ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3920/2010

Asupra recursului

de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor din dosar, constată că:

Prin cererea de

chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Alba

sub nr. 1599/107/2006,

precizată ulterior, reclamanta SC L.

C.

SRL a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtele SC

S. SRL și SC G. SRL, instanța de judecată să pronunțe o hotărâre prin

care să dispună obligarea pârâtei SC S. SRL la

plata sumei de 181.487.320 lei, reprezentând valoare neachitată și

diferență neachitată și obligarea pârâtei SC G. SRL

la plata sumei

de 1.268.886.080 lei,

reprezentând valoare neachitată, cu cheltuieli de

judecată, arătând, în

esență, că, în baza contractului de colaborare nr. 3 din 1 iulie 2003, încheiat

cu pârâta SC S. SRL, reclamanta a

executat

lucrări de reabilitare, construcții la școala generală și la grădinița

Baia de Arieș, până la rezilierea contractului

încasând numai 910.000.000

lei din

totalul de 1.091.187.320 lei, iar, după rezilierea contractului,

reclamanta

a continuat executarea lucrărilor în favoarea pârâtei SC

G. SRL, aceasta datorându-i suma de 1.268.886.080

lei.

Prin sentința nr.

356 din 14 mai 2009, Tribunalul Alba a admis

acțiunea, a obligat pârâta SC S. SRL

să achite reclamantei suma

de 18.148 lei, reprezentând contravaloarea facturii nr. 3793490

din 13

februarie 2006, suma de 13.761,66 lei și suma de 4.387,07 lei,

diferență

neachitată din factura nr. 7061675 din 29 august 2003 și dobânda legală

aferentă

de la scadența fiecărei creanțe și până la achitarea integrală a

debitului și a

respins acțiunea împotriva SC G. SRL, ca fiind

introdusă împotriva unei persoane fără calitate

procesuală pasivă,

reținând, în esență, că,

în temeiul contractului de colaborare, reclamanta a

emis factura nr. 7061675 din 29 august 2003,

acceptată la plată prin semnare

și achitată parțial pentru suma de

60.000.000 lei, rămânând de plată

diferența

de 4.387,07 lei, iar, în ce privește cea de a doua factură,

neacceptată la plată, nr. 3793490 din 13

februarie 2006, fiind de achitat suma de

13.761,66 lei, întrucât este dovedită, în total, pârâta având de plătit

reclamantei suma de 18.148 lei, în

temeiul art. 969 și art. 1073 C. civ. și dobânda legală aferentă, conform art. 43

C. com.

Prin decizia nr.

85 din 23 octombrie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia a

respins apelul

declarat de pârâta SC S. SRL, împotriva sentinței

primei instanțe,

cu 2.000 lei, cheltuieli de judecată, reținând, în esență, că, în cauză, s-a

dovedit realizarea lucrărilor de către reclamantă.

Împotriva

deciziei pronunțate în apel a formulat recurs pârâta SC

S. SRL, invocând motivele de

nelegalitate prevăzute de pct. 7, 8 și 9 ale art. 304 C. proc. civ., arătând,

în esență, că factura

nr. 3793490 din 13

februarie 2006, emisă pentru suma de 13.761 lei, nu a fost comunicată pârâtei

și că, în cauză, nu s-a efectuat procedura prealabilă,

conform art. 720

1

C. proc. civ.

De asemenea,

instanța de apel a interpretat trunchiat actul juridic

dedus judecății

din care rezultă obligații reciproce, intimata - reclamantă neîndeplinindu-și

toate obligațiile, astfel că, motivarea instanței potrivit

căreia nu se

poate proceda la desocotirea părților și stabilirea sumelor

real datorate prin deducerea sumelor

datorate de către intimata - reclamantă, este nelegală.

În privința primului motiv, întemeiat

pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se constată că recurenta nu l-a

dezvoltat, dar din observarea hotărârii recurate rezultă că aceasta este clară

și precisă, iar instanța de apel a răspuns în fapt și în drept pretențiilor

părților, soluția din dispozitiv fiind în concordanță cu considerentele avute

în vedere, potrivit cerințelor art. 261 C. proc. civ.

În legătură cu criticile subsumate

motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., se

constată în privința interpretării convenției dedusă judecății că instanța de

apel nu a denaturat conținutul acesteia, pentru a atrage nelegalitatea

hotărârii, partea fiind de fapt nemulțumită de neacordarea drepturilor sale în

legătură cu pretinsele obligații contractuale neîndeplinite de către intimata -

reclamantă.

Or, devoluțiunea, în principiu, este

totală, completă, în apel, dar ea este limitată de două reguli între care, în

cauză, interesează aceea potrivit căreia apelul vizează numai ceea ce s-a

judecat de către prima instanță, fiind un mijloc procedural de continuare a

procesului în aceleași limite privitoare la părți, obiect și cauză.

Rezultă, deci, că și analizarea

susținerilor recurentei - pârâte în legătură cu pretențiile contractuale

reciproce nu se putea face decât în măsura în care s-ar fi constituit într-o

critică întemeiată raportat la acțiunea principală și, nicidecum, în legătură

cu pretenții reciproce fără a se fi formulat, în cauză, o cerere

reconvențională, așa cum legal a reținut și instanța de apel.

În legătură cu critica privitoare la

lipsa concilierii prealabile în privința contravalorii facturii indicată în

recurs, se constată că instanța nu a încălcat art. 720

1

C. proc.

civ., în condițiile în care, din dosarul de fond, rezultă că pretențiile

reclamantei au fost majorate pe parcursul judecății, ceea ce nu echivalează cu

o modificare a acțiunii introductive în

condițiile

legii, pentru a impune existența unei concilieri prealabile.

Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art.

312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă, ca nefondat, recursul

declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Respinge

recursul formulat de pârâta SC S. SRL Aiud,

împotriva deciziei Curții de Apel

Alba lulia nr. 85 din 23 octombrie 2009,

ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 17 noiembrie 2010.