ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2364/2010

Deliberând asupra recursului

comercial de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei

Drobeta Turnu Severin, sub nr. 5884/2004, reclamanta SC G.N. SRL a chemat în

judecată pe pârâta SC N.C.S. SRL solicitând să se dispună rezoluțiunea

contractului de asociere în participațiune încheiat la data de 15 mai 2001,

precum și obligarea pârâtei la plata prejudiciului cauzat în cuantum de

142.000.000 lei vechi, motivat de faptul că pârâta nu și-a îndeplinit

obligațiile asumate.

Prin sentința civilă nr. 369/C din

16 iunie 2004 judecătorul din cadrul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți,

reținând caracterul comercial neevaluabil în bani al litigiului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul

Tribunalului Mehedinți sub nr. 4342/COM/2004. Judecătorul fondului, investit ca

urmare a declinării de competență a respins acțiunea reclamantei ca

neîntemeiată, prin sentința nr. 213/C din 4 iulie 2005, reținând, în esență că

pârâta și-a îndeplinit obligațiile contractuale, reclamanta fiind cea care, în

fapt, nu a respectat contractul, prin aceea că nu a făcut publicitate

sistemului de internet.

Sentința de fond a fost apelată de

reclamantă, iar completul de apel din cadrul Curții de Apel Craiova, secția

comercială, prin decizia nr. 320 din 16 noiembrie 2006, pronunțată în dosarul nr.

3791/COM/2005, a respins apelul ca nefondat. Judecătorii apelului au reținut că

asocierea în participațiune a fost încheiată pe termen de 3 ani, că acțiunea a

fost introdusă de reclamantă în ultima zi de existență a contractului, fiind

evident că nu se putea aplica sancțiunea de rezoluțiune în aceeași zi. În

consecință, a apreciat că după expirarea duratei contractului nu se mai poate

aplica sancțiunea rezoluțiunii pentru neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor

de către una din părți. Totodată, a precizat că nu se mai impune analiza

capătului de cerere privind despăgubirile.

Reclamanta SC G.N. SRL a formulat

recurs împotriva deciziei de apel, recurs înregistrat pe rolul Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția comercială, sub nr. 2791/1/2006. Prin decizia nr. 3796

din 24 noiembrie 2006 completul de recurs a admis recursul declarat de

reclamantă, a casat decizia nr. 320 din 16 noiembrie 2005 a Curții de Apel

Craiova, secția comercială, și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași

instanță. Decizia de recurs a fost motivat pe aspectul nepronunțării asupra

capătului de cerere vizând obligarea pârâtei la contravaloarea despăgubirilor,

actualizate cu indicele de inflație, reprezentând aportul în bani adus la

înființarea asocierii, ceea ce implică imposibilitatea exercitării controlului

judiciar.

În urma casării, cauza a fost

înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția comercială, sub nr. 13731.3/54/2005,

prin decizia nr. 109 din 2 mai 2007 completul de apel admițând apelul

reclamantei, desființând sentința nr. 213/C din 4 iulie 2004 pronunțată de

Tribunalul Mehedinți, secția comercială, și trimițând cauza spre rejudecare.

Completul de apel a reținut că, față de considerentele care au condus la

casarea primei decizii de apel, respectiv nepronunțarea asupra capătului de

cerere vizând despăgubirile pretinse de reclamantă, precum și față de faptul că

nici prima instanță nu a efectuat o asemenea analiză, se impune desființarea

primei sentințe cu trimiterea cauzei spre rejudecare, apreciind că nu se poate

realiza direct în calea de atac analiza acestui capăt de cerere.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul

Tribunalului Mehedinți, secția comercială și de contencios administrativ, sub nr.

