ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3920/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată că: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Alba sub nr. 1599/107/2006, precizată ulterior, reclamanta SC L. C. SRL a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtele SC S. SRL și SC G. SRL, instanța de judecată să pronunțe o hotărâre prin care să dispună obligarea pârâtei SC S. SRL la plata sumei de 181.487.320 lei, reprezentând valoare neachitată și diferență neachitată și obligarea pârâtei SC G. SRL la plata sumei de 1.268.886.080 lei, reprezentând valoare neachitată, cu cheltuieli de judecată, arătând, în esență, că, în baza contractului de colaborare nr. 3 din 1 iulie 2003, încheiat cu pârâta SC S. SRL, reclamanta a executat lucrări de reabilitare, construcții la școala generală și la grădinița Baia de Arieș, până la rezilierea contractului încasând numai 910.000.000 lei din totalul de 1.091.187.320 lei, iar, după rezilierea contractului, reclamanta a continuat executarea lucrărilor în favoarea pârâtei SC G. SRL, aceasta datorându-i suma de 1.268.886.080 lei.

Prin sentința nr. 356 din 14 mai 2009, Tribunalul Alba a admis acțiunea, a obligat pârâta SC S. SRL să achite reclamantei suma de 18.148 lei, reprezentând contravaloarea facturii nr. 3793490 din 13 februarie 2006, suma de 13.761,66 lei și suma de 4.387,07 lei, diferență neachitată din factura nr. 7061675 din 29 august 2003 și dobânda legală aferentă de la scadența fiecărei creanțe și până la achitarea integrală a debitului și a respins acțiunea împotriva SC G. SRL, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, reținând, în esență, că, în temeiul contractului de colaborare, reclamanta a emis factura nr. 7061675 din 29 august 2003, acceptată la plată prin semnare și achitată parțial pentru suma de 60.000.000 lei, rămânând de plată diferența de 4.387,07 lei, iar, în ce privește cea de a doua factură, neacceptată la plată, nr. 3793490 din 13 februarie 2006, fiind de achitat suma de 13.761,66 lei, întrucât este dovedită, în total, pârâta având de plătit reclamantei suma de 18.148 lei, în temeiul art. 969 și art. 1073 C. civ.

și dobânda legală aferentă, conform art. 43 C. com. Prin decizia nr. 85 din 23 octombrie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia a respins apelul declarat de pârâta SC S. SRL, împotriva sentinței primei instanțe, cu 2.000 lei, cheltuieli de judecată, reținând, în esență, că, în cauză, s-a dovedit realizarea lucrărilor de către reclamantă. Împotriva deciziei pronunțate în apel a formulat recurs pârâta SC S. SRL, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de pct. 7, 8 și 9 ale art. 304 C. proc. civ., arătând, în esență, că factura nr. 3793490 din 13 februarie 2006, emisă pentru suma de 13.761 lei, nu a fost comunicată pârâtei și că, în cauză, nu s-a efectuat procedura prealabilă, conform art. 720 1 C. proc.

civ. De asemenea, instanța de apel a interpretat trunchiat actul juridic dedus judecății din care rezultă obligații reciproce, intimata - reclamantă neîndeplinindu-și toate obligațiile, astfel că, motivarea instanței potrivit căreia nu se poate proceda la desocotirea părților și stabilirea sumelor real datorate prin deducerea sumelor datorate de către intimata - reclamantă, este nelegală. În privința primului motiv, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se constată că recurenta nu l-a dezvoltat, dar din observarea hotărârii recurate rezultă că aceasta este clară și precisă, iar instanța de apel a răspuns în fapt și în drept pretențiilor părților, soluția din dispozitiv fiind în concordanță cu considerentele avute în vedere, potrivit cerințelor art. 261 C. proc.

civ. În legătură cu criticile subsumate motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., se constată în privința interpretării convenției dedusă judecății că instanța de apel nu a denaturat conținutul acesteia, pentru a atrage nelegalitatea hotărârii, partea fiind de fapt nemulțumită de neacordarea drepturilor sale în legătură cu pretinsele obligații contractuale neîndeplinite de către intimata - reclamantă. Or, devoluțiunea, în principiu, este totală, completă, în apel, dar ea este limitată de două reguli între care, în cauză, interesează aceea potrivit căreia apelul vizează numai ceea ce s-a judecat de către prima instanță, fiind un mijloc procedural de continuare a procesului în aceleași limite privitoare la părți, obiect și cauză.

Rezultă, deci, că și analizarea susținerilor recurentei - pârâte în legătură cu pretențiile contractuale reciproce nu se putea face decât în măsura în care s-ar fi constituit într-o critică întemeiată raportat la acțiunea principală și, nicidecum, în legătură cu pretenții reciproce fără a se fi formulat, în cauză, o cerere reconvențională, așa cum legal a reținut și instanța de apel. În legătură cu critica privitoare la lipsa concilierii prealabile în privința contravalorii facturii indicată în recurs, se constată că instanța nu a încălcat art. 720 1 C. proc. civ., în condițiile în care, din dosarul de fond, rezultă că pretențiile reclamantei au fost majorate pe parcursul judecății, ceea ce nu echivalează cu o modificare a acțiunii introductive în condițiile legii, pentru a impune existența unei concilieri prealabile.

Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat în cauză. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Respinge recursul formulat de pârâta SC S. SRL Aiud, împotriva deciziei Curții de Apel Alba lulia nr. 85 din 23 octombrie 2009, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 noiembrie 2010.