ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 85/2009

Asupra recursului penal, de față; Prin Rechizitoriul nr. 39/P/2007 din 27 februarie 2007 Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului S.G. pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, faptă prevăzută și pedepsită de art. 255 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. În fapt, s-a reținut că la data de 5 februarie 2007, inculpatul i-a oferit agentului de poliție C.N.M. suma de 150 Euro pentru ca acesta din urmă să-i soluționeze favorabil o cauză penală în care inculpatul era cercetat penal, iar la data de 7 februarie 2007, inculpatul i-a înmânat efectiv suma de bani oferită denunțătorului, aspect dovedit în urma flagrantului organizat de organul de urmărire penală.

Prin sentința penală nr. 1070/ F din 20 decembrie 2007 pronunțată în dosarul nr. 822/98/2007, Tribunalul Ialomița a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., achitarea inculpatului, pentru art. 255 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2002. A dispus restituirea către inculpat a sumei de 150 Euro. Pentru a pronunța soluția de achitare constând în aceea că fapta comisă de inculpat, nu este prevăzută de legea penală, instanța de fond a reținut că din probele administrate rezultă că inculpatul a fost contactat de polițist și astfel determinat la predarea banilor; polițistul nu a întocmit un înscris, pentru constatarea infracțiunii; autodenunțul a fost făcut de polițist a doua zi, inculpatul fiind astfel determinat la predarea banilor respectivi.

Prin decizia penală nr. 87 din 21 martie 2008, pronunțată în dosarul nr. 822/98/2007 (269/2008), Curtea de Apel București, secția I penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița, a desființat hotărârea instanței de fond și rejudecând, a dispus în baza art. 255 alin. (1) raportat la art. 37 lit. b) C. pen., condamnarea pe inculpatul S.G., la o pedeapsă de 20 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 88 C. pen., deduce prevenția de la 7 februarie 2007 până la 13 februarie 2007. În temeiul art. 118 lit. b) C. pen., a confiscat special suma de 150 euro. Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța soluția de condamnare, Curtea de Apel București a reținut corect să probele administrate de organele judiciare dovedesc săvârșirea, cu vinovăție, a faptei de dare de mită, comisă de inculpat.

Din acest punct de vedere, relevante sunt, a motivat Curtea, înregistrările efectuate în mediul ambiental, din care rezultă că propunerea cu privire la suma de bani a aparținut inculpatului, denunțul și declarațiile martorului denunțător C.N.M., care arată că inculpatul a făcut propunerea pentru a primi o soluție favorabilă din punct de vedere legal, procesul verbal de flagrant și declarațiile martorilor P.A. și M.N. atestă comiterea infracțiunii de către inculpatul S.G. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București criticând-o, pentru: 1. Greșita aplicare a pedepsei accesorii constând în interdicția exercitării dreptului de a alege, caz de casare, prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14, C. proc.

pen.; 2. Greșita încadrare juridică a faptei comise de inculpat, caz de casare, prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. Recursul Parchetului este fondat. Analizând criticile formulate de parchet, în ordinea importanței, dar și a aplicării legii, în procesul judecății, se constată că, într-adevăr, încadrarea juridică dată faptei este greșită, în sensul că nu s-au reținut în încadrare juridică a faptei, prevederile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 deși persoana căreia inculpatul i-a oferit mita, era un polițist, cu atribuții de constatare și urmărire penală. Așa fiind, Curtea va trebui ca în baza art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., să admită recursul declarat de parchet și să caseze decizia atacată, completând încadrarea juridică a faptei, în baza art. 334 C. proc.

pen., cu prevederile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, menținând, însă, pedeapsa principală aplicată. Tot întemeiat, este și cel de-al doilea motiv de recurs, formulat de parchet, în sensul că, în mod greșit, instanța a reținut, în conținutul pedepsei accesorii, interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. a), teza I C. pen., deși, în cazul de față, fapta comisă de inculpat, nu poate constitui temei, pentru interzicerea dreptului electoral de a alege, pedeapsa fiind astfel excesivă și neavând legătură cu scopul prescris de legiuitor. De aceea, în baza art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., Curtea va trebui să caseze decizia atacată și sub acest aspect, înlăturând din pedeapsa accesorie, interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. a), teza I C. pen.

În rest, se vor menține celelalte dispoziții ale deciziei, ce sunt temeinice și legale. Împotriva deciziei atacate de parchet a declarat recurs și inculpatul S.G. susținând că, greșit, a fost condamnat, fapta sa neavând gradul de pericol social al unei infracțiuni. Susținerea inculpatului nu este, însă, întemeiată, probele administrate în cauză, demonstrând, dimpotrivă, că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni sancționate de lege cu o pedeapsă de până la 7 ani, la care se poate aplica și un spor, propriu statutului inculpatului, de recidivist. Așa fiind, Curtea va trebui să respingă acest din urmă recurs, ca nefondat. Văzând și reglementarea plății cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariului de avocat, prezent până la prezentarea avocatului ales.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 87 din 21 martie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală. Casează decizia atacată numai cu privire la încadrarea juridică a faptei inculpatului și la conținutul pedepsei accesorii și rejudecând: În baza art. 334 C. proc. pen., completează încadrarea juridică dată faptei și anume art. 255 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și cu prevederile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000. Înlătură din pedeapsa accesorie interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat S.G.

împotriva aceleiași decizii. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 ianuarie 2009.