15.3/101/2004. Prin sentința comercială nr. 845 din 21 decembrie 2007

judecătorul fondului a respins cererea privind rezoluțiunea contractului

formulată de reclamantă; a admis în parte cererea în pretenții formulată de

reclamantă și a obligat pârâta la plata sumei de 27.639.960 lei. Judecătorul

fondului a respins solicitarea de rezoluțiune a contractului motivat de faptul

că acesta era încheiat pe o perioadă de 3 ani, termenul contractual fiind

depășit, astfel că nu se mai poate aplica sancțiunea solicitată. A admis în

parte cererea în pretenții a reclamantei, constatând că, neexistând profit din

asociere, aportul adus de reclamantă este superior cheltuielilor făcute de

pârâtă în cadrul asocierii, astfel că reclamantei i se cuvine, conform art. 254

C. com., diferența dintre cele două sume.

Ambele părți au exercitat calea de

atac a apelului împotriva sentinței de fond. Completul de apel din cadrul

Curții de Apel Craiova, secția comercială, prin decizia nr. 181 din 11 iunie

2008, pronunțată în dosar nr. 15.3/101/2004, a respins apelul declarat de

reclamanta SC G.N. SRL; a admis apelul declarat de pârâta SC N.C.S. SRL, a

schimbat sentința apelată în sensul că a respins acțiunea reclamantei. În

considerentele deciziei s-a reținut că în contractul părților nu s-a stipulat

că la încetarea asocierii asociatul administrator este obligat să achite

asociatului participant suma cu care acesta a venit în asociere, cererea

reclamantei în acest sens fiind neîntemeiată. S-a mai reținut că obligarea la

daune interese era posibilă doar în situația în care părțile ar fi prevăzut în

contract o astfel de clauză. S-a mai precizat că reclamanta nu a formulat o

cerere de obligare a pârâtei de a-i pune la dispoziție bunurile achiziționate

cu suma ce a constituit aport social.

Reclamanta SC G.N. SRL a formulat

recurs, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub nr. 7512/1/2008.

Prin decizia 1079 din 1 aprilie 2009, completul de recurs a admis recursul

reclamantei, a casat decizia nr. 181 din 11 iunie 2008 a Curții de Apel

Craiova, secția comercială, și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași

instanță. Completul de recurs a reținut că instanța de apel a cenzurat

legalitatea și temeinicia hotărârii de fond din perspectiva a ce a considerat

că ar fi trebuit să ceară reclamanta, iar nu prin raportare la limitele

investirii, stabilite prin cererea de chemare în judecată.

Prin decizia nr. 237 din 5 noiembrie

2009, pronunțată de completul de apel din cadrul Curții de Apel Craiova, secția

comercială, în dosarul nr. 2170/54/2009 (număr primit în urma casării cu

trimitere spre rejudecare), a fost admis apelul reclamantei și respins apelul

pârâtei; a fost schimbată sentința de fond nr. 845 din 21 decembrie 2007 în

sensul că a fost admis capătul de cerere în pretenții și a fost obligată pârâta

să plătească reclamantei suma de 142.000.000 lei, actualizată cu indicele de

inflație începând cu data de 15 mai 2004 și până la stingerea obligației prin

plată; a fost menținută soluția dată capătului de cerere în rezoluțiune.

Completul de apel a reținut că în

contractul de asociere nu s-a prevăzut nimic cu privire la aportul asociatului

participant (ocult) SC G.N. SRL, dar în procesul verbal încheiat în cadrul

îndeplinirii procedurii de conciliere prealabilă s-a convenit ca pârâta să vândă

sistemul de internet și să vireze întreaga sumă în contul reclamantei, iar în

situația în care sistemul va fi vândut la prețul stipulat, diferența rămasă să

facă obiectul unui alt proces verbal. În consecință, s-a convenit asupra

restituirii aportului asociatului SC G.N. SRL, reprezentând – la data asocierii

– aproximativ echivalentul sumei de 5.000 dolari SUA. S-a constatat, așadar, că

în mod greșit a apreciat judecătorul fondului că și asociatul administrator ar

trebui să-și acopere cheltuielile efectuate cu achiziționarea de bunuri,

obținerea de licențe și autorizații, voința părților astfel exprimată în

procesul verbal amintit fiind în sensul ca la încetarea asocierii desocotirea

să aibă loc prin recuperarea de către reclamantă a aportului său. S-a mai

precizat că întrucât obligația de restituire a aportului s-a născut la data

încetării asocierii, reclamanta este îndreptățită și la despăgubirea pentru

întârzierea în plată.

Decizia de apel a fost recurată de

pârâta SC N.C.S. SRL, aceasta solicitând admiterea recursului și casarea

deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Pârâta a invocat prevederile art. 304

pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ., criticând decizia completului de apel sub

următoarele aspecte:

- decizia de apel nu are suport

legal în aprecierea că la încetarea asocierii toate bunurile rămân în

patrimoniul asociatului administrator, iar potrivit art. 254 C. com.

desocotirea trebuia să opereze în primul rând în natură; în consecință,

apreciază că reclamantei trebuia să i se restituie antena achiziționată de

către aceasta, neexistând o înțelegere potrivit căreia la încetarea asocierii

reclamanta ar fi trebuit să-și recapete suma de 142 milioane lei;

- completul de apel a depășit

limitele investirii, față de faptul că cererea de chemare în judecată s-a

întemeiat pe rezoluțiune și dol ca viciu de consimțământ, pretențiile

reclamantei putând fi analizate doar în acest cadru; în consecință, judecătorii

trebuiau să analizeze executarea sau neexecutarea culpabilă a contractului și

nu să se pronunțe de desocotire, aspect neinvocat de reclamantă în cererea sa;

- a fost nesocotit principiul

potrivit căruia nimeni nu poate să-și invoce propria culpă pentru a obține

beneficii, motivat de faptul că antena a fost achiziționată de reclamantă,

astfel încât în mod greșit pârâta a fost obligată la plata contravalorii

acesteia.

