziei nr. 237 din 5 noiembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 iunie 2010.