Deși legal citată, intimata nu a

depus întâmpinare la dosar și nu s-a prezentat la termenele acordate.

Nu au fost administrate probe noi în

această fază procesuală.

Analizându-se actele și lucrările

dosarului în raport de criticile formulate, se apreciază că recursul nu este

fondat.

Nu poate fi reținută greșita

aplicare a legii, sub aspectul interpretării prevederilor art. 254 C. com. se

reține, în primul rând, că aplicabilitatea acestui text legal a fost stabilită

cu puterea lucrului judecat prin decizia de casare. În al doilea rând, chiar

dacă prin cererea de chemare în judecată suma de bani a fost pretinsă cu titlul

de despăgubire, judecătorul nu este ținut de denumirea dată de parte, ci este

obligat la încadrarea corectă a acestei solicitări, în raport de situația de

fapt invocată. Or, este evident că suma solicitată de reclamantă reprezintă

aportul adus de aceasta în asociere, fiind, de asemenea, evidentă, solicitarea

părții de restituire a acestui aport.

Totodată, se reține că incidența

textului legal a fost stabilită, cu puterea de lucru judecat, în urma

constatării, în cursul numeroaselor casări ale cauzei, că nu se mai ridică

problema rezoluțiunii contractului cu acordarea unor despăgubiri, fiind impusă,

deci, calificarea naturii sumei solicitate de reclamantă.

Pe de altă parte, contrar

susținerilor pârâtei referitoare la antena achiziționată în cadrul asocierii și

față de care pârâta apreciază că ar trebuie restituită reclamantei, se reține

că reclamanta nu a participat la asociere cu această antenă, ci cu suma de bani

pretinsă prin acțiune. În consecință, completul de apel corect a dispus

obligarea pârâtei la restituirea acestei sume, făcând o corectă și legală

aplicare a principiului înscris în art. 254 C. com.

Nu poate fi reținută nici critica

pârâtei referitoare la inexistența unei înțelegeri cu privire la restituirea

aportului adus de reclamantă. Așa cum a reținut și completul de apel, chiar

dacă în contract nu există o prevedere expresă în acest sens, acordul părților

de restituire a aportului reclamantei la încetarea asocierii este consemnat în

procesul verbal de conciliere prealabilă, întocmit anterior expirării duratei

contractuale.

Este înlăturată și critica privind

depășirea de către completul de apel a limitelor investirii. Chiar dacă inițial

a existat un capăt de cerere privind rezoluțiunea, în cadrul numeroaselor

casări cu trimitere spre rejudecare a fost tranșată această solicitare, fiind

constatat că asocierea a încetat ca urmare a împlinirii termenului pentru care

a fost constituită. De altfel, în ultimul ciclu procesual, recursul care a

atras casarea cu trimitere spre rejudecare nu a mai vizat aspectul rezoluțiunii

contractului de asociere în participațiune, ci doar aspectul sumei solicitate

de reclamantă.

Se reține totodată că în niciun

moment reclamanta nu a invocat dolul ca viciu de consimțământ, ci doar

neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor asumate de pârâtă. În consecință, nu se

poate reține nici depășirea limitelor investirii, nici nepronunțarea asupra

unui capăt de cerere.

Este înlăturată și critica vizând

invocarea de către reclamantă a propriei culpe. Se reține că pârâta, deși

susține acest aspect, nu arată în ce ar consta pretinsa invocare a propriei

culpe din partea reclamantei. Ceea ce este relevant este faptul că reclamanta a

participat la asociere cu suma pretinsă prin acțiune, sistemul (antena) nefiind

achiziționat direct de către reclamantă, ci cu ajutorul banilor aduși de

această parte în asociere. Aspectul invocat de pârâtă în sensul că este de

acord ca reclamanta să preia acest sistem este nerelevant, în condițiile în

care părțile au convenit, conform procesului verbal de conciliere, ca

reclamanta să primească aportul în numerar cu care a venit în asociere.

Pentru considerentele expuse și

constatându-se că decizia completului de apel este legală, în temeiul art. 312

C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâta SC N.C.S. SRL Drobeta Turnu Severin împotriva deciziei nr. 237

din 5 noiembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 22 iunie 2010.